Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu urla;
Înaltă şi în doliu, durere maiestuoasă,
O tânără femeie, cu-o mină fastuoasă,
Trecea păşind agale, dantela îi sălta;

Nobilă şi agilă, cu pulpe de statuie,
Iar eu sorbeam cu ochii, ca un extravagant,
Din ochiul său, cer palid, vuind un uragan,
Dulceaţa ce fascină, plăcerea ce mistuie.

Un fulger apoi noaptea; splendoare fascinantă,
A cărei viziune m-a renăscut deodată,
Nu te voi revedea decât în veşnicie?

Departe, prea târziu, sau poate niciodată,
Căci nu ştii cine sunt, nu ştiu unde fugeai,
Pe tine te iubeam; o, tu care ştiai!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea.

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care ştiai!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - IV. Portretul

Se mistuie în Moarte şi-n Durere
Văpaia care-n noi a strălucit...
Din ochii care-odată mi-au zâmbit,
Din gura ta, balsam de mângâiere,

Din revărsarea vie a luminii,
Din farmecul tău în care mă scăldam
Ce-a mai rămas iubirii? Ce mai am?
Un palid chip, nelămurite linii,

Pe care Timpul, gâde-al tineţii,
Îl şterge cu aripile-i haine,
În umbră-alunecându-l, ca pe mine.

- Dar, ucigaş al Artei şi al Vieţii,
Din gândul meu n-ai să mi-o smulgi pe Ea
O, desfătarea, nemurirea mea!

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă-n doliu

Tu, mireasa-n doliu, care
Ai rănit în drumul tău
Albe păsări călătoare,
Ştii ceva de plânsul meu?!

Ştii că-n univers, deodată,
Mi-am pierut identitatea?!
Înger Căilor Lactee,
Sunt de ani-lumină, noaptea.

Ştii că sunt în carul mare
Struguri albi de lacrimi coapte?!
Oh, nu ştii nici ce amare
Sunt gutuile de şoapte!

Nu ştii mustul suferinţei
Şi nici gustul nucii verzi
Şi nu vrei, mireasă-n doliu,
Suferinţa să mi-o crezi.

Mă ascund în toamnă, iată,
Şerpuielnic vis de ploi...
Sunt o umbră, deci, mă iartă
Că nu suntem amândoi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei creole

În ţara cu miresme şi mângâieri de soare
Am cunoscut sub leasă de arbori purpurii,
De unde pică lenea pe gene-n tremurare,
O nobilă creolă cu nuri ce nu-i poţi ştii.

E cald şi pal obrazul ei; bruna vrăjitoare
Păstrează-n port mărire şi mlădieri domneşti;
Şi mândră ca Diana păşind la vânătoare,
Zâmbeşte cu ochi siguri şi calmi când o priveşti.

Dacă ai merge, Doamnă, în ţările slăvite,
Pe ţărmurile Senei şi Loarei înverzite,
Frumoasă, demnă numai de feudali pereţi,

Ai face ca, în taină de tânără umbrire,
Sonete să-ncolţească în inimi de poeţi,
Ce s-ar târâ ca negrii, robiţi de-a ta privire.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe mult de-aici

Ştiu, tainic, un iatac în care,
Gătită şi fermecătoare,
E-o fată-n veşnică-aşteptare.
Pe sân îşi face vânt cu-o mână,

În pat culcată pe o rână,
Ascultă plânsul de fântână:
E casa Doroteii, unde
S-o legene pe răsfăţată,

Din depărtări uşor pătrunde
Suspin de briză şi de unde.
De sus în jos, cu grijă mare,

Uleiuri ung fragilul trup,
Răşini frumos mirositoare. -
Leşină într-un colţ o floare.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ştii, iubito...

Şi, ştii, iubito, nu am timp de lume –
Şi, parcă, nici de tine nu mai am...
Căci plictiseala vrea să mă sugrume,
Şi simt cum nepăsarea-mi bate-n geam.

Te uită, a trecut şi primăvara –
S-a dus şi floarea pură de castan...
Mă lasă rece - cu căldura-i, vara –
Căci, tot mai rece-i lumea, an de an.

E secetă, câmpiile sunt arse –
O secetă cumplită simt în piept...
Natura-mi joacă - şi ne joacă farse –
Aştept ceva – dar nu ştiu ce aştept:

Să plângă cerul lacrimi răcoroase,
Sau, poate, într-un vis să te revăd...
Ori să-ţi aud şoptirile duioase –
Când ploaia-ar face, în oraş, prăpăd.

