Așteptare
Era timpul când mi se încopciau gândurile
pe albul zăpezii într-o rană deschisă,
lupii urlau pe fața gerului teama
și o fluiera crivățul alungat din munți
la ferestrele tale înflorite de gheață.
Luna strângea vulturii pe creste
să le fure parfumul de sânge,
să-l vândă la mare pescărușilor albi
când pe umerii valurilor peștii se agață de aer
și le râd în nas.
Sub ape curentul lovește-n țărm,
marea-i încremenită de singuratate.
Ard vreascurile timpului sub coaja copacilor
paianjenii s-au acuns în scorburi adânci
în pânza lor corbii-și prind ghearele.
Schelete de pești mă zgârâie pe auz
și nopțile cad tăiate în bătaia pleoapelor
cu cercei inelați pe trupul lacrimilor,
când un izvor mi-a mărturisit
cum pietrele au migrene și crapă de durere
nu mai pot suporta consistența mișcarii.
Pasările nu mai știu să zboare
caută pe jos în rumegușul oamenilor
peste care ramurile scutură pulberi de omăt.
Noi așteptăm să vină lumina
cu trenul de dimineață
și întârzie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Apusul
de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăți cerul franjurat de lumină
ca o moarte așteptându-și ceasul
pe umerii valurilor
umbre cu dinți alungiți
deasupra zborul alb al pescărușilor
pe faleză noi și briza întețită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munți
noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
orașul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se așează cu capul pe țărm
noaptea-l zbuciumă-n somn
și visează răsăritul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (9 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sânii căpițe de fân alăturate
În trupul tău înmugurit înverzesc gândurile,
în păr îți coboară nopțile din păduri.
Ochii privesc îndepărtările verzi,
sub pași rămân drumurile încărunțite de ape
și somnul visează săruturi flămânde
cu suferința așteptării pe buzele roșii.
Sânii par niște căpițe de fân alăturate
ce-mi dau o neliniște, o dorință de foc,
când mâinile îmi alunecă pe umerii albi
cu nerăbdarea să culeagă fructul copt
mai dulce decât uitarea din vis.
Mângâierile tale gingașe de floare de colț
îmi lasă iubirea să respire la înălțimi,
aromele din esențele de brad.
Timpul legănat de atâta dragoste
se nemurea în plăceri de femeie
cu surâsul plin de sclipiri vinovate,
patima vioaie, nesupusă și sălbatică
fremăta ca o mare în valuri
iar noi așteptam la țărm împlinirea cerească
râmasă într-un poem nescris.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescarii
Prind pești și apoi îi eliberez în apă,
încerc plăcerea și îndemânarea, mai puțin hrana
prin risipirea stresului în tăcere
și refacerea bunei dispoziții,
seara e momentul când totul se împlinește
orașul e citit de lumină și freamătă.
Noaptea stelele se grăbesc către ape
și le privesc cum valurile se luptă.
Pescarii așteptă zorii să-și încerce norocul,
dar peștii nu-s flămânzi
și întârzie să fie curioși.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cina cea de taină e cu țărani
Nopție tale rotunde
îmi cuprind inima în palme
lasată pradă dragostei sălbatice.
Zorii mă văd îmbătrânind în cuvinte
din rădăcini adânci autohtone,
ziua nu mă lasă niciodată singur,
să rămân întristat;
când sera se urcă în ceruri,
cina cea de taină e cu țărani.
Pe acoperișuri cade lumina
și alunecă pe ferestrele oamenilor,
pe o uliță ruptă din cer
se plimbă neliniștea satului,
Doamne iartă-mă
mi se parte totul nesigur.
Dacă lumea e prea complicată
și nu pot să o înțeleg,
iubesc din inimă toți copiii
și pentru ei las cărarea deschisă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se crapă de dimineață
Aștept dintr-odată să mă treci
peste puntea durerii
cu răbdarea unui orb.
Lumina curge fluidă pe pământ
prin oasele albe ale cerului,
Luna culcată pe partea sa nevăzută
cerne trecerea arcuită pe axă
prin sitele stelelor.
Noaptea disjunsă în procesul cosmic
rupe cu dinții din întuneric
și se grăbește să apună.
Se crapă de dimineață prin fante de lumină
ca într-un lemn cu inima roșie
abundent sângerândă.
