Văduvei de vis-a-vis
Ți-e frică mult de hoți, știu bine,
De apelezi la polițiști,
Că văd mereu venind la tine
Pe ofițerul de gardiști!
epigramă de Ștefan Ivanovici-Terențiu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Unui fabulist
Că dobitoacele vorbesc,
Din zeci de fabule o știu;
Dar e destul să te citesc,
Să văd îndată că și scriu!
epigramă de Ștefan Ivanovici-Terențiu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Hoțul despre polițiști
Știu, pe urma mea sunt zeci,
Mă filează mult și bine...
Nu m-or prinde-n veci de veci
Dacă nu-s mai hoți ca mine.
epigramă de Angela Chiuaru din ziarul "Viața Buzăului" (2 iulie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe mormântul unui academician
Aici zace-un scriitor
Care-a fost "nemuritor".
distih de Ștefan Ivanovici-Terențiu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaful unei femei libertine
În ceruri unde nu-s dorinți,
M-aș plictisi... cu-atâția sfinți!
distih de Ștefan Ivanovici-Terențiu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui judecător spiritist
Minunezi cu spiritismul
Avocații și colegii;
Îți vin spiritele toate,
Niciodată îns-al legii!
epigramă de Ștefan Ivanovici-Terențiu din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Statuei lui Gheorghe Lazăr
C-o carte-n mână te făcură
Și te-așezară-n largul drum,
Să-ndemni și azi la-nvățătură
Sportivul tineret de-acum.
epigramă de Ștefan Ivanovici-Terențiu din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui timbroman
Din timbre vechi și căutate
Posed un minunat tablou.
Dar ce folos de-a mea silință,
Când n-am ca tine-un "cap de bou"?
epigramă de Ștefan Ivanovici-Terențiu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf unui medic
Murind, i se cuvine măcar un compliment:
În cimitir nu-i unul să nu-i fi fost client!
distih de Ștefan Ivanovici-Terențiu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui avocat arătos
Deși cu morgă, poate n-are
Atracție pentru pledări;
E avocat cu-nfățișare
Dar fără de înfățișări.
epigramă de Ștefan Ivanovici-Terențiu din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui poet răutăcios
Crezând că te-aș fi plagiat,
Nedrept răzbunător devii,
Căci spui c-aș fi semnat prostii,
Când eu un vers nu ți-am furat!
epigramă de Ștefan Ivanovici-Terențiu din Epigrama germană de cinci secole (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și știu...
Nu știu ce viața îmi rezervă mâine...
Nu știu de va fi bine cum doresc...
Dragostea să vină, să răsune,
Căci doar prin dragoste mă împlinesc.
Nu știu de m-ai iubit vreodată...
Să te întorci, să ne iubim nespus...
Ceasul rău, să vină niciodată,
Iar dragostea să nu aibă apus.
Și știu că mult ne va fi bine...
Și știu ce mult putem iubi...
Inima să nu mai suspine,
Și de regrete, nu ne vom lovi.
Și știu o viață ce o visez cu tine...
Atât de fericită... ca în vis...!
Visul realitate el devine,
Și fericirea ieșită din abis...
Și știu că ai temeri adânci...
Ți-e teamă de tot ce va urma...
Te rog iubirea să n-o mai arunci,
Și nici pe mine să mă lași în urma ta...!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul (și mai speriat): L-ați auzit?... Dumnezeule!
Ofițerul: De ce invocați numele Domnului, dacă v-ați declarat ateu?
Bărbatul: De frică! În momentele de spaimă, cred în puterea cerească!
Ofițerul (scrie, clătinând din cap): Înseamnă că sunteți creștin! Am completat greșit formularul!
Bărbatul (încordat): Probabil...(Se aude iar nechezatul unui cal.) Ați auzit?...
Ofițerul (răsfoind impasibil dosarul): Ce să aud?
Bărbatul: Râsul acela sarcastic! E el...
Ofițerul (mirat): Care el, domnule?
