Îmi pun singur miere în ceai

îmi pun singur miere în ceai
ea stă cuminte pe scaun şi mă priveşte
se miră că mâna nu-mi tremură

e atât de dimineaţă încât
în ochii ei soarele încape
numai cât să se mai lăfăiască o dată
apoi iese din mare

ea nu mai stă pe scaun dar mă priveşte
are mâinile reci şi peretele
dintre noi a devenit transparent

poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor tineri care nu respectă bătrânii

Pe scaun, în autobuz,
Cuminte stă un bătrânel,
Pletosul priveşte mofluz:
Doar s-o scula, să şadă el.

epigramă de Margareta Chiţibură din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitat, fără scaun

Sunt cuminte şi stau trist,
Rezemat lângă dulap.
Am puterea şi rezist,
Fiindcă am..."scaun la cap"!

epigramă de Aurel Cehan din Elixir de sănătate (2010)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dup-un scaun

Dup-un scaun, aş ascunde
Trupu-ncins de catifea,
Nebuniile rotunde
Şi-abur magic de cafea.

Dup-un scaun, ca oricare,
Câte vise nu-nfloresc
Într-o coapsă roditoare
Şi un sân dumnezeiesc.

Dup-un scaun, dezgolită
De păcate şi trecut,
Tu, eterna mea ispită,
Mă îndemni spre aşternut.

Dup-un scaun, fără taine,
Cu privirea te-ncălzesc,
Dezrobită eşti de haine
Şi aştepţi... să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Priveşte iubito cum plouă
În munţi, printre brazi, pe poteci
Cu boabe şi struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci

De-o mie de ani plouă-ntruna
Şi mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut

Şi gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
Să nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase

Priveşte iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
Să nu ne mai plângem, că nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, înainte de culcare, Karl s-a dus la fereastră, s-a urcat pe un scaun şi s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afară începuse să ningă şi un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut până s-a prefăcut într-o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, care parcă era ţesută din mii şi mii de fulgi de zăpadă. Femeia era frumoasă şi gingaşă, dar era de gheaţă, de gheaţă sclipitoare, şi totuşi era vie; ochii îi străluceau ca două steluţe, dar nu stăteau o clipă locului. Femeia a dat din cap şi a făcut un semn cu mâna către fereastră. Băieţaşul s-a speriat şi s-a dat jos de pe scaun şi i s-a părut că la geam bate din aripi o pasăre mare.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se face seară pe nota de plată

Ziua se înghesuie să intre pe uşa din faţă,
e dimineaţă devreme şi nu se cade să aştepte,
soarele îi face cu mâna să se grăbească,
lumea e şi ea pornită pe drum.

De undeva noaptea priveşte cu îngăduinţă
şi lasă să treacă amiaza,
împinge seara de pe scaun să se ridice
nu se vede întunericul.

Ca o umbrelă deschisă prima oară
vântul vrea să spună o mică poveste
şi se înteţeşte nervos pentru neascultare,
praful se teme pentru deranj.

Lansez un zmeu şi o ia la sănătoasa,
îmi pare rău pentru tot răul
care se opune întotdeauna binelui.

Cerşesc o imagine cu o bucurie hazoasă,
mă întunec de nerăbdare
ca un vânător
prins pe picior greşit
şi răsuflu apoi uşurat.

Păsările tac a seară obosită,
lumina se filtrează prin pânze de nori albi
respinsă.

Se face seară pe nota de plată şi pleacă,
fac un efort
citesc şi o dau mai departe nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de plecare

Înainte de plecare,
Moş Crăciun îşi trage suflul
Şi în camera cea mare,
Îşi varsă şi el năduful!

În ce fel? Cu prichindeii!
Şapte câini şi o pisică,
Mai lipseau doar şoriceii,
Însă lor le e cam frică!

Căţeluşii-n vervă mare,
Nu prea ştiu deloc de glumă,
Ei sar în două picioare
Şi pe Moş, jos, îl dărâmă!

Trag de el, îi sar în faţă,
I se-agaţă de bărbiţă
Şi de azi de dimineaţă,
Îl tot pupă pe guriţă!

Unul a intrat cu totul
În caciula-i roşioară,
Căutând prin ea cu botul,
Un oscior de astă vară!

Altu-l trage de-ncălţări,
Negre, parcă sunt de smoală,
N-are teamă de urmări,
Dacă-n picioare se scoală!

Dar şi moşului îi place,
Şi le dă la fiecare,
Căci şi-aşa, n-are ce face,
Pe rând, câte-o-mbrăţişare!

