* * *
Nu-i acoperiti pieptul-
As vrea sa vad daca inima lui mai bate
Acest trup trecator
Pastreaza in el sanatatea
Nemuritoare a unui intreg nedestructibil
Ce canta si merge
Pe o melodie imposibila.
Inca mai ascult cantecele sale
Pe care nicio arma nu le poate strapunge
Si nici focul nu le poate arde
Il voi vedea inca o data
Dincolo de marea de lacrimi.
poezie clasică de Maitreyi Devi
Adăugat de Bagarean Alina Ingrid

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Iubire ascunsa
lacrimi, atunci cand ploua peste durerea tristetii;
inimi, atunci cand inca bat, desi sunt ranite;
iubire, aparent infrigurata, in umbra,
atunci cand singur si in singuratate-mi, imi inchircesc sufletul in mine insumi, strangandu-mi aripile;
iubirea, eterna inca, se revarsa din inima;
intamplator mai poate fi reinviata de lumina unui soare optimist;
iubirea, surazatoare, ametita de intuneric,
atunci cand norii stralucesc, fierbinti, spre mai adanc, spre mai adanc;
inima mea, care se comprima dureros in imbratisarea ta;
umbrele, care par sa se sfarame violent sub puterea mintii;
adancime, care ilumineaza cu puterea flacarii ce arde
in intunericul abisului, chiar daca este aspatial si plin cu umbre;
asa cum ploaia de lacrimi incepe incet sa se opreasca,
asa cum vantul imprastie norii ca pe niste pene,
plansul se retrage din iubire pentru a se ascunde,
pierzand pana si rezonanta lipsita de importanta a focului.
poezie de Subhendu Kar, traducere de Marieta Măglaș
Adăugat de Marieta Măglaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeul naturii
Ai ascultat tu vreodata plansetul norilor
Picurand binecuvantare pe pamantul flamand si rece?
Ai ascultat tu vreodata muzica fosnita a frunzelor
Si te-a dus cu gandul departe de strigatul plin de ura al lumii?
Ai ascultat tu vreodata trilul pasarelelor in zori
Cu ochiul cuprins de nesomn si inima franta?
Ti-ai ascultat tu bataia inimii vreodata?
Si totusi, El e acolo si aici....
Din ochii Sai inca mai picura dragoste...
Si pasii Sai inca mai trec fosnind pacea cereasca...
Si gura Sa inca iti mai sopteste muzica iubirii Sale...
Toate acestea... pentru tine...
Dar tie, muritorule, iti mai bate inima?...
poezie de Andreea Giosanu (12 februarie 2011)
Adăugat de Andreea Giosanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
În nopțile fără de somn, focul mâniei arde în inima mea, dar odată cu el ard și mândria, prejudecata și valorile mele de altădată. O pâlpâire de teamă suie dinlăuntrul meu și arde totul din calea ei. Mă topesc ca o lumânare a cărei lumină se împrăștie jur împrejur.
Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Din suflet
Chiar daca sufletul ma doare
Si nu pot sa spun ce gandesc,
Chiar daca inima-mi plange,
Dupa chipul tau inca tanjesc.
Si chiar daca ochii se scalda in lacrimi
Privind la un astru ceresc
As vrea sa te am aproape
Sa-ti spun ce mult te iubesc.
poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fara regrete
Ce-as putea sa-ti urez acum
Cand suntem aproape la capat de drum?
Buzele tale ti-s stepa arida
Si dus e nispu'n clepsidra
Cand inima ta vrea inca sa bata
Iar vantul nebun devine soapta
Vrei sa-ntelegi, dar mintea-i neclara
E iz de migdala amara
Cu pasii greoi, inca mai speri
O secunda sa mai fii tu cel de ieri
Timpul de poti, sa-l intorci pentr-o clipa
Sa poti reveni, ce dulce ispita
Aprigi dorinti ce inca mai vor
Sa tinda spre stele pentru inca un zbor
Din abis in neant, un singur pas
Fara regrete, doar bun-ramas.
poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate oare cineva să fugă de adevăr? Adevărul suportă orice. Toate strunele minții mele cântă această muzică. El este cântărețul. El este cel care cântă această melodie în mine. El este cel care a făcut să apară acest val de muzică în trupul și în mintea mea.
Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de Bagarean Alina Ingrid

Comentează! | Votează! | Copiază!
Invata-ma
Invata-ma te rog sa te urasc
Cu fiecare dimineata in care ma trezesc
Tot mai abatut, tot mai trist, tot mai suparat
Pentru ca degeaba te-ai dus, daca din suflet n-ai plecat.
In suflet ai ramas, si-ai inflorit o floare rara
Ce imi otraveste inima si-o face mai amara.
Invata-ma sa gasesc o lume in care
Vantul nu-mi inspira a ta rasuflare,
Iar stropii de ploaie ce cad din cerul caprui
Sa nu fie a tale lacrimi, te rog sa-mi spui
Unde pot gasi un soare rece si intunecat
Care nu va straluci, care nu-mi va aminti de chipul tau delicat.
Invata-ma sa am curajul sa-mi ucid visele
Caci toate sunt cu tine, iar toate amintirile
Invata-ma sa le inchid intr-o cutie
Cu lacate de piatra si cu o cheie de hartie.
Invata-ma sa-ti urasc zambetul ce ma incalzea
De fiecare data cand in jur ceata se lasa, iar frigul ma cuprindea
As vrea acum sa inghete sentimentele ce inca ard in mine
Chiar daca as ramane gol, fredonand aceasta melodie
Pe care ti-o cant doar ca sa te rog
Sa ma inveti sa uit privirea pentru care ma rog
Sa-si gaseasca un alt taram pe care sa-l poata lumina
Un alt templu de iubire unde se poate inchina.
Invata-ma sa-ti sterg urmele
Pe care destinul le-a pictat pe a mea cale
Iar in locul in care se opresc, invata-ma sa construiesc zidul care
Nu imi va da voie sa ma intorc, oricat de mult ma doare.
Invata-ma sa fiu puternic, cand de astazi am sa trec
Pe langa tine fara sa ma mai opresc, chiar daca nu am unde sa plec.
Minte-ma ca nu am slabiciuni
Invata-ma sa cred minciuni.
poezie de Manuel Gabriel Danca (22 mai 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea mea
Buna dimineata iubirea vietii mele!
Te mai gandesti la mine, mai sunt alesul tau?
Tu inca imi esti luna, regina intre stele,
Am fost mai rece-o vreme, stiu si imi pare rau!
Inca te vreau pe tine, o alta nu exista,
Parfumul pielii tale e inca neschimbat,
In jurul meu cu vraja, ca teiul el persista,
Mi-e dor in miez de noapte sa ne-ntalnim in pat.
Mireasa mea frumoasa, tu esti a mea stapana,
In alb incununata, te vad, esti ca o floare,
Un ghiocel ce -l port cu grija-n a mea mana,
In suflet esti prezenta, imi esti nemuritoare.
Te iubesc!
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
O viata pierduta pentru totdeauna
Dincolo de marile timpului
Daca ar fi sa se reintoarca in totalitate
Inlauntrul inimii
Sub forma de lumina
Si stand
Alaturi de luna si de stele
Acest soare
Imi va releva
Forma universala...
Atunci nu va fi alta cale
Si ma voi preda, o Doamne,
Si-ti voi cere binecuvantarea
poezie celebră de Maitreyi Devi din Dragostea nu moare
Adăugat de Bagarean Alina Ingrid

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acelasi pas in neant
Pas in neant si inca o ridicare inspre ceturi
Nu mai esti demult aici....
Dar imaginea carbonizata,
Inca mai despica sensurile gesturilor
In minutele ce curg domol, secundele ma strang atat de tare
Ma fac sa-mi pierd acuitatea in temperaturi convulsive
Ma desprind insa... retraind iluzia
Te caut in locul unde te-am zarit ultima data
Si te gasesc acolo unde nu m-astept
Iti soptesc,"daca n-ai fi existat,
probabil...."
