Îmi dai puteri

Îmi dai puteri privindu-mă, felină,
Când pică ploaia-n dimineţi de-argint
Şi-mbrăţişez a trupului lumină
Cu visele nespusului alint.

Zâmbeşti năucitor... eşti răpitoare,
Cerul întreg e-n tine... pustiit,
Eretică şi totuşi... visătoare,
Cu palmele nebune m-ai sfinţit.

Cuvintele pe buze... ard ispite,
Redecorând dimensiuni virgine,
Fiori de dor şi stări nedefinite
În răsărituri, încă, opaline.

Sărut obrazul zorilor de rouă
Şi pleoapele ce bat seducătoare
Când vine clipa lacrimilor, două
Şi fulgeră tăceri... întrebătoare.

Îmi dai puteri, luându-mă de mână,
Iar vântul bate... magic trubadur,
La poartă împlinirilor... stăpână
Şi mă îndeamnă, grabnic, să te fur.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!