Joe Gillis: Publicul nu știe că cineva chiar se așează la birou și scrie un scenariu. Ei cred că actorii improvizează din mers.
replică din filmul artistic Bulevardul amurgului (10 august 1950)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Norma Desmond: Ziceai că ești scriitor.
Joe Gillis: De ce?
Norma Desmond: Ești sau nu ești?
Joe Gillis: Așa scrie pe ecuson.
Norma Desmond: Și n-ai scris scenarii de film, nu?
Joe Gillis: Ba sigur că da. Vrei o listă?
Norma Desmond: Vreau să te rog ceva. Vino aici.
Joe Gillis: Ultimul a fost cel despre Dust Bowl. N-ai cum să-ți dai seama pentru că în momentul când a fost proiectat, toată chestia se desfășura pe o șalupă torpiloare.
replici din filmul artistic Bulevardul amurgului (10 august 1950)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Actorii de comedie au un limbaj aparte; ei își amintesc, improvizează, își colorează memoria, citează formule uitate, chiar inventează expresii amuzante, crude, care se repetă, se deformează și devin citate.
citat din Jean-Claude Brialy
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorii mai improvizează unele replici! Politicienii un întreg mandat!
aforism de Gabriel Petru Băețan din Estetica decadenței
Adăugat de Gabriel Petru Băețan

