Ion Untaru

Furtuna

Hălăduie furtuna. Și de frică
Parcă bate nu știu cine-n geam
Puricele inimii abdică
Trezindu-se când nu mă așteptam

Îmi trag pest cap așternutul
Mă ghemui mai mult în culcuș
Alături de mine trecutul
Și spaima venind pe sub uși

Nu mai am curaj. De teamă,
Parcă se aud pași alergând
A cui o fi aceea care mă cheamă
Vocea ștrangulată, tremurând?

Zgâlțâie-se ușa din țâțâni
Eu rămân ca un semn de-ntrebare
Parcă stau așa de săptămâni
Fără ajutor și scăpare

Alături de mine consoarta
Sforăie confortabil, discret
Să vezi cum desparte-ne soarta
Pe omul de rând de-un poet

Cu inima-n dinți și lucid
Trec peste acea interzisă
clipă. Mă scol și închid
O ușă ce nu era bine închisă

Furtuna-i departe acuma
Zgomotele trec printr-o surdină
Îmi sporesc resursele cu suma
temerilor: S-a făcut lumină!

poezie de din Condorul (2001)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Urme de pași

Urme de pași înșirate-n zăpadă
De parcă nu știam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăștiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu știam cum sunt ochii închiși
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Dependență de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu ești infiltrat în mine.

Și mă apucă așa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Și-mi simt ființa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Și te surprind confuz și derutat...
Nu știi ce simți și nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Și parcă nici de NOI nu-ți mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubești.
Și uneori te simt... mă ții departe!
Și-n inimă și-n minte mă gonești...
Și-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Și totul pare șters când nu-i în doi...
Și viața fadă și fără vreun răsfăț.
Știi? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit și să nu te învăț!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Și ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupți contra ei ca un rebel...?

Nu știu ce simte inima când tace.
Nu știu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Știu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Alături de tine

Alături de tine acolo vreau să fiu
Alături de tine aproape să te știu
Alături de tine la bine și la rău
Alături de tine să fiu sprijinul tău
Alături de tine de când te-am întâlnit
Alături de tine voi fi pân' la sfârșit
Alături de tine atunci când ești bolnavă
Alături de tine voi fi fără zăbavă
Alături de tine când soarta-ți va fi grea
Alături de tine nicicând nu voi pleca
Alături de tine când te vei poticni
Alături de tine mereu mă voi găsi
Alături de tine nu voi pleca deloc
Alături de tine acolo-i al meu loc
Alături de tine nicicând n-am să te las
Alături de tine cât timp mi-a mai rămas.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ion Untaru

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Și torc un fir de calm imperturbabil
Înțelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută și domoală

Meditează ei, meditez și eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de liniște senilă
Și dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Și-atâta-nțelepciune vag respiră
Pedanteria lor subțire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă,

De parcă știu secretele ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Și ar voi cumva să mă întrebe:
- Ce ne privești mă', parc-ai fi zevzec?!

poezie de din manuscris
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Mulți zic că-s sătui de valuri

Mulți zic că-s sătui de "valuri"
Și se alipesc de "maluri",
Adumbrindu-și "partea sumbră"
Ca niște stăpâni pe umbră.

Toți au barcă și-s pe mal,
Eu n-am barcă și-s în val.
Și de am... ca să o mân,
Nu-s eu rob și ea, stăpân?

Căci ea stă numa pe apă
Și eu o trag din lopată...
Iar furtunile când vin,
Nu-s eu cel ce-ndură chin?

Mă gândesc la "mal" și parcă
Aș putea lăsa să treacă
Viața fără val și barcă,
Dar Limanul ce mă-așteaptă,
O să-l mai ating vreodată?

Dar și-n val, și-n barcă-i bine
Dacă Domnul e cu mine!
Furtuna n-are ce-mi face;
El îi spune "Taci! " Și tace!
Când mă cheamă, merg pe apă,
Mă scufund... dar El mă scapă,
Căci mă ia mereu de mână
Să mă scoată la lumină.

