Blocul părintesc

Mă-ntorc, cu drag, la blocul părintesc,
Pe care, doamne, cât îl mai iubesc,
Căci poartă în ferestre şi-n pereţi,
Crâmpeie ale primei tinereţi...

Păşesc încet, cu suflet îndoit,
Şi văd că blocu-i mai părăginit...
Privesc năuc şi n-o să mai urc sus...
Sărmanii mei părinţi, la cer s-au dus...

Azi în apartament trăiesc străini,
Şi nu îi mai cunosc nici pe vecini...
La uşă stă de pază-un interfon,
Şi văd că s-a închis câte-un balcon...

Vad că terasa veche, ciuruită,
A fost şi ea, cândva, înlocuită...
Puieţii firavi, puşi de locatari,
Au trunchiuri groase şi coroane mari...

Revăd, cu ochii minţii, un dram de tinereţe,
Ce-mi picură, în suflet, o undă de tristeţe...
Fac, apoi, cale-ntoarsă cu călcătură rară,
Şi duc, mijind sub pleoape, o lacrimă amară...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!