
Făgăduință
La ceas de restriște
Mă vreau ocrotită
De roua de lacrimi
Cu doruri stropită.
Îmi umple lumina
Capela trupului
Tainița râvnită
De ghearele lupului.
Fărâma din mine
Cu teamă ivită,
Cu veghe și zbucium,
Crispare zidită.
Deschid o fereastră
În vechea credință
Și-n lanul în pârg
Las făgăduință:
S-adun aurul holdei
De grâu în năstrapă,
Să-l ud cu sudoarea
Lăsată de apă.
Sunt una cu bobul,
Tărie primesc
Și-mi simt rădăcina
-N pământ românesc.
poezie de Gabriela Gențiana Groza din Rostiri (1997)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre rouă
- poezii despre protecție
- poezii despre lupi
- poezii despre frică
- poezii despre dor
- poezii despre cereale
- poezii despre ceas
- poezii despre aur
Citate similare

Veghe
Mă depărtez de timpul meu,
De anii care-n fugă curg,
Prezentul zboară-n felul său
Și-mi poartă clipele-n amurg.
Aud al zbaterii ecou
Când saltă cremenea pe drum,
Un veac s-a stins și altul nou
Se naște în dureri acum.
Îmi cere Domnul brațul iar
Ostaș să-i fiu pe-al vieții ram;
Mi-e dor să cânt cu glasul clar
Al tinereții când visam.
Tărie dă-mi la asfințit
Mărite-al meu Iisuse Sfânt,
Să-mi știu destinul împlinit
În trecerea pe-al Tău Pământ.
Calmează-al lumilor tartar,
Fii blând, Divine-ndurător,
Primește-al veghii mele dar,
Fidel la poale de Tabor.
poezie de Gabriela Gențiana Groza din Lampioanele vii (2009)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viață
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre prezent
- poezii despre naștere
- poezii despre muzică
- poezii despre fidelitate

Dorința unui elev la Olimpiadă
Sunt olimpic la română
Și-n lucrare mă pronunț:
Vreau să-mi dați o notă mare,
Dacă nu... eu vă denunț!
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (2 martie 2017)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre Olimpiadă, epigrame despre elevi, epigrame despre dorințe sau epigrame despre România

Abia o umbră
în puful de păpădii
de dimineață
la marginea viselor
lanul copt al faptelor
tanka de Gabriela Gențiana Groza (mai 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre visare, citate de Gabriela Gențiana Groza despre visare, citate despre dimineață sau citate de Gabriela Gențiana Groza despre dimineață

Piersic în floare -
parfumul trupului tău
radiind pace
haiku de Gabriela Gențiana Groza (1 martie 2017)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre piersici, citate despre pace, citate de Gabriela Gențiana Groza despre pace, citate despre flori sau citate de Gabriela Gențiana Groza despre flori

lumină de Paști -
în roua Învierii
numai Iisus
haiku de Gabriela Gențiana Groza (2010)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre rouă, citate despre lumină, citate despre creștinism sau citate despre Iisus Hristos

Emisiune de cooking la TV
Ciorbă vreau, de perișoare,
Simt că-mi lasă gura apă
Și mă satur de savoare
... Nici un serial nu-mi scapă!
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (20 iunie 2016)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre seriale, epigrame despre mâncare sau epigrame despre gură

Prima ninsoare -
porumbei la fereastră
își iau tainul
haiku de Gabriela Gențiana Groza din La mâna lui Cronos, haibun, haiku și tanka (2012)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre porumbei, citate de Gabriela Gențiana Groza despre porumbei sau citate despre ninsoare

Lumină-n Brumar-
poposind la fereastră
în toiul nopții
haiku de Gabriela Gențiana Groza (14 noiembrie 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noapte sau citate despre miezul nopții

În lan de grâu copt
adierea vântului
leagănă fluturi-
un șirag de mărgele
la gâtul frumoaselor
tanka de Gabriela Gențiana Groza (10 iulie 2017)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vânt, citate de Gabriela Gențiana Groza despre vânt, citate despre frumusețe, citate de Gabriela Gențiana Groza despre frumusețe sau citate despre cereale

Tren șerpuind -
privind prin fereastră
căpițele ninse
haiku de Gabriela Gențiana Groza (decembrie 2016)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trenuri sau citate de Gabriela Gențiana Groza despre trenuri

Export românesc
Fabricile s-au topit,
Mediul parcă-i mai curat,
Exportăm necontenit
... Aer îmbuteliat.
epigramă de Gabriela Gențiana Groza din cenaclul "Satiricon" Cluj-Napoca (2009)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre comerț exterior, epigrame despre curățenie, citate de Gabriela Gențiana Groza despre curățenie sau citate de Gabriela Gențiana Groza despre România

