Adu-ți aminte că e nevoie de tine. Există cel puțin o muncă importantă de făcut care nu se va realiza, decât dacă ești tu acela care o va face.
citat din Charles L. Allen
Adăugat de Elena Gheorghe

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Adu-ți aminte
Adu-ți aminte de cerul sub care te-ai născut,
află povestea fiecărei stele.
Adu-ți aminte de lună, descoperă cine-i ea.
Adu-ți aminte de nașterea soarelui în zori,
acesta-i cel mai puternic punct al timpului.
Adu-ți aminte de asfințitul soarelui care deschide poarta nopții.
Adu-ți aminte de nașterea ta, de lupta mamei tale
pentru a-ți da formă și respirație. Ești evidența
vieții ei și-a mamei ei.
Adu-ți aminte de tatăl tău. El, de asemenea, e viața ta.
Adu-ți aminte de pământul a cărui piele ești:
pământ roșu, pământ negru, pământ galben, pământ alb,
pământ cafeniu, noi toți suntem pământ.
Adu-ți aminte de plante, de copaci, de ființele vii care toate
au triburile lor, familiile lor, istoriile lor. Vorbește-le,
ascultă-le. Ele sunt poeme vii.
Adu-ți aminte de vânt. Adu-ți aminte de vocea lui. El cunoaște
originea acestui univers.
Adu-ți aminte că tu ești toată omenirea și că toată omenirea
este ființa ta.
Adu-ți aminte că tu ești acest univers și că acest
univers este ființa ta.
Adu-ți aminte că tot ce este mișcare, care crește, ești tu.
Adu-ți aminte că limbajul provine din asta.
Adu-ți aminte de dansul care-i limbajul, că viața este.
Adu-ți aminte.
poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar dacă...
Dacă ai uitat ca să zâmbești,
Adu-ți aminte că trăiești!
Bucură-te enorm de prezent,
Trăiește din plin fiecare moment!
Dacă ai uitat ca să iubești,
Adu-ți aminte cine ești!
Cum viața încă te iubește,
Așa și tu te îndrăgostește!
Dacă ai uitat ca să trăiești,
Adu-ți aminte să zâmbești!
Căci bucuria de a trăi,
Trebuie simțită în fiecare zi!
Dacă simți că nu mai poți,
Gândește-te acum la toți,
La cei care nu mai sunt,
Și ar mai fi vrut pe pământ!
poezie de Ovidiu Kerekes (30 martie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești în mijlocul unui război. O bătălie între limitele mulțimii care îți cere să renunți la visele tale, pe de o parte, și puterea adevărată a viziunii tale de a crea și de a realiza lucruri extraordinare, pe de altă parte. Este o bătălie între cei care îți vor spune ce nu poți să faci și acea parte din tine care știe și a știut dintotdeauna că ești și că poți mai mult decât ce se vede în mediul tău înconjurător, mai mult decât obiectele și lucrurile neînsuflețite care ne posedă. Adu-ți aminte în fiecare zi că un vis, sprijinit de voința neobosită de a-l realiza, este într-adevăr o realitate ce poate sosi din clipă în clipă.
citat din Anthony Robbins
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când nu mai ai nevoie
Când nu mai ai nevoie
de-ai tăi părinți sărmani
să nu uiți c-ai avut-o
de ei atâția ani.
Când nu mai ai nevoie
de frații din trecut,
adu-ți aminte câtă
odată ai avut.
Când nu mai ai nevoie
de soțul tău slăbit,
adu-ți aminte câtă
în viață te-a-nsoțit.
Când nu mai ai nevoie
de prietenul căzut,
să nu uiți câtă vreme
nevoie ai avut.
Când nu mai ai nevoie
de-un binefăcător
să nu uiți niciodată
de câte-i ești dator.
Când crezi că n-ai vreodată
nevoie de Hristos
atunci ai cel mai grabnic
și cel mai dureros.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
În momentul în care o farfurie nespălată devine mai importantă decât pacea, o proprietate mai importantă decât nevoile reale, un partid politic mai important decât armonia, și slăbiciunea pentru cineva anume, mai importantă decât ajutorarea aproapelui, avem de-a face cu dezbinare psihologică. În apărarea viciilor neconștientizate, majoritatea oamenilor ajung să disprețuiască și să facă gesturi necugetate. De fapt, așa începe orice război. La început ești "strâmbat" puțin, apoi începi să te întinzi...