De n-as aprecia sublimul singuratatii
M-as pierde in capcanele ei
Dar inca recunosc valoarea nobila a tacerii
Nu, n-am sa croiesc o erata
Ca pe-o insiruire de mea culpa
Nici n-am sa ma pierd in false euforii
Ne-am sincronizat o vreme
Fara sa dezvoltam apartenente inselatoare
Privind retroactiv, nu gasesc alte conotatii
Acelasi pas in neant si-o ridicare inspre ceturi
poezie de Andreea Nemerovschi (24 iulie 2011)
Adăugat de Andreea Nemerovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Altfel
1. Te-am iubit si poate inca...
Ti-am slujit si-as vrea sa nu...
Sufletu-mi se prinde-n stanca-
-Sa-ntelegi as vrea ca tu...
2. Intr-o zi visat-am ca...
Si-am zambit in zbor ferice.
Un sarut voit-am sa...
Dar visu-mi in iad se stinge...
3. Intreband din ochi in ochi,
M-am izbit de crudul "dar"...
Sa cred nu pot in deochi...
Sa zambesc cand plang nu s-ar...
4. Inima-n doua mi-o tai,
Caci e prea mare sa fie...
Jumatate n-o s-o mai....
Cealalta mi-o tin doar mie...
5. Imi doresc sa uit cuvinte:
"Da", "nu, "poate", "inca", "nu stiu";
Amintindu-mi nu vreau sa te...
Uitand tot mi-e greu sa nu fiu...
6. Nu-nteleg nici eu cum pot
Nici de ce, nici cand, nici cum...
Din minte vreau sa te scot,
Din suflet nu pot oricum...
7. Jucat-am un joc ca sa...
Am cazut caci n-am stiut...
Chinuind prea mult sa iasa,
Pierzi si ce nu ai avut...
8. Si-acum vreau inima-mi de...
Caci in doua viata n-are.
Iubind vreau sa nu mai te...
Ci s-alerg prin ploi si soare...
poezie de Gabriela Chișcari (15 noiembrie 2008)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fara cuvinte
Am sa te vad si am sa intreb: Esti tu?
Si dintr-o politete absurda ai sa -mi spui ca
Nu
Si am sa te tin ascunsa inca o era in vis
N-am sa te mai intreb daca imi e permis
Sa te mai pun iar seara in altar
Si-o sa-mi aduc inca un pahar
Ca sa cinstim asa tacuti
Si-n prag de iarna o sa delegam doi muti
Sa ne arate ei vorbind manual
Cum pleaca dragostea sa moara in spital.
poezie de Radu Tudor Ciornei
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
O iubire imposibilă
O iubire imposibilă
A ajuns iubirea dintre noi,
Cine ne-o fi blestemat
Cu acest final ratat pe amandoi?
o iubire imposibila
Ca o frunza-albastra de pe cer
Cine ne-o fi pus grabit
Doar otrava-n ce-am iubit
Ce banal sfarsit
O iubire imposibila...
Ne-a schimbat destinul intr-un ceas
Cine s-o fi razbunat
Ne-a luat totul si ne-a dat
O iubire imposibila
O iubire imposibila
A ajuns iubirea dintre noi
Cine ne-o fi blestemat
Cu acest final ratat
O iubire imposibila
O iubire imposibila
Care nu exista, n-are rost
A fost vis, a fost cosmar sau un nor imaginar
Nici nu stiu ce-a fost
O iubire imposibila
Ca un strop de ploaie in deșert
Poate ca acum te stiu
Dar oricum e prea tarziu sa te iert
O iubire imposibila
A ajuns iubirea dintre noi
Cine ne-o fi blestemat
cu acest final ratat
O iubire imposibila
Ne-a schimbat destinul intr-un ceas
Cine s-o fi razbunat
Ne-a luat totul si ne-a dat
O iubire imposibila.
cântec interpretat de Elena Cârstea, versuri de Elena Cârstea
Adăugat de Cristiana C

Comentează! | Votează! | Copiază!
Consonante...