Bărbatul: Șeful meu! Are un râs inconfundabil...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ei
Vrăjit, te-am comparat c-un soare
Și n-am greșit, iubita mea:
Apari, când vremea este bună,
Dispari, când vremea este rea.
epigramă de Ștefan Ivanovici-Terențiu din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui jurisconsult zaharisit
Te-ai însurat și căsnicia-ți
C-un uzufruct o s-o compar:
Aveai mai ieri și folosința,
Acum ești nud proprietar.
epigramă de Ștefan Ivanovici-Terențiu din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Petale de orhidee pentru Sir (dedicație exclusivă)
Necunoscutule, nu pot să știu cum arăți,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din față!
Ai ten măsliniu, ți-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porți în ochi și-n cununa din Tine...!
Nu știu cum privești, suspini, dăruiești, cum zâmbești...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... și-n speranță!
Dar, oricum ești, întristat ori de viață zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!
Necunoscutule, nu pot să știu cum vorbești...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu știu, cum te bucuri, ce dăruiești, cât primești...!
De ți-e sufletul frânt, ori plină ți-e viața...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puțin sau poate... vrei Tot!
Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ținti,
Ascunde-mă-n zâmbet și crede... în Tine!
Prietene, vezi, nu știu prea mult despre Tine...
Nefericit, singur sau bine ți-e Ție...(?)!
La final ești sau... încă, uimit ți-este zborul...
De mine nu-ți pasă, ori iubirea mi-o vrei...
Îmi accepți vrednicia sau mă lepezi din gând...
Mă ierți, când te supăr sau ai vrea să... mă cerți!
Te rog, totuși...! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici și ia-mă... în Tine!
poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis I
Visez cu ochii deschiși
mergând
cu gândul la tine.
Mi-ar plăcea
să știu sigur
Ce ești,
Cât ești,
Că ești,
dar văd
că nu am să știu
Acestea
Niciodată.
De ce? mă întreb în gând, dar cu vocea ta.
De ce îți este frică?
Îmi este frică
în secunda unu
De mine,
În secunda doi
De mine din tine.
Apoi iar unu,
Apoi iar doi,
Unu, doi, unul.
De ce ți-e frică? ma întreabă vocea ta din nou, dar de data aceasta în inima Noastră.
(există O inimă a Noastră?)
Că ai putea fii fericită?
Îți cunoști ființa cu adevărat fericită?
spune-mi Adevărul.
Nu. Mi-e frică de fericire.
Nu îi cunosc niciodată Prețul.
Ha! sari tu, râzând.
În inima mea,
Fericirea ta
Nu are preț.
Ești pregătită să te învăț
ce sunt,
cât sunt?
poezie de Monica Vrăbiuță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Whitey: Nu e nicio rușine dacă ți-e frică. La naiba, tuturor ne e frică. Ceea ce trebuie să faci e să-ți dai seama de ce ți-e teamă. Pentru că dacă frica ta are un nume, atunci o poți învinge. Și mai bine: te poți folosi de ea.
replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui președinte de tribunal, rău platnic
Ai dovedit de-atâtea ori
Că în penale nu eziți;
Chiar ieri, pe niște negustori
Ai hotărât să nu-i achiți.
epigramă de Ștefan Ivanovici-Terențiu din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu pactizezi cu răul, nu trebuie să-ți fie frică de el; când nu ți-e frică de rău, nu ți-e frică de moarte; ea nu are putere decât asupra răului.
Eliphas Levi în Marele arcan sau ocultismul revelat
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofițerul: Și unde este acum Femeia?
Bărbatul (izbucnește în lacrimi): A rămas la el! Autorul o ține închisă în bibliotecă! Vreau să reclam și acest aspect...
Ofițerul: Și ce face Autorul cu soția dumneavoastră, acolo, în bibliotecă...
Bărbatul: Face absolut tot ce poftește...
Ofițerul: Vă rog să fiți mai clar!
Bărbatul: Domnule! Mi-e frică să vă spun...
Ofițerul: Formidabil! Fac lucruri așa îngrozitoare?
Bărbatul: Soția mea este o femeie serioasă! În schimb, el, Autorul e un tiran sadic.
Ofițerul: Fiți mai clar în exprimare!
Bărbatul: Ea, sărmana, tace și se supune. Nu are voință proprie. E tot un personaj...
Ofițerul (notează): Concret! Ce face autorul cu soția dumneavoastră, acolo în bibliotecă?
Bărbatul (plângând): O violează, domnule ofițer...
replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forța imaginației), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!