Toate lucrurile, toţi oamenii erau închişi în trista şi mica lor obligaţie de a fi exacţi, nimic alta decât exacţi, în zadar aş fi putut să cred că într-un vas erau dalii când acolo se afla o eşarfă. Lumea n-avea puterea de a se schimba câtuşi de puţin, era atât de meschin închisă în exactitatea ei încât nu-şi putea permite să ia eşarfe drept flori...

Max Blecher în Întâmplări din irealitatea imediată
Adăugat de Roshanak
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cel mare, în care sunt atâţia oameni şi atâtea case şi n-au toţi loc unde să-şi facă o grădină şi de aceea cei mai mulţi trebuie să se mulţumească cu flori în glastre, erau şi doi copii sărmani, care aveau o grădină puţin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate şi soră, dar se iubeau între ei ca şi cum ar fi fost. Părinţii lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate şi care erau aşa de apropiate una de alta încât streşinile mai că se atingeau şi cum ferestrele erau faţă în faţă puteai să treci de la o locuinţă la cealaltă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nici gâtul sticlei n-avea cum s-o mai recunoască pe logodnica de odinioară. Când, în sfârşit, a putut ajunge la încredinţarea că nimeni nu-l mai băga în seamă şi că nu se minuna câtuşi de puţin de trecutul lui, plin de atâta strălucire, când era ştiut că se afla acolo printr-o întâmplare, în urma căderii din înaltul cerului, s-a posomorât în aşa chip încât n-a vrut să mai asculte cele ce-şi spuneau cele două bătrâne.

finalul de la Povestea unui gât de sticlă de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul era plin de viaţă. Venea o mulţime de străini şi odată au venit şi doi pehlivani care se dădeau drept ţesători şi spuneau că ştiu să facă o stofă frumoasă cum nu se mai afla alta. Nu numai că culorile şi desenele erau frumoase, dar ei ziceau că hainele făcute din această stofă aveau şi o însuşire minunată, şi anume că toţi cei care nu erau potriviţi pentru slujba pe care o îndeplineau şi toţi cei care erau proşti de dădeau în gropi nu puteau să le vadă.

Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul va alina durerea

Tristeţea acestor zile
Este închisă şi limitată-n timp,
Ea se mişcă spre viitor
Într-un urcuş încărcat de suferinţe.
Dar toate aceste sentimente, care acum
Sunt atât de vii şi de prezente,
Nu-şi pot menţine proaspătă intensitatea
Pe măsură ce timpul începe vindecarea.
Oricum, o rană atât de adâncă
Nu va putea fi vreodată acoperită -n întregime;
Însă fiecare suferinţă devine,
De la o zi la alta, din ce în ce mai mică.
Nimeni şi nimic nu poate şterge definitiv
Urmele durerii înscrise în mintea ta;
Dar acolo sunt şi alte amintiri, mai luminoase,
Pe care timpul te va lăsa să le descoperi.
Deşi inima nu va permite, pur şi simplu,
Amărăciunii să dispară,
Ecourile se vor diminua –
Chiar dacă memoria rămâne.

poezie de Bruce B. Wilmer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul începuse ca un joc, dar acum ştia coridoarele şi bolţile şi locul unde-şi pierduse braţele şi putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul şerpuitor şi simţea distincţia subtilă dintre sărut şi roşeaţă, deşi nu era nimeni şi nimic de simţit. În acelaşi fel, iubirea era iubire şi n-avea niciun obiect şi toate acestea erau Zeiţa, care-o lua tot mai departe şi mai departe dincolo de frontiera de smarald. Şi, cu toate că nu exista nici în afară şi nici înăuntru, uneori ieşea din lumea de smarald şi de fiecare dată Zeiţa venea cu ea. Puteam simţi toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închişi ori deschişi. Era atât de frumoasă şi de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuşi făcând parte din jocul de smarald.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cunoscut...