Doar pisica e cuminte,
Stă pe scaun şi-i priveşte.
Ar sări, dar are minte,
Căci de sare, o păţeşte!

poezie pentru copii de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă, mamă

acolo, unde ai plecat
să-mi faci un ceai din stele,
nu ajunge ecoul vântului care a ţâşnit din urletul
durerilor de facere
şi timidul, transparentul meu mulţumesc...
că exist
aş fi vrut să ştii că toate femeile de după tine
m-au crescut, nu tu
ele m-au născut bărbat, tu copil
şi numai dorul de copilul acela te invocă
tu doar m-ai rănit, fiindcă viaţa-i o rană
celelalte femei m-au iubit altfel, dar niciuna n-a-ndrăznit
să mă lase atât de singur
.
ascultă, mamă
acolo există, fiindcă există şi un aici, unde tu prea
verşi ceaiul din mâna tremurândă, plouă, sau plângi,
femeile mele te admiră, invidiază, ar vrea să mă nască ele
ultimul strop, iese soarele, pe fruntea mea scrijelind dâre - pe firul lor
te voi găsi curând
.
iese soarele, un nou lăstar îndurerează coasta unui adam nătâng
o eva mă va ucide născându-se, ascultă mamă, nu-i voi da numele tău,
îţi tremură ciuda că nu mai poţi să mă dojeneşti
că mă aleg mereu doar femei aprige... mamă, eu nu-ţi mai sunt fiu,
când alte femei ţâşnesc din coaja vântului cu dureri de facere.
tu rămâi acolo, o ramă goală unei icoane în care
poate încăpea doar soarele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă, mamă

acolo, unde ai plecat să-mi faci un ceai din stele,
nu ajunge ecoul vântului care a ţâşnit din urletul
durerilor de facere
şi timidul, transparentul meu mulţumesc... că exist
aş fi vrut să ştii că toate femeile de după tine
m-au crescut, nu tu
ele m-au născut bărbat, tu copil,
şi numai dorul de copilul acela te invocă,
tu doar m-ai rănit, fiindcă viaţa-i o rană
celelalte femei m-au iubit altfel, dar niciuna n-a-ndrăznit
să mă lase atât de singur

ascultă mamă
acolo există, fiindcă există şi un aici, unde tu prea
verşi ceaiul din mâna tremurândă, plouă, sau plângi,
femeile mele te admiră, invidiază, ar vrea să mă nască ele,
ultimul strop, iese soarele, pe fruntea mea scrijelind dâre - pe firul lor
te voi găsi curând

iese soarele, un nou lăstar îndurerează coasta unui adam nătâng
o eva mă va ucide născându-se, ascultă mamă, nu-i voi da numele tău,
îţi tremură ciuda că nu mai poţi să mă dojeneşti
că mă aleg mereu doar femei aprige... mamă, eu nu-ţi mai sunt fiu,
când alte femei ţâşnesc din coaja vântului cu dureri de facere �
tu rămâi acolo, o ramă goală unei icoane în care poate încăpea doar soarele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de rarul animal...

Visasem că sunt un animal singur.
Că toţi cei ai mei, cei
cu ochiul galben pe spinare, ah,
pieriseră, şi
singur, făr' de logodnică, pradă
îngenuncheam roţile în strălucirea
capetelor alăptate de săgeţi.

Ah, tu, cuvântule, pentru nimenea spus!
Doi-trei, patru-cinci
m-au încolţit
cât mai sunt, există, este.
Sigur este,
cade soarele la apus pe el.

Să mai fiu, dar de ce?
Liniştea unui ochi galben pe spinare
şi nasul umed din care răsare
verdele firului de lumină
l-aş mai ţine un timp, dar de ce?

Ultimul sunt dintre cei ca mine,
dintre cei care au dat luminii sân.

Văd ochi sugând, apoi
nu mai văd nimica.

Sunt un animal atât de singur
încât, semănând cu 1, nu mai sunt...
Apoi, mă trezisem.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu e mare când priveşte numai în jos? Dar când priveşte numai în sus, oricine devine sărac.

