Iluzia unei insule

Diseară-i plecarea în insula mea,
trăsura de nuc te aşteaptă la scară,
ia-ţi haine mai groase şi nu-ntârzia,
căci câini-poliţişti s-ar putea să apară.

Nu-ţi face probleme, birjarul e mort
şi caii sânt morţi şi trăsura e moartă,
fugim fără martori în nu ştiu ce port,
în insula mea la cinci capete spartă.

Acolo, vom creşte copii monstruoşi,
la chei de metal şi de mâzgă vor râde,
cu veşti ne-o ticsi de la moşi şi stramoşi,
tic-tac, telegraful cadavrelor ude.

Vom trage trei filme color, de deochi,
şi le vom trimite în lume de-a rândul,
ca-n sticle băgându-le în câte-un ochi,
Al Patrulea Ochi pentru casă păstrându-l.

Şi ziua întreagă, noi goi, fără tiv,
pe sănii de foc vom zbura într-o vale,
iar eu, gospodarul voiesc să cultiv
grâu dulce şi leneş, pe coapsele tale.

Te-aştept deocamdată. E mijlocul verii,
e mijlocul iernii, ciudată poveste;
iar când vei urca, e-n zadar să te sperii,
trăsura ca moartea părându-ţi că este.

E numai iluzie, dincolo-s eu,
te-aştept cu făclii, patru mii şase sute,
zadarnic te sperii că ninge mereu,
că străjile drumului fumegă mute.

Hai vino şi urcă şi spune ceva,
birjarul e mort, are sânge de cârje;
te-aştept fârâ martori în insula mea,
port haide de nuc, sunt aproape o birjă.

Iar dacă nu-mi vezi faţa ce mi-am găsit-o,
să ştii că, în insula mea, totuşi sânt,
eu, movila celui mai proaspăt mormânt,
întinde piciorul şi calcă, iubito!

Şi asta e totul. Plecarea-i diseară.
Fantoma trăsurii aşteaptă la scară.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Patrascu Ionut
Comentează! | Votează! | Copiază!