Ceasornicul

Ceasornic! Zeu amarnic, nepăsător, c-un deget
Pe fiecare ameninţi spunâdu-i "Nu uita!"
Durerile în freamăt curând s-or împlânta
În inima-ţi ca-n tina lovită fără preget

Plăcerea ca un abur în zare va pieri
Cum în culise-şi pierde silfida legănarea
Oricare clipă soarbe un strop din desfătarea
Ce tututor ni-e dată cât timp vom mai trăi

De trei mii şase sute de ori pe ceas. Secunda
Şopteşte: "Ţine minte!" Cu glasul lui mărunt
De greier, spune – Acuma: tot Altădată sunt
Sugând cu trompa-i hâdă viaţa ta ca unda!

Remember! Esto memor! Tu mână spartă! Vezi!
(Vorbeşte-n orice limbă gâtleju-mi de metal)
Minutele sunt scumpe, nebune – mineral
Al cărui dram de aur se cade să nu-l pierzi!

Adu-ţi aminte: Timpul ce tot mai lacom joacă
Nemăsluind, câştigă oricând, e scris aşa
Dar ziua scade; noaptea e mare; nu uita!
Genunea e-nsetată; clepsidra tot mai seacă.

Curând suna-va ceasul când şi Norocul viu
Şi vrednica Virtute, soţia ta fecioară
Şi chiar Căinţa (hanul de cea din urmă oară!)
Ţi-or spune: "Mori bătrâne mişel! e prea târziu!"

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţuieşte secunda, trăieşte viaţa!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
Mai mult decât orice pe pământ!
Căci mâine, tu nu vei şti de vei mai fi,
Preţuieşte secunda, şi vei trăi!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
De ziua de mâine se leagă speranţa!
Dar astăzi este ziua ta,
Trăieşte-ţi clipa, nu uita!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
Şi alege azi, moartea ori nemurirea ta!
Căci ziua de mâine nu este a ta,
Trăieşte-ţi secunda, nu uita!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
Iar astăzi dacă auzi cuvântul,
Vino! La Isus şi fă legământul!
Şi fericirea o vei avea!

Preţuieşte secunda, trăieşte-ţi viaţa,
Şi laudă pe Dumnezeu!
Căci viaţa de la El o ai,
Şi pace, tot de la El primesti!

Preţuieşte-ţi aproapele, cât timp este în viaţă,
Şi fi fericit, alături de el!
Căci voia Domnului, este în aceasta,
Şi atunci împlinit, tu vei fi mereu!

poezie de Ovidiu Kerekes (20 mai 2006)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt clipe în viaţă ce dor ca şi o rană,
Sunt clipe de disperări adeseori,
Sunt clipe când visul uşor ţi se destramă
Şi cauţi zadarnic în jur un ajutor...
Sunt clipe când îţi copleşesc fiinţa toată
Furtunile-acestei lumi fără zăvor,
Dar nu uita, vine o clipă odată
Când vei zbura dincolo de nori....

Când încercările. s prea grele
Şi nu ştii când se vor sfârşi
Mai este doar puţină vreme
Şi Cel ce vine. va veni...
Chiar dacă viaţa. i mult prea crudă
Şi te întrebi cât va dura,
Ce mai contează o secundă
Pe lângă veşnicia ta.......

Sunt clipe în viaţă când guşti dezamăgirea
Şi vezi adevărul că e mult prea amar,
Sunt clipe când nu poţi găsi în tine puterea
Să schimbi clipe de gheaţă în clipe de jar,
Sunt clipe când multe poveri prea greu te-apasă
Şi eşti cu fiece pas tot mai obosit,
Dar nu uita că în curând tu, Acasă
Lângă Iisus te vei odihni...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa

Spune, orice-ar fi, bună dimineaţa,
Fiindcă-n zori de zi reîncepe viaţa!

Dacă ceasul sună mult prea tare
Nu te enerva şi nu-l zdrobi,
Bucură-te-n clipa următoare
Că trăieşti şi-ncepi o nouă zi.

