Neştiutorul

Cu cât îmbătrânesc şi cred în neştiinţă,
cu cât mai mulţi mi-s anii, cu-atâta n-am şi nu-s.
Tot ce-i al meu, - un spaţiu rând pe rând
înzăpezit sau sclipitor, dar pururi fără viaţă.
Unde-s călăuză, paznic, dăruitorii?
stau în odaia mea şi tac întâi şi-ntâi
(tăcerea intră ca o slugă să deretice puţin)
şi, una câte una, aştept să plece minciunile:
au ce rămâne? Cu ce se-alege muribundul acesta,
să-i poată-mpiedica sfârşitul? Ce putere
între cei patru pereţi încă-i mai dă grai?
Aş putea-o şti, eu cel neştiutor şi fără tihnă?
Ci-ntr-adevăr l-aud vorbind şi vorba lui
- deşi o! mult prea vagă – pătrunde-odat' cu zorii.

"Şi dragostea, ca focul, îţi nalţă jerba doar
pe farmecul şi vina pădurilor scrumite..."

poezie de Philippe Jaccottet din Cinci poeţi romanzi (1972), traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa...

Un vis frumos s-aşterne-n prag,
Un vis ce nu mai vine
În al nopţii lung metraj... te aştept
Te aştept pe tine...

Trecut-au nopţi şi zile-ntregi
Trecut-au în neştire,
Trecut-au luni şi ani la rând,
Iar eu te-aştept pe tine.

Trec anii încet, trec rând pe rând
Trec anii în neştire,
Îmbătrânesc în al vieţii gând
Gândindu-mă la tine.

Doar o lumină se mai vede-n gând,
E ultima ce moare,
Apar trecând rând pe rând,
Speranţa şi împăcarea.

poezie de Tudor Mihai
Adăugat de Tudor Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-s viaţă anii mei

Unde-s viaţă... anii mei?
Doar tu ştii ce am făcut,
Tu m-ai pus în păr scântei
Şi speranţe-n aşternut.

Unde-s clipele nebune
Şi iubirile... de ieri?
Numai tu îmi poţi a spune,
Dintr-o mare de tăceri.

Unde-s viaţă... anii mei?
Rătăciţi prin astă lume
Şi-mbrăcaţi în flori de tei,
Pentr-o dragoste anume.

Te tot duci ca o nălucă
Înspre visele... deşarte,
Ai pus soarele în furcă
Şi-amintirile-ntr-o carte.

Unde-s viaţă... anii mei?
Cât aş da să-i am cu mine,
Să fiu numai eu... cu ei,
În amurgul ce tot vine.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pensionar de rând...

La rând la unt, la rând la lapte
La rând, dar mai puţin, la carte
La rând la condică la şapte
Vreau ultimul la rând... la moarte!

epigramă de Gheorghe Gurău (2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rost?!

Destinul meu n-a fost prea blând,
Prea mulţi în viaţă mi-au intrat,
S-au adunat în ea pe rând,
Fără măcar să fi-ntrebat.

Am încetat să mă mai plâng,
Că unii intră şi nu-ntreabă
Dar parcă tot mai mulţi se strâng
În viaţa mea, cei fără treabă.

Şi nu-ncetează să tot vină
Se-ntrec cu toţii dând năvală
Cu cât, de ei, este mai plină
Cu-atât e viaţa mea mai goală!

Numai acei ce eu i-aş vrea
Nu sunt pe-aproape când mi-e dor
Şi atunci când vin unde să stea?
Că alţii stau pe locul lor!

Unii s-au instalat în lege,
Alţii voinţa mi-o supun
Dar niciunul nu-nţelege
Că viaţa mea nu-i bun comun!