Cu El merg fără încetare,
Trec și munți, și trec și mare,
Nu poate nimic sub soare
Să oprească a mea alergare
Și nimic nu-i să-mi răpească
Răsplătirea cea Cerească,
Ori, cumva să mi se-opună
Biruinței spre cunună!

poezie de din volumul de versuri Din vicisitudinile vieții
Adăugat de SaraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Și torc un fir de calm imperturbabil
Înțelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută și domoală

Meditează ei, meditez și eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de liniște senilă
Și dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Și-atâta-nțelepciune vag respiră
Pedanteria lor subțire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă;

Cunoscători secretelor ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Și parcă ar voi să mă întrebe:
- Ce ne privești mă' ca un zevzec?!

poezie de din manuscris
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Poem de mutat munții din loc

Parcă
visul
s-ar
furișa

Din
măruntaiele nopții

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalță
din
veșnicia sufletului

Visez și zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munții visează

poezie de din Poeme infracționale (28 mai 2009)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Pe cât de mult...

Pe câte zile-am făcut gaj
Cu cunoscuți că-ți sunt o slujbă
Cum lanț la lama de o drujbă
Și elicea la vapor, siaj?

Pe câte săptămâni să jur
Să-ți fac o Lună de argint
Și de-i eclipsă nu te mint
Că pot s-o trag de-o vrei pe-un șnur?

Pe câte luni să-ți dau bărbatul
Ce-l am în mine un gamet;
De nouă nu-ți ajung și-i drept
C-amor nu-i scurtul sărutatul?

Pe câți ani să-ți promit credință
S-ajungă pân' la reînviere
Și zâmbetul să ți-l fac miere...
De dulce nu îți ai cu putință?

Pe câte zeci de ani să-ți fiu
Alături, sprijin să mă ai;
Să îți pui cap pe braț, să stai
Cu mine pân' nu mă mai știu?

Pe câte secole s-alerg
Să îți trec numele pe boltă;
Din sori să-i adun o revoltă
În ceruri... de-ar vrea să te șterg?

Pe câte mii de ani să zbor
Să mă fac trup din piramide
Până când palme-ți vei deschide;
Să pot să stau s-adorm, să mor?

Pe câte clipe adunate
Să le trăiesc în nano timp
De molecule de-anotimp...
Să faci din mine eternitate?

poezie de (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Ultimul diagnostic

nu știu
aș vrea să cred că azi viața îmi aparține
deși parcă e pentru prima dată când
mi-e dor de moarte...

am senzația că aștept
pe cineva
și că trebuie să mă gătesc frumos
să-mi pun cămașa albă
cea cu gulerul lat
costumul și cravata gri
mai întâi o să-mi lustruiesc pantofii ăia negri
cumpărați
pentru nunta fiicei mele

între mine și distanța
de afară există multă ceață
mi-au amorțit brațele și încheieturile
tremur nervos mi-e frică
de o blocare
a privirii
dincolo de lumină

mi s-au împăienjenit ochii
mă târăsc aproape inuman
vorbesc gângăvit
de parcă
aș avea un opritor de cuvinte
mi s-a făcut frică
o frică închisă
precum rana
care refuză durerea
și mi-e puțin frig simt că
mă afund deviant într-o lume în care
realitatea nu ține cont
de sentimente și lucruri
nu văd nici oameni decât
un spațiu îngust
și umed
ca igrasia crescută dinăuntru

peste alte gesturi
plouă

încă mai plouă...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Ultimul diagnostic: suspect de moarte

nu știu
aș vrea să cred că azi viața îmi aparține
deși parcă e pentru prima dată când
mi-e dor de moarte...

am senzația că aștept pe cineva
și că trebuie să mă gătesc frumos
să-mi pun cămașa albă cea cu gulerul lat
costumul și cravata gri
mai întâi o să-mi lustruiesc pantofii ăia negri
rămași de la nunta fiului meu

între mine și distanța de afară există multă ceață
mi-au amorțit brațele și încheieturile
tremur nervos mi-e frică de o blocare
a privirii dincolo de lumină

mi s-au împăienjenit ochii
mă târăsc aproape inuman
vorbesc gângăvit de parcă
aș avea un opritor de cuvinte
mi s-a făcut frică o frică închisă
precum rana care refuză durerea
și mi-e puțin frig simt că
mă afund deviant într-o lume în care
realitatea nu ține cont de sentimente și lucruri
nu văd nici oameni decât un spațiu îngust
și umed ca igrasia crescută dinăuntru

peste alte gesturi
plouă

încă mai plouă

poezie de din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Nouă

Parcă a trecut o veșnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veșnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veșnicie
de când gândul ascuns că ești ce-am așteptat
te-a făcut să te gândești mai bine.

