Limite
Nu poate porcul, orice-ai zice,
Până la om să se ridice,
Căci numai omul e în stare
Până la porc să se coboare...
epigramă de Iulian Bostan din revista "Epigrama"
Adăugat de Iulian Bostan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Pseudofabulă
Defectele unui porc sunt supraevaluate;
Ia uitați-vă la om cum i le-ntrece pe toate!
Și unde mai pui că, omul, se pretinde educat,
Pe când, pe sărmanul porc, nimeni nu l-a învățat!
Porcul n-are maniere? Nici nu poate,-având copite,
Omul, mai presus de-acestea, pune ale lui ispite!
Și-apoi, râtul nu-i prmite să vorbească elevat,
Omul poate, dar nu vrea, să se poarte manierat!
De decență, ce să spunem, porcul n-are de ales;
Omul însă, acționează numai după interes!
Analizându-i pe ambii, alegi, cum ți-o fi norocul,
Iar concluzia e simplă: omul e mai porc ca porcul!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dovada
Un porc, în nu-știu care sat,
S-a răspândit c-a sucombat
Atins de gripa aviară,
Deci iată, că și porcul... zboară!
epigramă de Iulian Bostan (7 septembrie 2010)
Adăugat de Iulian Bostan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul porcului
bunicul omora porcul, plângeam
dar știam că porcul îmi va ține de foame
cu o seară înainte porcul își făcea cruce cu copita
un porc credincios
se ruga Dumnezeului său:
Doamne, iartă-mi păcatele
am mâncat ca un porc
m-am purtat ca un porc
am trăit murdar ca un porc
am făcut totul albie de porci
dacă se poate, Doamne
aș vrea ca pe lumea cealaltă
să fiu Om
poezie de Ionuț Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Porcul nu poate fi niciodată om, dar omul devine cu ușurință porc.
aforism de George Budoi din Aforisme și epigrame despre Porci și Porcisme (2008)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Autoepitaf
Zac aici, și bine-mi pare
Că de-acum, nici un coșmar
Nu mai poate fi în stare
Să mă facă să tresar!
epigramă de Iulian Bostan din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Se miră împăratul când auzi de la porc așa vorbe frumoase și îndată își dete cu părerea că aci nu putea să fie lucru curat. Ar fi voit s-o cârmească împăratul spre a nu-i da fata de soție; dară după ce auzi că curtea și ulițile geme de porci, care venise cu pețitorul, n-avu încotro și-i făgădui. Porcul nu se lăsă numai pe făgăduială, ci intră în vorbă și se hotărî ca nunta să se facă peste o săptămână. Numai după ce priimi cuvânt bun de la împăratul, porcul plecă. Până una alta, împăratul își povățui fata să se supuie ursitei, daca așa a voit Dumnezeu.
Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frăția
Orice-ai crede, orice-ai zice, fără dubii îți pot spune:
Aurul rămâne aur orișiunde tu l-ai pune.
Tot la fel se poate spune de frăția-adevărată:
Ea rămâne tot frăție, cât ar fi de încercată.
poezie de George Budoi din Poezii (13 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosi și ziua nunții. Cununia se făcu cam pe sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soția sa într-o căruță împărătească, porni la dânsul acasă. Pe drum trebuia să treacă pe lângă un noroi mare; porcul porunci să stea căruța; se dete jos și se tăvăli în noroi, până se făcu una cu tina, apoi, suindu-se, zise miresei să-l sărute. Biata fată, ce să facă? Scoase batista, îl șterse nițel la bot și-l sărută, gândindu-se să asculte povețile tatălui său. Când ajunseră acasă la porc, care era într-o pădure mare, se și înseră. Șezură nițel de se odihniră de drum, cinară împreună și se culcară. Peste noapte, fata împăratului simți că lângă ea era un om, iară nu un porc. Se miră. Însă își aduse aminte de cuvintele tătâne-său și începu a mai însufleți, plină de nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Porcul seara se dezbrăca de pielea de porc, fără să simtă fata, și dimineața, până a nu se deștepta ea, el iară se îmbrăca cu dânsa. Trecu o noapte, trecură două, trecură mai multe nopți și fata nu se putea domiri cum se face de bărbatu-său ziua este porc și noaptea om. Pasămite el era fermecat, vrăjit să fie așa. Mai târziu începu a prinde dragoste de dânsul, când simți rodurile căsătoriei; atât numai se mâhnea că nu știa ce o să dea lumii peste câteva luni. Când, într-o zi, văzu trecând pe acolo o babă cloanță vrăjitoare.
Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume, lume
De la mine pân' la tine
Numai fluturi și albine,
De la tine pân' la mine,
Numai rău și nici un bine.
De la mine pân' la ea,
Numai lanț și numai za,
Unde-i ea și unde-s eu,
Numai piese de muzeu.
De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân' acasă,
Numai vreme friguroasă.
De la mine pân' la ei,
Numai lupte și scântei,
Ei acolo, eu aici,
Și-ntre noi e-un fel de bici.
