Sunt copil din flori de cireş

(mama mă privea cum cresc
deci privirea ei mă creştea -
se întâmpla într-o zi
cât alţii într-un an)

copacii
părinţii mei adoptivi
mă suiau pe braţele lor până sus
şi-mi părea acolo
cerul

toţi arborii cât vedeai cu ochii
mă vedeau cu ochii
cum plec

în urma mea
se pierdea urma

au venit apoi
hoardele de drujbe turbate
purtate de contururi fără viitor şi
mi-au ucis părinţii

pentru asta
cel mai vinovat rămâne
fiul nerecunoscător
rătăcitor
copilul din flori de cireş

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!