Dormi, dragostea mea

Plânsul în oraş: mâini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea –
şi încă o noapte Izabela va fi a dreptăţii, a nisipurilor
(respiraţia cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă).

Şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cântece: o cheie pe buze, oho,
şi pe trădare. Dulce strigăt. Sarea depusă la porţi. Spera să se
joace mai frumos (cavalerul, în depozite mari e sânge).

Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia şi nu mai am inimă.