***

Cădea o lacrimă
din cerul gurii tale,
urmată de o alta,
apoi de încă una,
şi tot aşa, continuându-se
parcă la nesfârşit.

Buzele-ţi, umbrele rupte,
mă protejau de potop
ca de-o ură
ce creştea în venele făcute mătci,
şi vâltori îmi închideau
cărările ce odată au dus spre tine.

În norii aceia negri
ploaia a păstrat gustul meu
de când mi-ai sărutat pleoapele
fără să respiri a pagubă,
şi limba ta mă ascundea
ca o umbră în deşert
de sufletul
în care se reflecta soarele.

poezie de Ionuţ Popa (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magdalena

Uită-mă, mi-ai zis,
şi-ai păşit buimăcită
spre neagra veşnicie
desenată de cavaleri
pierduţi prin anotimpuri,
era-ntr-o zi de miercuri,
ploaia se certa cu norii
pe neajunsuri
şi mi-am făcut din cuvinte
curcubeu ca aşternut
cugetând la nopţile
făcute cadou spre
ostenirea-ne,
şterge-mi soarele
din lumina ochilor,
pune-mi ceaţă-n amintiri
dar nu-mi alimenta sufletul
cu merindea uitării,
tu, cea născută din
pulberea lui April,
te-am simţit în braţe-mi
mai fierbinte decât
emisiile solare,
nu pot răcori instantaneu
incandescenţa trupului,
aruncă-mă-n vâltori neştiute,
pedeapsă-mă-n culori nevăzute
dar nu mi te lua,
renaşte-te în mine!
un păcătos cu mustrare
de la Serafimi şi Heruvimi.
 

poezie de Ion Ţoanţă din Lacrimi Christice (2016)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia plângea

Ploaia plângea
şiroaie, lacrimi vărsa
cerul se despica
şi norii îi golea,
pământul plin de apă
a spus că nu mai vrea
pe soare-n ajutor chema
dar ploaia suspina
când pietrele stropea
iar soarele ascuns
nu se mai arăta.
Din cuibul meu
am întrebat
de ce ploaia plângea
dar nu vorbea...
credeam că nu mă auzea,
Am primit apoi
şi un răspuns
furtună, tunete şi-un trosnet
m-au străpuns
Un nor, atunci
m-a aşezat
pe iarba ce muia
şi am văzut şi cuibul meu
căzând din rămurea
Un val de apă
cum ochii-mi închidea
am intrebat încă odată
de ce ploaia plângea...

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimitate

Mă voi odihni
Pe pleoapele tale
La colţul gurii
Sau în gropiţele
Ce le faci
În obraz
Când zâmbeşti
Voi rătăci
Prin liniştea noastră
Prin zgomotul tăcerilor
Arar risipite
Şi-n care ne pierdem
Cuprinşi de ameţeală
Voi sorbi muzica
De pe buzele tale
Şi mă voi ascunde
În sufletul
Ce umflă pieptul
În tine
Apoi
Îţi voi spune
Încet
Te iubesc

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis cu azalee

încă mă îmbată mireasma ta pe nesfârşita alee
prinsă de coama vântului
te iei la întrecere cu norii
în timp ce copacii se dezbracă
şi fac dragoste
pe covorul de frunze

lângă tine liniştea turbează
închizi ochii şi se aprind lumânările
nenăscute dorinţe tăinuiesc într-un zâmbet
te sărut la colţul gurii
petale sunt buzele tale
orice atingere este o pildă
despre iubire

boboci înfloresc pe cămaşa de noapte
încă te doresc de parcă nu te-aş fi avut niciodată
îmi revin amintiri din altă viaţă
mă întreb de ce îţi face timpul mătănii
iar eu îmbătrânesc
dansând cu fantome

sunt noctambul pe nesfârşita Cale Lactee
ploaia aplaudă la fereastră
când îţi scuturi
din părul tău cârlionţ
azalee

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Soarele se ascundea
seara
sub pleoapele
tale

