Vizita

De-acum nu-mi va mai deschide uşa
ca să-mi primească cele trei garoafe
Împreună cu vestea proastă
a ultimei înfrângeri,

cu aceeaşi reţinere timidă
cu care în fiecare lună îşi primea pensia
de la statul prea milostiv.

Nu-i nimic - spunea - nu-i nimic,
după care dispărea în bucătărie
unde mai avea câteva lucruri credincioase
şi sigure: sare, un cuţit, o cratiţă
locul cel mai potrivit pentru un plâns scurt.

Câteodată mai băteam un cui,
mă duceam să arunc gunoiul,
reglam imaginea la televizor
şi primeam câte o cartelă de carne
- Doar eu nu pot să mănânc atâta!

Totul era aşa cum trebuie să fie
între o mamă bătrână şi un fiu cândva tânăr:
multă tăcere,
puţină moarte.

poezie de Feliks Netz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi vârstă

Am exact vârsta la care Don Quijote şi-a început aventurile,
am aceeaşi vârstă şi iubesc lumea la fel,
nu-mi mai lipseşte nimic.
Poate, un scutier îmi lipseşte, dar nu-i nimic,
voi porni singur la drum.
Am aceeaşi vârstă şi aceeaşi nevoie să cred,
nu-mi mai lipseşte nimic.
Poate-mi va lipsi Rosinanta,
dar nu-i nimic, voi merge pe jos.
Şi poate morile sale de vânt,
dar nu-i nimic, le voi inventa şi pe ele.
Am aceeaşi vârstă ca Don Quijote şi drumul m-aşteaptă
şi în afară de un scutier, de Rosinanta şi de morile sale de vânt
nu-mi mai lipseşte nimic.
Ba da, eu m-am născut după Descartes.

poezie celebră de Octavian Paler din Poeme (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă în sentinţe scurte

sunt prea bătrân pentru a învăţa şmecherii noi
dar prea tânăr pentru a uita şmecheriile vechi
sunt prea bătrân ca să-mi mai pese de ceva
dar prea tânăr ca să nu-mi mai pese de nimic
sunt prea bătrân ca să fiu nesăbuit
dar prea tânăr ca să nu-mi asum riscuri
sunt prea bătrân ca să-mi mai fie teamă de viitor
dar prea tânăr ca să nu mă îngrijoreze ziua de azi
prea bătrân pentru a alerga după o minge
prea tânăr pentru a renunţa definitiv la meci.

Am o vârstă chiar nepotrivită...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugându-te

Nu-i nevoie să fie
irisul albastru, poate fi
o buruiană de pe un teren părăsit –
sau câteva
petricele; tu fii doar
atent, apoi peticeşte

câteva cuvinte împreună, dar nu încerca
nimic prea elaborat, aici nu este
o competiţie, ci o uşă

prin care mulţumeşti cuiva şi o tăcere în care
o altă voce poate vorbi.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potrivit înţelegerii mele, omul, aşa cum a trăit până acum, are nevoie de un război la fiecare 10, 12 ani. El acumulează atâta manie, atâta furie, atâta violenţă, încât nimic altceva decât un război nu le poate elibera. Aşa au avut loc războaie după războaie... Există între ele un interval liniştit de 10 până la 15 ani. Acest interval este un fel de relaxare. Dar începi din nou să acumulezi aceeaşi ură, aceeaşi violenţă, pentru că este vorba despre aceeaşi psihologie. Iar omul este la bază un vânător, nu este prin natura sa un vegetarian. Mai întâi a devenit vânător şi vreme de mii de ani a fost doar mâncător de carne, iar canibalismul a prelevat pretutindeni. Era perfect etic să mănânci oameni aparţinând tribului duşman cu care te luptai. Acest lucru s-a impregnat în conştiinţa umanităţii.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mi-a dispărut frontiera?

