Îmi dai puteri
Îmi dai puteri privindu-mă, felină,
Când pică ploaia-n dimineți de-argint
Și-mbrățișez a trupului lumină
Cu visele nespusului alint.
Zâmbești năucitor... ești răpitoare,
Cerul întreg e-n tine... pustiit,
Eretică și totuși... visătoare,
Cu palmele nebune m-ai sfințit.
Cuvintele pe buze... ard ispite,
Redecorând dimensiuni virgine,
Fiori de dor și stări nedefinite
În răsărituri, încă, opaline.
Sărut obrazul zorilor de rouă
Și pleoapele ce bat seducătoare
Când vine clipa lacrimilor, două
Și fulgeră tăceri... întrebătoare.
Îmi dai puteri, luându-mă de mână,
Iar vântul bate... magic trubadur,
La poartă împlinirilor... stăpână
Și mă îndeamnă, grabnic, să te fur.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.