Am cunoscut visători punctuali
Care erau exacţi la întâlnire
Ca astrele-n cereasca lor rotire.
Ei nu visau grădini de portocali

Prin care în neştire să se plimbe,
Ci căutau cu mâini înfrigurate
Un punct de sprijin în realitate
Ca să transforme lumea şi s-o schimbe.

Unii-au pierit - i-a înghiţit abisul
Cu viziunea lor scăldată-n sânge,
Alţii-au rămas - dar nu pentru a-i plânge,
Ci pentru-a le clădi aievea visul.

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram dusă, în alţi ani, prin aeroporturi, în căruţ, mă priveau toţi; iar pentru că eram aşezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existenţial, acela din căruţ; toţi oamenii privesc de sus, te simţi inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci şi obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai şi tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, îşi fereau privirile "din bun-simţ" – aşa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca şi cum cei din faţa ta şi din jurul tău ar vrea să te vadă şi te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca şi cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca şi cum aş putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; şi nu acum, în clipa de faţă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai simplu

într-adevăr, am primit s-alegem orice poveste:
una a noastră, alta şi-a lor;
nimic obişnuit, spuneai; nimic obişnuit, bănuiam că e;
eu făceam loc printre valurile tale
când ieşeai cu câte o alta, de hotar ce-aş fi putut înţelege
şi doar ce se făcea cu o treaptă mai sus;
uneori, altele îţi erau în lucru, precum cărţile mele
despre cele mai vechi amintiri, aşa cum te-am învăţat,
chiar şi cea care ne-nsoţea, de ştiam ori nu;
sigur ne putem străbate orice poveste
chiar şi-n lung şi chiar şi-n lat, să stăm şi-n drum
şi-n pragul ei şi-n orice sfere şi mai înalte decât noi.
cel mai simplu dintre toate ne este simplu
şi aşa cum se-arată:
cu gutui la masa de seară... aceea care ne aşteaptă
şi cu flori din orice anotimp
încât nimic să nu sfârşim şi niciodată.

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phileas Fogg era unul dintre oamenii aceia matematici, exacţi, care, niciodată grăbiţi, dar totdeauna gata, îşi economisesc paşii şi mişcările. Nu umbla niciodată mult, pentru că alegea drumul cel mai scurt. Nu-şi îngăduia nici un gest de prisos. Nu fusese văzut mişcat sau tulburat. Era omul cel mai puţin grăbit, dar sosea totdeauna la timp unde avea nevoie. Trăia singur şi pentru a spune astfel, în afară de orice legături sociale. Ştia că în viaţă trebuie să te ciocneşti cu lumea şi cum relaţiile acestea întârzie, nu se ciocnea cu nimeni.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice călătorie pe mare era plină de riscuri, pentru că puţinele hărţi de navigaţie existente erau atât de puţin limpezi încât aproape că nu erau de folos. Şi nu era absolut nici un mijloc de a stabili longitudinea.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se afla în Institut şi putea rămâne acolo peste noapte; cu locul de odihnă nu era o problemă – avea cine şi unde să-l găzduiască. Practic, putea dormi chiar şi în navă, în propria-i rezervă, cea cu iniţialele E. L., doar nu-l împiedica nimic. Însă dacă va dormi în Institut, cum rămânea cu părinţii lui? Acum se înţelegea bine cu ei, nu mai erau supăraţi, ca să procedeze astfel. În plus, mai erau şi bunicii lui la mijloc; ar fi fost şi dânşii îngrijoraţi şi nu le putea face aşa ceva... Hotărât lucru, deci; trebuia să se întoarcă acasă! Deocamdată însă, nu încă; mai rămase, spre bucuria fetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa, când se trezi, Lucian nu-şi dădu imediat seama că nu se mai afla la Institut, în camera sau apartamentul directorului. Dacă ar fi ştiut ce-l aştepta afară, mai bine ar fi preferat să fi rămas în Institut. Dar el habar n-avea. Nu-i luă foarte mult timp până să se dezmeticească. Zări uniforma albastră acolo unde o lăsase seara trecută, frumos aşezată. O privi neîncrezător, dar cele şase buline mici încă erau acolo, pe rever, iar pe minitransmiţătorul din piept scria cu majuscule "E. L.". Deci, nu visase, nici nu i se păruse; chiar era comandantul misiunii...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot de mare înghesuială avu parte şi tânărul cu ochi albaştri, Mihai. În faţa casei sale, se aflau negreşit, mulţi reporteri şi nu numai. Mihai se încruntă. Din doar vreo câţiva pumni împărţiţi, fără a se uita unde, în stânga şi în dreapta lui, ar fi reuşit să treacă imediat, să-şi croiască drum, să nu întârzie, dar nu putea proceda astfel. Era civilizat, nu un bătăuş de mahala. Fost campion mondial... În plus, cinci bulinuţe aurii străluceau din seara trecută pe reverul hainei sale; era şeful securităţii misiunii, al doilea în echipaj, deci, nu-şi putea permite un comportament neadecvat situaţiei în care se afla. Oricum, nu obişnuia să sară la bătaie, nu-şi ieşea uşor din fire, îşi controla pornirile, conştient că nimeni nu-i era rival. Nu-i rămânea decât să iasă, să vorbească cu oamenii aceia. Ce le-ar putea spune mai mult decât declarase seara trecută? Ce mai era de adăugat? Dar poate că aceştia erau alţii, nu aceiaşi, care veniseră şi la Institut.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place de asemenea să cred că în lumea somnului, există cel puţin o plachetă de versuri semnată de mine pe care oamenii adormiţi o citesc în coşmar.