Se deschide portal între mine și tu
Dacă vii e mortal- poți pleca dacă nu
Dar odată ce treci ochii ăștea căprui
Nu te las nici să pleci, nici ceva să mai spui...
Sentiment mai divers, mai adânc, mai concis
În acest Univers n-a fost pururi descris
Și nici fără nici cu consonante mai reci
-Poate da. Poate nu. Poate vii. Poate pleci...
poezie de Iurie Osoianu (30 mai 2021)
Adăugat de Anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
In lipsa mea
Si nu o sa mai fie la fel pur si simplu
Baietii sunt baieti si femeile sunt fe...
Sa poata spune te iubesc cu alt nume pe buze
Sa se uite frumos gandind la un prost
Care vorba ta parcheaza o masina pe dos
Chiar nu stiu ce sa zic, frate
Asa sunt toate
Cred ca vor sa-si demonstreze ca inca merge
Ca nu e de bani sau ca vor mai bine
Daca nu era cu tine il insela cu tine
Bine tu esti plecat si e marfa in club
Se duce bea si o ia cu sub bas, bas, bas
Dupa bas un pas si se rupe-n dans
Si oricare ar da la ea ca femeia e frumoasa
Si arata ca vrea
E clar ca-i place asa
Daca era pe patul tau si pe muzica ta
Hai, da-o ma!
cântec interpretat de Smiley feat Uzzi
Adăugat de Yasmin

Comentează! | Votează! | Copiază!

Si totusi vine toamna
E inca verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.
Porumbul are inca dinti de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Varatec ploua in fiecare noapte
Si greierii mai canta pana mor.
Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.
In clai de fan miroase a foc de floare
Cerboaicele nu cauta mascul
In aburii de vifor cerul moare
Mai este pana la nunta timp destul.
Si totusi vine toamna,si totusi vine toamna
Si tu o stii si o ingani
Si totusi vine toamna, si totusi vine toamna
Si vai: suntem batrani.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Înger in noapte
Prin noaptea întunecata
Cand stelele s-arata
Te vad pe tine, îngerul meu
Oare esti tu, cea pe care am iubit-o mereu?
Esti asa aproape de mine,
Si asta imi da o speranța
Ca inca mai esti pe pământul de aici
Ca inca mai esti in viața
Luna strălucește pe cerul-negurat
Si ochii tai frumoși inca nu au plecat
Ti-as spune te iubesc, dar cum vei reacționa?
Ma vei părăsi din nou, oare ma vei lasa?
Ma apropi de tine încât sa-ti simt suflarea
Dar soarele răsare, iar eu imi pierd răbdarea
Sa te sărut, sa iti spun ceva?
Dar e prea tarziu, te vad plecând cu inima mea
Esti atat de reala, cum se poate asa ceva?
An de an mi-am dorit sa revii in viața mea,
Zi de zi am fost la mormântul tau sperând ca vei zice ceva
Dar nu puteai, devenisei înger deja
Sper sa ne întâlnim din nou in noaptea ce va urma
Si atunci am să-ți spun ca tu esti a mea
Si am sa vin cu tine, in lumea ta
Căci tu esti un înger, îngerul ce mi-a furat inima
poezie de Alexandra Marinescu (27 aprilie 2015)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-ai stins
Inca o petala cade rostogolindu-se in gol
Facandu-si loc printre atatea vise
Pe care le zdrobeste in cadere...
Insa aceasta petala e unica in felul ei,
E ultima petala, ultima speranta.
Ultima speranata tocmai s-a desprins
Din inima mea care sa deprins
Doar cu speranta.
Inima mea, o floare plina de petale...
Si iata ca inca o petala s-a desprins
E ultima petala, ultima speranta
Ce imi mai ramasese. Dar acum ce mai am?
Si daca speranta moare ultima,
Oare in urma ei ce mai ramane?
Cine poate oare acum spune?
Ce mai ramane?
Caci aceasta e ultima speranata... Era,
Caci tocmai a murit...
Ultima petala a cazut...
Pe cer, o stea straluceste puternic, caci arde.
