Boromor (ține în mână inelul pe care Frodo l-a pierdut): Ce soartă ciudată ne-a făcut să îndurăm atâtea temeri și îndoieli din cauza unui lucru atât de mic. Un lucru foarte mic.
replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Sam: Hei, Mirosilă! N-o lua prea mult înainte.
Frodo: De ce faci asta?
Sam: Ce?
Frodo: Îi pui porecle, te iei mereu de el.
Sam: Pentru că... pentru că așa este el, domnule Frodo. Nu știe decât să mintă și să trădeze. El vrea Inelul; e singurul lucru de care îi pasă.
Frodo: Habar nu ai cum l-a distrus... cum încă îl mai distruge. Sam, vreau să-l ajut.
Sam: De ce?
Frodo: Pentru că trebuie să cred că își poate reveni.
Sam: Nu îl poți salva, domnule Frodo.
Frodo (își pierde cumpătul): Ce știi tu despre asta? Nimic!... Iartă-mă, Sam. Nu știu de ce am spus asta.
Sam: Eu știu. Din cauza Inelului. Nu-ți poți lua ochii de la el, te-am văzut. Nu mânânci. Abia dacă dormi. A pus stăpânire pe tine, domnule Frodo. Trebuie să i te împotrivești.
Frodo: Sam, știu ce am de făcut. Inelul mi-a fost încredințat mie. Este povara mea, numai a mea! (Se îndepărtează în grabă.)
Sam: Tu auzi ce spui? Nu îți dai seama cu cine începi să semeni?
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gandalf: Inelul și Stăpânul Întunericului sunt unul și același. Frodo, el nu trebuie să-l găsească.
Frodo (se ridică și ascunde inelul): Bine. O să-l punem deoparte. Îl vom ține ascuns și nu vom mai vorbi niciodată despre el. Nimeni nu știe că este aici, nu-i așa? (Gandalf nu răspunde.) Nu-i așa, Gandalf?
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Boromir (îl ajunge din urmă pe Frodo, care adună lemne): Nici unul dintre noi n-ar trebui să umble singur, iar tu nici atât. Frodo? Știu că suferi, văd asta în fiecare zi. Ești sigur că nu suferi în zadar? Frodo, mai sunt și alte posibilități, alte căi pe care le-ai putea urma.
Frodo: Înțeleg ce spui și ar părea chiar înțelept, dacă inima nu m-ar preveni.
Boromir: Să te prevină? În ce privință? Frodo, tuturor ne e teamă. Dar să lași acea teamă să distrugă și puținele speranțe pe care le mai avem... chiar nu îți dai seama? Asta e nebunie!
Frodo: Nu există altă cale.
Boromoir: Nu cer decât puterea de a-mi conduce poporul! (Se apropie de Frodo.)
Boromir: Dacă mi-ai împrumuta inelul...
Frodo (se îndepărtează): Nu!
Boromir: De ce te ferești? Nu sunt un hoț.
Frodo: Nu ești tu însuți.
Boromir: Ce șanse crezi că ai? Te vor găsi. Vor lua inelul. Iar tu îți vei implora moartea înainte ca totul să ia sfârșit.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frodo: Îmi doresc ca Inelul să nu fi ajuns niciodată la mine. Îmi doresc ca nimic din toate astea să nu se fi întâmplat.
Gandalf: Asta își doresc și toți cei care au trăit să vadă astfel de vremuri. Dar ei nu pot decide nimic. Tot ce putem noi decide este cum ne petrecem timpul care ne-a fost dat. Frodo, există și alte forțe care lucrează pe lumea asta în afară de cea a răului. Lui Bilbo i-a fost menit să găsească Inelul. Ca atare și ție ți-a fost dat să-l ai. Iar acesta este un gând încurajator.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sam (urmându-l pe Gollum pe cărare): Mă întreb dacă se vor spune și despre noi povești sau cântece.
Frodo (se întoarce): Poftim?
Sam: Mă întreb dacă oamenii vor spune vreodată: "Hai să ascultăm povestea cu Frodo și Inelul". Și vor răspunde toți: "Da, aceea este una din poveștile mele preferate. Frodo era foarte curajos, nu-i așa tată?", "Da, fiule, era cela mai vestit dintre hobbiți. Și asta spune multe."
