Câţi ca voi!

Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
- Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!...

Şi deodată, cu glas mare,
Începură amândoi
Să cotcodăcească-n soare:
- Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...

Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
- Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!...

fabulă celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoare

Pe gard, crenguţele şi-au răsturnat
Omătul alb, de flori înmiresmate
Şi ca miresele stau îmbufnate
Pe vântişorul ce le-a deranjat.

Dar le-a trecut. Acuma râd din nou.
O mierlă cântă aria pădurii
Să îmbuneze farmecul naturii
Şi-un piţigoi se-aude în ecou.

Un soare blând ce luminează tot
A scos gângănii mici de prin cotloane
Iar gospodinele pun prin balcoane
Muşcatele şi flori de miozot.

E-o pace-ncremenită în tăceri
Căci aşteptăm o mare sărbătoare
Şi cu o nouă binecuvântare
Iisus ne va scăpa de vechi dureri!

Pe gard, crenguţele ne-or încânta
Cu-omătul lor, de albe flori divine,
Iar inimile cu credinţă pline
Cu drag, Floriile vor aştepta!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremea când se formau ca mărgăritarele în sufletul lui neasemuitele poezii, a cunoscut pe Creangă. Deodată s-au legat buni prieteni. Amândoi au petrecut multe nopţi în colţurile retrase ale vechii cetăţi ale Moldovei.
Aici, pe băncile de brad, în amurguri dulci stăteau amândoi la sfat.

Mihail Sadoveanu în Doi mari prieteni: Eminescu şi Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de vară

Linişte. Căldură. Soare.
Sălciile plângătoare
Stau în aer, dormitând.
Un viţel în râu s-adapă
Şi-o femeie, lângă apă,
Spală rufele, cântând.

Şi din vale abia vine
Murmur slab, ca de albine,
Somnoros şi uniform:
Râul, strălucind în soare,
Ceartă sălciile, care
Toată ziulica dorm.

Sub o salcie bătrână
Şi cu-o carte groasă-n mână
Care-mi ţine de urât,
M-am culcat în fân pe spate, –
Somnul lin, pe nechemate,
A venit numaidecât.

Cântec, murmur, adiere
De zefir în frunze piere
Şi rămâne doar un glas
Care umple valea-ngustă.
Ia te uită, o lăcustă
Mi-a sărit tocmai pe nas!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un duel

Eroii mei sunt doi cocoşi
De rasă, pintenaţi, frumoşi
Ca ofiţerii la paradă.
Doi cavaleri aristocraţi.
Dintr-o privire ofensaţi
Încep duelul fără spadă.
Au martori puii speriaţi.
Teren – o parte din ogradă,
Dar n-au motiv de sfadă,
Căci nu se ştie-a cui e vina -
Misteru-nvăluie pricina, -
Deci: căutaţi găina...

Din amândouă părţile
Se-ncep ostilităţile.
Ei stau o clipă faţă-n faţă
Cu ciocurile la pământ,
Apoi deodată-şi iau avânt
Şi lupta-ncepe săltăreaţă:
Sar deodată,
Dau cu ciocul.
Cad alături,
Schimbă locul.
Bat din aripi,
Dau din gheare.
Unul cade,
Altul sare...
Iar s-atacă,
Iar se pişcă...
Dar deodată nu mai mişcă...
Faţă-n faţă, multă vreme,
Stau aşa, ca două gheme
Neclintite
Şi zburlite,
Până când, pe nesimţite,
Unul părăseşte sfada,
Întorcându-se cu coada...

*

Atunci ieşi de sub şopron
Un folozof-clapon,
Urât
Ş-atâta de bătrân încât
A dat în mintea puilor...
El s-a oprit în faţa lor
Cotcodăcind sonor:
- Eu dezaprob acest conflict.
E o ruşine, un delict
Nedemn de vremi civilizate.
Dar aşteptăm un viitor
Când, mândri de chemarea lor,
Cocoşii nu se vor mai bate...
Voi vă certaţi pentr-o găină,
Dar nu vedeţi? E curtea plină!
Ba treceţi gardul la vecini,
Că şi p-acolo sunt găini...
De ce vă puneţi gheara-n gât?
Să lase unul cât de cât,
Să dea şi celălalt ceva, -
Eu, cât de cât, socot c-o da!

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Berzele

Din tărâmurile calde, purtate pe-aripi de dor,
S-au întors berzele-acasă, zborul nu le-a fost uşor,
Cuiburile sunt stricate, viforul nu le-a iertat,
Cu crenguţe, rămurele, îndată le-au reparat.

Între vârfuri de salcâm, la margine de ogradă,
Sub aripa mamei, caldă, puişorii stau grămadă,
Se tot uită după soare, tremură golaşi, rezistă,
Primăvara-i la-nceput, frigul încă mai persistă.

De cum se revarsă zorii, adunate pâlcuri, pâlcuri,
În margine de zăvoaie, prin viroage şi prin smârcuri
Scormonesc cu ciocul lung în adâncuri şi străfunduri,
Aduc hrană-ndestulată pentru puişori la cuiburi.

