Toate rezultatele despre parintele cleopa, pagina 22
Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soțul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul femeii se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimașă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soțului. De aceea soțul trebuie, prin tandrețe, să găsească "butonul" de îmblânzire a soției.
citat din Părintele Iosif Vatopedinul
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin plâns fierbinte se curăță mintea noastră de chipuri pătimașe. Printr-însul se pogoară în sufletul nostru bărbăția cea duhovnicească și omul se pune mai presus de înspăimântări și de frici. Cu cât mai adânc plânsul nostru de pocăință, cu atât mai temeinic ne slobozim de un întreg șir de nevoi aparent firești, de astfel de patimi nimicitoare precum mândria și mânia. Înlăuntru se sălășluiește bucuria, până atunci necunoscută, a slobozeniei.
Părintele Sofronie în Vom vedea pe Dumnezeu precum este (2005)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există scrieri ale sfintelor femei. Asta nu se întâmplă pentru că ele ar fi sfinte mai mici decât bărbații, și sunt chiar mai multe, însă femeile sfinte au o viață ascunsă, își pot păstra viața lor tainică. Maica Domnului a primit un mare har de la Dumnezeu. Nu avem nicio descoperire care să provină de la Maica Domnului, dar știm că are un mare har, și Biserica îl simte, ea și toți cei ce i se roagă.
citat clasic din Părintele Sofronie
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Crucea este o poartă, crucea este o fereastră spre Înviere. Pentru că țelul suprem este Învierea. Da! Această Înviere se realizează prin cruce, prin jertfă. Să ne luăm fiecare crucea noastră, într-un fel sau altul, a suferințelor, a necazurilor, a primejdiilor pe care le întâmpinăm, pentru că ne declarăm creștini.
citat din Părintele Constantin Voicescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când vin ispitele asupra noastră, să nu ne certăm cu alții. Să ne întoarcem dioptria înlăuntrul nostru ca să vedem starea noastră scăldată de patimi, de unde începe tulburarea inimii. Când avem lumină, vedem că pricina își are izvorul în inimă, în starea plină de patimi. În omul vechi care trăiește în noi.
Părintele Efrem Athonitul în Despre credință și mântuire (2003)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Plânsul duhovnicesc, prin firea sa, este cu totul altul decât plânsul sufletesc. El ține de o neîntreruptă gândire la Dumnezeu și de o dureroasă întristare pentru despărțirea de El. Plânsul sufletesc, pătimaș, ucide trupul, îi stinge vioiciunea, atunci când cel duhovnicesc curăță omul de patimi purtătoare de moarte și prin aceasta îl învie pe de-a-ntregul.
Părintele Sofronie în Vom vedea pe Dumnezeu precum este (2005)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la urmă, tot smerenia este vârful tuturor virtuților. Dacă cineva are fapte bune și n-are smerenie, se răstoarnă din căruță; este în primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, căință, păreri de rău, pe aceia îi mântuiește Bunul Dumnezeu mai mult ca pe aceia care au fapte bune și li se pare că au ceva.
Părintele Proclu Nicău în Lupta pentru smerenie și pocăință (2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă femeia nu simte tandrețea soțului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinților, nici a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivității soțului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii!
citat din Părintele Iosif Vatopedinul
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Hristos este Raiul, copii mei. Ce este Raiul? Este Hristos. Raiul începe de aici. Este exact același lucru: cei care îl trăiesc aici pe pământ pe Hristos, trăiesc Raiul. Așa este, întocmai cum vă spun. Este adevărat, credeți-mă.
citat din Părintele Porfirie Bairaktaris
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar și între soți, când se ivește scandalul? Când se iscă certurile? Când apar înjurăturile? Când un egoism se opune celuilalt. Zice unul, zice celălalt, și se face foc și pulbere, și familia e aruncată în aer. Ce trebuie să facem în această situație? Când unul din ei vede că celălalt e înfuriat, să închidă gura, să se liniștească, să se roage pentru celălalt, și astfel pacea va reveni.
Părintele Efrem Athonitul în Despre credință și mântuire (2003)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