In stralucirea ei, osciland mereu, incalzeste totul in jur,
Dar aceasta stea arde, caci doar asa straluceste, arde
Putin cate putin, pana se mistuie, pana se consuma.
Acum straluceste tot mai putin, acum nu mai straluceste.
A obosit. I-a trecut timpul. Acum abia se mai vede.
Acum nu se mai vede: s-a stins.
A stralucit pana la ultima picatura de substanta ce continea,
Pana la sfarsit.
Acum a incetat!
S-a transformat intr-o amintire...
Asa si tu:
Chipul tau, plin de substanta, plin de prezenta,
Stralucea intens in inima si mintea mea...
Totul se transforma in bucurie si fericire,
Orice neimplinire, chipul tau o transforma in succes,
Si era bine...
Chiar daca te eclipsa cineva,
Eu tot asteptam plin de sperante, de petalele inimi mele inca pline,
Sa apari, iar tu, ca o sarbatoare apareai mereu.
Apareai, caci acum totul s-a schimbat.
Treptat, ai ajuns la epuizare, apoi te vedeam din ce in ce mai rar,
Iar uneori te vedeam doar in mintea si in inima mea,
O fictiune reala, apoi si mai rar,
Pana cand te-ai transformat intr-o amintire placuta.
Am incercat sa te astept neincetat, dar petalele au cazut,
Speranta a murit, asa cum steaua stralucitoare de altadata s-a stins,
Asa ai murit tu in inima mea.
Iar acum, mai tin o mica faclie aprinsa in a mea inima:
O amintire de la tine, asezata frumos intr-un coltisor
In mintea mea: imaginea chipului tau,
O stea ce candva a stralucit si pentru mine.
Acum s-a stins, iar odata cu ea, s-a stins si o parte din mine.
Soarele a apus, dar cerul plin de stele
A ramas gol,
Caci s-a stins acel astru arzator, acum inghetat.
S-a sfarsit...
poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ganduri
Te-am mai iertat o data
Si sper sa nu regret
Ca nu-s cu alta fata
Ca n-o sarut incet.
Tu zici ca va fi bine
Asa ai spus mereu
Dar traiul langa mine
Nu ti se pare greu?
Nu am avere multa
Si daca ai sa plangi
Cine te mai asculta
Cat dor tu ai sa strangi?
Aici sta intrebarea
Eu o sa fiu la fel?
Mai calm... asa ca marea
Sau o sa te insel.
Tu ai greit o data
Da ce eu n-as putea?
Sa-mi caut alta fata
Sa fac amor cu ea.
Ai zice ca-s o fiara
Ca nu te inteleg
... ce gaduri!.. off sa piara
Cat pot sa fiu de bleg.
Tu ma uimesti copila
Prin vorbele-ti de lut
Imi ceri in lacrimi mila
Si-mi ceri sa te ascult.
Nu-i vorba c-as fi rece
Ca nu te-as mai iubi
Dar stii tu timpul trece
Si voi imbatrani.
Ce om este acela
ce-accepta lovituri?
Ce-si plimba capu-n zgomot
Sau in injuraturi.
Cum ai avut pe altul
Eu alta o sa am
Si-om imparti si patul
Si-amorul.. doar un gram.
Sa vad daca iubirea
O vei simti la fel
Ori ai sa-ntorci privirea
De ciuda tot la el.
Daca gresim... o data
Ai zis ca nu e bai
Dar zi acum tu fata
Aceleasi ganduri ai?
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!

În inima unui poet nu e liniște
În inima unui poet
niciodată nu e liniște,
nici ora exactă nu-i bate la ceas,
doar din când în când
i se izbesc de frunte păsări
ce țin in gheare vise scăpate
din lesa nopții.
El poartă pe degete iubirea
ca pe niște inele rupte din Dumnezeu...
Din lacrimi își tese cămăși de sărbătoare
și luna în ele își face culcuș,
când vieții îi crește la sân o cruce...
În inima unui poet
nicicând moartea nu poate intra,
Cuvântul ține în mâini
o sabie de cer!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!