La vânătoare

Pădurile bârfei atât de dese-acum
Şi căprioara, cinstea, încotro să fugă...
Nu rădăcini, fâşii grele de fum
Pe sub pământ, prin tălpi mi se alungă.

În sufletu-mi mai arde un chibrit -
E mare întuneric la intrare în gură:
Nu m-am deprins ca flăcări să vomit,
Nici să propag între prieteni ură.

E timpul vânătorii, de după tulpini
Zece arme ochesc o singură idee,
De frică glumele se îneacă în suspini,
Împuşcăturile se-adună în trupul de femeie.

E criză de valută intersufletească...
Loviţi în nervi ca-n pielea tobei seci.
Călcâiul îşi retrage mersul, să lovească
Pădurile bârfei cu ochii stinşi şi reci.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!