Abia putând să mai respir
De câţi se-nghesuie în ea
Mă dau deoparte şi mă mir:
Ce rost am eu în viaţa mea?!

poezie de Ion Roşca din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

nu-mi eşti în grai
suntem pe paliere diferite,
de altfel bine stivuite
vocabule aşteaptă
rând pe rând
a fi descoperite.

nu-mi eşti în grai
deşi vorbim aceeaşi limbă
dar gândul infiripă
o altă ipoteză
despre ce eşti...
despre ce sunt.

lumina slabă din firidă
azi imi arată un alt drum
mă rog şi sper a fi mai bun
deşi e frig şi incă iarnă
nu-mi eşti în grai
şi simt că nu mi-e teamă.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe rând

Ne vom uita pe rând, c-un fel de pace,
La început mă vei uita doar tu
Şi-ţi va părea absurd oricare nu
Când depărtarea zaruri o să joace.

Ne vom uita pe rând, c-un soi de teamă,
Deja am prăvălit un zid de ani
Peste un vis din parcul cu platani
Şi-încă plătim tributuri pe la vamă.

Ne vom uita pe rând, deşi cu greu,
Va trece înspre seară o furtună
Şi răpăind de tine o să-mi spună,
Fără vreun sens, că te-am uitat şi eu.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiu al faptei nu sunt

Fără de număr sunteţi fii ai faptei
pretutindeni pe drumuri, subt cer şi prin case.
Numai eu stau aici fără folos, nemernic,
bun doar de-nnecat în ape.

Totuşi aştept, de mult tot aştept
vreun trecător atotbun şi-atotdrept ca să-i spun:
O, nu-ţi întoarce privirea,
O, nu-mi osândi nemişcarea.
Cresc între voi, ci umbrit de mâinile mele
misticul rod se rotunjeşte în altă parte.
Nu mă blestemaţi, nu mă blestemaţi!

Prieten al adâncului,
tovarăş al liniştei,
joc peste fapte.
Câteodată prin fluier de os strămoşesc
mă trimit în chip de cântec spre moarte.

Întrebător fratele mă priveşte,
mirată mă-ntâmpină sora,
dar încolăcit la picioarele mele
m-ascultă şi mă pricepe prea bine
şarpele cel cu ochii de-a pururi deschişi
spre-nţelepciunea de dincolo.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii stau în rând la moarte, iar prostul se bagă fără rând...

aforism de Ion Diviza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunile pe care le-am petrecut în Himalaya, într-un bungalow dintre Almora şi Ranikhet sunt prea triste şi prea senine pentru a le putea povesti, ca o urmare nefirească la dragostea şi despărţirea mea de Maitreyi. Am ajuns aici după ce am fugit rând pe rând din Delhi, Simla, Naini-Tal, unde întâlneam prea mulţi oameni şi mai ales prea mulţi albi. Mă temeam de oameni pentru că trebuia să le răspund la salut, să vorbesc lucruri fără nici o importanţă, să-mi pierd timpul, şi, astfel nu puteam rămâne atât de singur pe cât voiam eu. Singurătatea îmi era acum şi mângâiere şi hrană. Puţini moderni, cred, au cunoscut o solitudine mai aspră şi mai deznădăjduită ca mine. Din octombrie până în februarie n-am văzut decât un sigur om: pe paznicul bungalowului. Numai el putea intra în camera mea de lemn, numai cu el vorbeam o dată sau de două ori pe zi, când îmi aducea mâncarea, sau îmi schimba urciorul cu apă. Petreceam tot timpul în pădure, căci vecinătăţile Almorei cuprind cele mai frumoase păduri de pin pe care le are Himalaya şi le cutreieram în lung şi în lat, reluând necontenit acelaşi film interior al dragostei mele cu Maitreyi...

Mircea Eliade în Maitreyi (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imediat ce apune de ziuă

într-o zi îmi va fi interzis
să mai fiu femeie
aşa că va trebui să aleg
între uşă de moschee
sau Zidul Plângerii
poate cel al Cunoaşterii

deşi miracolul naşterii
n-ar mai fi niciun miracol
asta se-nvaţă dintr-un
oracol
de la capătul lumii

acolo unde beduinii
fără drum de întoarcere
stau de vorbă cu mărăcinii
şi îi trimit
rând pe rând
în corporaţiile bisericeşti
cu aceeaşi îndârjire
prin care
soarele se roteşte pentru
fiecare
de la Sud la Nord
şi
oprindu-se într-un fiord
ajută calotele glaciare
fără să vrei
să nu mai fie nici acestea

femei

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat

Am învăţat prea multe de la viaţă,
Am învăţat ce-i bine şi ce-i rău,
Şi cine a dat acea bună povaţă,
Cu anii se cam schimbă tot mereu,

