Vizita
De-acum nu-mi va mai deschide ușa
ca să-mi primească cele trei garoafe
Împreună cu vestea proastă
a ultimei înfrângeri,
cu aceeași reținere timidă
cu care în fiecare lună își primea pensia
de la statul prea milostiv.
Nu-i nimic - spunea - nu-i nimic,
după care dispărea în bucătărie
unde mai avea câteva lucruri credincioase
și sigure: sare, un cuțit, o cratiță
locul cel mai potrivit pentru un plâns scurt.
Câteodată mai băteam un cui,
mă duceam să arunc gunoiul,
reglam imaginea la televizor
și primeam câte o cartelă de carne
- Doar eu nu pot să mănânc atâta!
Totul era așa cum trebuie să fie
între o mamă bătrână și un fiu cândva tânăr:
multă tăcere,
puțină moarte.
poezie de Feliks Netz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.