Ciute albe

Mi s-a părut
cum din
– haos –
mă săgetau
priviri...

"N-ai cum să fugi!"
din foc
din apă
şi ţărână
te vei întrupa!

Ai milă!
flăcările-ţi fie...
nu o "vâlvătaie",
ci doar pală lină
împletire caldă
de lumină
pură.

Apa fie-ţi...
nu "mare sărată",
ci izvor de munte,
lacrimă curată
pe care drumeţii
osteniţi de cale
însetaţi...
ţi-l cată.

Şi ţărâna...
nu din – drum de oase –
ci dintr-o pădure
loc umbros
iarbă, flori
cânt duios...
cum doar frunza
ştie...
când furtuni străine –
vor cu duşmănie
pacea' însângera!
.............
Şi te-aş mai ruga...
să mă îngropi aproape
lângă codru des
şi izvor de munte
unde ciute albe
cu priviri senine
vor veni să bea
şi s-or adăpa
din inima mea,
din inima mea...

poezie de Valentina Becart din Două lacrimi de cer (22 decembrie 2008)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!