
De-ar fi-n lume numai mâțe tot poet aș fi?
Mihai Eminescu în Cugetările sărmanului Dionis (1872)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Eminescu, poet divin
Eminescu, poet divin.
Eu azi în fața lui mă închin,
Căci versul lui sublim
Mi-a schimbat al meu destin.
Scriu acum acest vers frumos
Și sper ca lumii să-i fie de folos.
Cum a sperat și el o dată,
Ca poezia lui să nu fie uitată!
Eminescu, poet cu suflet mare.
A scris poezia ca pe o rugăciune
Și ne-a lăsat-o ca testament la fiecare,
Ca să-o răspândim în lume.
Și când vedem că luceafărul răsare
În noaptea întunecoasă să nu uităm,
Că Eminescu avut o soartă de zei aleasă,
Ca să scrie o poezie atât de divină și frumoasă!
poezie de Vladimir Potlog (10 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

- Eminescu, Mihai
- Eminescu este cel mai tradițional poet, absorbind toate elementele, și cele mai mărunte, ale literaturii antecedente.
definiție celebră de George Călinescu în Istoria literaturii române, de la origini până în prezent
Adăugat de Irina Badescu-eleva

Comentează! | Votează! | Copiază!
Declarația unui poet de azi
Eu sunt poet de primul rang, să știi,
Și-așa voi fi întotdeauna:
Am scris treizeci de cărți de poezii,
Iar Eminescu... numai una!
epigramă de Geo Olteanu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai Eminescu își merită titlul și omagiul de a fi cel mai mare poet roman fiind în varful piramidei liricului, ca unul care nu și-a parasit patria deși a trecut granitele ei.
Mihai Pătrașcu în Cugetarea autorului (2014)
Adăugat de Mihai Pătrascu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu e cu noi
De ar fi pământul pustiit de vânt
Sau inundat de ploi,
Și soarele s-ar ascunde pe veci după nori
Să nu ne temem de întuneric
Căci Eminescu e cu noi.
De-ar fi să ne scoată plopii din rădăcină
Sau de ni s-ar parea viața o ruină,
Să nu cedăm, să nu dăm inapoi
Căci Eminescu e cu noi.
De-ar fi să ne omoare tot cea mai rămas sfânt în noi
Cum se omoară soldații în război!
Să nu ne temem de dânșii
Căci Eminescu e cu noi.
Căci versul lui e o lumină lină
Care din cer a coborât
E ca o mană divină
Pentru cei care l-au iubit și îl iubesc la infinit.
poezie de Vladimir Potlog (25 ianuarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet
Să torni la rime rele,
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negrești mai multe topuri;
Și când vezi vreo femeie
Să te-nchini pân' la pământ
Și de-a sta ca să-ți vorbească
Să înghiți orice cuvânt;
Nespălat, neras să umbli,
Și rufos și deșuchet -
Toate-acestea împreună
Te-arat-a fi poet.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet
Să tot torni la rime rele
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negrești mai multe topuri;
Și când vezi vreo femeie
Să te-nchini pân' la pământ
Șe de-a sta ca să-ți vorbească
Să înghiți orice cuvânt:
Nespălat, neras să umbli,
Și rufos și deșuchiet -
Toate-acestea împreună
Te arat-a fi poet.
poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai Eminescu? Un mare poet pe care astăzi nimeni nu-l mai plătește, dar îl exploatează toți.
citat din Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eminescu
Badea Mihai, uimit, și-a zis,
Văzându-ne pofta adâncă:
"Poeții-s geniali, precis,
De-ar scrie toți precum mănâncă!"
epigramă de Nicolae Tăutu din Palatul de Justiție (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Eminescu despre Vasile Alecsandri
Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr și ferice,
Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice...
distih de Mihai Eminescu din Epigonii
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

- lume
- Lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu - ele sunt numai în sufletul nostru.
definiție celebră de Mihai Eminescu în Sărmanul Dionis
Adăugat de enya