Nu e drept! Greşit, greşit, greşit!
Întreaga peninsulă coreeană s-a transformat în Seul.
Oh! E patria strălucitoarelor mii de events,
dar şi eu, şi tu, noi toţi luăm chipul New York-ului.
Devenim un fel de hub, o făcătură de hub.

Dar vă spun: am ajuns să fim cele mai urâte şi
neruşinate centre.

Locul în care cândva noi am cunoscut ce este tristeţea,
locul din îndepărtare,
locul de unde nu am putut pleca până când de unde,
într-un final, am plecat
după ce am fost ţinuţi pe loc, ţinuţi pe loc,
duna de mâl a inimii mele,
locul senin unde, o dată la doi ani, gutuii înfloreau

locul de acum zece ani ce arăta neschimbat şi după zece ani,
locul în care am locuit împreună cu străbunica
şi străbunicul
pe care niciodată nu i-am văzut, dar care trăiau
în rama oglinzii înceţoşate a mamei,
locul în care nici măcar în vis nu există trecutul tatălui,
locul în care un tată fără minte ara câmpul străbun
când se lăsa întunericul,
locul în care adevărul sălăşluia la sat,
locul în care tu adormeai când adormeam şi eu,
locul în care unchiul pe care-l credeam mort s-a întors
în viaţă, locul în care banii pe arendă zdrobeau oasele în raport
de trei la şapte,
locul în care oamenii mureau închizându-şi ochii,
pentru că nu aveau putere să-i ţină deschişi,
locul în care oamenii cu nas mic şi pomeţi ridicaţi
îndurând o sărăcie feroce,
făceau plecăciuni în faţa spiritelor morţilor, în ritualurile
ancestrale,
locul în care planurile pe o sută de ani nu aveau
nici un rost,
locul în care oamenii stăteau împreună în zilele ploioase,
locul în care dacă cineva murea toţi îl boceau,
locul în care Kim era unchiul lui Jang,
locul în care Kim şi Eul erau veri,
locul în care domnul magistrat nu venea niciodată,
locul în care, în nopţile cu lună plină, imensă,
cineva ascuţea un cuţit de bucătărie şi sfârteca cu el
carnea văzduhului,
locul în care sensul îşi ţinea plecat capul în faţa
non-sensului,
locul pe care l-am lăsat în urma noastră...

Unde mi-a dispărut frontiera?

poezie de Ko Un
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afectează cu adevărat Viaţa felul în care mintea mea vede viaţa şi felul în care mintea mea prescrie reţeta despre viaţă? Şi viaţa, domn'le, nu, nu vrea să meargă după ea, pur şi simplu, viaţa asta e o răzvrătită, nu vrea să se ducă după minte! Dar dacă este exact invers şi mintea ar trebui să curgă odată cu fluxul Vieţii şi nu viaţa să trudească la minte? Ar putea mintea ta să precizeze care este locul potrivit al Aceluia care este Incomensurabil prin El Însuşi? Unde anume va găsi El un loc potrivit? Care este locul potrivit al Infinitului? Dacă El este Totul din Întreg, are El o micuţă parte care să spună: "Ăsta e locul meu potrivit!?" Este doar realizarea faptului că lucrurile curg în Existenţă într-un mod desăvârşit! Eşti chiar în locul care trebuie, în minutul care trebuie, în spaţiul care trebuie, nu e nimic altceva de adăugat acestui moment. Toate lucrurile pe care noi le reuşim sunt efemere. Ce anume este Absolut în tot ceea ce este efemer?