Strânge patul fără remuşcare,
Dă-le-ncolo de filozofii,
Pune-te mai repede-n mişcare
Şi ai să vezi ce om vei deveni!

Nu uita cafeaua aromată,
Bea caimacul şi fii optimist,
Lumea-i un castel de ciocolată
Şi n-ai nici-un folos dacă eşti trist.

Soarbe clipa ca pe o licoare,
Mâine cine ştie ce va fi,
Fă din viaţa ta o sărbătoare
Căci ziua ta e-n fiecare zi.

cântec interpretat de Cristian Buică, muzica de Cristian Buică, versuri de Cristian Buică
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru un necredincios

Hai, vino!...
Vino mai curând, să vezi
Minunea-n care numai tu nu crezi,
Să vezi cum cerul vesel se coboară
Şi muntele-ncruntat cum se ridică,
Să prindă cea din urmă zi de vară
Cu cel din urmă zbor de rândunică...

Hai, vino!...
Vino mai curând, s-asculţi
Nemulţumirea celor mici şi mulţi,
Că vara n-a ţinut decât trei luni,
Şi-n viaţa unui an trei luni nu sunt
Decât exact trei străchini de pământ
Cu hrană pentru nouă guri de căpcăuni!...

Hai, vino!...
Vino mai curând, să-nveţi
Secretul măscăricilor-poeţi...
Să-nveţi să mori când nu ştii să trăieşti
Şi să trăieşti abia după ce mori,
Iar după moartea ta să te-ntregeşti
Cu restul celorlalţi nemuritori!...

Hai, vino!...
Vino mai curând, să simţi
Cum sună-o ploaie din monezi cu zimţi
În punga goală-a unui biet ateu...
Şi, travestit în cel ce-ai vrut să fii,
Să-l poţi cinsti, cu-o halbă, pe bunul Dumnezeu!...
Hai, vino!...
Vino mai curând...
Nu vii?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXIV, nr. 9-12 (septembrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul tău, măicuţă bună

Şi azi aud, măicuţă bună,
Cum de la joacă mă chemai.
Mă luai, mamă, de mână,
Cu dulci cuvinte m-alintai.

Cum puteam să nu răspund
Glasului ce mă chema?
Era un glas atât de blând,
Că eu nicicând nu-l voi uita.

Când în joacă mă răneam,
Tu îmi alinai durerea
Cu sărutul ce-l primeam.
Că era dulce ca mierea.

Glasul tău duios, de mamă,
Aş vrea şi astăzi să-l aud.
E drept că şi azi mă cheamă,
Dar numai sunt copilul crud.

Acuma am copilul meu
Şi-n amintirea ta,
De la joacă îl chem eu,
Ca să-l pot îmbrăţişa.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consideră că timpul este singura ta resursă limitată. Nu-l mai pierde, nu-l irosi pe nimicuri, pe suferinţe inutile, pe compromisuri. Te simţi plictisit şi blazat? Nu ştii cum să îţi omori timpul? Cum s-ar schimba asta dacă ai şti că mai ai doar câteva zile de trăit? Visează, fă-ţi planuri măreţe şi investeşte-ţi timpul în ele. Trăieşte în aşa fel încât fiecare zi să conteze. Oare chiar nu vezi că viaţa ta are o durată limitată? Clipele trec, zilele trec, anii trec în timp ce tu îţi pierzi timpul fără să te bucuri de viaţă. Ai timp destul pentru visurile tale deoarece fiecare pas pe care îl faci în direcţia lor este un timp câştigat. Orice clipă irosită este un timp pierdut din durata limitată a vieţii tale. Eşti tu oare conştient de asta?

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...

Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...

La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de ziua mea...

Nu îndrăznesc, de ziua mea
Să-mi spun vreun gând, e prea curând,
Dar de-ntâlni-voi dragostea,
N-am să-i dau drumul prea curând.
Cu sentimente plouă iar,
Urări şi multă voie bună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Zâmbete şi pe cap cunună...