Soarele își desenează răsăritul
c-un crepuscul de culori
care se varsă peste marginile orizontului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ochiul blurat de durere
Lacrimi de sare vâscoase alunecă pe fața inimii,
lumea se vede cu ochiul blurat de durere
și timpul târât trece impasibil
ca o apă peste urmele oamenilor.
După pauza impusă picioarelor grele
orașul își desenează din memorie străzile,
cineva i-a șters gândurile cu o pânză de paiajen
și n-a spus nimic,
a pus paharele pe masă
dar lipsea aproape totul, inclusiv plăcerea ori pofta,
era un gol umplut cu altele
ce tremurau de teama zilei de mâine.
Își cântărea cuvintele cu milă,
apoi nu le mai rostea,
se risipea în uitarea de sine
ca într-un labirint din care ieșea obosit
cu alte năzuințe.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ochii înstrăinați de durere
Lacrimi de sare vâscoase alunecă pe fața inimii,
lumea se vede cu ochii înstrăinați de durere
și timpul târât trece impasibil
ca o apă peste urmele oamenilor.
După pauza impusă picioarelor grele
orașul își desenează din memorie străzile,
cineva i-a șters gândurile cu o pânză de paiajen
și n-a spus nimic,
a pus paharele pe masă
dar lipsea aproape totul, inclusiv plăcerea ori pofta,
era un gol umplut cu altele
ce tremurau de teama zilei de mâine.
Își cântărea cuvintele cu milă,
apoi nu le mai rostea,
se risipea în uitarea de sine
ca într-un labirint din care ieșea obosit
cu alte năzuințe.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înflorește bucuria
Sunt un compozitor al fluturilor albi,
înflorește bucuria
în cântecele luminoase de mai
și ploile ascultă cum cresc ierburile.
Fumegă verdele pe văile ochiului
zilele și nopțile se prind împreună,
piscurile munților trag cerul în jos
și-l scutură de stele peste câmpii.
Cireșii se coc mai devreme și zâmbesc.
Piramide de poleială sclipesc,
păsări de aur palide
n-au aripi de zbor,
dar și le închipuie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trenul cu fantome
Umbra mea
o rană în lumina lunii
se plimbă în noapte,
prin gara cu fantome în trenuri.
Stau clipele,
spânzurate de limbă
și ceasul-n perete ticăie
dintr-o scobitură de piatră.
Privește cruciș liniile ferate,
în ambele părți
și adoarme încremenit
cu un giulgiu peste ochi.
Numai frigul se tulbură,
între noapte și zi
și umbra dispare,
în trenul cu fantome
spre altă destinație.
Degeaba- l aștepți
n-o să vină.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (14 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără teama din vorbe
Când streșinile iubirii curg
pe acoperișul ei strălucește soarele,
gândurile mele se întrupează în cuvinte
fără teama din vorbe
se scaldă în oglinzile cerului.
La fel ca-n marginile visului
când se termină totul pe neașteptate
de rămâi cu o părere de rău sau de bine.
străbați apoi ținutul naiului
cu reflexe purtate-n memorie
cum cântecul ciocârliei.
macii câmpiei s-au trezit
ascultă...
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt
pietrele se spală pe cap de ploi
țăranii beau cafeaua cu țuică
povestindu-și naravul dobitoacelor
eu sunt un drum de întristare
pe care trec poaspăt potcoviți caii
îmi aprind pe spinare scântei
roțile sapă-n margini un hat
în care se scaldă vrabiile câmpului
celelalte se scutură de praf
eu sunt o vulpe cu rană
cocoșii își dreg glasul în noapte
înfricoșați de tăcere
pe râu urcă peștii în salturi spre munte
pădurile au picioarele ude fără ochi și urechi
soarele coboară de pe stânci printre arbori
țaranii caută în inima lemnului cruci
cioplitorul sunt eu
cu barda și dalta la brâu
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina nu are drumuri
Număr pe degete posibilitățile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
rațiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.
Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.
Nu știu dacă voi ajunge,
dar toți mă încurajează
să nu mor.
