Agonie

În mine se petrece-o agonie,
Ca într-o tristă casă solitară,
În sufletu-mi bătut de vijelie
Eu văd un om ce-a început să moară...
Un cântăreţ cu rostul de la ţară
Se duce-acum şi n-o să mai învie
Cu chipul lui senin de-odinioară...
Demult... Demult... Din cea dintâi clipită,
De când te-au smuls de la bătrâna vatră,
Din casa cu şindrile-acoperită,
De-atunci începe moartea-ţi nesfârşită,
De-atunci te fură fiecare piatră...
Te-au biruit în stingerea domoală
Străine legi din guri necunoscute;
S-a poticnit curata ta sfială,
La orice pas, de pravili neştiute;
Prin praf, prin fum, prin vorbe de ocară
Te-ai dus, sărmane suflet de la ţară.
Din orice colţ mi te prindea o sârmă
Şi te-alunga un şuier de maşină...
Avutul tău s-a risipit pe cale,
Te-au părăsit şi zmei şi cosânzene,
Ţi s-a uscat şi lacrima din gene,
Au amuţit şi sfaturile tale...
Aşa, pe rând, ţi-a tot trimis viaţa
Un nou tâlhar, în orice clipă nouă,
Şi fără milă-n toată dimineaţa
Te-a despoiat cu mâinile-amândouă!...
Acuma simt: drumeţul dă să moară...
Un oaspe nou îi stă la căpătâie,
Încetişor în casă se strecoară,
Cu albe mâini, cu inima bolnavă,
Cu ochii arşi de friguri şi otravă...
Stăpân de-acuma el o să rămâie.
Privindu-şi lung ograda în ruine,
El trist îşi spune gândul ce-l apasă;
"Tu mori acum... dar umbra ta revine,
Şi pururi simt că singur nu mă lasă,
În nopţi târzii s-a furişa la mine
Şi-o să mă ştiu străin la tine-n casă..."

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin maci de dor arzând

Ce hoţi de vise oarbe din mine te-au furat
Şi cine te ascunde în umbre de tristeţe,
De nu-mi răspunzi în oaza nestinsului oftat
Ce nostalgii străine te-au nins iar cu tandreţe?

Ce straie de-nserare te-au dezbrăcat de mine
Şi unde să-ţi caut dorul cu suflet exilat?
De toate-s vinovată, eu nu ştiu fără tine,
Nici să-nfloresc din muguri, nici să zâmbesc curat.

Ce ore blestemate te-au rătăcit hapsâne
De nu îţi simt parfumul, nici licărul din gene?
Pendule sacadate în amânări păgâne
Îmi adâncesc amarul în nopţi de Sânziene.

Ce sunt fără de tine? Solstiţiu de oprelişti.
Mi-e inima rănită şi nu găsesc răspuns,
Veşminte sângerânde brodate cu nelinişti
Şi-o vină fără vină cu suliţi m-a străpuns.

Ce fluturi ai iubirii să îţi trimit în noapte
Să îţi măsoare dorul prin care eu te chem,
Să simţi şi tu dezastrul beţiilor din şoapte
Şi cum să strig mai tare prin vânturi care gem?

Ce ploaie de risipă, ce doruri, ce dileme?
Cu mine plâng toţi sfinţii şi ochi de înger blând,
Îi reproşez secundei că nu vrea să te cheme,
De-ai auzi suspinul prin maci de dor arzând.

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Trei trandafiri într-un pahar,
Trei trandafiri în floare,
Curaţi ca de mărgăritar,
Te-au aşteptat ieri în zadar
Să-i prinzi în cingătoare...
Te-au aşteptat, sărmane flori,
În liniştea mea moartă,
Şi,-ngălbenite de fiori,
S-au scuturat de câte ori
Foşnea un pas la poartă.
Amurgul vineţiu de-april
Îmi rătăcea prin casă,
Când frunzele tiptil-tiptil,
Ca nişte lacrimi de copil,
Cădeau încet pe masă.

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus...

