
Cartea va fi mântuirea speciei umane.
citat celebru din Voltaire
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Discordia este marele rău al speciei umane, iar toleranța este singurul leac.
Voltaire în Dicționar de filozofie
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Practica social-politică a democrației, adică trecerea de la adevăr la real, a pus în evidență două tipuri (forme) mari de democrație: democrația de dreaptă și democrația de stânga, fiecare dintre ele revendicându-și cu aroganță pretenția de a deține adevărul absolut întru binele și fericirea speciei umane. În realitate, în loc să fie complementare și într-o funcționalitate unitară, așa cum sunt emisfera dreaptă și emisfera stângă, menite parcă să lupte împotriva sensului de evoluție al speciei umane, ele se situează pe baricade opuse, într-un război sângeros și orb al cărui scop, privit dinspre interesul comun, e greu de înțeles cui servește.
Corneliu Sofronie în Sensuri, Democrația la Judecata de Apoi
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoile de orice fel au dus la evoluția speciei umane.
aforism de David Boia (26 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Înțelepciunea e arta vindecării și perpetuării speciei umane...
aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Înțelepciunea a apărut datorită evoluției speciei umane...
aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2021)
Adăugat de Corneliu Vornicu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A conștientiza măreția speciei umane înseamnă obiectivitate, nu narcisism.
aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!

- oraș
- Orașele sunt abisul speciei umane.
definiție celebră de Jean-Jacques Rousseau
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
- invidie
- Invidia este cel mai rușinos handicap al speciei umane!
definiție de Elena Stan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mințiți tineretul! Avertizați-l că cea mai nerentabilă prestație a speciei umane este cultura.
aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie că privesc oamenii cu un ochi binevoitor, fie cu unul răutăcios, îi găsesc întotdeauna, pe toți sau pe fiecare în parte, ocupați cu un singur lucru, acela de a face ceea ce folosește păstrării speciei umane. Și desigur nu dintr-un sentiment de dragoste pentru această specie, ci pur și simplu pentru că nimic nu este în ei mai vechi, mai puternic, mai neînduplecat, mai de neînvins decât acest instinct pentru că instinctul acesta reprezintă tocmai esența speciei și turmei noastre.
Friedrich Nietzsche în Știința voioasă
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Criza ecologică și distrugerea la nivel mondial al biodiversității pot amenința existența speciei umane.
citat din Papa Francisc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Contradicția dintre bărbat și femeie, aia a fost și va fi forța motrice a evoluției speciei umane.
aforism de David Boia (8 octombrie 2016)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Egoismul este o trăsătură înnăscută de caracter care contribuie la protejarea speciei umane.
aforism de Mihai Cucereavii (22 ianuarie 2013)
Adăugat de Mihai Cucereavii

Comentează! | Votează! | Copiază!

Problema cea mai grea pentru omenire este perpetuarea speciei umane dincolo de big crunch.
aforism de David Boia (12 mai 2018)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
În cadrul speciei umane, există varietăți geografice, mai degrabă decât rase.
Georges-Louis Leclerc de Buffon în Istoria naturală a omului (1749)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Totuși, în opinia multora, dansul a avut o influență decisivă în socializarea, adică moralizarea, speciei umane.
citat din Roger Copeland
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aș putea sta de vorbă cu creatorul speciei umane, i-aș da câteva indicații prețioase pentru îmbunătățirea produsului.
aforism de Beatrice Vaisman
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul este așa de prost încât face arme nucleare și le îmbunătățește astfel încât să fie de 1000 de ori mai distructive decât arma nucleară care a fost aruncată asupra orașului Hiroshima. Dacă ei continuă în această direcție, va însemna sfârșitul speciei umane așa cum o știm. Ființele umane nu sunt suficient de înțelepte încă pentru a-și folosi tehnologia lor inovatoare.
citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vigoarea omului, a speciei umane constă în capacitatea de a crea mituri, noi mituri.
citat din Nicolae Breban
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bioetica este necesară pentru ca biopolitica să nu devină instrumentul prin care evoluția normală a speciei umane să fie deturnată sau blocată.
citat din Vasile Astărăstoae
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!