în Hitopadesa
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bal mascat

ne punem bărbi pe faţă ne punem
riduri
ne punem păr alb lehamite sictireală
ne punem răguşeală

tuşim de la atâtea ţigări ne punem
dinţi galbeni
ne dăm jos dinţii ne cad gingiile
ne cad sânii ne cad cearcănele ni se scofâlcesc
unghiile

ne înnebunesc
ne oferă loc în autobuz (sau nu) ne enervează
nu ne arată respect
ne evită suspect

ne lasă deoparte ne cred surzi ne cred proşti ne cred
terminaţi
ne vor plecaţi

ne vor casele ne-au uitat gândurile
ne-am uitat gândurile retrăim amintirile
adormim pe scaun
ne trezim cu găinile

mai suntem vii
rămânem copii

poezie de Călin Hera
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte marginea stofei şi apoi cumpăr-o; priveşte mama şi apoi însoară-te cu fiica.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte marginea stofei şi apoi cumpăr-o; priveşte mama şi apoi însoară-te cu fiica.

proverbe arabe
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Apartamenul ei arăta chiar atât de rău?
Ross: Ştii cum ne aruncăm jachetele pe scaun la sfârşitul zilei? Cam aşa era – doar că în loc de scaun, era un maldăr de gunoaie. Şi în loc de jachetă, era un maldăr de gunoaie. Şi în loc de sfârşitul zilei era sfârşitul timpului şi gunoiul era singurul care supravieţuise.

replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte

Priveşte cum plouă!
Îmi plouă mâinile şi trupul inert
Ciocârlia adormită într-un vers a uitare
Defunctul din mine vers cu braţele prinse de cruce
Şahul rozelor adormind cu trupul într-o răscruce
Afară postasul zăpezii în rana mea vântul porneşte
Priveşte cum plouă şi miră-te de timpul poveste!
Căptuşit cu secunde
Icoana din lumina magnifică mă priveşte
Cum mor devenind sunetul dintr-o literă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte

Priveşte cum plouă!
Îmi plouă mâinile şi trupul inert
Ciocârlia adormită într-un vers a uitare
Defunctul din mine vers cu braţele prinse de cruce
Şahul rozelor adormind cu trupul într-o răscruce
Afară poştaşul zăpezii în rana mea vântul porneşte
Priveşte cum plouă şi miră-te de timpul poveste!
Căptuşit cu secunde
Icoana din lumina magnifică mă priveşte
Cum mor, devenind sunetul dintr-o literă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Identitate

după eliberare
mama visează frumos
la un nume
nici nu respiră
îşi apasă buzele
cu teamă
tremură
priveşte şi
tace...

dintr-un colţ
ceva mai încolo
priveşte şi tata.

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul I

no man's land
locul unde ochii tăi
înghit tot întunericul
din încăperi
şi unde şoaptele mele
au tapetat pereţii
de la etajul trei
iar poemele îmi sunt cuvinte grele
reci
fac ţurţuri la sprâncene
şi păsări rele
se desprind din ferestre
una câte una
până se umple cerul

mai nou
tot felul de viruşi
în armuri de oţel
şi flegme
bântuie spaţiul
şi ne seceră ca pe spice
biete oi încolonate
spre modernele abatoare
mulţi dintre noi stăm ascunşi
în găuri de şarpe
conectaţi la wireless
şi ne îmbărbătăm unul pe altul
de pe smartphone-uri performante
tablete calculatoare
ne urăm Doamne ajută
spunem rugăciuni împreună
murim sufocându-ne din teamă
dar Doamne cum ai putut?

casele răzleţe mitraliază câmpul
câţiva câini sălbăticiţi
se preling
pe linia care împarte cerul
în cerul tău şi partea mea de suferinţă
să nu plângi
să nu râzi prea tare
altfel se va întoarce prăpădul
inorogul cu cornul lui de aur
şi ne va străpunge pieptul
şi multă uitare ne va creşte
amar pe tâmple sau pe piept

eu mi-am adus un scaun
pe care să se aşeze noaptea
apoi să se uite la mine
o viaţă întreagă
într-un sfârşit
i-a făcut loc morţii
care mă priveşte
cum mă zidesc singur
în pământul tare
care duhneşte
a veşnicie

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi tremură creionul, mâna nu...

Îmi tremură creionul, mâna nu
Îmi tremură şi ochii, la per tu
E ora fix vreo zece, chiar trecut
Este în miezul iernii şi atât

Este un frig afară, ger de fier
Şi-ţi scriu tăcute versuri, fel cu fler
N-am să imit pe nimeni, doar îţi scriu
C-aş vrea să vin la tine, chiar târziu

Îţi scriu un vis pe-o foaie, ce-a albit
De mută-ţi nepăsare, vis ciuntit
Şi de-ai vedea scrisoarea, rând cu rând
Să vezi ce poezie, dintr-un gând

Îmi tremură creionul, mâna nu,
Emoţional îndeamnă, la per tu
Să scrie despre tine, despre ploi
Privindu-mă în treacăt, despre noi

Şi dintr-o dată ochii-mi, obosiţi
Au scris fără de mine, s-a sfârşit
Şi îmi căzură pleoapele, pe rând
Şi te-am visat în noapte, aşteptând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!