Lumina înhămată
Pe sub mine umblă noaptea cu inima scoasă,
Mă caută prin bobul de grâu, pe limba de coasă,
Prin viermii trecuți în maldăr de carne de om,
Prin rădăcina adâncă săpată în coaste de pom.
Pe mine m-aleargă prelung pierderea mea
Din valurile în care înoată-n neștire o stea,
Timpul dispare în spații ascunse, albastre
Unde s-au topit amărând despărțirile noastre.
Nimeni nu umblă cu noaptea-n pantofii uzați
Punând tămâie la zborul de îngeri derutați,
Nimeni nu aruncă în brazdă, în limba de coasă
Bobul de grâu cât pâinea feliată pe masă.
Doar viermii încolțesc în coaste de stele,
Ne facem din pieile lor arătoase pavele,
Ne îndreptăm spre raiul primordial, total,
Să înhămăm lumina la propriul nostru cal.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre încălțăminte, poezii despre zbor, poezii despre viermi, poezii despre religie, poezii despre rai sau poezii despre pâine
Geneză
Frământată din lutul aștrilor
amestecată cu grai de zeu
am adunat din Heracles existența
am băut din bobul de grâu lumina
și doina din fluiere
și dorul din oameni
și mi-am întins rădăcina
în țărâna cerului
apoi m-am ivit din luceafăr
și am coborât pe pământ
prefăcută-n gând curat.
poezie de Melania Manta din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodență "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lut, poezii despre gânduri, poezii despre existență sau poezii despre curățenie

Vatra satului-
la ceas de primăvară
concert de cocoși
răcoarea dimineții
înviorează simțurile
tanka de Gabriela Gențiana Groza (16 martie 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre simțuri, citate despre primăvară, citate despre cocoși sau citate despre ceas

pe noptieră
jurnalul cu amintiri
din vacanța la mare
numai Luceafărul
prin fereastră în noapte
tanka de Gabriela Gențiana Groza din Irundel și Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vacanță, citate de Gabriela Gențiana Groza despre vacanță, citate de Gabriela Gențiana Groza despre noapte, citate despre amintiri sau citate de Gabriela Gențiana Groza despre amintiri

Etern peregrin
Mă cufund uneori
în gheizerele sufletului tău
să sting văpaia
se-ți mistuie firea,
fără să știi...
Călător neînfrânat
încerc bucuria
să aflu, în fine,
oaza-mplinirilor noastre.
Știu acum
că mă confund
cu vibrația aripii tale
cu zbuciumul firii,
și-atunci
caut înfrigurat
în locașul
cel strașnic ascuns,
giuvaierul miraculos,
ce-i sprijin făpturii tale
în secunda de cumpănă.
............................
Peregrin prin fluidul
speranțelor tale,
simt timpul
cum picură
în vene-ncordate
proaspete arabescuri
de apă și foc,
de lut frământat,
în aerul clar
de Prier.
Și iar călător
prin zestrea bunilor tăi,
las pana să descrie
magia destinului
ce te-a ales pentru mine,
pe-acest
tăpșan rourat de mileniu.
Iar și iar călător
în lanul copt
al dorințelor tale,
ridic osanale
că pot să ajung
în labirintul ascuns
privitorului,
în tainița dulce-amăruie
a viselor tale târzii...
Etern peregrin...
poezie de Gabriela Gențiana Groza din Brevi finietur... (2002)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre suflet, poezii despre secunde, poezii despre dorințe, poezii despre bucurie, poezii despre aripi sau poezii despre aer

Sunetul ploii
șiroind la fereastră
în miez de noapte-
numai gândul pribegind
la fiul dus departe
tanka de Gabriela Gențiana Groza (24 iulie 2017)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sunet, citate despre ploaie, citate de Gabriela Gențiana Groza despre ploaie, citate despre gânduri sau citate de Gabriela Gențiana Groza despre gânduri

Drapelul românesc
Crâmpei de suflet de român,
Pe glie-n veci, aici stăpân,
Veghează strălucind un astru
În roșu, galben și albastru.
madrigal de Gabriela Gențiana Groza (12 octombrie 2016)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre suflet, citate de Gabriela Gențiana Groza despre suflet, epigrame despre roșu, epigrame despre galben, citate de Gabriela Gențiana Groza despre galben, epigrame despre drapel, epigrame despre astre sau epigrame despre albastru

Drapelul românesc
Crâmpei de suflet de român,
Pe glie-n veci, aici stăpân,
Veghează strălucind un astru
În roșu, galben și albastru.
madrigal de Gabriela Gențiana Groza (12 octombrie 2016)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!

atingere-n taină
de roua-Învierii -
lumina Sfântă
haiku de Gabriela Gențiana Groza (2010)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfinți sau citate despre sfințenie