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul contopirii

Şi mi-ai redat speranţa când am umblat prin tine
Ca o himeră stearpă în trandafiri de sânge -
Cuprinsă de-o enigmă ce nu îi aparţine,
A plâns, odinioară, cum alta n-o mai plânge.
Şi ţi-am redat dorinţa când ai ţinut pe buze
Un mădular de astru. Trecând Calea Lactee,
Te-ai desfătat cu raza ce-mi curge din havuze
Şi ai lăsat sclipirea pe-o urmă de scânteie.
Şi ne-am redat plăcerea fără de care-n viaţă
Am fi rămas doar setea unui izvor uscat,
Dar printre noi, iubito, lumina se dezgheaţă
De sufletele-ncinse ce-n piepturi mai răzbat.
Vor răsări, alături, şi soarele, şi luna,
Să mă admire-n pace cum te-nstelez întruna.

sonet de Ionuţ Popa (6 ianuarie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo cu tine

mă pot scrie oare pe buzele tale
ca un fluture când mângâie cerul sărutând o floare
şi
...
crede că, a găsit fericirea
ca apoi spre seară să nu mai fie?

o clipă rătăcită a spart o fereastră din mine
şi-au năvălit norii
cerul, soarele
tu!
...
oare totul este în noi fără să ştim?

nu mă cunosc decât în izvor de viaţă
escaladând dimineţile spre amiază
cu tine-n
gânduri de flori şi-n fiori

parfumul tău mă duce spre seară

aşteaptă, nu fugării dimineţile
ascultă, sărută amiezile
înţelege-mă, când vin apusurile
iubeşte-mă, când vin nopţile

nu suntem bucăţi separate
nu suntem amintire
nu cerem
nu vrem
e timpul vieţii
sperăm doar în iubire!

nu pot opri mintea să nu răsucească
absurdul din mine
mă minte de-o viaţă
când plâng ploile

drumuri rătăcite fugăresc viitorul
nu pot să mai fiu la fel şi-ntr-un mâine
aruncă cu pietre şi sparge-mă-n bucăţi
şi ia o bucată în timpul tău
acolo cu tine!

Să nu lăsăm nopţile să doarmă
Să nu uităm de dimineţile moi şi calde
Să nu uităm că ne scriem prin noi!

poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţa hipnozei

de când ne-au lăsat fluturii aripile pe umerii
noştri goi
mi-am luat acasă dreptul la nemurire
ca un trofeu revendicat de mucenice şi martiri sfioşi..
o, atâta inocenţă în gustul gurii tale
mă determină să cer azil de sărbători brazilor împodobiţi
cu privirile noastre de amanţi pierduţi si rebeli

încă mai putem cerşi un loc de nemurire acolo sus
îngerii ne dau acordul să iubim tot cerul
fără amendamente, fără prejudecati...
m-aş fi lăsat in faţa lui să-i cer mana cu care
ştie să mângăie apa şi vântul...
stă pe malul mării şi cautş luna plină printre sufletele
părăsite de ecouri şi umbre

atat de sus stie sa atinga fericirea din mine
dar, acum e prea preocupat sa-si caute nemurirea pe strazi
printre oamenii munciţi de grija zilei de azi, nu de mâine...
am să-i cer mâna să mă lase în cer,
vreau sa iubesc o noapte cu tine
inocenţa cu care ştii să mă seduci cuminte la
o ceaşcă de cafea şi gustul gurii tale
de bărbat îndrăgostit
îmi aduce aripile înapoi
ştii... tu ştii.. beţia asta ne hipnotizează
sa rămânem vesnici amanţi.

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai dăruit

Mi-ai dăruit o mie de cuvinte
Şi încă-o mie au rămas nespuse
M-ai dus de mână-n locurile sfinte
Mi-ai arătat că toate Ţi-s supuse.
Mi-ai dăruit cântări fără de număr -
De purpură şi trandafiri petale -
Mi-ai prins apoi o mantie pe umăr
Şi m-ai suit în cerurile Tale.

