Decalogul epigramistului: 7. Să nu înșeli
Dintr-atâtea rânduieli,
De una trebuie s-asculți:
Pe cititori să nu-i înșeli,
Că nici așa nu ai prea mulți.
epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Unui coleg "bigot"
Să-l critic nu prea are rost,
Dar nu-i un caracter de stâncă;
Spre pildă, vineri ține post
Și-am controlat: tot mă mănâncă!
epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre stânci
La o bere
Tatei i-am șoptit posac:
- Blondă, brună, tot un drac.
- Și-unde pui, răspunse tata,
Că nu-i înger nici roșcata!
epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tată, epigrame despre îngeri, epigrame despre păr blond, epigrame despre draci sau epigrame despre bere
Decalogul epigramistului: 2. Să nu-ți faci chip cioplit
Cum nici maestrul Cincinat
"Statui" nu prea a ridicat,
Urmașii săi în poantă fină
Le sapă de la rădăcină.
epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sculptură sau epigrame despre Cincinat Pavelescu
În glumă și nu prea
Încă-mi fulgeră auzul
Sfatul unui om de bine:
- Să nu iei autobuzul,
Că și-așa sun prea puține!
epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre umor, epigrame despre sfaturi sau epigrame despre autobuze
Nu-i niciodată prea târziu
Spunea, cândva, un fustangiu,
Că niciodat' nu-i prea târziu
Pentru-o cafea pe lumea asta,
Sau ca să îți înșeli nevasta...
epigramă de George Budoi din Epigrame (6 iunie 2016)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre soție, epigrame despre căsătorie, epigrame despre cafea, epigrame despre afemeiați sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
- kitsch
- Cumpărat de mulți prostește
E, de-l măsurăm mai just,
Lucru-n care strălucește...
Prostul gust.
Kitschul
definiție epigramatică de Mircea Trifu din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre prostie, epigrame despre kitsch sau epigrame despre artă
- justificare
- E-un motiv sau, mai degrabă,
E un argument de soi:
Mulți îl au când fac o treabă,
Alții-l caută apoi.
Justificarea
definiție epigramatică de Mircea Trifu din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanță
de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struț, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaș,
nici strămoș și nici urmaș,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloșcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăiește, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalță, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre victorie
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre sărăcie
- poezii despre moarte
- poezii despre marină
- poezii despre existență
Scriitorii mediocri au mult mai mulți cititori decât scriitorii geniali, iar cântătorii de manele au mult mai mulți ascultători decât marii compozitori. Sandra Brown are mult mai mulți cititori decât Shakespeare, iar Florin Salam are mult mai mulți ascultători decât Beethoven. Da, dar cititorii, respectiv ascultătorii lor sunt tot mediocri, ca și ei.
aforism de George Budoi din Aforisme și epigrame despre Scris și Scriitori (13 mai 2019)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre scriitori, aforisme despre mediocritate, aforisme despre manele, aforisme despre genialitate, aforisme despre compozitori, aforisme despre William Shakespeare sau aforisme despre Ludwig van Beethoven
Glasul Mioritic
De stai s-asculți în taină a neamului durere,
Auzi cum din adâncuri se-nalță către noi,
Strigăt de iubire de neam ce-ți dă putere,
Pământul ce ne ține ascunde mulți eroi.
De stai s-asculți în munte a codrilor poveste,
Ai să auzi în șoaptă legende cu haiduci,
Ce stăpâneau Carpații și falnicele creste,
Și se-adunau în cete la umbra de sub nuci.
De stai s-asculți cum marea la Pontul Euxin,
Îmbrățișează țărmul de veacuri neștiute,
Ai să auzi în valuri a neamului suspin
Și cântecul sirenei ce varsă lacrimi multe.
De stai s-asculți adâncul din spațiul mioritic,
Auzi cum plâng străbunii în somnul zbuciumat,
Că ne-am pierdut iubirea de neam și de mirific,
Și ne-am vândut pământul și ne-am înstrăinat.
De stai s-asculți la Țebea gorunul cum foșnește,
Ai să-l auzi pe Iancu cum strigă către noi:
-Vă dușmăniți voi frații? Dușmanul vă-ncolțește!
Vorbiți aceeași limbă! Nu faceți război!
.
De stai s-asculți cum Oltul la Cozia izbește,
Zidul Mănăstirii să-l scoale pe Bătrân,
Ai să-l auzi pe Mircea din somn cum ne grăiește:
De ce vindeți pământul? E Sufletul Străbun!
De stai s-asculți la Putna, Slujba Învierii,
Ai să auzi cum Ștefan se roagă pentru neam,
Să piară pe vecie blestemul trădării,
Să nu mai fie-n țară nici urmă de orfan.
De stai s-asculți cum vântul șuieră-n Carpați,
Ai să auzi cum Lupul lui Decebal ne cheamă,
Să-nfăptuim Unirea și pacea între frați.