Frodo (mergând în continuare): Ai uitat să amintești unul din personajele principale - pe Samwise cel Neînfricat. Eu vreau să ascult mai multe despre Sam. (Se oprește și se întoarce spre Sam.) Frodo n-ar fi ajuns atât de departe fără Sam.
Sam: Domnule Frodo, n-ar trebui să râdeți. Eu vorbeam serios.
Frodo: Și eu. (Merg amândoi mai departe.)
Sam: Samwise cel Neînfricat...
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frodo: Până să ajungi tu aici, noi, clanul Baggins, am fost foarte bine văzuți.
Gandalf: Serios?
Frodo: Nu ne-am aventurat niciodată la nimic și nici n-am făcut vreodată ceva imprevizibil.
Gandalf: Dacă te referi la incidentul cu Dragonul, eu nu sunt deloc implicat. Tot ce am făcut a fost să-i dau unchiului tău un brânci pe ușă afară.
Frodo: Orice ai făcut, ai fost oficial declarat un inamic al liniștii.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gandalf: Timp de șaizeci de ani Inelul a rămas în liniște la Bilbo Baggins, prelungindu-i viața, amânând semnele bătrâneții. Dar s-a terminat, Frodo. Răul prinde puteri în Mordor. Inelul s-a trezit la viață. A auzit chemarea stăpânului său.
Frodo: Dar el a fost învins. Sauron a fost distrus.
Gandalf: Nu, Frodo. Spiritul lui Sauron a dăinuit. Viața lui este legată de inel, iar Inelul a supraviețuit. Sauron s-a întors. Orcii lui s-au înmulțit. Fortăreața lui de la Barad-Dur a fost reconstruită în ținutul Mordor. Sauron mai are nevoie doar de Inel pentru a aduce din nou întunericul peste aceste ținuturi. Îl caută, iar toate gândurile lui sunt îndreptate spre el. Inelul tânjește să se întoarcă acasă, în mâinile stăpânului său. Lordul Întunericului și Inelul sunt unul și același. Frodo, el nu trebuie să-l găsească.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bilbo: Mai spune-mi o dată, băiete... unde mergem?
Frodo: Spre port, Bilbo. Elfii îți acordă onoarea de a avea un loc pe ultima corabie ce părăsește Pământul de Mijloc.
Bilbo: Frodo... Crezi că aș mai putea vedea încă o dată acel inel? Cel pe care ți l-am dat?
Frodo: Îmi pare rău, unchiule... mi-e teamă că l-am pierdut.
Bilbo: O... păcat. Mi-ar fi plăcut să-l mai țin în mână pentru ultima dată.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (1 decembrie 2003)
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Boromir: Frodo... Unde este Frodo?
Aragorn: L-am lăsat să plece.
Boromir: Atunci tu ai făcut ceea ce nu am putut eu.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aragorn: Am jurat să te apăr.
Frodo: Mă poți apăra de tine însuți? (Îi arată Inelul.) L-ai distruge?
Aragorn (închizând palma lui Frodo împrejurul Inelului): Aș fi mers cu tine până la capăt, chiar până în flăcările din Mordor.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sam: Vrei să știi ce s-a întâmplat cu Boromir? Vrei să știi cum a murit fratele tău? A vrut să-i fure Inelul lui Frodo, cu toate că jurase să-l apere! A încercat să-l omoare! Inelul l-a adus pe fratele tău în pragul nebuniei.
replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bilbo: (pe un ton enigmatic) Frodo, ești un băiat bun. Eu sunt foarte egoist, știi. Da, sunt. Foarte egoist. Nu știu de ce te-am luat în grijă după ce ți-au murit părinții, dar nu am făcut-o din milă. Cred că am făcut asta pentru că... dintre toate rudele mele, tu ai fost singurul Baggins care chiar promitea.
Frodo: Bilbo, iar ai fost la Gaffer și ai băut bere făcută în casă?
Bilbo: Nu. (Pauză.) De fapt, da, dar nu despre asta e vorba...
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gollum: Atât de strălucitor... atât de frumos... o, Neprețuitule.
Frodo: Ce ai spus?
Gollum: Stăpânul ar trebui să se odihnească. Stăpânul trebuie să-și refacă puterile.
