Când am plecat

Când am plecat, m-a părăsit credinţa
Şi nimeni nu a fost să mă-nţeleagă.
Numai speranţa mi-a păstrat fiinţa,
Şi amintirea unui dor, întreagă.

De când am încetat să fiu o stâncă,
Cu toţii vor să ia din mine-o parte.
Durerea mi-i atâta de adâncă
Şi tu îmi eşti atâta de departe...

Se sting şi plâng iubirile din astre.
Tu pe un ţărm, sufletul meu epavă.
Ni-s trupurile pline de dezastre
Şi dorurile pline de otravă!