Dacia Străbună la toți ne este mamă.
De stai s-asculți văzduhul pe culmea caraimană,
Ai să auzi cum cântă Pasărea Măiastră,
Și ai s-auzi în trilu-i duios pe daca mamă,
Ce-alină de milenii toată durerea noastră.
poezie de Ștefan Silva
Adăugat de Ștefan Silva

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre patriotism
- poezii despre muzică
- poezii despre iubire
- poezii despre dușmănie
- poezii despre durere
- poezii despre Carpați
- poezii despre vânt
- poezii despre vorbire
Oprește-te s-asculți ...
N-auzi cum povestește vântul
Cu susur alintând pământul?
Când freamătă și-aleanu-și varsă
Prin lanul de secară arsă?
Când sprinten fluieră și cântă
Frunzișu-n frasini îl frământă?
Șoptește tainic cu-a lui boare:
Nimic nu este nou sub soare!
S-asculți și picurii de ploaie,
Când vin mărunți, ori cad șiroaie,
În fascinantul ritm, în ropot,
Sau suspinat ca într-un șopot,
Cum se preling pe ramuri ude,
Ar spune celui care-aude
Că nu-i urcuș fără cădere,
Nici viață nu-i fără durere!
Auzi cum murmură izvorul
Când prin prundiș îl mână dorul?
Îl mângâie grăbit, dar trece,
Nu-și lasă albia să sece,
Un clipocit și se desparte
Că-l mână dorul mai departe...
Șoptește: nu-i timp de visare,
De-un loc să nu te legi prea tare!
poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (2 august 2021)
Adăugat de Olivia Pocol

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre timp, poezii despre ritm, poezii despre ploaie sau poezii despre legi
Să înșeli pe altul e un păcat, să te înșeli pe tine însuți e o nenorocire, să nu înșeli pe nimeni, nu e omenește.
aforism de George Geafir din Capul piramidal și efectul de piramidă (2001)
Adăugat de Cristina Paula Cristescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi pare rău
Îmi pare rău că nu-s cum vrei
Nici tu nu ești cum aș vrea eu
Așa că mi-am propus mereu
Să fiu cum simt, că vrei - nu vrei...
Nu pot să fiu eu altcumva
C-așa-mi cere vreun protocol
Dacă-i așa, vă zic: parol,
Dar eu mă duc altundeva...
Sunt altcumva decât vor mulți
Și asta nu-i problema mea
Să fie ei oricum vor vrea
Eu sunt cum sunt, de vrei s-asculți...
Sunt cum doresc, și-oi fi mereu
Cum inima-mi o vrea să fiu,
Și să mă schimb e prea târziu.
Îmi pare rău, da' ăsta-s eu!
poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 18 noiembrie 2018 (18 noiembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare sau poezii despre dorințe
Unui literat
Dacă îl judeci bătrânește,
Nu poți să nu rămâi uimit
De ce talentul îi lipsește
Deși nu prea l-a risipit!
epigramă de Mircea Trifu din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre talent
La mormântul unchiului
Cu chipul ca de ghiață
Nepotul, în genunchi,
Gândește trist că-n viață
E prea puțin un unchi!
epigramă de Mircea Trifu din revista "Epigrama", nr. 19-20 (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre viață sau epigrame despre tristețe
Epitaf unui alcoolic
Doarme-n groapă împăcat
Căci, aflându-și diagnoza,
Nu-i rachiul vinovat...
Vinovată e ciroza!
epitaf epigramatic de Mircea Trifu din Șprițuri cu sughițuri (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre vinovăție sau epigrame despre alcoolism
Mircea cel... etern
Toți cinstim azi cu onoare
Pe acel ce-a fost pontifu'
Epigramei literare
Și rămâne: Mircea Trifu.
madrigal de Sorin Finchelstein din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre onoare sau epigrame despre literatură
Sosirea maestrului în cenaclu
Privind în jur cu ochii mici
A spus pe-adresa nimănui:
- Talente nu prea văd pe-aici...
Și s-a simțit în largul lui.
epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre ochi
- sănătate
- N-aș jura că nu-i o boală,
Câtă vreme o socot
Starea - presupus normală -
Când de toți te doare-n cot!
Sănătatea
definiție epigramatică de Mircea Trifu din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre sănătate, epigrame despre promisiuni, epigrame despre medicină sau epigrame despre boală
Decalogul epigramistului: 3. Să nu iei numele în deșert
Atunci când cel ce persiflează
În vers și-n spirit e expert,
Nici nu ia numele-n deșert
Dar nici nu-l lasă într-o oază.
epigramă de Mircea Trifu din Epigramma (1976)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre versuri, epigrame despre poezie, epigrame despre oaze sau epigrame despre deșert