Quiproquo

Azi nu-ţi spun decât că te iubesc...
Dar cât timp te voi iubi nu ştiu -
Mâine, noul meu roman pe care-l scriu
Poate nu voi mai fi dornic să-l sfârşesc...

Dar cum eu voi fi-ntregit de tine,
Marea bucurie de-a mă şti iubit
Va lungi romanul meu la infinit
Numai dacă tu mi-l vei citi la fel cu mine...

Dar tu, vai!...
Nu-mi vei citi decât o filă -
Prima filă -
Fila cu-al tău nume,
Care va produce oarecare vâlvă-n lume,
Ca o nouă prorocire de Sibilă...
Eu, în schimb, mi-l voi citi mereu,
Până ce,-ntr-o bună zi,
Eroina din romanul meu va-nnebuni -
Şi cuminte voi rămâne numai eu!...
Iată!...
Eu ţi-am spus tot ce gândesc...
Dar tu, dacă crezi că ştii ceva mai mult,
Spune-mi tot ce ştii -
Că eu te-ascult...
Poate-mi voi sfârşi romanul,
Fără să te mai iubesc!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (octombrie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Ion Minulescu, la romanul "Corigent la limba română"

Nu ştiu dacă aşa e
Cum te lauzi - dar se ştie
Că romanul va rămâne
Corigent la... veşnicie.

epigramă de Ion Pena din Scrieri (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc fără cuvinte

Când nu îţi spun că te iubesc să ştii că te iubesc mai mult
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac şi să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte

Când uit să-ţi spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare

Când nu ţi-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Şi neştiind că te ador, mi-ai plâns în braţe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe

Când nu-ţi voi spune te iubesc, să ştii că te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc fără cuvinte…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am spus

Ţi-am spus că te iubesc şi ţi-am dat drumul,
În înălţimi să zbori către un alt necunoscut
Şi am păstrat din umbra ta parfumul
Şi spinii trandafirului din inimi petrecut.

Ţi-am spus că te iubesc şi te-am eliberat,
Din straşnica închisoare a gândurilor mele,
Fără să-ţi spun că sufletu-mi rămâne de răni însângerat,
Asupra cărora am presărat, magnific praf de stele.

Ţi-am spus că te iubesc şi fără ca să ştii,
Ai preluat frumoasă, teribilă, ştafeta
Neîntâmplată, a unei mari iubiri târzii,
Cu care-am zdruncinat şi cerul şi planeta.

Ţi-am spus că te iubesc, fără nimic în schimb a cere,
Deşi de-a pururi, în veci, cerşind am să rămân,
Iubire închipuită, venin şi deopotrivă miere,
Fără să încerc vreodata asupra-ţi vreun asalt păgân!

Ţi-am spus că te iubesc şi ţi-am spus totul
Şi ce folos de totul, n-ai fi ştiut, de eu nu ţi-aş fi spus,
Şi daca-aş fi tăcut, la ce folos secretul?

Ţi-am spus că te iubesc. Ce dacă?
Naintea mea sau după, chiar zeci de guri ţi-au spus.

poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Alexandru Deal pentru romanul "Laşii"

Aievea văd mirajul de cerneală
Al temerarilor în care vrei să crezi.
C-ai scris romanul este-o îndrăzneală,
Dar ce curaj sublim să-l şi semnezi!

epigramă de Laurenţiu Cerneţ din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanul târziu

Povestea n-am putut să-ţi fiu
Din zori de zi, la răsărit,
Dar poate c-aş putea să-ţi scriu
Romanul de la asfinţit.

Poate c-a fost să ne-ntâlnim
Cumva, aşa, mai spre apus,
Să avem timp să ne iubim
Când toate grijile s-au dus.

Şi-atunci mi-am cumpărat cerneală
Şi-s dornică să scriu din nou,
Tu dă-mi o pagină, dar goală,
Eu scriu romanul cu stilou.

Chiar de-i apus, e minunat!
E cerul nostru sângeriu,
Şi tu, şi el m-aţi inspirat
Ca să încep, din nou, să scriu.

Cât eu pun suflet şi candenţă
Pe coala ce mi-o dăruieşti,
Ai grijă, tu, din neglijenţă
Să nu cumva s-o murdăreşti!

poezie de Florentina Mitrică (4 iunie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai e o zi

Mai e o zi şi n-ai să mai vii
Mai e un ceas şi am să te las
Să pleci, cu visul meu

Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubeşti
Mâine ştiu că iar ai să greşeşti
De-acum îţi spun să pleci

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu
Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Mii de cuvinte de dor am şoptit
Nici nu mai ştiu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic

Totu-i departe s-a dus ca un fum
Nu vreau decât să fiu singură acum
S-o iau de la început

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi şi tu

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

Poţi să-mi spui orice acum
Doar că nu te cred
Mă simt bine şi aş vrea
Altceva

Numai...
Altceva...