Mă despart de păcatele lumii
și mă lepăd
până rămân gol și flămând.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelepciunea din cuvinte
cutreier prin pădurile cerului
întunericul se agață de baierele nopții
vântul mișcă aerul
păsările se retrag la cuiburi
râurile sar peste pietrele potrivnice
cu pești argintii
din ape se adapă curcubeul
diminețile se înfășoară-n poezie
înțelepciunea cade-n cuvinte
și se înalță-n oglinzi de lumină
gândul prinde aripi fără pene
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune
Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ți vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simți din nou
Chiar și atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu pot ajunge-n trupul magic
M-am deocheat într-o stație de metrou
din cauza unei frumoase ce mă privea insistent
și neatent am pierdut și trenul,
am mers apoi la două gemene cunoscute
pentru descântecul de rigoare.
Gândurile mă transpun în alte tăceri
lăsate în oglinzile timpului năvalnic
unde numai frunza plopului se clintește
în vreme ce plutesc peste umbrele zânelor.
Las răsuflarea să mă trădeze vinovată
de nu mai pot adormi singur
fără cea venită din lacrima nopții
să-mi lase diminețile cu fruct născător.
Nu pot ajunge-n trupul magic
cu darul ce mi se fură fără să știu
și cheile închid suferința în sipet
până se vindecă durerea din ochi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o prințesă a zăpezii
Odată prins în jocul vântului de toamnă
înveți că și legile lui se clatină,
ochiurile de pădure capătă culori incredibile
pe care numai zeii le pot sustrage
pentru farmecul acestei lumi.
Mi-a rămas privirea agățată de arbori
ca de o iubire care se sfârșește
într-o imagine căzută în amintire
cu aripile frânte.
Vântul și ploile molatice se înțeleg
și-i dau rând luminii,
să pară mai caldă decât este
ca o prințesă a zăpezii
ce va coborî din munți.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascuns în hazard
Nu știu ce porți pe umerii
așa de albi și fragili
sculptați în zăpadă.
Aștept în pielea tandrului
ascuns în hazard,
să se înlănțuie plăcerea privirii
pentru ce doresc să ating.
Cum îmi vei trimite zvonul
tăinuit, plin de speranță
ce urcă prin sânge și capătă putere.
Și așa cuvintele-mi capătă vână,
de semne în trup se nasc
din lumina iubirii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hai
Hai să ne ascundem în iubire,
Hai să ne ascundem în amor
Și speranțe să-mpletim cu fire,
Dragostea s-o punem în ulcior.
Hai să inventăm o noapte lungă,
Hai să dezgolim... iubiri de foc,
Timpul... inocențele să strângă,
În paharul fără de noroc.
Hai în târg a căuta credință,
Hai să vindem sufletul pierdut,
Făr-a aștepta... recunoștință,
Vulturii destinului i-am vrut.
Hai să alergăm înspre lumină,
Hai să alergăm... spre infinit,
Trupul ți-e la fel ca o grădină
Și mereu prin el m-am rătăcit.
Hai să așteptăm luna să vină,
Hai să așteptăm un curcubeu,
Nu cred că ceva o să-l rețină,
Hai să-l așteptăm, nu este greu.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai lup decât lupii
sunt mai lup decât cel izgonit din haită
și drumul meu e-n căutare de luptă
fie și cu moartea
pădurea mă poate ocroti și slăbit
mi-a rămas urletul înfiorător de foame
mirosul de dușmani
și nevoia de hrană
știu să adulmec urmele și nu mă las
învins ori trădat
privesc luna și lupii ei tineri
mă așteaptă cu ochii reci
sunt un părinte al întâmplării
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu aripi de aer
în balsamul acestei nopți hrănită cu întuneric
într-un ocol al pierzaniei
se rup
părți din gândurile puse pe fugă
spre lumi necunoscute din cauza noastră
în care întâmplările se sparg de pereții incolori
prin care nu pot trece
și se opresc în trupul unor coincidențe stranii
vulnerabile până la urmă
ca și noi oamenii la timpul invulnerabil
cred că sunt doar un aspirant silitor
care-și poartă bagajul cu el prin mijloacele de transport
și stă cu ochii pe el să nu dispară
și se bucură să-l poarte-n spate prin orașele îndepărtate
ca pe un suport al existenței reale
în care păstrează neatinse visele tale de iubire
înspicate cu ale mele
rămâi ca o mireasă a sunetelor din silabele melodioase
pe care inima mea o poartă
lângă apa din bidonul militar verde
pe care are grije să o împrospăteze din când în când
și să surâdă singur
ca o pasăre ce-și învață puii să zboare
și ei zboară
cu aripi de aer
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!