De la voi la oarecine,
Numai gușteri și ruine,
Din neanț la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.
De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.
De la toate pân' la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu și eu și plânsu-mi,
De la eu până la însumi.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată Dumnezeu n-a vrut să se coboare până la om; dar omul a vrut întotdeauna să se-nalțe până la Dumnezeu. Oare se va ține socoteală vreodată de avântul acesta?
aforism clasic de Mihai Codreanu din Sonete și aforisme
Adăugat de Andreea Trifu

Comentează! | Votează! | Copiază!
La oraș poți trăi numai din pomeni, căci în fiecare zi moare câte unul, pe când la țară poți răbda de foame chiar și o jumătate de an.
aforism de Iulian Bostan din suplimentul de umor "Buzunar"
Adăugat de Iulian Bostan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Orgasmul unui porc durează 30 de minute... Porcul e porc!
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum e omul! Blamează porcul în fel și chip, mergând până acolo încât își insultă semenii atribuindu-le numele de porc, dar e mort după carnea lui: friptură la tigaie, la grătar sau la cuptor, cârnați, crenvurști, salam, parizer, pastramă, bacon, tobă, caltaboș, pateu, lebăr, drob, ciorbă, sarmale, tocăniță, gulaș, ruladă, piftie, costiță afumată, slănină afumată, șorici și atâtea altele.
aforism de George Budoi din Aforisme (7 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bibanul-de-mare gigant (Epinephelus lanceolatus), care poate avea până la 2,7 m lungime și poate cântări până la 400 de kg, cambula uriașă (Hippoglossus hippoglossus), care poate avea până la 4,7 m și până la 320 de kg, crapul uriaș siamez (Catlocarpio siamensis), care poate avea până la 3 m și până la 300 de kg, morunul (Huso huso), care poate avea până la 9 m și până la 2000 de kg, peștii-lună (Mola mola și Mola alexandrini), care pot avea până la 3,3 m și până la 2300 de kg (sunt cei mai grei pești osoși din lume), regele heringilor (peștele-vâslă sau peștele-șarpe; nu este un hering, ci se hrănește cu heringi) (Regalecus glesne), care poate avea până la 11 m (după unii până la 17 m; e cel mai lung pește osos din lume) și până la 270 de kg, somnul uriaș de Mekong (Pangasianodon gigas), care poate avea până la 3 m și până la 300 de kg, sturionul kaluga (Huso dauricus), care poate avea până la 5,6 m și până la 1000 de kg, și tonul roșu de Atlantic (Thunnus thynnus), care poate avea până la 4,6 m și până la 680 de kg (după Institutul Smithsonian poate ajunge la 910 kg), nu se pescuiesc nici cu cârstașul sau crâsnicul, nici cu undița.
George Budoi în Peștii, pescarii și pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (21 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
De la voință până la putință
Se spune că,
dacă omul ar vrea,
multe ar avea.
Numai că,
de la voință,
până la putință,
este cale lungă.
Numai cine poate,
calea o străbate,
la final s-ajungă.
Un proverb ne spune,
că omul propune,
iar Domnul dispune.
Doar Domnul hotărăște
cât, și cui să dea.
Pe cine răsplătește
după munca sa.
poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui medic
Că e un medic minunat
Nici o-ndoială nu încape.
Pe mulți, se zice, i-a salvat,
Dar cine stă să mai dezgroape?
epigramă de Iulian Bostan din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mariaj
Fătuca noastră bine s-a gândit,
Având doi pretendenți la-nsurătoare,
Că l-a ales pe-acela înstărit
Și a trăit cu cel ce-a fost... în stare!
calambur epigramatic de Iulian Bostan din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce văd
Văd așa de complicat omul.
Din tenebra sufletului e în
stare să lovească,
să-njunghie
și să muște din suflet,
până nu mai rămâne nimic,
despre cruzime e astăzi,
unii scriu cu pumnul
eu cu pixul,
ca să iubească iubirea,
să vorbească pacea
și ca cei răi să guste binele,
căci nimeni nu e mai presus,
de iubire și cuvânt,
în lumină să ajungă copilul,
până nu mai rămâne nimic...
poezie de Ioan Muntean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un român plecat afară
Rămân român plecat afară!
Cum să mă întorc în țară,
Unde omul e lăsat să moară?
Omul e considerat o fiară,
Iar porcul, mare comoară.
Guvernul din România are
Grijă pentru zburătoare,
În timp ce românul moare.
El clădește bunăstare
Să crescă porcul mai mare.
Afară, țara noastră-i de ocară.
Cum să mă întorc în țară?
Nu domnilor, nu mă întorc!
Eu sunt OM, eu nu sunt porc!
poezie de Dumitru Delcă (9 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar arareori un câine a reușit să ridice omul la nivelul său de deșteptăciune, dar omul a reușit de multe ori să coboare câinele la nivelul său.
antimetabolă de James Thurber
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!