Frodo (se ridică în picioare): Cine ești?
Gollum: Nu ai voie să ne întrebi, nu e treaba ta. Gollum, Gollum.
Frodo: Gandalf mi-a spus că erai unul din locuitorii de pe malurile râului.
Gollum: Inima îngheață, și mâna, și carnea. Mor călătorii departe de casă.
Frodo (se așază lângă Gollum): Mi-a spus că povestea vieții tale este una tristă.
Gollum: Ei nu văd ce îi așteaptă, când Soarele a pălit și Luna a murit.
Frodo (stând în fața lui Gollum): Nu erai foarte diferit de un hobbit, nu-i așa? (Gollum îl privește.) Smeagol.
Gollum: Cum mi-ai spus?
Frodo: Ăsta era numele tău odată demult, așa-i?
Gollum: Numele meu? Numele meu... Smeagol.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frodo: Ai întârziat.
Gandalf: Un vrăjitor nu întârzie niciodată, Frodo Baggins. Nici nu vine mai devreme. El ajunge exact atunci când vrea.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frodo (bea ultimele picături de apă din ulciorul cu apă al lui Sam): Nu vai mai rămâne niciun strop pentru drumul înapoi spre casă.
Sam: Nu cred că va mai fi un drum de întoarcere, domnule Frodo.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (1 decembrie 2003)
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frodo: Știu ce am de făcut, doar că... îmi este teamă.
Galadriel: Chiar și cele mai mici ființe pot schimba viitorul.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sam: Asta este.
Frodo: Ce?
Sam: Dacă mai fac un singur pas, voi ajunge mai departe de casă decât am fost vreodată.
Frodo: Haide, Sam. Amintește-ți ce spunea Bilbo: "Frodo, e periculos să ieși din casă. Pășești pe drum și dacă nu te ții bine pe picioare, nu se știe unde ai putea să ajungi."
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frodo (aude șoapte malefice venind dinspre inel, în timp ce Consiliul discută): Îl voi duce eu! (Ei nu-l aud; își ridică vocea.) Îl voi duce eu! (Se așterne tăcerea; toți se uită la el.) Eu voi duce inelul la Mordor! (Pauză.) Cu toate că... nu cunosc calea.
replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gandalf: Umbrele întunericului ce se întrevăd la Răsărit, încep să prindă viață. Sauron își va nimici dușmanii. Ochiul său veghează neîncetat din vârful cetății Barad-dur. Dar încă nu este atât de puternic încât să învingă teama. Încă este mistuit de îndoieli. Zvonul a ajuns și la el. Urmașul lui Numenor este încă în viață. Aragaorn, Sauron se teme de tine. Îi este teamă de ce ai putea deveni. De aceea el va lovi cu putere și foarte iute în oameni. Se va folosi de marioneta lui, Saruman, pentru a distruge ținutul Rohan. Războiul se apropie. Rohan trebuie să se apere și, astfel, ne confruntăm cu o primă provocare, pentru că oamenii sunt slabi și gata să cedeze. Mintea regelui este subjugată; printr-un truc mai vechi de-al lui Saruman. Influența sa asupra regelui Theoden este acum foarte puternică. Saruman și Sauron strâng si mai tare rândurile în jurul nostru. Dar cu toate planurile lor mârșave, noi avem un avantaj. Inelul rămâne ascuns. Și faptul că noi încercăm să-l distrugem nu a pătruns încă în gândurile lor cele mai întunecate. Astfel, arma inamicului înaintează către Mordor în mâinile unui hobbit. Cu fiecare zi se află tot mai aproape de flăcările Muntelui Blestemat. Acum trebuie să credem în Frodo. Totul depinde acum de misterul care învăluie misiunea lui și de rapiditatea cu care o va îndeplini. Nu regretați decizia de a-l fi părăsit. Frodo trebuie să-și ducă de unul singur misiunea la bun sfârșit.
Aragorn: Dar nu este singur. Sam este alături de el.
Gandalf: Da? Serios? Bine. Da, foarte bine.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frodo: Sam, pleacă înapoi. Voi merge singur la Mordor.
Sam: Sigur că da. Iar eu merg cu tine.
replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici

Comentează! | Votează! | Copiază!