Viaţă arsă

Viaţă arsă, drum parcurs
Labirinturi şi zăvoare
Şi speranţa care moare
După ultimul discurs.

O povară din destul
Ne-a purtat printre meandre
Fericite Alexandre,
Ne întoarcem la Catul!

Libertate cu zăbrele
Ţintele devin factice
Dacă nici măcar în vis
Noi nu mai privim la stele

Plâng albinele de ceară
Neputinţa din unelte
Tinere păduri, ce zvelte
Creşteaţi voi, odinioară!

Strânge-ţi cortul şi te mută
Din pustiu în alt pustiu
Sună goarna. E târziu
Cade ultima redută!

poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!