Cugetările sărmanului Dionis
Ah! garafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună!
Și mucoasa limânare sfârâind săul și-l arde.
Și-n această sărăcie, te inspiră, cântec barde
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.
Un regat pentr-o țigară, s-umplu norii de zăpadă
Cu himere!... Dar de unde? Scârțâie de vânt fereasta,
În pod miaună motanii - la curcani vânătă-i creasta
Și cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă.
Uh! ce frig... îmi văd suflarea, - și căciula cea de oaie
Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă,
Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă
De năvod - cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.
Cum nu sunt un șoarec, Doamne - măcar totuși are blană,
Mi-aș mânca cărțile mele - nici că mi-ar păsa de ger...
Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer,
Un palat, borta-n părete, și nevasta - o icoană.
Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen,
Roiesc ploșnițele roșii, de ți-i drag să te-uiți la ele!
Greu li-i de mindir de paie, și apoi din biata-mi piele
Nici că au ce să mai sugă. - într-un roi mai de un stânjen
Au ieșit la promenadă - ce petrecere gentilă!
Ploșnița ceea-i bătrână, cuvios în mers pășește;
Cela-i cavaler... e iute... oare știe franțuzește?
Cea ce-ncunjură mulțimea i-o romantică copilă.
Bruh! mi-i frig. - Iată pe mână cum codește-un negru purec;
Să-mi moi degetul în gură - am să-l prind - ba las', săracul!
Pripășit la vreo femeie, știu că ar vedea pe dracul,
Dară eu - ce-mi pasă mie - bietul "îns!" la ce să-l purec?
Și motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. - Măi motane,
Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic și ornic.
De-ar fi-n lume-un stat de mâțe, zău! că-n el te-aș pune vornic
Ca să stii și tu odată boieria ce-i, sărmane!
Oare ce gândește hâtrul de stă ghem și toarce-ntr-una?
Ce idei se-nșiră dulce în mâțeasca-i fantazie?
Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie,
Rendez-vous i-a dat în șură, ori în pod, în găvăună?
De-ar fi-n lume numai mâțe - tot poet aș fi?
Totuna; Mieunând în ode nalte, tragic miorlăind - un Garrich,
Ziua tologit în soare, pândind cozile de șoarec,
Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizând duios la lună.
Filosof de-aș fi - simțirea-mi ar fi vecinic la 'aman!
În prelegeri populare idealele le apăr
Și junimei generoase, domnișoarelor ce scapăr,
Le arăt că lumea vis e - un vis sarbăd - de motan.
Sau ca popă colo-n templul, închinat ființei, care
După chip ș-asemănare a creat mâțescul neam,
Aș striga: o, motănime! motănime! Vai... Haram
De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare.
Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,
Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte,
Ce destinul motănimei îl desfășură-nainte!
Ah! atei, nu tem ei iadul ș-a lui Duhuri - liliecii?
Anathema sit! - Să-l scuipe oricare motan de treabă,
Nu vedeți ce-nțelepciune e-n făptura voastră chiară?
O, motani fărâ de suflet! - La zgâriet el v-a dat gheară
Și la tors v-a dat mustețe - vreți să-l pipăiți cu laba?
Îi! că în clondir se stinge căpețelul de lumină!
Moșule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat
Să visăm favori și aur, tu-n cotlon și eu în pat.
De-aș putea să dorm încalea. - Somn, a gândului odină,
O, acopere ființa-mi cu-a ta mută armonie,
Vino somn - ori vino moarte. Pentru mine e totuna:
De-oi petrece-ncă cu mâțe și cu pureci și cu luna,
Or de nu - cui ce-i aduce? - Poezie - sărăcie!
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.