Soarele-i tot mai puternic, s-a mai încălzit pe-afară,
Dinspre miazăzi adie vânt călduţ de primăvară,
Un copil joacă şotronul, sărind sprinten pe-un picior,
Bucuros că, şi lui, barza i-a adus un frăţior.

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

Din zăpadă, o zambilă
S-a-nălţat înspre lumină,
Timid, din zăpada rece
Aşteptând iarna să plece.

Trei narcise-au înflorit
Şi-o lalea a răsărit,
Lângă ea şi-un ghiocel
Alb, sfios şi mititel.

Lângă gardul de nuiele,
Azi, răsar florile mele
Ce, din vară, le-am sădit
Pentru cineva iubit.

Ca în orice primavară,
Este ziua mamei, iară -
E o mare sărbătoare
Doar cu zâmbete şi soare.

Anotimpul ăsta ştie
Şi-a livrat în florărie
Cele mai frumoase flori
Şi grămezi de mâţişori!

poezie de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posibilă apărare recurentului Cocoş

Condamnatul nu-i de vină,
Nu-i putem face reproş
Că s-a legat de-o găină:
Era dreptu-i de "cocoş"!

epigramă de Gheorghe Culicovschi din revista "Haz de Necaz", nr. 20 (decembrie 2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e foame... nu-mi mai e foame (dialog între mamă şi copil)

- Mamă, mie mi-e foame.
- Aşteaptă puţin, Ioane!
Niciun minut n-a durat,
Că o pasăre-a tăiat.
- Mamă dragă, ce-ai tăiat?
Un cocoş, sau o găină?
- Un cocoş.
- Îl faci cu borş, sau cu făină?
- Cu făină nu-l pot face,
Că nu cântă cotcodace.
Doar dacă-ar fi fost găină
L-aş fi făcut cu făină.
- Am înţeles, este cocoş
Şi matale-îl faci cu borş.
- Ai înţeles bine, Ioane.
- Mamă, ştii ceva? Nu-mi mai e foame.

poezie de Dumitru Delcă (27 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări rătăcite

Era, în aer, o chemare nouă,
Iar sângele-a răspuns, a fremătat,
Şi zborul lor, pornit neaşteptat,
Le-a înălţat spre ceruri pe-amândouă.

Zburau alături peste-o lume care
Abia se mai zărea de peste nori,
Se mai strigau discret când, uneori,
Nu se vedeau pe-a cerului cărare.

A fost ca într-un vis, când o furtună
I-a abătut din liniştitul zbor,
I-a despărţit şi-a vrut să îi răpună.

În drumul devenit rătăcitor,
Sub soare sau sub razele de lună,
S-au îndreptat, stingher, spre cuibul lor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de plumb

Zbor
de
aur

Prin
tabelul
lui
Mendeleev

Gri(u)
văratec

Sunt
câţiva
îngeri
în
oraş

Iubito

Şi-un
cârd
de
fete

Pe
gardul
dinspre
rai

poezie de Costel Zăgan din Elegii bacoviene (4 august 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi cenuşie [A gray day]

Nu-s pescăruşi, căci ziua-i cenuşie,
Iar ceaţa-i peste soare draperie.
Parâma geme, pânza e vioaie,
Puntea-i udată bine de o ploaie,
Valuri lovesc necruţătoare-n chilă,
Corabia se zbate, instabilă.
Dar marinarii strigă-n ceaţa deasă
Şi cântă veseli, fiindcă nu le pasă
Că vântul suflă cu sălbăticie
Şi că pe mare ziua-i cenuşie.

poezie de Ruby Archer, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul de aur

O găină şi un cocoş
Ograda au strâns-o-n coş,
Dar au fost pârâţi de vită,
C-au luat un munte de mită.
Cazul deveni penibil
Şi-un cocoş, incoruptibil,
După cum spune cântatul,
A dat just, cu subsemnatul.
Au urmat martori şi umbre,
Ce relatau fapte sumbre
Şi cocoşu-n pinten tare
A fost trimis la-nchisoare.
Găina plânse, dar isteaţă
Se credea la suprafaţă,
Dar din umbră, iară-şi vita
O turnă pe pricopsita.
Alt cotcodăcit ea schimbă
Şi se simte tare-n limbă,
Zicând că-i nedreptăţită,
Că n-a luat şi nu ia mită.
Apărând cauza în speţă
În postură ferm, semeţă,
A declarat cu stupoare
Că e mare clocitoare
Şi că-n coşul ei de laur,
Are ouă mari de aur,
Ce-n ştinţifică clocire
Întrec orice-nchipuire.
Dar instanţa neclintită
A crezut-o doar pe vită,
Şi găina, în plin reproş,
A ajuns lângă cocoş!