Dhamra K.Tchobansky în Rupte din Seu, Lumea fără filtru (2016)
Adăugat de Tchobansky

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce ai făcut azi pentru ce e cel mai important pentru tine în viață? Dar ieri? Ce vei face mâine? Concret, măsurabil, specific, fără iluzii și automințire. Unde este caietul sau fișierul care îți măsoară progresul? Câți bani ai pus deoparte pentru zilele când nu vei putea să mai produci bani? Ți-ai strâns în brațe iubitul sau iubita, copiii, părinții, bunicii, prietenii? Le-ai spus că îi iubești? Pentru sănătatea ta ce ai făcut? Dacă lași corpul fizic pe cont propriu el o ia la vale, îl cheamă gravitația. Dacă vrei să storci maxim din viața asta trebuie să lupți, și pentru asta ai nevoie ca aliat de fiecare celulă și neuron din trupul tău. Pe cine ai inspirat azi? Care este calitatea ta numărul 1? Ai făcut muncă de autocunoaștere și dezvoltare personală permanentă, de care e nevoie pentru a evolua? Ești o victimă sau ești o Personalitate Alfa?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai fost cândva un adolescent cu visuri și planuri mărețe. Ai avut dorințe și ți-ai promis că atunci când vei fi mare și vei avea libertatea de a face orice îți dorești, îți vei îndeplini toate visurile? Ai făcut asta? Sau ai lăsat ca viața să te poarte la întâmplare și ai uitat de promisiunile pe care ți le-ai făcut? Nu-l dezamăgi pe tânărul care ai fost cândva. Chiar dacă te-ai rătăcit pe cărările vieții, adu-ți aminte de promisiunile pe care ți le-ai făcut cândva și, mai bine mai târziu decât niciodată, transformă-ți visurile în realitate.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Devenim mai puternici cu fiecare problemă pe care o depășim. Adu-ți aminte că după fiecare ploaie iese soarele, doar că e nevoie să aștepți puțin.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Adu-ți aminte!
Mai dă-mi să beau ambrozii
ne'ncepute,
nu-mi cânte încă
marșul de plecare,
Adu-ți aminte!
Mâine, în volute,
vor arde ruguri,
viselor fanare.
Prologul, nu l-am scris,
iar Demiurgul
împarte brume lacome-n livezi.
Adu-ți aminte!
N-am cuprins amurgul
cu palmele
rănite de zăpezi.
În galben doarme firea,
prea învinsă
de noaptea
cu mirosuri de tămâie...
Adu-ți aminte!
Sunt cărarea ninsă,
cerșind la porți lumina.
Să-mi rămâie...
poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Laura Radoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinovatul...
Dacă din noi e unul vinovat
Să știi că tu ești; căci, mi-ai înșelat
Iubirea pură, ce ți-am dăruit-o.
Ce ai făcut cu ea?
De ce?
De ce mi-ai murdărit-o?
Să nu crezi frumoaso c-am inimă de piatră!
Mi-a sângerat și mie! Adu-ți aminte: odată!
Mi-a sângerat și mie, simțit-am ce-i durerea,
Aflat-am ce e dorul, ce aspră e femeia!
Îți amintești?
Anume ai vrut să mă rănești:
Că... nu sunt pentru tine,
Că... nu mă mai iubești;
Știai atunci prea bine că sufletu-mi loveai...
Cu mâini împreunate plângeam
Iar tu... zâmbeai!
Adu-ți aminte, fată de ceea ce a fost!
Dar ce a fost odată, acum, nu-și are rost!
Ce milă mi-e de tine; chiar nu te mai iubesc!
Acum, frumoasă fată,
Tu plangi... iar eu privesc!
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineață, dacă n-ai chef să te dai jos din pat, adu-ți aminte că nu ești încă printre cei bogați, care-și permit să doarmă cât vor, și-o să vezi ce chef de muncă te apucă imediat.
citat din Bill Gates
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Andie: Eu te-am modelat în această persoană care credeam eu că ar trebui să fii. Așa am făcut și cu tatăl meu. Credeam că de asta aveam nevoie. Pun această povară nedreaptă pe umerii oamenilor doar ca să mă salveze pe mine. Dar îmi dau seama că nu am nevoie de un cavaler în armură strălucitoare. Am nevoie de un partener. Cineva de care să fiu mândră că îl iubesc și care să fie mândru că mă iubește în ciuda tuturor defectelor mele. Și.. tu ești acela. Tu ești acel cineva pentru mine, Pacey. Îmi pare sincer rău!
Pacey: Cum se face că scuzele tale au sunat mult mai bine decât ale mele? Mereu pierd în favoarea ta, Andie! (Se sărută.) Știi ce, îmi retrag cuvintele. Eu sunt câștigătorul aici.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă vrei să devii o personalitate alfa, fă-ți scopuri care să te servească pe tine, dar prin atingerea lor să facă lumea mai bună măcar pentru o altă ființă. Cu cât viziunea ta servește mai mulți oameni, cu atât se va realiza mai repede și fericirea ta va fi mai mare. Orice vis trebuie apoi transformat în scop cu pași de acțiune, într-un plan bine pus la punct. Scopul e important să fie: măsurabil, concret, specific, clar. Nu poți fi lider dacă ești mai puțin inspirat sau motivat decât cei din jurul tău. Mulți oameni cred că "au o problemă" sau sunt "defecți" și de aceea sunt nefericiți sau nu au ceea ce își doresc. Singura lor problemă, de fapt, e că vor să culeagă recolta înainte să sădească semințele și tot ce au nevoie e una peste cap ca să își aducă aminte ordinea: 1. Sădește. 2. Îngrijește. 3. Culege.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rhino: Au nevoie de un erou ca Bolt, cineva care, în ciuda tuturor greutăților, va face ce trebuie. Au nevoie d eun erou care să le spună că există momente în care imposibilul poate fi realizat dacă ești incredibil!