Atmaji Maharaj în EL te aşteaptă AICI din Veşnicia Veşniciei!
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic din ce aparţine teatrului nu-mi e străin şi, până la urmă, fiecare om trebuie să facă ceva în viaţă de care să nu-i fie ruşine. Cea mai mare parte a lucrurilor pe care mi le-am propus ca actor, ca manager, ca ministru nu sunt lucruri de care să-mi fie ruşine.

citat din Ion Caramitru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valeria: Lia, scumpo, deschide-mi, te rog... Nu vrei să vorbim puţin?
Lia: Lasă-mă, mamă; te rog, vreau să fiu singură...
Valeria: Nu se poate, ştii bine; consideră-mă prietena ta cea mai bună şi spune-mi ce ai pe suflet. Dacă vrei, poţi închide din nou...
Lia: Nu-i nevoie.
Valeria: Ce-i cu tine, copilă? Ai plâns, nu-i aşa?
Lia: Nu, deloc.
Valeria: Sigur; mi s-a părut mie... Ce s-a întâmplat totuşi? De ce eşti tristă? De ce nu vrei să-mi spui?
Lia: N-am nimic, mamă.
Valeria: Cu cine ai venit? Am auzit o maşină; parcă a directorului. Era el, nu-i aşa? Băiatul acela, comandantul vostru, tânăr şi frumos; Lucian Enka... Îl iubeşti, prostuţo!
Lia: Nu-i adevărat.
Valeria: Atunci de ce suferi? Să nu-mi spui că nu din cauza lui!
Lia: Păi... Tocmai am depus o reclamaţie împotriva lui la Comisia Disciplinară a Institutului. De luni se va deschide o anchetă, în cadrul căreia, cazul lui va fi intens cercetat, pentru a se lua o decizie în ceea ce-l priveşte, în principal în legătură cu cariera lui în astronautică; aceasta s-ar putea încheia în curând, definitiv, înainte de a fi început...
Valeria: Cum?! De ce-ai făcut una ca asta, scumpo? E totuşi un băiat foarte drăguţ; mi-a lăsat o impresie bună.
Lia: Te rog, mamă, nu-mi mai reproşa şi nu mă întreba nimic. Mai bine lasă-mă singură acum...
Valeria: Cum vrei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că sunt o femeie care înţelege, mi se cere să înţeleg totul, să accept totul... Am încetat să-mi fac griji. Mă las pe spate şi îl iubesc pur şi simplu şi am parte de atâta dragoste din partea lui, cât să-mi justifice întreaga existenţă. Mă bâlbâi când îi pomenesc numele. În fiecare zi este un bărbat nou, cu adâncimi şi sensibilităţi noi... El e bărbatul pentru care aş freca podelele, pentru care aş face cele mai umile şi mai înălţătoare lucruri. Suntem mai mari împreună.

Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul sau nimic

eu îţi spuneam că dragostea e totul sau nimic
tu îmi spuneai la fel, dar mai păstrai o doză de confort
în locul acţiunii necesare
în locul riscului pe care îndrăgostiţii
şi-l asumă întotdeauna

totul sau nimic nu înseamnă
să-ţi fie frică de despărţire, singurătate
sau de gura lumii
totul sau nimic nu înseamnă
procente, probabilităţi
sau blânde tranziţii
totul sau nimic nu înseamnă
să te complaci în aceeaşi lipsă de comunicare
în aceleaşi minciuni sau în alte minciuni
frumos inventate
totul sau nimic nu înseamnă
să te rogi să fii iubit, alintat, mângâiat
sau înţeles aşa cum numai tu vrei să fii înţeles
totul sau nimic nu înseamnă
să-ţi pună mâna pe umăr cel de lângă tine
doar pentru a demonstra celorlalţi
că ţine la tine sau că eşti o frumoasă proprietate
de care a profitat mereu printr-un joc dublu
de control şi manipulare

totul sau nimic înseamnă
instinct, intuiţie, stare de graţie
cuvinte care ajung direct la suflet
cuvinte care te fac să plângi şi deopotrivă să râzi
priviri care te îmbată dinainte să le sorbi
sau lacrimi care te fac să tremuri
din cap până-n picioare
totul sau nimic înseamnă
clipe petrecute împreună care par ore
şi ore care se scurg în câteva clipe
şi multe amintiri care rămân
mărturie incontestabilă a iubirii
totul sau nimic înseamnă
încredere oarbă, sacrificiu, ajutor, compasiune
să crezi şi să nu renunţi niciodată
la şansa de a trăi încontinuu un miracol
alături de omul de lângă tine
totul sau nimic înseamnă
să laşi în urmă tot orgoliul şi egoismul
toată frica şi pesimismul
să alergi după cineva şi să i te oferi
ÎNTRUTOTUL

