Viață arsă
Viață arsă, drum parcurs
Labirinturi și zăvoare
Și speranța care moare
După ultimul discurs.
O povară din destul
Ne-a purtat printre meandre
Fericite Alexandre,
Ne întoarcem la Catul!
Libertate cu zăbrele
Țintele devin factice
Dacă nici măcar în vis
Noi nu mai privim la stele
Plâng albinele de ceară
Neputința din unelte
Tinere păduri, ce zvelte
Creșteați voi, odinioară!
Strânge-ți cortul și te mută
Din pustiu în alt pustiu
Sună goarna. E târziu
Cade ultima redută!
poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.