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Norma Desmond (îi dă un cadou lui Joe): Nu fi prostuț. Uite, voiam să ți-l dau la miezul nopții.
Joe Gillis: Norma, nu pot să-l accept, mi-ai cumpărat destule deja.
Norma Desmond: Taci, că sunt bogată! Sunt mai bogată decât toate gunoaiele astea noi de la Hollywood! Am un milion de dolari.
Joe Gillis: Păstrează-i.
Norma Desmond: Am trei blocuri în centrul orașului, am petrol în Bakersfield! La ce e bun dacă nu să ne cumpărăm tot ce vrem!
Joe Gillis: Termină cu "ne cumpărăm"...!
Norma Desmond: Ce-i cu tine?
Joe Gillis: Cu ce drept mă iei așa?
Norma Desmond: Cu ce drept? Chiar vrei să-ți spun?
Joe Gillis: Ți-a trecut vreodată prin gând că aș putea avea viața mea, că poate există o fată după care sunt înnebunit?
Norma Desmond: Cine? Vreo chelneriță la McDrive sau o figurantă ceva?
Joe Gillis: Ceea ce încerc să-ți spun e că nu sunt potrivit pentru tine. Tu vrei un Valentino, pe cineva care deține cai de curse, un bogătan!
Norma Desmond: Ceea ce încerci să spui e că nu vrei să te iubesc. Spune-o! Spune-o! (Îi dă o palmă.)
replici din filmul artistic Bulevardul amurgului (10 august 1950)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că unul dintre cele mai grozave lucruri legate de această meserie este gradul de încredere pe care-l avem unii în alții. Actorii au deplină încredere în scenariști că vor scrie episoade uimitoare, iar aceștia că actorii își vor urma instinctele privind personajele.
citat din John Krasinski
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Publicul nu știe ce fac actorii dincolo de cortină, altfel ar ieși din sală cu sufletul înrourat de uimire considerându-le strădania dincolo de limite.
aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu contează în ce limbă scrie cineva
Nu contează în ce limbă scrie cineva.
Toate limbile sunt graiuri străine, incomprehensibile.
Orice cuvânt, imediat ce a fost pronunțat,
se dizolvă și dispare undeva, devine de neatins.
Nu contează cât este de familiar, de bine cunoscut.
Nimeni nu-l poate pătrunde.
Nimeni nu știe ce este fulgerul,
ba chiar știe mai puțin atunci când acesta este reflectat
pe luciul lamei de oțel a unui cuțit.
Acum, noaptea-i aidoma mării.
În această noapte vâslim,
Dispersați, în tăcere.
poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări...
Știe cineva să-mi spună
cum se șterge-un clar de lună,
Știe cineva să rupă
fir țesut fără de după,
Știe cineva să șteargă
o culoare ce ți-e dragă,
Știe cineva să ducă
viața drept când e nălucă,
Știe cineva să-mi spună
Un descânt de viață bună?
poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am un scenariu literar (decupat de Alex. Tatos), care se numește "Omul care vine din Buzău". Îndrăznesc să cred că din acest scenariu ar putea ieși cel mai bun film comic românesc. Mă veți întreba: ce se întâmplă cu acest scenariu? Nu știu. Interesați-vă Ia Casa de filme Patru.
Ion Băieșu în Interviu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Joe Gillis (după ce Norma amenință că se va sinucide): Of, Norma, trezește-te la realitate. Te sinucizi într-o sală de cinema goală. Publicul a plecat acum 20 de ani.
replică din filmul artistic Bulevardul amurgului (10 august 1950)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
De la o vârstă foarte fragedă, am vrut să urc pe scenă ori de câte ori m-am dus la teatru - actorii păreau a se distra foarte mult... Una dintre grijile mele legate de teatru este faptul că actorii se distrează destul de des mai mult decât publicul.
citat din Olivia Williams
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorii ar fi cei mai fericiți oameni dacă ar izbuti ca publicul să însemne totul pentru ei.
citat din Radu Beligan
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Joe Gillis: Îmi dai voie să-ți spun că ai un parfum special?
Betty Schaefer: O fi de la noul șampon.
Joe Gillis: Nu e șamponul. E mai degrabă un parfum de batiste de mătase proaspăt spălate, ca un automobil nou cumpărat.
replici din filmul artistic Bulevardul amurgului (10 august 1950)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mă veghează. Cred în asta. Cred în Dumnezeu. Nu cred că suntem chiar așa de grozavi ca toate astea să se întâmple doar pe socoteala noastră.
citat din Tate Donovan
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Teatrul
Azi piesa-i jucată în stradă,
Decorul se schimbă din mers.
Chiar viața întinde o nadă
Și-nlănțuie vers după vers.
Actorii n-au rolul: nu-l știe
Niciunul. Probleme nu-și fac,
O muzică zboară-n magie
Și nu sunt momente de trac.
Eroii își scriu acțiunea,
Chiar viața-i și spune mereu,
În ei doar există minunea,
În dânșii: la bine, la greu.
Iubirea e floarea cea rară,
O cântă, o fură mereu,
O pierd, o găsesc într-o gară
Iar cine-o trăiește e zeu.
Finalu-i nicicând regăsirea
Nici moartea... Vor ști într-o zi
Și rolul își poartă menirea
În lume: e darul de-a fi...
poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă-n vrajă
Scrie, scrie, scrie,
scrie, ciorcîrlie,
cîntă, vulpe blîndă,
crapă, crap de apă,
scrie, scrie, scrie...
Lîngă partea stîngă
un rar cărturar,
peste palimpseste
trece pana-i rece,
scrie, scrie, scrie...
A-nghițit un chit
cu-al lui bot, socot,
mitul nenumit
și totemul tot.
Cutie pustie.
Scrie, scrie, scrie...
Joc în soliloc.
Calfa scrie alfa.
Mama scrie gama.
Doi copii scriu pi.
Hîrtie, sicrie...
Scrie, scrie, scrie...
poezie de Nina Cassian din Ambitus (1969)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
scrie o carte
ca să poți ieși
dintr-o fundătură
a vieții
funcționează
la fel ca iertarea
te ajută să închizi
o ușă
apoi scrie câte un poem
ca un fel de bilet de voie
celor pe care ai vrea
să-i mai vezi din când în când
chiar și visele
au fost cândva poezie
dar a adormit cineva
înainte de a le scrie
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am scris nicio carte fără a fi avut o profundă nevoie de a o scrie, afară de "Le Voyage d'Urien"; și chiar acolo cred că am pus mult din mine și că, pentru cine știe să citească, și cartea asta e revelatoare.
citat din Andre Gide
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui actor care improvizează
Ești un actor deosebit,
Dar ai memoria scurtă,
Rolul des îl uiți subit,
Apoi le scoți din burtă.
epigramă de Paul Constantin (22 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin

Comentează! | Votează! | Copiază!

O viață într-o călimară...
Un toc vechi și murdar de cerneală
E singura-mi comoară
Dar fără voi ce s-ar alege
De scrisul meu?
Căci tot ce am făcut până mai ieri...
A mers pe foc sau la maculatură.
Oh, preferam să tac.
Dar asta până ieri. Acuma, gata!
Dau viață scrisului...
Punem capăt timpului pierdut...
Sperând că nu se va termina cerneala,
Căci eu chiar de aș plânge în călimară,
Sau chiar cu sângede la răni aș scrie...
Aș scrie iar cu lacrima-cerneală
Chiar de ar trebui să mor de-o mie de ori pe zi.
Oricum ultima mea clipă ți-aș face-o cadou ție, cititorule.
Și aș trăi prin tine...
Chiar și cu rugina sufletului meu aș trasa dungi,
Hieroglife pe hârtie...
Chiar de voi fi rănit mi-aș cățăra pana pe "masa tăcerii" lui Brâncuși,
Ori pe o "coloană a infinitului",
Implorându-l să îmi sculpteze litere,
Ce le-aș așeza în pagină doar pentru voi...
Și tot aș scrie.
Mi-aș pune chiar și viața,
Într-o călimară...
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!