Te-ai dus... dar sufletul meu ştie:
Nu-i despărţire pentru noi.
Ştiu, umbra mea o să se-aţie
Pe orice drum vom fi noi doi.
Eu casă-ţi sunt, îţi sunt şi cale,
Duci chipul meu pe unde treci.
Pătrund în gândurile tale
Şi alta n-are loc în veci.
Orice privire de femeie
Ar întâlni privirea ta,
Tot ochii mei or să scânteie
Şi-n faţă pururi îţi vor sta.
Oricâte voci să te-mpresoare,
Tot vocea mea vei auzi,
Voi fi în crengi dezmierdătoare
Şi-n ochii nopţilor târzii.
Cândva, acasă, într-o seară,
Ai să te-ntorci, să-ţi aminteşti;
Voi fi şi fumul de ţigară
Şi raza stelei din fereşti.
De-aş fi la orice depărtare,
Te-ajung şi inima-ţi ating.
La geamul tău sunt numai boare,
Şi – vifor, geamul ţi-l împing.
În clipa ta pătrund, şi-n casă,
Şi – vijelie – voi sufla,
Voi răscoli hârtii pe masă,
Şi poate-ntreagă viaţa ta.
Şi astfel n-ai să poţi uita.

poezie celebră de Silva Kaputikian, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai frumoase mâini

Cele mai frumoase mâini

Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care te-au mângâiat
si care te-au legănat când te-ai născut.

Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care te-au susţinut
când ai făcut primii paşi în viaţă.

Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care te-au îmbăiat, care
te-au îmbrăcat şi care te-au hrănit,
în timpul copilăriei.

Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care te-au îmbrăţişat
şi care ţi-au şters lacrimile pe tot
parcursul vieţii tale

Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile care au trudit
toata viaţa pentru ţine....

Nu există mâini mai frumoase
decât mâinile... mamei tale...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ieri

În ochii de ieri mi te-au plâns şapte sfinţi
cu lacrimi de smirnă, adânci şi cuminţi,
Dar şi sfinţii s-au scurs
printre beciuri de lut;
mi te cântă-n litanii,
mi te beau din trecut.

În gândul de ieri, opt poeţi te-au vestit
cu versuri de ocnă, cu verbul smintit
mi-au şoptit pe sub coaste
rostire de hău,
punând amintirea
să-mi fie călău.

Iar din mâna de ieri mi te-au smuls şapte furi
călare pe umbra a zece păduri,
călare pe râsul a nouă furtuni,
călare pe visul a două cununi.
Opt icoane de maici
si o mie de mări
mi te-au pus stăvilar
unei singure zări.

Din ce nu s-a mai scris
mi-au rămas trei tăceri
ostenind cu nisip
o clepsidră de ieri...

Despre mâine nu ştiu...
Vom fi tunet din nori,
ori cădere de alb
din spinări de ninsori

Ori ca spinul cel stâng,
într-o ţară sub bernă,
înflori-va din noi
altă zi de sub pernă?...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

spuneai
că floare
o să te-ntorci
şi de-atunci
te caut
prin toate primăverile
să nu te pierzi
inima
mi te-a plantat
în lutul cald
magnolie

te-au recunoscut
aromele-ţi din mine
aveai
cupele pline cu dor
petalele
culoarea din obraz
păcat
ce scurtă bucuria
privirea mea
te-a ofilit

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitorii de câini

Cam asta-i: te-au cumpărat
Şi te-au dus
Într-o casă foarte, foarte bună,
Cu-încălzire centrală,
TV
Şi congelator.
O casă foarte, foarte bună –
Dar nimeni nu te scotea
La una din acele plăcute, lungi plimbări –
Deşi, de-altfel, era
"O casă foarte, foarte bună".
Te hrăneau cu Pal şi cu Chun,
Dar lipseau acele plăcute, lungi plimbări.
Până când, plin de energie şi disperat de plictiseală,
Ai fugit de-acasă – şi-ai alergat şi-ai alergat şi-ai alergat –
Şi-ai nimerit sub o maşină.
Astăzi ei plâng după tine –
Mâine-şi vor cumpăra alt câine.

poezie de Spike Milligan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de noapte

Când mă gândesc în nopţi târzii
La patrie, nu pot dormi,
Din ochi deschişi, sub pleoape grele,
Cad, calde, lacrimile mele.

Vin anii şi se duc ca-n vânt...
Sunt doisprezece ani de când
Nu mi-am văzut bătrâna mamă -
Şi dorul, chinul mă destramă.

Da, mă destramă dor şi chin.
Gândesc la chipul ei blajin...
Să-mi fi vrăjit bătrâna somnul,
Bătrâna mea? S-o ţină Domnul!

Bătrâna mea! Ce drag îi sunt!
Şi, în scrisori, văd rând cu rând
Cum mâna-i tremură când scrie
Şi inima i se sfâşie.