Nu îndrăznesc de ziua mea,
Decât cu îngerii să zbor,
Cu toate astea pot spera,
La mulţi să fiu de ajutor.
Să-mi fie sufletul de jar,
Să ard în voi, în fiecare,
Să am lumină, pace, har,
În sfântă zi de sărbătoare.

Să-mi spun un gând... e prea curând!
Mi-e aripa însângerată,
Dar nu-o să mă vedeţi plângând,
Căci sufletul îmi spune: "iartă!"
Aş vrea un fluture să fiu,
Să simt a timpului plutire.
Şi poate că nu-i prea târziu
Să cer o clipă de iubire...

Dar de-ntâlni-voi dragostea,
Am s-o opresc, în pumn s-o strâng
Şi penitentă-n viaţa mea,
Cu ea alături să ajung
Să prind corola de lumini,
În curcubeu să mă-nfăşor,
Să prind în ceruri rădăcini,
Să fiu pe veci a tuturor.

N-am să-i dau drumul prea curând
Iubirii, căci a-ntârziat
Şi prea mult timp, prin ploaie stând,
După iubire-am alergat.
Mi-e timpul astăzi pustiit
Şi o Sahară-i lumea toată,
În ochiul gol am rătăcit,
"Fecioară de cristal" uitată.

Cu sentimente plouă iar,
Mi-e dor de mine şi de voi,
Etern în vis am să v-apar
În timpuri, către înapoi.
Când în al timpului tumult
Şi prin clepsidră trecător
Sunt vis, eu gândul vi-l ascult...
De pământeni îmi va fi dor...

Urări şi multă voie bună,
Vise-mplinite şi succes,
Lumină, zboruri către lună
Şi pace-n fiecare vers,
În leagăne de ram iubirea
Revarsă-se în rugi de jad,
Căci mult dorită-i fericirea,
Iar eu, făclie-adesea ard.

Un an mai bun, mai triumfal,
Atâta taină strânsă-n mine!
Sunt clopot, literă şi val,
Iubirea voastră se cuvine
Să-mi dăruiţi! Oriunde-aş fi,
Prin voi mă nasc a doua oară,
Etern spre a putea iubi.
Nu mă lăsaţi străină, afară!

Zâmbete şi pe cap cunună,
Miere-n panere, cânt ceresc,
Spre-a vă avea întâia oară
Şi spre-a putea să vă iubesc.
Nu vreau vreun dar plătit. Săracă
Aş fi de nu v-aş mai avea.
În lume nu-s decât o arcă,
Pe un ocean de catifea.

Zâmbete şi pe cap cunună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Urări şi multă voie bună...
Cu sentimente plouă iar...
N-am să-i dau drumul prea curând,
Dacă-ntâlni-voi dragostea.
Să-mi spun vreun gând?! E prea curând,
Nu îndrăznesc de ziua mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu uita, iubito...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
De vei putea, de vei putea, de vei putea,
Acel cuvânt ce-a fost şoptit poate pripit,
Dar fără rost nicicum n-a fost, nicicum n-a fost.

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
Dacă ai vrea, dacă vei vrea, dacă ai vrea,
Trecutul timp, cu tot trecând în tot ce-a fost,
Poate cu-n rost, poate cu-n rost, poate cu-n rost...

Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta,
Cum pe pământ purtaţi de vânt cad fulgi de nea,
Tu nu uita, tu nu uita, tu nu uita...

Vor trece ani, vor trece luni ca într-o clipă,
Şi zilele ce-au fost cândva cad în risipă,
Nu le uita, nu le uita, nu le uita,
În viaţa ta, în viaţa ta, în viaţa ta!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte!

Mai dă-mi să beau ambrozii
ne'ncepute,
nu-mi cânte încă
marşul de plecare,
Adu-ţi aminte!
Mâine, în volute,
vor arde ruguri,
viselor fanare.

Prologul, nu l-am scris,
iar Demiurgul
împarte brume lacome-n livezi.
Adu-ţi aminte!
N-am cuprins amurgul
cu palmele
rănite de zăpezi.

