Roadele mării

Pământul se-înălbeşte când holdele se coc; întreaga zi sub soare
Fulgeră secerile-n lan, până-n amurg când umbra serii ţese şaluri
Şi cuiburi de tăcere moi peste cântecul cosaşilor voioşi care
Aduc acasă-n carele lor grele recoltele de aur de pe dealuri.

Valuri de ger albesc câmpiile posomorâte-ale mării care muge
Şi oameni pribegi se pierd în depărtări sau din adânc recolta-şi strâng;
Dar, din cântecul marinarilor, oricât de estompat, va ajunge,
La noi, întotdeauna, suspinul unor inimi nepereche – care plâng.

poezie de John McCrae, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!