Morala simplu o găseşti
De cinstea lor o cântăreşti
Şi vezi muntele de aur
Ciugulit... O biet tezaur!

fabulă de Constantin Enescu din Jungla modernă (10 martie 2016)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoşii

Una e cocoş cu creastă,
Care-ţi cântă sub fereastă,
Alta e cocoş de puşcă,
Care trage şi împuşcă,
Şi-alta este, zis subtil,
Cocoşelul de copil.
Una e cocoş cu pene
Şi-alt' cocoşul din izmene.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (1 aprilie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Dispăruse sfântul soare,
Ne-am făcut bagajele,
O furtună dinspre mare,
Spală-acuma plajele.

epigramă de Vasile Iuşan din Estivale (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi sfânta Miercuri a strigat o dată cu glas puternic, şi pe loc s-au adunat toate jivinele din împărăţia ei; şi, întrebându-le despre Mănăstirea-de-Tămâie, au răspuns toate deodată că nici n-au auzit măcar pomenindu-se de numele ei. Sfânta Miercuri, auzind aceste, s-a arătat cu mare părere de rău, dar, neavând nici o putere, a dat drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru hrană la drum; şi i-a mai dat încă o furcă de aur, care torcea singură, şi i-a zis cu binişorul: "Păstreaz-o, că ţi-a prinde bine la nevoie". Apoi a îndreptat-o la soră-sa cea mai mare, la sfânta Vineri.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piţigoi

Piţigoi, piţigoi,
Nu mai treci şi pe la noi?
Umbli prin copaci streini
Şi te văd pe la vecini.
Aveam două rândunele
Şi-au plecat din cuib şi ele.
Vă feriţi de prispa mea
Parcă v-am făcut ceva,
Pe cînd eu, mereu, deştept,
Toată noaptea vă aştept,
Toată ziua, toată, vara,
Să v-ascult - ciupind vioara.
Piţigoi, mă simt sortit
Să mă ştiu tot părăsit.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare şi răspuns

Rumegând cocenii de pe lângă jug,
S-a-ntrebat odată boul de la plug:

- Doamne, pe când alţii huzuresc mereu,
Pentru ce eu singur să muncesc din greu?...

La-ntrebarea asta, un prelung ecou
I-a răspuns din slavă: – Pentru că eşti bou...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Show păsăresc

Ce pare-a fi, nu totdeauna este
un adevăr, dar poate fi poveste
pe care gurile răuvoitoare
o-ajută să devină foarte mare,

Iar eu v-arăt, c-o poezie mică
ce s-a-ntâmplat c-o biată păsărică
atunci când a băut un strop de apă
nebănuind ce show va să înceapă:

Era un piţigoi c-o sete mare
şi obosit de-atâta alergare,
căci puii lui cereau mereu mâncare,
iar ziua îi era o căutare.

Chiar peste drum, anostă, cenuşie,
s-a nimerit o vrabie să fie
şi a văzut frumosul piţigoi
în apă oglindit. Crezând că-s doi,

A inventat, pe loc, povestea-i crudă,
şi a transmis-o unei mierle, rudă,
şi surdă, cred, măcar de o ureche,
dar tot a ciripit-o spre o streche.

Acesta, bâzâind încolo-încoace...
e clar că, de atunci, nu mai e pace
la cuibul lui, cu piţiguşa lui,
ce a privit în gura orişicui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Show păsăresc

Ce pare-a fi, nu totdeauna este
un adevăr, dar poate fi poveste
pe care gurile răuvoitoare
o-ajută să devină foarte mare,

Iar eu v-arăt, c-o poezie mică,
ce s-a-ntâmplat c-o biată păsărică
atunci când a băut un strop de apă
nebănuind ce show va să înceapă:

Era un piţigoi c-o sete mare
şi obosit de-atâta alergare,
căci puii lui cereau mereu mâncare,
iar ziua îi era o căutare.

Chiar peste drum, anostă, cenuşie,
s-a nimerit o vrabie să fie
şi a văzut frumosul piţigoi
în apă oglindit. Crezând că-s doi,

A inventat, pe loc, povestea-i crudă,
şi a transmis-o unei mierle, rudă,
şi surdă, cred, măcar de o ureche,
dar tot a ciripit-o spre o streche.

Aceasta, bâzâind încolo-încoace...
e clar că, de atunci, nu mai e pace
la cuibul lui, cu piţiguşa lui,
ce a privit în gura orişicui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul cel mai mititel al lui Dumitru Onişor ieşise cu şase oi la mugurul proaspăt al primăverii. Era un copilaş palid şi mărunţel şi târa pe pământul ravăn nişte ciubote grele ale unui frate mai mare. Ridică spre mine ochi trişti, învăluiţi ca-ntr-o umbră cenuşie şi-şi scoase cu anevoie din cap pălărioara veche pleoştită ca o ciupercă. Îmi dădu bună-ziua c-un glas moale în care parcă suna o suferinţă timpurie; apoi, acoperindu-se, ridică deasupra oilor toiegelul alb, îndemnându-le spre crâng.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!