Mi-ai arătat că nimenea nu moare
În adevăr, iubire şi credinţă.
Mi-ai dăruit o lacrimă de soare
Şi m-ai îndepărtat de neputinţă.

Mi-ai spus că sunt de-acum cu Tine una,
Mi-ai întregit din dragoste făptura,
Mi-ai pus pe frunte stelele şi luna
Şi-n mâini mi-ai pus toiagul şi măsura.

Aşa ai vrut să mă iubeşti, Isuse,
Aşa m-ai învăţat să cresc spre Tine
Mi-ai arătat ca toate Ţi-s supuse
Şi că din toate m-ai ales pe mine.

S-au împlinit o sută de cuvinte
Şi încă-o sută stau ca să mai vină
M-ai înălţat în locurile sfinte
Şi mi-ai zidit fiinţa în Lumină...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nor din praf de stele

Doamne stiu că ţi -am greşit
Fă-mă stea în noaptea grea
Mă las purtata-n voia ta
Norii grei asupra mea au năvălit

Fără tine sufletul mi-e ne-mplinit
Un nor din praf de stele
Un uragan ce s-a pornit
Ploaia să mă topească-n ele
Iertare-mi cer necontenit

Greşeală c-am iubit neîncetat
Visul pe care mi l-ai dat curat
Pământul soarele si vântul turbat
Greşeala mea-i de neiertat

Ridica-mă tu cu putere
La norii ce s-au supărat
Să îi împrăştii cu iubire
Să fiu acum mai cumpătat

Să întâlnesc soarele când doarme
Luna noaptea când îl îngrijeşte
Luceafărul luminând cu arome
Până -n zori când ne încălzeşte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii obraznici străpungeau cerul limpede ca un ocean nesfârşit, proiectându-şi umbrele peste sufletul citadelei sfărâmate în cioburi de vieţi. O perdea fină de vânt împingea lumina în unduiri simetrice şi ameţitoare.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

La umbra nucului bătrân
Stă întins un tânăr
E umbră şi în gândul lui,
În sufletul băiatului

Nu-i mai vine-n gând nimic
Stă întins, plăcându-i cum
Răcoarea îl alintă-un pic
Şi trăieşte aici şi-acum

Umbra falnicului nuc
Parcă se tot măreşte
Se aude un guguştiuc
Cum în zbor porneşte

E lumină-n umbra lui
Căci sclipeşte soarele
Printre ramurile-i multe
Gândurile-s sute

Sentimentele-s puţine
Progresiv profunde
Umbrele dansează
Privirile-s mute

Nu mai este-o simplă umbră
Nu mai este o sclipire
Nu mai e nimic pe lume
Decât o lipsă sumbră

Tânărul nu mai gândeşte
Nu mai crede că există
Căci încet se contopeşte
În inexistenţă tristă

Tristeţea e metafizică
Totuşi nu-i filosofie
Fericirea e mirifică
Ce bine ar fi să fie

Ori că se trezeşte
Ori că doarme nesfârşit
Omul e veşnic nemulţumit
De ceea ce trăieşte

Ce rost mai are să trăieşti
Fără ca să iubeşti
Ce rost mai e să te sfârşeşti
Fără să te-mplineşti

Întrebări fără răspuns
Asta e viaţa lui
E mai mereu pe nicăieri
Şi-al nimănui

Din lumină se nasc umbre
Ele-s totuşi dinainte
Umbrele parcă-s mai sumbre
Şi mai grele ca-nainte

Umbra e lumina rea
Lumina e umbra bună
Fără umbră prea se pare
Că lumina-i o minciună

O minciună e şi viaţa
Se gândeşte tânărul
Viaţa fiind lumina
Şi în umbră fiind amorul

Şi încă stă la umbra nucului
Într-o lumină întunecată
Trupul aproape neîntors
De sufletul băiatului

Aşa mai stau şi eu
În umbră şi-n lumină
Aşa oriunde şi nicicând
Şi nicăieri mereu

Aşa mai stau şi alţii
Fără să stea ca mine
Aşa e viaţa, aşa-s eu
Cu răul în bine

poezie de Radu Andrei Capşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te iubeam
şi parcă se cutremurau şi venele
prin care treceai cu paşi domoli
să ajungi pe zidurile inimii
neescaladate până la tine decât
de saltimbanci cu bocancii murdari de noroi.
Ploaia curgea şi spăla păcatele comise
până la tine, dar nu ştiam că iertarea va veni
de la inima-ţi canonizată
de însuşi Dumnezeu.

