Revistei "Litere-Arte"
Litere -
Arte,
Țitere
Sparte!
epigramă de Barbu Lăzăreanu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
De știi
De știi tainele-unor inimi
Le păstrează. Taci-le!
Nu mai fi și tu talanga
Ce trădează vacile!
epigramă de Barbu Lăzăreanu din Epigramiști cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bachus către soare
Ca tine, dragă Phoebus,
Un soare sunt și eu:
Pământul se-nvârtește
Și împrejurul meu.
epigramă de Barbu Lăzăreanu din Epigramiști cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Matematicile pun în joc puteri sufletești care nu sunt cu mult diferite de cele solicitate de poezie și de arte.
citat celebru din Ion Barbu
Adăugat de gauss_girl

Comentează! | Votează! | Copiază!

Esența întregii arte frumoase, a marii arte, este gratitudinea.
citat celebru din Friedrich Nietzsche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ion Barbu, Eugen Barbu, Barbu Ștefănescu Delavrancea al literelor române norocos... Barbut!
calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Nu ne gândim la nimic când mergem pe podium. Suntem manechine!
perlă de Irina Lăzăreanu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Geamurile fabricilor sunt mereu sparte
Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Sunt ținta oamenilor supărați, plini de toane.
Cineva acolo zilnic se joacă în cenușă,
Făcând fel de fel de glume grosolane.
Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Alte geamuri sunt, totuși, mai mereu intacte.
Nimeni n-aruncă-n ferestrele de la biserici,
Bunăoară, cu bucăți de cărămizi crăpate.
Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Ceva aiurea-n lumea asta miroase-a moarte.
Ceva e putred cred eu, în Danemarca.
Apocalipsa fabricilor cântecul unor geamuri sparte.
poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui student de la "Arte frumoase"
Facultatea e preludiu'
Sărăciei viitoare;
Anii lui nu-s ani de studiu,
Ci sunt ani de-acomodare.
epigramă de Valentin Groza din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui student la litere
Despre litere se poate
Spune că-s de căpătâi:
Tu le-nveți la facultate,
Eu le știu din clasa-ntâi!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere
Această spaimă a curgerii
Dinspre A,
Niciodată spre A,
Această spaimă
De-a trece
Prin toate literele
Pe care le știi dinainte
De la ceilalți
Care l-au străbătut
Cum le-a fost norocul,
Pînă la Q, pînă la T,
Cei mai fericiți pînă la Z,
Dar neîntorși niciodată
Nici unul,
Nici unul în stare
Să sară înapoi
Peste A,
Nici unul care să bănuiască măcar
Ce este înainte
Sau după sfîrșitul alfabetului:
Tot litere?
Tot litere?
Tot litere?
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Emil

Comentează! | Votează! | Copiază!

contracții
vergele subțiri de oțel drumul
muchii încinse, culori mate
lumina din ce în ce mai puțină
din departe
vin trunchiate ecouri, nimeni nu mai strigă
numele meu desfrunzind, literele
bietele lui litere gârbovite
zăpezile noi apasă, acoperă drumuri
sting muchii și voci,
îngroașă vergele
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârtia cuvintelor
Să te ferească Dumnezeu
de patima poetului îndrăgostit
de literă
de un cuvânt anume o
ori îl poartă în ochi
ori pășește cu măsură neomenească
spre percepția spațiului
plimb dreapta mea pe coala de hârtie
îmi pare că schiază degetele
slalom printre litere abia așteaptă
să fie scrise
cu fiecare semn, pârtia-i mai grea sau
dreapta mea e lama unui buldozer
împinge noianul spre margini ignorate
rămân literele ierbi ascunse
până la această trece ori bulbii!
Să te ferească Dumnezeu
de zăpada acestei hârtii, poetule!
ți-ai tatua trupul
apoi
ai gesticula mimând dreapta
litere pe cer dând norii
ca și cum ai da pagina
aceste fragmente aprind
și rămân așa, în creion,
ca-ntr-un baston...
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!
Clepsidre sparte
am lăsat în urmă clepsidre sparte
secunde nisipoase s-au scurs în infinit
mirosul nefiresc de frunze moarte
îmi aduce-aminte de tristul sfârșit.
destinul vieții cu miros de carte
alunecă prin sânge smerit și spășit
am lăsat în urmă clepsidre sparte
secunde nisipoase s-au scurs în infinit.
mi-au rămas cuvintele fidele consoarte
cu gust de miere strânsă-n asfințit
cred că poezia mă va duce departe
mărgăritarul pur a tot ce-am simțit.
am lăsat în urmă clepsidre sparte
secunde nisipoase s-au scurs în infinit.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen pentru cort
O, veacul legiuise militar
În litere ca turnul țuguiate!
Urzite căi, neverosimil var,
Prin dimineața ierbii înmuiate.
Spălări împărtășite! Înnoiți
Arginturile mari botezătoare
Și inima călărilor spuziți
De dreapta ziua aceasta suitoare.
- Ei vor sălta, la drum cu Novalis,
Prin șvabii verzi, țipate în castele,
Să prade tremuratul plai de vis,
Prielnic potrivirilor de stele!
poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Eugen Barbu
Din groapa mea, cu târfe și desculți,
Eu tuturora din rărunchi le strig:
- Bă, mor aici de-anonimat și frig!
Eu geniu sunt, că Barbu e mai mulți.
epigramă de Nicolae Crevedia din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luat din raft o carte
am luat din raft o carte
rătăcesc printre cuvinte
ulițe cu nume sfinte
într-un târg cu geamuri sparte
mustrare grea creionul bont
un drum unește, altul desparte
șapte arte într-o carte
cu scadențele la scont
cât pustiu, atâta sete
lin răcoarea din fântână
recompensa și-o amână
trubaduri pe îndelete
își petrec răcoarea duzii
a secat de cald cișmeaua
sacagiul cu giubeaua
vânzătorul de iluzii
pâlpâie un foc de vreascuri
neputințele din sobe
numai gusturile snobe
nopțile dau foc la teascuri
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce dau paragrafele scrise cu litere mari este anulat de paragrafele scrise cu litere mici.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliei Barbu
Că ești din lemn sau din ceară
Nici o importanță n-are,
Când ambele pot să piară
Ca chibrit sau lumânare.
epigramă de Gheorghe Ionescu din Epigrame (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cinstea și adevărul, pentru politicieni, sunt ca diacriticele pentru litere. Sunt puțini politicieni și puține litere, care le au.
aforism de Cornel Stelian Popa (27 aprilie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Neoane sparte
Hainele femeilor fac maratonul
Cu un cal suspendat în neon,
O mașină traversează pământul
Și ielele își pun statuile-n beton.
Umbra apune-n cimitir, curând
Ecoul neauzit este confiscat
De câinele politicianului împușcat
În transhumanța travestiților din stat.
Cucul cântă durerea grădinii
Din care-au fost mutate hainele-nflorate,
Pentru îndurare Domnul s-arată
Adunând lumina neoanelor sparte.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Comentează! | Votează! | Copiază!