replică din filmul artistic Bolt
Adăugat de Andreea Tanase

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu nu ești mintea. Când vezi că tu nu ești mintea, orice ți-ar spune mintea, tu nu ești preocupat de problemele ei. Indiferent dacă are credința că ești Dumnezeu sau că nu ești Dumnezeu, că are o nevoie sau că nu are o nevoie, este anulat din start. Ce rămâne? Este ceea ce Este. Această Prezență este desăvârșită. Simțământul de A FI sau "Eu-Sunt" nu poate să lipsească, el este cel care are grijă de tine, care îți face inima să bată. EL este aspectul lui Dumnezeu manifestat. Când încerci să-l ajuți pe "Eu-Sunt" cu mintea, atunci începe să apară întreaga confuzie. Exact asta am spus, că doar "Eu-Sunt" există, restul nu există. În el există totul, în acest "Eu-Sunt" există întreaga iluzie. Pentru că "Eu-Sunt" găzduiește mintea și atunci mintea creează întreaga Mahamaya. TU NU EȘTI MINTEA. În fața Absolutului, chiar și aceste cuvinte sunt lovite de nulitate.
Atmaji Maharaj în EL este Aici de la începutul veacurilor și găzduiește în EL toate veșniciile, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela care face binele, îndeplinește o faptă frumoasă și cinstită, iar acela care primește, nu cunoaște decât folosul. Or, folosul e cu mult mai puțin vrednic decât cinstea.
aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești Sinele în care inclusiv ideea sau credința că ești sinele apare și dispare! Ideea că tu ești Sinele este sinonimă cu ideea că eu sunt bunicul broscoi.) Nici pe tine nu te face să fii Sinele nici pe mine bunicul broscoi!) Poți să mă crezi un nesuferit când nu-ți confirm fanteziile, dar este mult mai bine pentru tine decât să te iei drept ceea ce nu ești și să ieși la dans cu iluzia și sora ei ignoranța! Tu ești Sinele, dar asta nu e o idee sau trăire în minte. Este realitatea indestructibilă și eternă care ești, nu naivitate și fantezie! În Acela orice cuvânt despre Acela este o minciună! Doar Jnaninul este Acela indiferent dacă vorbește sau păstrează tăcerea și asta pentru că jnaninul nu vorbește niciodată! A gândi sau a crede că ești Sinele este începutul "călătoriei", nu destinația! Tu ești Sinele în care inclusiv ideea sau credința că ești sinele apare și dispare!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea de sine începe cu câteva întrebări simple: Pentru ce mă admir eu pe mine? Când mi-a plăcut felul nobil în care m-am comportat? Pentru ce rele imaginate sau reale mă iert azi? Dacă aș fi un pic mai tolerant, înțelegător și blând cu mine, ce mi-aș da voie să fac azi? Dacă aș ști că doar prezentul există și îl pot trăi real, ce aș face azi dacă azi e tot ce am? Privind la visurile și obiectivele mele, îmi place potențialul a ce urmează să devin? Nu uita că imaginea pe care ai tu despre tine îți aduce toate rezultatele pe care le ai. Nimeni nu va pune mai mult preț pe tine decât pui tu, dacă tu ceri puțin de la viață, primești puțin. Ce crezi că meriți, aia ai.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândește-te bine. Cine îți cere să fii altruist? Cei care au nevoie de ceva de la tine și vor să obțină ușor. Cine îți cere să fii umil și să nu emiți pretenții mari de la viață? Cei care se tem ca prin exemplul tău îi vei face să pară mici sau vor trebui să iasă din zona de confort. Cine îți cere să fii într-un fel sau altul? Cei care nu aplică pe ei propriile lor sfaturi. Nu există nicio autoritate pe pământ care să îți poată spună cum sa fii. Fii cum vrei și culege roadele sau plătește prețul. Este drumul tău de autocunoaștere și orice sfat din exterior nu va face decât să te devieze de la drum, să te încetinească și să îți răpească lecțiile. Fii și umil și îndrăzneț, fii și egoist și altruist. Fii în toate felurile și trage singur concluziile. În inima ta este autoritatea supremă. Vei știi cum e bine să fii și ce e bine să faci în funcție de gradul de împlinire sufletească pe care îl vei simți. Acela este adevărul tău, singurul adevăr valabil pentru tine în întreg Universul. Nu există decizii bune sau rele, există doar decizii congruente sau incongruente cu adevărul tău interior. Simți de fiecare dată când ești aliniat și de fiecare dată când te îndepărtezi de sensul vieții pentru tine. Fii atent la busola interioară și vei știi tot ce e nevoie să știi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu am nevoie să impresionez o femeie. Dacă încerci să impresionezi o femeie, ești un altfel de bărbat decât cel care ești. Fii tu însuți. Nu face lucruri pe care apoi nu le poți face într-o relație.
citat din Salman Khan
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!