Mereu văd chipul ei blajin...
Sunt doisprezece ani în plin,
Sunt doisprezece ani de viaţă
De când n-am mai cuprins-o-n braţă.

Germanie, pământ stăbun,
Eşti încă sănătoasă tun.
Voi regăsii a' tale arii
Oricând, cu teii şi stejarii.

De dorul tău nu mi-ar păsa,
Dar e acolo mama mea.
Nu poţi pieri, străbună ţară,
Dar mama, poate, o să moară.

De când din ţară am plecat,
Nu-i ştiu la număr - ce păcat! -
Pe scumpii mei ce zac în groapă.
Durerea inima mi-o sapă...

Îi număr totuşi. Şi, mereu,
Mai crunt sporeşte chinul meu,
De parcă prăvăli-s-ar morţii
Pe pieptu-mi... dar se duc cu toţii.

Pe când pierdut în gânduri stam,
Zori franţuzeşti mijesc la geam.
Cu zâmbetu-i ca dimineaţa,
De-alean german mă scapă soaţa.

poezie celebră de Heinrich Heine din Poezii noi (1844)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

Ochii mei ţi-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.

Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.

Ochii mei ţi-au visat
dorinţele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.

Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniştit
din licuricii de safir.

Ochii mei ţi-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.

Ochii mei ţi-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai preţios smarald
din poeziile create.

Ochii mei te-au adorat
iubite, înger – ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.

Ochii mei ţi-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristeţea despărţirii.

Ochii mei acum sunt cenuşii
şi-au pierdut strălucirea
de umbre şi neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.

poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solilocul măscăriciului

Prin câte panorame de bâlci am colindat,
Eu nicăieri nu m-am simţit mai bine
Ca-n panorama-n care Tu te-ai lipit de mine —
Tovarăşă divină de joc şi de... păcat!...

Dar azi, când simt că jocul şi gluma s-au sfârşit,
Din goana nebuniei de artă de-altădată,
Mă-ntorc din nou acolo de unde am pornit —
La piatra de şosea kilometrată,
Pe care Dumnezeu mi-a ţintuit
Şi numele,
Şi chipul,
Şi ursita...
Să hoinăresc cu tine, prin bâlciuri,
Travestit
În măscăriciul Pepi,
Nebun după Pepita,
Şi-n gând cu-aceeaşi teamă ridicolă şi veche
Ca orice om ce trece drept "om într-o ureche"...

Şi-acum...
Acum, te-ntreb pe tine -
Pe tine, care mă-nţelegi mai bine
Ca oricine -
Pe tine, care-mi eşti amantă,
În lipsa unui alt amant...
Te-ntreb - burete absorbant -
Ce ai de gând să faci cu mine?...

Nu vrei să faci
Măcar un gest de caritate -
Să nu mă mai produc cu tine-n spate,
Ca-n panorama de odinioară
Când te-ai lipit de mine-ntâia oară
Şi publicul râdea să moară?...

Şi fiindcă m-ai legat la ochi,
Nu vrei
Măcar o clipă ochii să-mi dezlegi -
Să fiu şi eu o dată stăpân pe ochii mei
Ca să te pot privi cu ochii-ntregi
Şi să te pot ucide-ntâi pe tine,
Ca-n urmă, bunul Dumnezeu -
De dragul tău -
Să facă acelaşi lucru şi cu mine?...
Şi-n noaptea viitoare, chère Madame,
Uitarea să ne şteargă pe veci de pe program!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Adevărul literar şi artistic, XI, nr. 629 (25 decembrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scăldându-se prin gândurile mele albe...
Iubesc zâmbetul tău ce-mi trezeşte zorii...
Iubesc norii când îşi varsă lacrima peste mine, purtându-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine...
fiindcă iubirea asta îmi dă şansa la o ultima răsuflare, înainte de asfinţit...
Iubesc ochii tăi copilaroşi care aleargă jucăuş către mine,
chemându-mă şi alungându-mă
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parcă gustul tău...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mângâietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Simt că-mi aşezi în cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Spune-mi, dragul meu... tu simţi gândul meu sub paşii tăi?
Calcă încet, te rog, să nu-l striveşti...!
Iubesc, iar tu te prinzi de iubirea mea şi...
Îţi dai voie să zbori...
Zbor fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia atunci...

S-a luminat de licurici grădina
Şi florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbuşea lumina
Când au venit, Isuse şi Te-au prins.
S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când a au venit, Isuse şi Te-au dus.

Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit şi-apoi Te-au renegat.

Am fost şi eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit şi eu
Ştiam că eşti Mesia ce-o să vină,
Ştiam că Tu eşti Fiu de Dumnezeu.

Credeam că toate-n lume Ţi-s supuse,
Dar viaţa mea a cântărit mai mult
Şi m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse
Şi m-am ascuns să nu Te mai ascult.

S-a luminat de licurici grădina
Şi-n mii de lumânări pe fruntea Ta
Se unduia şi pâlpâia lumina
Când Te-au ucis apoi pe Golgata.

Când inima în cioburi mi-a fost spartă
Şi n-am putut în faţa să mai ies
Te-am auzit strigând la ceruri: Iartă!
Şi-abia atuncea, Doamne-am înţeles...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Te-ai dus în lumea albă, îmi spunea bunica,
n-o să poţi veni nici când o să mor
am să vin, dar să nu mori curând,
o să mă întorc sigur aici mai aproape,
să te audă Dumnezeu şi să capeţi gândul cel bun
şi l-am căpătat.

M-am întors şi a mai trăit o bucată de timp,
întotdeauna cu bucuria revederii
şi cu dragostea care apasă pe suflet
mai mult decît orice trăire.

De-atunci aşteptarea ei şi a mamei
mă strigă cu imagini noapte prin somn
şi cu lacrimi la fiecare plecare.

Nu ştiu să fac legătura cu morţii,
dar drumul spre casa părintească
este şi azi o primenire cu sânge proapăt,
o întâlnire cu duhul iubirii din trecut,
tinereţe ruptă dintr-o gură de rai.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vechilor poteci

E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care şi astăzi privirea-mi aplec
Şi-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.

Cad frunze şi lasă copacii mai goi
Decât înserarea din care-mi lipseşti
În clipele-n care te-aş vrea înapoi
Aşa cum erai şi prin gânduri îmi eşti.

Simt frunzele-n suflet foşnindu-mi funest,
Iar drumul din mine îngheaţă treptat
Sub tot ce-a fost viaţă şi-acum e un lest
Ce-apasă mai tare decât un păcat.

E azi şi-i senin ca o zi de demult
Când tu îţi făceai nesfârşite poteci
Prin sângele care-mi vuia în tumult,
Dar simt cum, din ultima-mi toamnă, tu pleci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu pot să dorm

am o carte un jurnal o iubire şi-o visare
în sertarul noptierei vieţii mele şi-o chemare
lustra stă prietenoasă şi luminoasă pe masă
stau cu ochii minţii visând în miez de noapte-n casă
singură şi gânditoare simt pielea tremurătoare
am intrat în necunoscut o clipă şi simt dogoare
sânul şi sfârcul ard mocnit şi mă sfidează în zbatere
parcă mă cuprinde săratul aburului mării rătăcitoare
versanţi sălbatici se revarsă prin izvoare-n mine
mă simt răscolită, fierbinte şi tremur toată
mă simt dintr-o dată inundată
oh, de a-şi adormi odată

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire – amăgire

Te-ai dus, te-ai dus în stranii depărtări,
Pierind în fantomatice ninsori
Şi ce-i mai sfânt aici, ai dat uitării...
Te-au îmbrăcat în negre mantii zorii.

Am alergat prin râuri de speranţă,
Crezând într-un mai bine limitat.
Ce trist, iubito! Nu ştiai că-n viaţă
Minciuna "a iubi" a exilat.

În alge de lumină, printre roze
Şi chiparoase, te-ai pierdut, iubito
Şi ai uitat de clipele frumoase...
Iubirea mea nu ţi-ai mai amintit-o.

Oh, s-au pierdut de-atunci atâtea clipe!
Atâtea ne-nnţelese amăgiri...
Cuvinte dulci, minciuni, săruturi scumpe...
Caste, ardente, fragede priviri.