Max Blecher în Vizuina luminată
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părul şi barba lui Leonardo da Vinci erau atât de lungi, iar sprâncenele sale erau atât de stufoase, încât îl făceau să arate ca un simbol al celei mai generoase înţelepciuni.

citat din Gianpaolo Lomazzo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce am cunoscut oamenii, am început să iubesc şerpii... erau mai puţin veninoşi decât lumea din jurul meu

Isaia Paun (11 aprilie 2018)
Adăugat de Isaia Paun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât trăiesc mai mult cu atât îmi dau seama de impactul pe care-l are atitudinea în viaţă. Pentru mine, atitudinea e mai importantă decât lucrurile în sine. E mai importantă decât trecutul, decât educaţia, decât banii, decât circumstanţele, decât eşecul, decât succesul, decât ceea ce cred sau gândesc alţii. E mai importantă decât imaginea, harul sau talentul. Atitudinea poate aduce un câştig sau o pierdere pentru o companie, pentru o biserică, pentru un cămin. Este remarcabil faptul că avem puterea de a alege atitudinea pe care vrem să o adoptăm într-o anume zi. Nu ne putem schimba trecutul; nu puteam schimba faptul că oamenii acţionează într-un anume fel. Nu putem schimba inevitabilul. Singurul lucru pe care-l putem face, e să jucăm singura carte pe care o avem, şi anume, cartea atitudinii... Sunt convins că viaţa înseamnă 10% fapte, şi 90% modul meu de a reacţiona faţă de ele. La fel e şi cu tine. Atitudinea noastră este în responsabilitatea noastră.

citat din Charles Swindoll
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen şi-a pus poalele în brâu, ca să poată să meargă mai repede, şi a luat-o la fugă până în fundul grădinii. Portiţa era închisă, dar ea a apăsat pe clanţa ruginită şi clanţa s-a ridicat, portiţa s-a deschis şi Gretchen a pornit în lumea largă, desculţă cum era. S-a uitat de câteva ori înapoi, dar n-o urmărea nimeni. De la o vreme n-a mai putut merge şi s-a aşezat pe un bolovan şi când s-a uitat împrejur a văzut că nu mai era vară, era toamnă târziu; în grădina babei, în care era mereu cald şi erau flori din toate anotimpurile, nu puteai să-ţi dai seama cum trece vremea.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una peste alta erau o pereche fericită; suportau atât de uşor lanţul, încât nu merita osteneala de a-l rupe.

citat celebru din Byron
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!