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetările sărmanului Dionis
Ah! garafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună!
Și mucoasa limânare sfârâind săul și-l arde.
Și-n această sărăcie, te inspiră, cântec barde
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.
Un regat pentr-o țigară, s-umplu norii de zăpadă
Cu himere!... Dar de unde? Scârțâie de vânt fereasta,
În pod miaună motanii - la curcani vânătă-i creasta
Și cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă.
Uh! ce frig... îmi văd suflarea, - și căciula cea de oaie
Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă,
Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă
De năvod - cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.
Cum nu sunt un șoarec, Doamne - măcar totuși are blană,
Mi-aș mânca cărțile mele - nici că mi-ar păsa de ger...
Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer,
Un palat, borta-n părete, și nevasta - o icoană.
Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen,
Roiesc ploșnițele roșii, de ți-i drag să te-uiți la ele!
Greu li-i de mindir de paie, și apoi din biata-mi piele
Nici că au ce să mai sugă. - într-un roi mai de un stânjen
Au ieșit la promenadă - ce petrecere gentilă!
Ploșnița ceea-i bătrână, cuvios în mers pășește;
Cela-i cavaler... e iute... oare știe franțuzește?
Cea ce-ncunjură mulțimea i-o romantică copilă.
Bruh! mi-i frig. - Iată pe mână cum codește-un negru purec;
Să-mi moi degetul în gură - am să-l prind - ba las', săracul!
Pripășit la vreo femeie, știu că ar vedea pe dracul,
Dară eu - ce-mi pasă mie - bietul "îns!" la ce să-l purec?
Și motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. - Măi motane,
Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic și ornic.
De-ar fi-n lume-un stat de mâțe, zău! că-n el te-aș pune vornic
Ca să stii și tu odată boieria ce-i, sărmane!
Oare ce gândește hâtrul de stă ghem și toarce-ntr-una?
Ce idei se-nșiră dulce în mâțeasca-i fantazie?
Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie,
Rendez-vous i-a dat în șură, ori în pod, în găvăună?
De-ar fi-n lume numai mâțe - tot poet aș fi?
Totuna; Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind - un Garrich,
Ziua tologit în soare, pândind cozile de șoarec,
Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizând duios la lună.
Filosof de-aș fi - simțirea-mi ar fi vecinic la 'aman!
În prelegeri populare idealele le apăr
Și junimei generoase, domnișoarelor ce scapăr,
Le arăt că lumea vis e - un vis sarbăd - de motan.
Sau ca popă colo-n templul, închinat ființei, care
După chip ș-asemănare a creat mâțescul neam,
Aș striga: o, motănime! motănime! Vai... Haram
De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare.
Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,
Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte,
Ce destinul motănimei îl desfășură-nainte!
Ah! atei, nu tem ei iadul ș-a lui Duhuri - liliecii?
Anathema sit! - Să-l scuipe oricare motan de treabă,
Nu vedeți ce-nțelepciune e-n făptura voastră chiară?
O, motani fărâ de suflet! - La zgâriet el v-a dat gheară
Și la tors v-a dat mustețe - vreți să-l pipăiți cu laba?
Îi! că în clondir se stinge căpețelul de lumină!
Moșule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat
Să visăm favori și aur, tu-n cotlon și eu în pat.
De-aș putea să dorm încalea. - Somn, a gândului odină,
O, acopere ființa-mi cu-a ta mută armonie,
Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e totuna:
De-oi petrece-ncă cu mâțe și cu pureci și cu luna,
Or de nu - cui ce-i aduce? - Poezie - sărăcie!
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai venit pe lume, plângeai sfâșietor,
Și-n preajmă numai zâmbet în ochii tuturor,
Când ai plecat, un zâmbet plutea pe chipul tău,
Și-n preajmă numai lacrimi, pârău lângă pârău!
catren de Mihai Eminescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri (lui Mihai Eminescu)
Cel Sfânt ne-a dat al mării val,
Pădurile, înalții munți
Și-un brav poet național
Cu opera înaltei frunți.
madrigal de Vasile Larco din În așteptarea luminării (2006)
Adăugat de Vasile Larco

Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai în România, înalta trădare e un merit. Numai la noi e cu putință ca valeți slugarnici să fie miniștri, deputați, oameni mari...
Mihai Eminescu în ziarul Timpul (31 iulie 1880)
Adăugat de Ștefan Radu Mușat

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu locuiesc pe strada cu numele celui mai mare poet român, la numărul cu cea mai mare notă din catalog (str. Mihai Eminescu nr.10).
Iuliu Hațieganu în conversație cu pacienții
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există nimica în lume ce n-ar trebui să fie cum e!
citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de leo

Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre Eminescu
Despre Eminescu vine vorbă de departe
Cum că n-a trecut hotarul de la Cernăuți spre moarte
Despre Eminescu cel din lume tras pe roată
Mai găsiți bucăți și astăzi prin țărâna înghețată
Despre ce-ar fi vrut acestei vremi să-i fie
Că trecându-vă printr-însa poate-un strop de bucurie
I-ați aduce dinspre caii ce gonesc intrând în soare
Să-ncercați ca Eminescu să vă treceți fiecare
Despre Eminescu din adâncă simplitate
Nu-i mai căutați cusururi e iubire peste toate
Două țări și două umbre într-un gest rănit de toamnă
Peste El și peste Ceilalți roi de flori să se aștearnă
poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă

Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice om-o lume întreagă își face încercare!
citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul este crud, dar numai el folosește.
citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!