şi chiar dacă vei fi rănit
să accepţi durerea ca pe un dar divin
pentru că acolo unde nu iubeşte omul
iubeşte Dumnezeu
şi dacă nu renunţi niciodată la iubire
nici Dumnezeu nu renunţă la tine
şi îţi va da într-un final
ceea ce meriţi

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E extrem de multă muncă, nene, la o telenovelă. Câteodată trebuie să înveţi textul atunci, pe platou, şi după aia să-l joci. Iar eu nu sunt capabil să fac chestia asta, nu ştiu. Eu, la teatru, repet câte o lună, două, câteodată. La film, la fel, ai repetiţii înainte. E un anumit ritm, în care eu pot să dansez. Ritmul celălalt e prea rapid pentru mine.

citat din Andi Vasluianu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns pentru Alexandra

Tăcere, ţipăt, apoi iar tăcere...
Se-amestecă cu sângele şi piere
Un suflet care s-ar fi bucurat
Dacă în calea lui n-ar fi aflat

Un om cu chip de fiară, un bastard,
În care diavoli se-ntrunesc şi ard.
Doamne, de ce atâta nedreptate
A azvârlit un trup plăpând spre moarte?!

Un lup flămând în ghena morţii-aruncă
Trupuri de îngeri... oh, ce rană-adâncă!
E plâns de inimi... Doamne, dă-i pedeapsă:
"Lumina zilei să n-o mai primească!".

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea nu-i cel mai potrivit lucru pentru a-ţi trata un prieten

Dragostea nu-i cel mai potrivit lucru pentru a-ţi trata un prieten.
N-aş dori să ţi se întâmple aşa ceva.
N-aş vrea să te văd cu ochii pierduţi
într-o zi ploioasă, în căutarea imposibilă
a acelora care nu-şi pot aminti nimic.
Dragostea nu-i cel mai potrivit lucru pentru a-ţi trata un prieten.
N-aş vrea să te văd sfârşind în felul ăsta,
cu trupul scurs ca marmura spartă
în arhitectura unora care construiesc
poduri din păsări schilodite.
Dragostea nu-i cel mai potrivit lucru pentru a-ţi trata un prieten.
Există lucruri mult mai bune pentru tine,
nu vreau să-ţi văd sentimentele vândute
drept lanterne magice unora al căror trup
nu emite nici o lumină.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

- sex. - bani. - haine. - maşină. - corp de plajă cu six pack. - reputaţie şi respect. Imaginează-ţi că în cele mai multe cazuri, oamenii îşi doresc aceste lucruri doar ca să simtă că valorează ceva, că sunt importanţi şi contează. Ce trist trebuie să fie să ai toată lista de mai sus şi să simţi că eşti la fel de mic şi neimportant ca şi când nu le aveai. Şi mai imaginează-ţi că dacă ai ştii cine eşti cu adevărat, câtă putere ai defapt şi care ţi-e originea din care vii şi unde te vei întoarce, nu doar că nu ai mai avea nevoie de nimic din cele de mai sus ca să te simţi împlinit dar chiar le-ai putea obţine relaxat şi răzând. Doar că pentru asta trebuie să uiţi tot ce ştii şi să faci munca interioară cu propriul suflet. Psihologie, dezvoltare personală şi spirituală. Doar că psihologia nu se vede din prima. Şi nici sufletul sau munca interioară. Aşa că omul continuă să fugă după ce se vede. După primul lucru care se vede. Fără niciun rezultat. Ca o maimuţă. Proastă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu înseamnă nimic

Moartea nu înseamnă nimic;
Nici măcar nu contează.
Am trecut doar în camera cealaltă.
Nu s-a întâmplat nimic.