Parcă a trecut o veșnicie
de când așteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veșnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veșnicie
și tot nu știu dacă-ți scriu ție,
sau îmi scriu mie.

poezie de
Adăugat de Florin MihalceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ion Untaru

Stau iarăși cu ușile-nchise

Stau iarăși cu ușile-nchise
De milă, de frig, de urât
Și-alături mi te-nchipui încât
Pășesc numai pe cioburi de vise

N-am putut să facem saltul
Nici ne-am străduit întruna
Căci iubirea este una
Iar destinul, mereu altul

Închid ochii și te văd
Fragedă precum un fruct în pârg
Când aș fi dat întregul târg
Pentru tine, oricărui prăpăd!

Aș vrea să plâng dar nu mai pot
Mă simt ca un copac bătrân
În urma căruia rămân
O victimă într-un complot

Parc-a turnat cineva-n mine
Deșertăcinea-ntregii lumi
Pe care vrei să ți-o asumi
După preceptele creștine

Stau iarăși cu ușile-nchise
De milă, de frig, de urât
Și altceva nu știu decât
Că de rău, îmi este parcă mai bine

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Te iubesc. Așa mult încât parcă ieri e azi și mâine te port aievea pe cărări de inimă blândă. Îți vorbesc în fiecare suspin de clipă, în fiecare gând proaspăt de răsărit. Tații nu mor. Dumnezeu le îngăduie să adoarmă într-un colt de suflet, într-o flacără vie de candelă. Luminându-ne.
Nu vreau să cresc. Dar parcă de când ești cu mine pretutindeni nu-mi mai este frică de întuneric...


Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

În așteptare... (pentru noi)

Pe lângă mine ploaia trece-n grabă...
Și o privesc cu ușor tremurat pe buze,
Mi-apare ca și o nălucă oarbă
Dulcea amintire, ca să ne amuze...

Și trist și vesel și opac... e timpul care încet ucide,
Cu sufletele prin copac,
Avem totuși priviri perfide!
Nimic parcă nu mi-e pe plac...

Și stau și gem lângă furtună...
Aveam și eu un plan cu tine!
Dar, vremea parcă e nebună,
Și m-a înnebunit prea bine...

Și caut, uit și mă opresc; și iar revin la tine!
Ce e cu tine, nu-nțeleg...
Pe geam văd soarele-n ruine...
Și un destin ce nu-l aleg.

Pe lângă mine ploaia trece-n grabă...
Și-aștept ca pasărea închisă,
Soarele lumina să și-o soarbă,
Și să mă lumineze-n veșnicii, nestinsă...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Talerul

Am cumpărat de la un negustor bătrân o cumpănă
și-am dezlegat-o de-al ei praf;
Am așezat-o’n raft, și taler am umplut
cu tot ce minții mele i-a rămas.
Și-am furișat în taler frumusețe
și pe furiș priveam cumpăna Ta;
Tu mă priveai zâmbind, dar cu tristețe,
și-am observat că se-nclina exact cum se-nclina a mea.
Dar dup’o vreme nu te-am mai văzut
și n-am mai luat aminte la cântar...
m-am depărtat încet spre nevăzut
și-am pus în taler gândul meu murdar.
În ce’lalt taler erau zvonuri parcă
venite de-undeva din trist trecut
Iar talerul plutea, de parcă,
Trecutul meu era pe drept avut.
Și-așa a fost...
Acuma stau să număr toți anii ce-au fugit ca gând furiș...
Am prețuit în cumpănă mult aur
pe care-am dat bani grei, sau mai puțini;
Și m-am crezut pe mine mai degrabă,
sau mai degrabă am crezut niște străini.
Când te puneam pe tine în balanță
talerul meu părea că e mai greu
Tu mă iubeai zâmbind, de la distanță
și te-ntristai că mă-nșelam mereu.
În cumpăna ce o țineai Tu-n mână
Talerul meu era un pai în vânt.
Un praf ce nu clintește, nici n-amână
acul care măsoară prețul pe pământ.
Și m-ai chemat...
Și mi-ai făcut cadou talerul Tău...
Acuma parcă lucrurile-s altfel...
Acuma parcă totu-i NOU.

poezie de
Adăugat de Ruben BucoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragoste la prima vedere

Pe cărarea veche
Trec câte o dată
Cu speranța vagă
De-a te întâlni
Ne cunoaștem parcă
De o viață întreagă
Neavând puterea
De a ne vorbi.
Prin albastrul moale,
Liniștea se adună
Și prin diafanul
De apus vegheat
Ochii tăi de aur,
Ochi de zână bună
Când aprind în mine
Un ecou ciudat.