În galben doarme firea,
prea învinsă
de noaptea
cu mirosuri de tămâie...
Adu-ţi aminte!
Sunt cărarea ninsă,
cerşind la porţi lumina.
Să-mi rămâie...

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercând mereu

Eu nu pot şi nu am cum
Să-ţi schimb ceva-n gândire,
Să te abat din al tău drum
Nu pot, îmi este peste fire,

Ar fi un demers zadarnic
Fără de nici-un succes,
Dar m-am înşelat amarnic
În ceea ce era de înţeles.

Te voi căuta mereu cu gândul
Încercând mereu a te uita,
Ocolind latent, Pământul
În suflet cu icoana ta.

Mă voi ruga din când în când
Pentru a-mi îneca amarul
Şi voi trăi, luptând, sperând
Că-mi voi uita curând calvarul.

Baia de Arieş Octombrie 1965

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

SONETUL ULTIMULUI CEAS

Iar sună ceasul, iar e dimineaţă,
Şi soarele va răsări din zare,
Trezind cu rouă fiecare floare;
Fii bucuros, e-o nouă zi de viaţă!

Nu trânti ceasul, nu-l privi cu greaţă,
Trezeşte-te, ridică-te-n picioare!
Nu te văita, când nimic nu te doare!
Dacă eşti viu? Ciupeşte-te de faţă!

Că trece timpul, nu-i ceasul de vină,
El doar te-ajută să ţii vieţii pasul,
Ţi-arată dacă-i beznă sau lumină,

Îţi spune unde, când, să faci popasul...
Dar şi el e măcinat de rugină,
Şi în final... şi lui îi sună ceasul!

sonet de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Draga mea, atât el cât şi tu poţi uita, ziua când v-aţi cunoscut, iubit, logodit, poţi uita ziua de naştere sau chiar numele copilului, poţi uita părinţii, poţi uita absolut orice gând, căci inevitabil timpul ţi le va lua şi le va vinde uitării... Un singur element esenţial nu uita, că tu eşti Dumnezeu şi nu nenorocitul de gând care te-a schilodit şi te-a făcut om. Dacă îl ţii minte pe Dumnezeu ca propria ta fiinţă poţi să uiţi totul, căci totul este doar deşertăciune. Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Nu-ţi uita inima dar uită-ţi mintea, nu aştepta bătrâneţea ca să vină Alzheimerul să ţi-o ia. Atât de multă deşertăciune pe care mintea o numeşte pompos şi fals "cunoaştere".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe rând

Ne vom uita pe rând, c-un fel de pace,
La început mă vei uita doar tu
Şi-ţi va părea absurd oricare nu
Când depărtarea zaruri o să joace.

Ne vom uita pe rând, c-un soi de teamă,
Deja am prăvălit un zid de ani
Peste un vis din parcul cu platani
Şi-încă plătim tributuri pe la vamă.

Ne vom uita pe rând, deşi cu greu,
Va trece înspre seară o furtună
Şi răpăind de tine o să-mi spună,
Fără vreun sens, că te-am uitat şi eu.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tăvălug de gânduri

Ce tăvălug de gânduri, noapte zbuciumată,
Eu, trupul tău, Zeiţă, nu-l voi uita vreodată!
S-a spulberat iubirea ca şi cum n-ar fi fost
Şi nu mai am pe lume, de astăzi, niciun rost.

Ce tăvălug de gânduri, ce absurdă încercare
Să vezi iubirea vieţii topindu-se în zare,
Povara-i mult prea mare, mă simt abandonat,
Dar ştiu, de astă dată, doar eu sunt vinovat.

Ce tăvălug de gânduri, mintea împresoară
Şi-n depărtări, ce jalnic se-aude o vioară,
Dar marea fremătândă, cu al său rece val,
Parcă mă trezeşte din cel absurd coşmar.

Ce tăvălug de gânduri zac pe nisipul fin,
Cătând pe cerul nopţii o urmă de destin
Pe care să-l invoc, în cel din urmă ceas,
Mă amăgesc, desigur, e tot ce mi-a rămas.

poezie de Alex Dospian (mai 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă timpului uitării

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm mereu, în fiecare zi,
Uităm că se trăieşte, că se moare...
Uităm de-un timp, cu fiecare ceas,
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă.

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Ca un ecou ne pierdem în uitare
Şi nelăsând în urmă mărturii,
Pierim tăcut, ai nimănui, în zare.
Ne întrebăm de ce, călătorind,
Am coborât pe trepte de uitare,
Dar sentimente rând pe rând ne mint,
Iar noi vedem zadarnic cum se moare.

Şi viaţa ne acoperă-n uitare,
În vălătuci de fum şi teorii,
Oglinzi de ape şi oglinzi de soare,
Tăcere, axiome, reverii.
E universul un ocean de stele
Şi omenirea-ntrânsul se revarsă,
Ne cheamă şi ne plânge şi ne cere,
Ne-aşteaptă la întoarcerea acasă.

Uităm mereu, în fiecare zi,
De timp şi de visare, de tristeţe,
La tâmple albi cândva ne vom trezi,
Târziu, în ninsa noastră bătrâneţe.
Uităm de-o bucurie trecătoare,
Uităm să fim mai oameni, să zâmbim,
Alunecăm haotic în uitare
Cu sufletul prin noapte hoinărim.

Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm a fi cu fiecare ceas,
Ne soarbe-n timpuri val de întristare,
Nimic în lume nu ne-a mai rămas.
Unde-i beţia visului în care
Ne înălţăm cu fiecare zi
Un fluture căutăto de soare?!
Oh, niciodată nimeni nu va ştii!

Uităm de-un timp cu fiecare ceas,
Trăim în deşteptare şi-n iubire...
Spre a uita, nimic n-a mai rămas,
Căci am uitat chiar şi de fericire.
Biet reumatic, tâmple de ninsori
Ţi-acoperă potecile spre soare
Şi uiţi cum se trăieşte deseori,
Dar vezi în jur, adesea, cum se moare.

Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă...
Din cioburi de clepsidră ne-ntrupăm.
Uităm a fi... nefericită soartă!
Uităm să plângem şi să existăm...
De ce uităm?! Un semn de întrebare –
Scrtcircuit de neuroni... De ce?!
De ce se uită şi de ce se moare?
De ce mai luminează stelele?!

Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Incontestabil, ştie fiecare
Şi bate în perete-acelaşi ceas
Acelaşi imn uitat de deşteptare.
Bate un clopot undeva-n înalt,
Ori e un tunet străbătând pământul...
În călimară curge repetat,
Uitând de câte-n lume sunt, cuvântul.

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă
Şi din iertare-adesea învăţăm
Că a uita e omenesc... Vreodată
N-ar fi de-ajuns durerea s-o uităm.
Că ochiul plânge, n-ar mai fi uitare,
Că doliul trece-n valuri de tristeţi...
E secetă în suflet... De ce oare
Mereu, Mărite Doamne, Tu ne cerţi?!

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Uităm de-un timp cu fiecare ceas.
Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm mereu, în fiecare zi
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm c-avem părinţi, c-avem copii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte

Adu-ţi aminte de cerul sub care te-ai născut,
află povestea fiecărei stele.
Adu-ţi aminte de lună, descoperă cine-i ea.
Adu-ţi aminte de naşterea soarelui în zori,
acesta-i cel mai puternic punct al timpului.

Adu-ţi aminte de asfinţitul soarelui care deschide poarta nopţii.
Adu-ţi aminte de naşterea ta, de lupta mamei tale
pentru a-ţi da formă şi respiraţie. Eşti evidenţa
vieţii ei şi-a mamei ei.
Adu-ţi aminte de tatăl tău. El, de asemenea, e viaţa ta.

Adu-ţi aminte de pământul a cărui piele eşti:
pământ roşu, pământ negru, pământ galben, pământ alb,
pământ cafeniu, noi toţi suntem pământ.
Adu-ţi aminte de plante, de copaci, de fiinţele vii care toate
au triburile lor, familiile lor, istoriile lor. Vorbeşte-le,
ascultă-le. Ele sunt poeme vii.
Adu-ţi aminte de vânt. Adu-ţi aminte de vocea lui. El cunoaşte
originea acestui univers.

