Într-o zi

aş scrie cu aripile
dar aripi nu am
aş scrie cu sângele
dar sângele s-a scurs în zadar
aş scrie cu noaptea o zi
dar ziua a plecat într-o zi
învaţă-mă Doamne, vâlvătaia aripilor
să modelez cuvinte pe-o stâncă
să înalţ candelabre din şoapte pe valuri
să mă deschid în zori într-un cuvânt
să urc pe culmile visării
să fiu un pescăruş în zbor
pe ţărmuri neumblate
apropie-Te, Dă-mi iubirea
ce a rămas din noaptea însângerată
sunt lacrimă de ceară în palma Ta
deasupra mării negre de atâta supărare
mi-e dor să cad în calda ţărână
la picioarele Tale
purtat de valul etern
să învâţ să cunosc necuprinsul
să fac din lut o candelă a lumii
să şterg din ochi tristeţea milenară
cu raza pură a credinţei
tânjind cu drag la mântuire

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!