Rămâi
iar păcatul de a te iubi
se va preschimba în lacrimă de Cer...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ploaia dispare

Se plimbă şi ploaia îi udă uşor,
Sunt două suflete ce au acelaşi zbor,
Stau în ploaie şi se privesc
Sub o umbrelă, când stelele strălucesc.
Uneori frigul ia cuprins
Şi îmbrăţişarea e ceva de nedescris,
Ploaia nu stă şi îi atinge uşor,
Ar vrea să fie în bătaia frunzelor,
Dar vântul s-a stârnit îndată
Şi-a luat cu el umbrela udată.
Au fugit apoi în depărtare,
Unde cred că ploaia dispare.
Ei văd încă norii fumurii
Şi-aşteaptă soarele a răsări
Care aduce din depărtare
Mai multă fericire-n a lor stare.

poezie de Eugenia Calancea (31 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor latent

Prin fumul de ţigară şi-abur de cafea,
Păşea domol o umbră diafană.
E ea sau mi se pare?!
Nu cred, adorm din nou cu capul pe tejghea.

În zgomotul asurzitor al roţior de tren,
Trec călători grăbiţi fără de ţintă
Şi-a mea dorinţă-n piept tresaltă
Şi-aştept s-apară într-o doară.

Amorul meu e programat,
Cu-al trenurilor mers grăbit.
Eu încă sper să mă trezesc
De-o mână suavă ce m-atinge pe obraz.

Şi-or trece ani, şi-or trece norii,
Pe griul cer al dorului nestins.
Şi umbrele vor trece-agale,
De dorul pasului dorit.

poezie de Ionuţ Borza (25 decembrie 2012)
Adăugat de Ionuţ Borza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiindcă ploaia

ne-am cunoscut în anotimpul cireşelor când
o ploaie torenţială ne-a urzit paşii devenirii
pe banca din parc
m-ai întrebat ce-mi place să fac în ploaie
şi ţi-am spus că plânsul meu se confundă perfect
cu plânsul cerului
apoi m-ai atins
şi mi-ai spus
mie îmi place asta să fac
şi m-ai sărutat pătimaş
de atunci m-am pierdut
mă caut şi azi
în miezul stropilor de ploaie
în sâmburii cireşelor
în răsuflarea-ţi adâncă
precum suflul unui cutremur
însă ştiu că nu mă voi mai regăsi
sub norii unui iunie la apus
ploaia m-a îngropat în tine

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lacrimi seci de navetistă (variaţie după "Trei lacrimi reci de călătoare" de Ion Minulescu)

Privesc în jur
şi văd distanţa
cum se aşterne peste noi!
Şi mai privesc
cum nici noroiul fără de tine nu-i noroi.

Din zare urmăresc potopul cum mi se scurge în batistă,
dar vor cădea pe gura-mi rece
trei lacrimi seci de navetistă?
Iar tu în tren
mâhnită, oare, mă vei găsi în mintea ta?
Şi înţelegi acestea, sigur...
dar ştii(?) – ţi-am spus: nu mă uita!

Şi gândul meu
l-o duce poate vreun vânt grăbit până la tine,
Iar tu –
Chemându-l ca niciuna,
strigându-l dintre rău şi bine -
vei năzui la minunata, dar îngropata seară-n care
ne-am sărutat în parc(?) –
nu-mi spune că amintirea nu te doare!
Mă reculeg şi văd
că ploaia se scurse toată în batistă
şi simt în ea – ce chin năprasnic... -
trei lacrimi seci de navetistă!

poezie de Ionuţ Popa, după Ion Minulescu (septembrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!