Dragoste la prima vedere,
Cine-ar fi crezut?
Să iubesc cu atâta putere,
Ca la început.

Că mi-a fost târzie
Întâlnirea în vreme
Și târzie clipa
De-a ne fi văzut,
Pe cărarea veche
La răscruci de vânturi
Numai timpul știe
Ce e de făcut.
Amintirea vie
Mai trăiește încă
Aș da ani din viață să te regăsesc
Ne cunoaștem parcă
De o veșnicie,
De o veșnicie
Parcă te iubesc.

N-o să afle nimeni
Poate niciodată
Poate niciodată
N-am să te-ntâlnesc.

Aș da ani din viață
Să te am alături,
Să îți simt făptura,
Să-ți spun te iubesc.

cântec interpretat de Ilie Micolov, muzica de Ilie Micolov
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Colaje

E trist când spațiul te desparte,
Dar și mai trist când timp separă
Și nu se întoarce, cum o vară
Și nici cum pagina de-o carte...

Și aproape-i, doar puțin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Așa cum nu-i al nimănui
Și s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Și nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe brațe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ți simt miresme amețitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulți...
Devin și eu cuvânt, din ce ești tu... pronunți,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Clipă de lumină

Ți-am pus în părul tău de abanos
Steluțe argintii și parcă plouă
Din ochii tăi și norii grei s-au strâns
Dar pe genunchi tăi când stau,
Tu-ți vezi viața la toată-o lume cu povești
Și-atunci tu torci. Din firul lor îmi dai
Și mie câte-o clipă de lumină
Stau ascultând până ce-adorm, iar tu
Mă strângi în brațe ca pe-o jucărie,
Mă-acoperi cu suflarea ta, să-mi fie
Visele leagăn dulce de mătase...
De aceea te iubesc numai pe tine
Și amintirile-ți îmi sunt frumoase
Ți-aș da din părul meu, mănunchi de arse
Să poți plăti din anii bătrâneții
Dar viața e cel mai frumos tezaur,
Nu poți întoarce anii tinereții
Eu sunt cel ce îți duce mai departe,
Când obosit ești, mii, căci rămân
În sufletu-ți deschis precum o carte
De-acum, mereu, al vieții tale drum.

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uneori îmi este suficient să scriu în gând

Trec. Trece o dâră. Adorm.
Eu. Azi. Mă transform.

Uneori îmi este suficient să scriu în gând.
Scriu în somn. Rând după rând.

Scriu și rescriu (de parcă aș număra oi).
Pe mine mă scriu. Așa suntem doi.

Uneori găsesc versul perfect. Îl notez.
Mă bucur în sine mea. Jubilez.

Apoi trec mai departe.
Liniștit. Iată un sentiment aparte.

Apoi adorm. Brusc. Așa cred.
Visez. Mă reped.

Liniștit e somnul acela târziu,
presupun (eu altul nu știu).

Apoi suflă vântul (ar vrea să mă absoarbă).
Apoi foile se agață de iarbă.

poezie de (2010)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton ponderat

Distribuie
Ion Untaru

Voia planeta să renască

Înconjurat de-un brâu de foc
Pe sub deal o apă curgătoare
În jur nu mai zăream deloc
Și pentru mine o scăpare

La-nceput de lume și de ere
Pe malul unui râu de lavă
Vărsa pământul numai fiere
Tot ce strânsese el, otravă

Cât să fi stat așa stingher?
O rupere de elemente,
Curgea mânia dintr-un cer
Pe toate cele penitente

De disperare-am vrut să strig
Poate-am strigat dar fără glas
Și moartea rece ca un frig
Alături își făcea popas

Și eu parcă nu eram eu
Voia planeta să renască
Gemea rupând atât de greu
Din ea, bucăți de carne flască

Să fi fost ăsta un blestem
Multiplicat de generații?
Misteru-adânc al unui ghem:
Pierdutele, divine grații?!

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare acceptabilă, ton trist

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook