Doamne-Fereşte

Istoria parcă ne duce-n burtă
şi parcă a uitat să ne mai nască,
preafericiţii cu privirea scurtă
sorb borşul dogmei ce le plouă-n bască,
făcând spre lucruri zilnic reverenţe
căci cine ştie ce episcop doarme
în polonic, în coşul pentru zdrenţe,
în ţevile acestor triste arme
unde Nebunul işi cloceşte crima
şi ne omoară fiindcă ne iubeşte,
când ne e foame desenează peşte,
când vine frigul arestează clima,
opriţi Istoria-cobor la prima
opriţi la staţia Doamne-Fereşte

poezie de Mircea Dinescu din Moartea citeşte ziarul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când văd atâta corupţie în lume, îmi vine să strig: "Opriţi Pământul! Cobor la prima!

aforism de George Budoi din Dicţionarul corupţiei (2003)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

raze calde, blânde suliţi
soarele-mi trimite cu dulceaţă
la cafeaua mea de dimineaţă
şi liniştea domneşte peste uliţi

întrebări cu multe braţe
dacă am sau nu resurse,
mă împing spre multe curse
şi sunt gata să mă înhaţe

din cafeaua mea amară
sorb un optimism robust
dăltuit în piatră, bust
parcă m-aş vedea într-o doară;

dar când ştiu că vine iarna
şi că nu am pălărie
parcă zic atuncea: fie,
tot mai bună e povarna!

suta grame, nu simţi frigul
te încălzeşti şi fără lemne
noaptea scurtă şi pesemne
dimineaţa, cucuriguu!

poate-o să-mi iertaţi de glumă
fiindcă-am vrut să ies din cerc
cu-o năzbâtie şi încerc
să nu fac prea multă spumă!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada baionetei din Bayonne

Olanda vine din Olanda,
caşmirul vine din Caşmir;
că ni s-a ofilit ghirlanda,
cu toate astea, nu mă mir...
... Am mai dansat o arleziană,
a mai căzut un batalion:
sclipea-n Artois o arteziană
şi-o baionetă, la Bayonne.

De la Berlin venea berlina
şi indigoul, de la Ind;
iubea Marcel pe Albertina
şi era foarte suferind...
Şi ne-a cuprins indiferenţa,
şi-a mai pocnit câte-un balon:
sclipesc faianţele-n Faenza
şi baionetele-n Bayonne.

Voltaire dormea într-o volteră
şi, între timp, filozofa;
a mai trecut de-atunci o eră,
a mai căzut câte-o sofa...
... De ce se clatină iatacul
şi cad ghiulele pe balcon?
Opriţi,
opriţi,
opriţi atacul
la baionetă, la Bayonne!

poezie de Şerban Foarţă
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de seară

Vine o vreme
Când vom plăti
Pentru fiecare iluzie,
Când eu şi cu tine vom fi izgoniţi
Ca nişte fiinţe pe care nu mai vrei să la ştii
Prin deşertul încins
Al nimicului.
Vom fi legaţi la ochi -
Şi ne vom căuta unii pe alţii
Şi ne vom sili să spunem
Că ne vedem
Alergând cu picioarele goale
În palate de marmoră -
Nu se ştie
Cine pe cine mănâncă de foame
Si sătulul se preface
Că doarme.

poezie clasică de Eugenia Miulescu din Cântec înainte de cină (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă

Parcă a trecut o veşnicie
de când pentru prima oară ochii tăi verzi m-au privit.

Parcă a trecut o veşnicie
de când mi-am propus să nu mă gândesc doar la tine,
dar gândindu-mă la asta, toată ziua m-am gândit la tine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când gândul ascuns că eşti ce-am aşteptat
te-a făcut să te gândeşti mai bine.

Parcă a trecut o veşnicie
de când aşteptarea de a ne apropia
s-a transformat într-un sărut.

Parcă a trecut o veşnicie
de când strânsul mâinii a mai înlăturat
din teama ce tot întreba.

Parcă a trecut o veşnicie
şi tot nu ştiu dacă-ţi scriu ţie,
sau îmi scriu mie.

poezie de Florin Mihalcea
Adăugat de Florin Mihalcea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşul zilnic

E-un paradox, desigur nefiresc:
Cum soarta-mi fuse niţeluş hapsână
Eu, pentru coşul zilnic, vai!, muncesc
…O săptămână!

epigramă de Eugen Deutsch din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşul zilnic

Pentru coş, când n-ai parale,
Renunţi la carnea de vită,
La friptură sau sarmale
Şi găteşti... varză călită!

epigramă de Ion Romanescu din Viaţa Buzăului (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puteţi să mă opriţi să o iau la stânga sau la dreapta, dar nu puteţi să mă opriţi să iubesc.

citat din Luisa Ferida
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rudimentar ţin

bărbia în pumnul de luptător
pregătit pentru o toamnă
lungă parcă e un ocean adânc
înfundat în melancolie de unde
frunza galbenă se frânge
în reverenţe penibile şi triste
se aude ţipătul de cocor
ieşit din tragicul scrum de ţigară
superlong la triste ierburi moi
mut palma de sub bărbia
ce-mi cade în faţa ochilor senini
cu mişcări de felină hăituită
de nebuni vânători cu armele
încărcate cu gloanţe moarte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de paşi

Urme de paşi înşirate-n zăpadă
De parcă nu ştiam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăştiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu ştiam cum sunt ochii închişi
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunăţii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase... Dar coşcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă... Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopţi albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieşul nostru uitat si părăsit de toţi. Şi dimineaţa când ne întorceam la cuibar, blagosloviţi de aghiazma cea fără de prihană si atât iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine ştie ce nelegiuire am făptuit şi noi. Ţi-as scrie mai multişor, însă a venit Enăchescu si trebuie să plec cu dânsul la tipografie.

Ion Creangă în Scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din temerile mele. Poezie în vreme de plandemie

De teamă de prezent, de teamă,
S-au năruit cetăţi la mine-n gând,
Mai naşte-mă o dată mamă
Şi linişte mai dă-mi ca oarecând.

Opriţi acest concurs sinistru
Cu frici iraţionale-n pandemie
Întreabă-l, tată, pe ministru
Când se sfârşeşte-această comedie.

De sănătatea locului acesta
Să ne-ngrijim cu tot cu zăcământul,
Căci până se va încheia şi pesta
Mă tem că ne va vomita pământul.

Atâţia "suferinzi" bolesc impresii
Şi temere de "boli" fără scăpare,
În secolul acestor mari concesii
Ajungi să nu mai crezi că altul "moare".

Suntem actori ai unei drame proaste
Şi zilnic îmbrăcăm un tragic rol
Lăsaţi cortina peste-această oaste
De sceleraţi lipsiţi de self-control.

Pericolul de-alienare creşte
Cu cât privim nepăsători sceneta,
Regizorul din umbră tâlhăreşte
Opriţi vă rog de-acuma şi planeta.

Vreau să cobor la primele ninsori
Azilul de nebuni mă copleşeşte,
Spre Andromeda plec fără scrisori
În calea mea minciuna se sfârşeşte.

Acolo-ajuns, mă ia în pântec mamă
Şi naşte-mă spre-o viaţă mai frumoasă:
Să nu mai gem, să nu-mi mai fie teamă –
Atunci voi şti c-am revenit Acasă!

Iar tu, femeie, unică mireasă
Cu pruncii noştri strânşi într-un sărut
Să-mi fii printre străinii-aceştia: casă,
S-o iau încrezător de la-nceput.

Să-mi fii, tu, virus, şi bacterie, şi moarte,
Să-mi stai în sânge nesfârşit sindrom,
Să îmi semnezi spre galaxie paşapoarte,
Să-mi fii în carne dumnezeu şi om!

13 decembrie 2020

poezie satirică de Cătălin Varga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Titlul meu fără cuvinte

Iubirea mea, dacă nu voi mai scrie,
Avându-te, măcar o poezie?
Căci tot ce-am scris în versuri, în trecut,
A fost pentru că nu te-am cunoscut.

Iubirea mea, şi cine va să ştie
Că zilnic ne vom fi o poezie,
Al cărei titlu numai tu-l vei pune,
Al cărei conţinut când ţi-l voi spune...

Secret, fără cuvinte, pe muteşte?
Poetul nu mai scrie când iubeşte.
Poetul scrie doar când n-are cine
Să-i pună titlu. Eu te am pe tine.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 aprilie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Frigul vine prima oară,
Cade bruma peste vii,
Făcând iute să dispară
Verdele de pe câmpii.

Soarele şi el apune
Mai devreme ca oricând
Voind parcă a ne spune:
Iarna va veni curând.

Norii-n ceruri se agită,
Ploile ne dau târcoale,
Ziua este tot mai mică,
Turmele se-ntorc în vale.

Deodată şade vântul.
Cerul este-ntunecat;
Se îmbracă tot pământul
Într-un alb imaculat

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion III

E-o burtă fiecare, îmbrăcată,
Şi burta-ncepe de la beregată,
Subt altă burtă-ntre urechi,
Osînză nouă pe slănini mai vechi.
A treia burtă şi a patra burtă
Făptura lor mai lată decît scurtă
Se poartă în nădragii de la spate
Ca doi dăsagi de mare sănătate.
Sătui şi graşi între flămînzi,
Din ce în ce mai plini şi mai rotunzi.
Cînd toată lumea-i pielea de pe oase
Lor li se fac şi buzele mai groase
Şi pleoapele şi nasul, şi ochii blegi agale,
Intră-n desenul altor animale,
Căci şi surîsul pripăşit pe gură
Nu se mai ţine de figură
Şi parcă rătăceşte nevăzut
Pe zîmbetul mai strîns, de la şezut.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creion

E-o burtă fiecare, îmbrăcată,
Şi burta-ncepe de la beregată,
Subt altă burtă-ntre urechi,
Osînză nouă pe slănini mai vechi.

A treia burtă şi a patra burtă
Făptura lor mai lată decît scurtă
Se poartă în nădragii de la spate
Ca doi dăsagi de mare sănătate.

Sătui şi graşi între flămînzi,
Din ce în ce mai plini şi mai rotunzi.
Cînd toată lumea-i pielea de pe oase
Lor li se fac şi buzele mai groase.

Şi pleoapele şi nasul, şi ochii blegi agale,
Intră-n desenul altor animale,
Căci şi surîsul pripăşit pe gură
Nu se mai ţine de figură.

Şi parcă rătăceşte nevăzut
Pe zîmbetul mai strîns, de la şezut.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisul nu e o meserie. Scrii fiindcă îţi vine, fiind­că nu poţi altfel.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancheta

Va fi dreaptă-ancheta, am jurat Mântuitorului Isus,
Şi se va desfăşura fără părtinire, ură sau mânie.
Eu, procurorul, voi afla cine-a ucis pe Ada Wright,
Aşa să-mi ajute Dumnezeu, am spus.

Când am văzut trupşorul fără viaţă-al fetiţei
De doar patru luni, înfăşurat în zdrenţe de pelinci,
Am bănuit ca n-avea decât vreo patru chile,
Iar centimetri nu mai mulţi de treizeci şi cinci.

Un ochi cu pleoapa-îngălbenită era închis –
La fel guriţa care încă mai zâmbea.
Ochiul stâng, deschis, sclipea albastru –
Fetiţa părea să ştie ce s-a-întâmplat cu ea.

Eu priveam ochiul cel larg deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

Când am intrat din nou în tribunal
S-ascult mărturia mamei, cum cere jurisprudenţa,
"A fost un copil născut din dragoste", a spus,
Şi a zâmbit – măgulindu-ne inteligenţa.

"În concluzie, Onorată Instanţă", a spus medicul legist,
"Nu-i nimeni vinovat de-acest accident nefericit
Care-a cauzat moartea fetiţei Ada Wright. ".
"Vai, vai!" am exclamat noi. Femeia a zâmbit.

Iar eu priveam ochiul acelui copil, deschis,
Care parcă râdea, spunând cu-un fel de veselie:
"De unde mi s-a tras moartea, cine ştie?
Se poate chiar mama să mă fi ucis."

poezie de W.H. Davies
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mai are ca noi, românii, prima carte de bu­cate scrisă de primul ministru al ţării (M. Ko­găl­ni­ceanu) şi de cel mai mare nuvelist (C. Negruzzi)? Dacă o citeşti, înlemneşti! Afli că la 1848, boierii mol­doveni mâncau languste ca la Paris, aduse în care cu gheaţă, pe care le plăteau cu bani de aur. Că se găseau şi scor­ţi­şoară, şi coriandru, şi nucşoară. Că făceau cra­pul îm­pă­nat cu ghimbir şi umplut în burtă cu capere. Şi tot aşa.

citat din Mircea Dinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!