Toate au rămas aşa cum le ştiai.
Eu sunt eu, tu eşti tu,
Iar viaţa prin care, atât de frumos, am trecut împreună este aceeaşi, neschimbată.
Vom continua să fim unul pentru altul ceea ce am fost întotdeauna.

Chemă-mă pe nume, aşa cum mă chemai odinioară.
Vorbeşte-mi, cum îmi vorbeai întotdeauna.
Nu schimba tonul vocii –
Şi nu îmbraca hainele solemnităţii, nici pe cele ale durerii.

Continuă să râzi la ceea ce ne făcea să râdem împreună.
Distrează-te şi zâmbeşte, gândeşte-te la mine, roagă-te pentru mine.
Lasă ca numele meu să-ţi fie mângâirea care ţi-a fost întodeauna.
Rosteşte-l lejer, fără a fi atins de umbra vreunui regret.

Viaţa are însemnătatea pe care a avut-o şi ieri.
Este aceeaşi care a fost mereu:
O absolută şi neîntreruptă continuitate. Ce este moartea, dacă nu un accident trecător?

Sunt aici cu tine, doar că nu mai sunt la vedere.
Exist – şi te aştept, pentru ceea ce va fi doar o scurtă perioadă de timp,
Undeva foarte aproape,
De partea cealaltă a străzii.

Toate sunt la locul lor.
Nimic nu este distrus; nimic nu este pierdut.
Un scurt moment şi toate vor fi cum au fost.
Ne vom întâlni iarăşi. Vom râde amintindu-ne de vremelnicia acestei despărţiri.

poezie celebră de Henry Scott Holland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vineri

Nu-i ceaţă-n vineri:
Clădirile se-ascund
De prea multe geamuri.

Nu-i frig în vineri:
Vara se umple
De prea multă toamnă.

Nu-i ploaie-n vineri:
Norii asudă
De prea multă joi.

Nu-i vis în vineri:
Somnul se-ntinde
De prea multă noapte.

Nu-i brumă-n vineri:
Verdele plânge
De prea multă febră.

Nu-i doi în vineri:
Tu vindeci ziua
De prea mult eu.

poezie de Gabriela Chişcari (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: În plus, nu i-am dat doar maşina, ci şi celularul meu, acesta definitiv.
Diana: Telefonul? Care telefon?!
Traian: Al meu, doar ţi-am spus. Nu ţi l-a arătat?
Diana: Nu. Nu-i bine ceea ce faci; maşina şi telefonul sunt lucruri de valoare, nu se împrumută.
Traian: Te rog, Diana! Maşina şi telefonul?! Eu mi-aş da şi viaţa pentru Luci, i-aş pune totul la dispoziţie, iar tu faci gălăgie pentru nişte obiecte, chipurile, de valoare?
Diana: Dar nu înţelegi că nu-ţi poţi permite să fii atât de atent cu el?
Traian: Nu, nu înţeleg! Luci nu ştie că eu sunt tatăl lui; de fapt, nimeni nu ştie asta, cu excepţia a câtorva persoane; le putem număra pe degete... Te rog, nu-mi răpi şi plăcerea de a-i oferi câteva lucruri, de a-i pune la dispoziţie tot ceea ce-i este necesar; atât îţi cer! În schimbul a ce? A nimic! Nu vreau decât să ştiu că lui îi este bine; crezi că-i prea mult?! Am acceptat tăcerea, am acceptat să tăinuiesc ceva ce... Şi crede-mă, mi-e foarte greu! Nu-mi cere şi să-l ignor! Nu sunt dispus să mai accept. Ce vre, i de fapt? Vrei să vorbesc în public despre toate astea? Acum? În acest moment?
Diana: Nici gând!
Traian: Atunci, nu insista! Deja am făcut prea multe compromisuri, doar pentru tine. Ce-am obţinut în schimb? Nimic. Măcar o fărâmă din atenţia ta? Nici gând! Am prea multe pretenţii, nu-i aşa?
Diana: Nu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!