Oh, te-am pierdut! Ai vrut să dai uitării
Iubirea noastră transcendent promisă.
Te-au îmbrăcat în negre mantii zorii...
Acum eşti fericită, ori eşti tristă?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis II

Să mă trezesc din somn
la început de lume,
lucrurilor din jur
să ştiu să le pun nume

Cuvinte de lumină
să stea înscrise-n piatră,
să pot să aflu astfel
pământul ce mi-e vatră

Şi soarele de sus
să-mi lumineze-n creştet
gândul ce-l am de spus,
chipul să nu-l am veşted

Să am credinţă-n mine
cum n-am avut vreodată,
să pot trece ca Moise
prin marea despicată

Ca Eva să iubesc
cele ce nu cuvântă,
să simt iubirea-n piept
din plin cum se avântă

Prin mâna mea să treacă
pornire de fior
când le ating pe creştet,
să-mi crească-n suflet dor

Un dor de Tine, Doamne,
când Îţi cobori Duh Sfânt
pe ierburi şi pe poame,
pe oameni şi pământ.

poezie de Olga Alexandra Diaconu din Năstrapa nevăzută (26 august 2008)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

ce trist mi-e gândul rezemat de umăr
ce vesel umărul de gând
aprinde stele, rând pe rând
uitat de vreme şi uitând de număr

cu muchie de zori încetişor
în suflet întunericul îmi sparge
întinde albe aripi la catarge
corăbiei cu Olandezul Zburător

să pot pluti cu ea în orice mare
să pot veni în orice colţ de lume
în orice stat ce poartă al tău nume
chiar dacă statul ăsta porturi n-are...

ce trist mi-e gândul rezemat de umăr
ce vesel umărul de gând
că stele stinje rând pe rând
uitând de vreme şi uitat de număr

poezie de Iurie Osoianu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

Am îndrăgit, fără nădejde,
Pe zâna moartă — Fericirea.
Să nu vă bateţi joc de mine,
Sunt om — ca voi — în toată firea...

Şi-o văd, în fiecare noapte,
Mireasa tânără cum vine;
Ca o vedenie uşoară
Încet s-apropie de mine.

Din creştet, vălul alb, subţire
De-a pururi faţa i-o ascunde.
Prin străvezimea lui, se vede
Zăpada formelor rotunde.

În părul lung şi negru poartă
Uscate flori de lămâiţă...
— Fiinţă-aievea ori părere,
Eu te iubesc de mult, zeiţă!

Dar ochii tăi, ascunşi vederii
Nu vor, cu dulcea lor otravă,
Să-mi vindece durerea-nfiptă
Adânc, în inima bolnavă.

O, vino, vino mai aproape,
Aruncă vălul de pe faţă!
Să simt fiorul sărutării,
Să te cuprind odată-n braţe!...

— De la-nceput ţi-am fost ursită,
Dar o putere ne desparte
Şi ne-a menit să fim, iubite,
În veci aproape şi departe.

Pierdut eşti pentru totdeauna,
De-mi ceri să-ţi dau o sărutare,
Că, dacă mă cuprinzi în braţe,
Ca fumul, trupul meu dispare.

E vai de cel ce-n viaţa asta,
În suflet, taina mea o poartă.
Când toţi vor crede că sunt vie,
El singur ştie că sunt moartă!...

.....................

Plutind, porneşte pe alee,
S-ascunde-n umbră de palate
Şi stă, o clipă, lângă banca
Unei perechi înamorate...

În cimitir acuma intră,
O văd cum trece înainte:
O arătare luminoasă
Păşind încet peste morminte.

Şi-n colţ m-aşteaptă lâng-o groapă:
E amăgirea cea din urmă...
Cu braţele întinse dornic,
Alerg... Puterea mi se curmă...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

Potopul Doamne l-ai trimis la noi
Să spele o ruşine ce ne-apasă
S-a îmbâcsit o ţară de noroi
Şi nu mai ştim de mai avem o casă.

Păcate am făcut o ştim prea bine
Şi-n ultim ceas, noi îţi cerem iertare
Prea am crezut că vom trăi mai bine
Şi acum ne suflă vântu-n buzunare.

Plânge Moldova, a rămas săracă
Fântânile sunt pline cu gunoi
O apă neagră vine şi înneacă
Şi sufletul ce-l mai avem în noi.

Rămas numai cu ce-a avut pe el
Agoniseala lui s-a dus pe ape
Cu mâinile crăpate, un bătrânel
Lângă un gard a început să sape.

Voi care-n parlament ne faceţi legi
Priviţi acum ce-a mai rămas din ţară
Ce s-a stricat, nu prea mai poti să dregi
Şi viaţa noastra-i tristă şi amară.

Potopul Doamne l-ai trimis la noi
Să ne vedem cu toţii neputinţa
De prea mult timp nu se mai nasc eroi
Am pierdut tot, ne-a mai rămas credinţa.

poezie de Maria Oprea (1 iulie 2010)
Adăugat de Maria Oprea
Comentează! | Votează! | Copiază!