Când strada s-ar zbici, sub ochi de soare,
Şi teii ar îmbăta - cu floarea lor
Iar totul, împrejur, ar fi splendoare –
Aş vrea, din nou, să mă topesc de dor.

Dar nu mai am putere, nici voinţă
Să te iubesc, cum te iubeam, cândva...
Când, ars de-aleanuri, respiram dorinţă –
Eu – nu sunt eu – tu eşti altcineva.

... Şi, nu mai am, iubito, timp de lume,
Nu mai prind rod a-inimii livezi...
Dar îmi doresc ceva – şi ştiu ce-anume –
Ceva în care nu cred şi nu crezi...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemările nopţii

te-am aşteptat
tu n-ai venit
ploua
şi era trist
număram paşii
o zi ca cea de ieri
dar ieri, tu m-ai uitat, te-ai dus
şi timpul a apus
departe eşti, eu cine sunt
tu, un plus în plus
eu, un absent sau nu's
am pierdut un an
amurgea
eu iubeam
nu-mi aduc aminte
sânii tăi
mâna mea
paşi printre săruturi
genele coboară
iar o primăvară
unde'i gândul, unde'i trupul
dezbrăcaţi de frunze
era frumos
iar ca înainte
mi-era dor de tine
tremurai în tindă
goală şi suavă
a venit şi noaptea, stelele coboară
te ating şi strig...
şi îţi scriu femeie, cu dor, cât galaxia
iubeam
dar ce vroiam
o noapte şi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezent

Prea îmi era gând inima,
Prea timp picioarele
Şi prea durere trupul
Şi visam
Cu prea mare viteză
Idei îndoite egal
Mirosind prea verde
A glas de nor.

Aş fi vrut
Să-mi ridic statuie
Dar prea înaltă
Mi-ar fi fost atunci
Treapta
Şi prea împietrită
Amintirea;

Sunt prea eu,
Prea acum,
Prea concretă.

poezie de Felicia Mariana Oprea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în parc

Mergând în beznă pe alee,
La braţ cu-o tânără femeie,
De fusta ei s-a-mpiedicat...
Apoi căzură în... păcat!

epigramă de Constantin Părăian din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!
Tu, grija mea şi unic tezaur de plăceri!
Mai ştii tu dezmierdarea iubirii fericite,
Căminul blând şi vraja văraticelor seri,
Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!

În serile când lampa ne lumina plăpând
Sau pe balcon în roze amurguri visătoare,
Ce dulce-ţi era sânul şi sufletul ce blând!
Ne-am spus adesea lucruri în veci nepieritoare
În serile când lampa ne lumina plăpând!

Cât de frumos e-apusul în serile senine!
Ce adâncime-n spaţiu şi-n suflet ce delir!
Crăiasă-ntre iubite, când m-aplecam spre tine,
A sângelui mireasmă visam să ţi-o respir.
Cât de frumos e-apusul în serile senine!

Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin
Şi ochii mei privirea cercau să ţi-o ghicească
Şi îţi sorbeam suflarea, o, farmec!, o, venin!
Şi-ţi adormeam piciorul în mâna mea frăţească.
Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin.

Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine
Şi-mi văd din nou trecutul în poala ta pitit;
Căci unde vraja-ţi dulce o pot găsi mai bine
Decât în blându-ţi suflet şi-n trupul tău iubit?
Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine!

Aceste jurăminte, miresme, sărutări,
Din hăuri nepătrunse se vor mai naşte oare
Cum, după ce se scaldă în nesfârşite mări,
Pe cer se urcă iarăşi întineritul soare?
- O, vis! o, jurăminte! miresme! sărutări!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă ocoleşti ?

Aseară am trecut din nou pe strada ta,
Gândind că, poate, măcar o clipă te-oi vedea,
Dar în zadar până târziu am aşteptat
Căci gândurile mele din nou s-au spulberat.
Poate-ai ştiut că vin şi ţi-ai schimbat cărarea,
Sau poate că destinul, îmi ocoleşte vrerea.
Nu ştiu, şi nu pot să-nţeleg
Cum aş putea vreodată enigma să-ţi dezleg.
Sunt întrebări cu temă ce-adesea ţi le pui,
Dar nimeni nu le aude, căci sunt al nimănui.
M-au părăsit amicii şi tu m-ai “lepădat”,
Unii, le uită toate dar eu... nu le-am uitat.

Nu ştiu de ce blestemul s-a-nfiripat în mine,
Căci n-am greşit cu voia nici măcar unui câine.

O.. Doamne! Fă-mi plăcerea, dacă şi mâine vin
Şi scoate-mi-o în cale s-o văd măcar puţin,
Să o privesc în faţă, în ochii ei verzui,
Să-i răscolesc în suflet iubirea cea dintâi.
Obrajii să-i roşească, privirea să-i tresară,
Să n-aibă timp să-mi spună o vorbă de ocară.
Apoi... S-o strâng în braţe, acolo în “Dudeşti”,
S-o-ntreb cu nostalgie: De ce mă ocoleşti?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai crezut şi poate încă mai crezi că sunt proastă. Ah, e foarte firesc să judeci aşa. Te iubeam prea mult, poate mai mult decât ai fi avut nevoie, şi nu ştiu dacă o femeie îndrăgostită raţionează vreodată cu creierul.

Mihail Drumeş în Invitaţie la vals (1936)
Adăugat de Tania
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marlin: De unde ştii că sunt pregătiţi?
Crush: Ei bine, nu prea ştii niciodată, dar când ştiu ei, ştii şi tu, ştii?

replici din filmul artistic În căutarea lui Nemo
Adăugat de Liliana Stefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană fără pricină

Îţi adulmec toate esenţele şi tăcerile
şi orizontul pe care
îţi sprijini privirile
rătăcitoare.
Ştiu tot ce tu nu ştii niciodată, din tine,
mişcătoarele hiene ale sângelui tău,
dureroasele ninsori ale femeii,
străvezii, suave, imaginare
iluminându-te de focuri bengale,
sentimentul acelei dimineţi
şi sentimentul acelei după-amiezi,
ochiul tău curbându-se spre ochiul meu,
cu o absenţă,
sculptând în relieful lichid
furci zvelte şi diafane
Doar nu-ţi sunt privire!,
ci rană veche, fără pricină,
şi neruşinare sfântă,
şi tunel de carne pe os în spirală,
şi miros de crin noptatic,
şi inel,
în jurul căruia se mişcă planetele de toate felurile
şi deodată.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă femeie

Lasă-mă, femeie, să mă închin în faţa ta,
Căci fără tine lumea un pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut piciorul gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!

Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine zilele sunt prea scurte şi nopţile prea lungi.
Lasă-mă, femeie, să-ţi admir chipul tău divin,
Căci fără tine soarele ar lumina mult mai puţin.

Lasă-mă, femeie, să-ţi mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine pământul ar fi pustiit de vânturi şi inundat de ploi!
Lasă-mă, femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine începutul nu ar avea niciun început.

poezie de Vladimir Potlog (6 martie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne moare dragostea asta minunată şi nu ştiu ce să fac. Nu mai ştiu cine să fiu ca să-ţi plac. Nu ştiu să iubesc ca-ntr-o iubire defectă şi şchioapă, unde inerţia te duce oricât de departe şi obişnuinţa te închide într-o fiinţă mult mai puţin performantă şi mai bună decât eşti de fapt. Şi mult mai puţin frumoasă... Nu mai ştiu cum ar fi să trăiesc fără tine şi fără ce simt pentru tine. Nu mai ştiu cum ar arăta ochii mei, dimineaţa, când n-ar da de tine pe perna cealaltă.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări

într-o noapte
m-am întors în trupul tău
căutam seninul zărilor albastre
în ochii cruzi şi temători

mănunchiuri de tristeţi
le-am adunat în palmă
neagră e noaptea
e hău în jur, în noi

din vremuri triste, reci
pe drumuri, pe poteci
pe unde tu femeie
ai uitat să treci

gândul s-a frânt în trup
ţipă ecoul în veşnice tăceri
eternitatea zace
pe aripi rupte de înger

patima s-a stins
în cuvânt necuprins
şopteam chemări în noapte
tu nu ai auzit

pe mare
ţipau pescăruşii
a chemare, a visare
tu unde eşti, eu cine sunt

urla furtuna în mine
mă afundam între alge zălude
păşind pe ţărmuri de amor
în căutări ce ardeau în tainic dor

se întoarce iar valul din larg
mângâiat de alt val
sărută femeia, chipul, trupul şi sânii
ce joc ireal

pe aripi iubito
mă întorc, mă întorc la mal
femeie, candela iubirii
să mă aştepţi, să mă aştepţi în prag

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!