Adu-ţi aminte că tu eşti toată omenirea şi că toată omenirea
este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tu eşti acest univers şi că acest
univers este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tot ce este mişcare, care creşte, eşti tu.
Adu-ţi aminte că limbajul provine din asta.
Adu-ţi aminte de dansul care-i limbajul, că viaţa este.
Adu-ţi aminte.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă aşa cum sunt

Nu te uita că sunt săracă,
nu mă-ntreba ce m-a durut!
Am stat pe-aici, fără să-mi placă,
să rostuiesc timpul pierdut.

Nu te uita că nu am haine
de firmă sau de museline!
Am doar un garderobe de taine
şi mângâieri ce ştiu s-aline!

Nu te uita că nu-s frumoasă,
podoabe-am anii strânşi la tâmple!
IUBIREA mea-i contagioasă
şi-o să-ţi doreşti să ţi se-ntâmple.

Nu te uita că sunt tăcută,
când mă-ntrebi despre viaţa mea!
Nu prea ştiu să mă fac plăcută,
dar ştiu că nu mă vei uita!

Nu te gândi că vreau, vreodată,
mai multe decât îmi poţi da!
Am o simţire demodată,
vreau doar să-mi dai IUBIREA ta!

Nu te uita că sunt prea bună,
când oamenii cu pietre-aruncă!
Dacă în suflet mi-e furtună,
află că mă preschimb în stâncă!

Dacă te uiţi... poate greşeşti...
"Şi-ai să mă uiţi, că şi uitarea
e scrisă-n legile-omeneşti"!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci

Aş vrea să mor când ziua scade,
cu faţa spre cer, pe mare; mă duce dorul
acolo unde agonia pare-un vis,
iar sufletul – o pasăre care-şi ia zborul.

Neascultând nimic, în ultimele clipe
voi fi singur cu cerul şi cu marea:
mai multe vocile sau suspinele unor rugi
decât valurile muşcând cu dinţii zarea.

Să mor când lumina cu tristeţe-şi trage
mrejele-aurii din nemărginirea verde,
asemeni soarelui care-ncet se stinge:
ceva frumos, strălucitor, care se pierde...

Să mor, dar tânăr: înainte ca timpul
să transforme catifelata floare-n mărăcine;
cât timp viaţa şopteşte încă: sunt a ta,
deşi noi ştim că ea ne minte, ştim prea bine.

poezie de Manuel Gutierrez Najera,1859-1895, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

De ziua ta, iubire, aş vrea să-ţi fiu
O oază de speranţă în pustiu,
Un fir de apă vie, de lumină,
Chiar dacă mă întâmplu mai târziu.

De ziua ta, iubire, -ţi sunt aproape,
Chiar dacă-ntinsă apă ne desparte,
Chiar dacă-mi spui mereu că nu e bine,
Clipă de clipă se îndreaptă către tine
Sufletu-mi plin de dor şi aşteptare.

De ziua ta, iubire, îţi sunt mare
Învolburată de speranţe, disperare,
Tristeţe, fericire, îngândurare,
Tălăzuind şi suspinând fără-ncetare,
Sunt dimineaţa ta, sunt încântare,
Sunt noaptea-ţi plină de înfiorare,
Sunt lună, soare, stele, înserare,

Sunt strop de ploaie plâns pe geana ta,
sunt mirare
Înscrisă pe obrazul tău zâmbind în soare...

Sunt ultima petala dintr-o margaretă
Spunându-ţi "te iubesc!" de ziua ta...

Să-ţi aminteşti, te rog, iubirea mea,
Că undeva, departe rătăcită,
E o iubire neîngăduită,
O pasiune neînlănţuită
În aşteptare şi neîngrădită.

De ziua ta, iubire-aş vrea să ştii
Că încă nu e prea târziu să-mi fii...

poezie de Elena Vlădescu (20 septembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!