Am învăţat că încrederea e oarbă,
Şi nimeni binele nu prea ţi-l vrea,
Decât acel ce te-a crescut o viaţă,
Cu nume de familie ta,

Şi doar plecând departe de a ta casă,
Cu dor nebun în suflet stai mereu,
Vei Înţelege adevărata viaţă,
Şi ce-i ce a fost alături la greu,

Chiar uneori te judecă străinii,
Fără să ştie ce lacrimi ai vărsat,
cum faci tu rost de colţul cel al pâinii,
Şi câte ori ai plâns îngenunchiat.

poezie de Silvia Tulbur (20 septembrie 2021), traducere de Silvia Sergiu
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am drept să stau

N-am drept să stau, nici să privesc în urmă,
cât am un steag şi un duşman înrăit —
nu-n perii albi şi-n viaţa ce se curmă,
ci-n jertfa mea se-arată cât am trăit.
Vrăjmaşii vin năvală ne-ntreruptă,
hotarul lor se-ntinde an de an
şi rând pe rând cei buni căzură-n luptă
cu fruntea sus, cu faţa la duşman.
Tot mai grăbiţi trec anii înainte
şi-s tot mai rari vitejii luptători;
în loc de fraţi îmbrăţişăm morminte,
jelim pe steaguri fără luptători.

N-am drept să stau, nu m-ar primi la moarte
nici în pământ şi nici în cer ai mei,
de n-aş lupta să treacă mai departe
solia lor, cum au adus-o ei.

N-am drept să stau, o torţă-mi fac fiinţa,
arzând, s-arăt pericolul străin,
să pot trezi eroic conştiinţa
în toţi ai mei câţi sunt şi câţi mai vin.

Când voi vedea că-nfrânt păcatul zace
şi-ai mei uniţi că merg desăvârşit,
abia atunci voi şti şi eu că-n pace
am drept să merg spre-odihnă, liniştit.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Nu te mai rog, Doamne, nu te rog nimic,
las în voia ta timpul meu strivit,
nu te mai rog, Doamne, prea mult te-am rugat
râd şi plâng, visez, cum m-ai depărtat.!

Nu te mai rog Doamne, nu stau în genunchi,
n-aprind lumânarea, nu mă-nchin la cruci,
tu n-ai timp de mine, eşti prea important
şi eşti mult prea mare să vezi din înalt!

Fă Doamne cum vrei, aştept trist în noapte
clipa ta celestă, clipa de dreptate,
o aştept tăcut poate prea gândită,
o aştept să ştii până-i plămădită!

Nu te mai rog, Doamne, stau şi eu la rând,
poate-mi vine timpul până sunt mormânt,
poate am norocul să auzi ce spun,
poate vezi cu ochii şi omul cel bun!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuratatea

Singuratatea-i soră cu moartea
Cine-a zis a zis-o drept
Stau mereu eu şi aştept.
Să-mi se scrie doar un rând,
Să- mi se spuna un cuvînt.
Tare greu e Doamne sfinte
Să trăieşti fără părinte!
Fără mamă, fără tată,
Fără lumea asta toată.
Tare greu e să trăieşti
Când la nimănui nu-i trebuieşti.
Mamă, ia-mă şi pe mine
Sus în ceruri lângă tine.

poezie de Anna Chilat (20 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru fără un sfert

patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum
în locurile prin care te mai afli
prin ploaie merg - nimeni - am părul ud
şi gândul cât un pui de şoarece mic mic şi negru

şi tu ce faci dragostea mea spăl rufe ca întotdeauna
când plouă - te aştept întoarce-te
apasă pe butonul liftului etajul şapte
nu este prea departe de mormânt

nimeni
doar dumnezeu
ploaia
mormanul de rufe murdare

poezie clasică de Virgil Mazilescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!