Facultatea de alienare

îmi donez minţile unei sticle cu rachiu

ieşit din Facultatea de alienare, licenţiat schizo profesez la catedra cugetului Întuneric, sânge formolizat la ţâţa butoaielor cu uitare, uneori scuip saliva mea de cerneală-n hârtie, poeme de tot râsul, cruci îmi aşteaptă răstignirea eresului, igienizând peniţa murdară de vorbă-n zadar, când îmi rămân unul în odaia tremurului de cuvinte merg pe podele ferindu-mi călcâiul de tăişurile înaintării către înapoi şi nu, nu-mi grăi şi tu despre iubire, sunt sătul de exfolierea eternităţii, de năpârlirea sfinţilor în icoane, când gura ta mănâncă pielea lor de praf, n-a mai sărutat demult nimeni Credinţa acolo, să spele cu buzele vremea ce-şi lasă peste toate-ale uitării scrumul din ţigareta cu fumul lovindu-se de tavanul odăii Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Psyche
Comentează! | Votează! | Copiază!