Constituțională
Într-o țară democrată
Toți o ducem excelent:
Unii au valuta toată
Iar cei mulți un trai deCENT.
epigramă de Ionel Negruț din Viața Buzăului (decembrie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dreptul la un trai decent
Cu gândul îndreptat spre Occident
Aleșii sunt la datorie,
Asigurându-ne un trai decent
Doar în... Constituție!
epigramă de Mihai Enachi (2009)
Adăugat de Mihai Enachi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Reformă eminamente agrară
În tranziția din țară,
Ați văzut recesământul,
Reușita-i funciară:
Mulți au îngrășat pământul.
epigramă de Ionel Negruț din Viața Buzăului (decembrie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Restricție
Ca s-ascundă adevărul,
Cum de au făcut avere,
S-au jurat, și el și vărul:
Toată viața să bea bere.
epigramă de Ionel Negruț din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Idem
Toate se fac cu răbdare
Și-n prezenta guvernare
Unii-și fac averi "licite"
Iar cei mulți, răbdări prăjite.
epigramă de Ionel Negruț din Viața Buzăului (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Exodul medicilor români
Nu e bai să plece-n altă
Țară, pentr-un trai decent;
Baiu-i că lăsară baltă
Pacienți din parlament.
epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Păcatele tranziției
Și-a lăsat acum nevasta,
Pe Speranța n-o mai vrea,
Că-n democrația asta
Foarte mulți trăiesc cu ea.
epigramă de Ionel Negruț din Viața Buzăului (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Se apropie alegerile
Într-o țară democrată,
Votul, scurtă sărbătoare,
E momentul ce arată
Că un mic te face mare.
epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Din folclorul cel mai nou
Foaie verde... cu buline,
Dragă țară, drag popor,
O s-o ducem și mai bine...
(În mileniul următor!)
epigramă de Ionel Iacob-Bencei din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Discordanță
Pământul este plin de hoți,
Democrațiile-s hulite,
Un trai decent ar avea toți,
Dar blidele sunt diferite.
epigramă de Mircea Ursei din Mozaic epigramatic (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentul tonifiant al solidarității (cercetări recente arată că 90% din români sunt prea săraci pentru a avea un trai decent)
Așezat de oficine
Printre cei flămânzi, desculți,
Îmi repet în gând: ce bine
Că suntem așa de mulți!
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Vedeți voi copii avizi de avere și bun trai
C-al nost tată bun din ceruri n-o să vă primească-n rai.
distih de Ionuț Negruț (2011)
Adăugat de Ionuț Negruț

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zoofilă
Nevasta îl condamnă
Cu martore, vecinile,
Că de un timp, din toamnă,
Se culcă cu găinile.
epigramă de Ionel Negruț din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prostituata și polițiștii
La Moravuri când sosi
Și, cum șpagă nu le-a dat,
Ea pe loc catadixi
Să le facă un șpagat.
epigramă de Ionel Negruț din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", epigramă selecționată dintre cele primite (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am câștigat bani mulți pe muncă multă și pe sacrificii. Am fost unul dintre cântăreții cu onorarii mari, dar asta e important numai pentru mine. Sacrificiul de atunci mi-a asigurat acum un trai demn, decent, fără probleme.
Ludovic Spiess în interviu (1996)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Românii în Cartea Recordurilor
Ne-am făcut în ea intrare,
Cu un trai moral, decent,
Creștinescul Postul Mare
Pentru mulți e permanent.
epigramă de Corneliu Costăchescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Electorală
Cu ardoare, dând din mână,
Promitea mulțimii... tot,
Dar, ales de-o săptămână,
Începu să-l doară-n cot.
epigramă de Ionel Negruț din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Grijă familială
Când văzu că mariajul
Scârțâia deja, la ei,
Vrând să-nlăture blocajul
A luat-o pe ulei.
epigramă de Ionel Negruț din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Balerina din "Lacul Lebedelor"
Lebăda dorea nespus
Chiar pe soacră să încânte
Și așa a fost, în plus,
Soacra i-a cerut să cânte...
epigramă de Ionel Negruț din Semne ale timpului nostru (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Modus Vivendi
Cum doctori în halate
Așteaptă bani în plic,
Fiind sărac, la toate
Rezist că n-am nimic.
epigramă de Ionel Negruț din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se poate trai curat într-o țară cu lichele.
Cezar Petrescu în Calea Victoriei
Adăugat de Elle

Comentează! | Votează! | Copiază!