Dup-un scaun
Dup-un scaun, aș ascunde
Trupu-ncins de catifea,
Nebuniile rotunde
Și-abur magic de cafea.
Dup-un scaun, ca oricare,
Câte vise nu-nfloresc
Într-o coapsă roditoare
Și un sân dumnezeiesc.
Dup-un scaun, dezgolită
De păcate și trecut,
Tu, eterna mea ispită,
Mă îndemni spre așternut.
Dup-un scaun, fără taine,
Cu privirea te-ncălzesc,
Dezrobită ești de haine
Și aștepți... să te iubesc.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.