Mai e o zi
Până vei şti
Cum e să pierzi

Numai o zi
Şi ai să ştii
Cum e să pierzi
Şi-atunci poate nu vei mai greşi

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să despoi romanul de toate elementele care nu sunt specifice romanului. Aşa cum, odinioară, fotografia a debarasat pictura de grija unei anume exactităţi, fonograful va curăţi ca mâine romanul de dialogurile relatate, din care, de prea multe ori, realiştii îşi fac o adevărată glorie. Evenimentele exterioare, accidentele, traumatismele aparţin cinematografului; se cuvine deci ca romanul să i le lase lui. Chiar şi descrierea personajelor nu mi se pare defel că ar aparţine exclusiv acestui gen. Da, într-adevăr, mi se pare că romanul pur ar trebui să se ocupe de descrierea personajelor.

Andre Gide în Falsificatorii de bani
Adăugat de milena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum te iubesc eu?

cum te iubesc dacă mereu ascund
nu ceva nici altceva
cum te iubesc dacă mereu fur
bucăţi din sfîrcuri

cum te am iubit, fără ce vrei
fără flori fără apă
cum te am iubit cu aer
importat în genunchi

cum te voi iubi lănga durerea
aia galbenă şi trampă
cum te voi iubi aşa şi aşa
fără să te muşc

poezie de Bebe Bocică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreabă Luna

Îţi mai aminteşti ceva de mine?
Măcar, poate puţin, din când în când
Măcar pe-o filă dintr-un tainic gând
Cu Luna vorbesc mereu de tine

Spune-mi de ştii că încă te iubesc?
Mai ţii minte buchetele de flori?
Tu şi acum mă ţii până în zori
Un câmp de flori aş vrea să-ţi dăruiesc

Îţi mai aminteşti ceva de mine?
De ochii mei plecaţi în faţa ta
De teama mea de-a nu te supăra

Aş vrea, mereu puţin, din când în când
Când ai o stare încremenită
Să-ţi stau sub gene - măcar o clipă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt acum, cuvânt!

Citeşte-mă, deschide-mă filă după filă
nu sări un rând
sunt eu acolo scrisă
crede-mă, sunt scrisă în cuvânt
seara târziu, în noapte
de nu mă mai găseşti, deschide o pagină de carte
şi ia, filă după filă, cu grijă tare, totul, de la început
nimic acum nu poate să ne mai despartă
căci eu nu mai sunt, decât cuvânt
acolo împreună, ne vom citi noi viaţa
tu pe pământ, iar eu... un zâmbet, zburând în vânt
prin primăvara care te răscoleşte, aminteşte-ţi
ultimul meu cuvânt
Dimineaţa! pune doua ceşti pe masa albă
cafeaua pune-o cu zâmbet, cu mine-n gând
şi... îndulceşte-o, gândeşte-te că încă sunt
sunt pe cealaltă parte, acolo undeva, priveşte-mă, te aştept!
şi nu uita că până atuncea
chiar dacă eşti singur, că eu încă pentru tine
sunt cuvânt!

poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii că te iubesc

Să ştii că te iubesc mai mult decât ţi-o spun
Te simt aici fără să am nevoie de cuvinte,
Să nu te prefaci că nu mă ai şi tu în minte,
Căci sunt jurământul florilor cu acelaşi parfum

În visul tău tresar când tu nici nu-ţi doreşti,
Să nu crezi că mă pierzi printr-o uitare
Sunt clipa sufletului ascunsă într-o floare
Lăsând iubirea mea sinceră s-o primeşti

Să ştii că te iubesc, chiar de nu ţi-o spun
Sărutul ce ţi-l dau în somn să-ţi aducă aminte
Că te iubesc fără să folosesc mii de cuvinte,
Că sunt şi rămân parfumul vieţii pe-al tău drum.

poezie de Amelia Florentina Glava din Ochii tăi (2016)
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holly Kennedy: Tot ce ştiu este că dacă nu reuşeşti să îţi faci un rost în viaţă şi nu contează dacă realizezi opere de artă sau taco sau chiar o pereche de şosete, vei rămâne un om obişnuit! Creează ceva... nou şi astfel rămâne o parte din tine în lumea asta, o parte a ta pe care o poţi vedea, auzi, citi sau simţi... şi astfel afli mai multe despre... tine. Puţin mai mult decât ştiu ceilalţi despre ei înşişi... Are vreun sens ce spun?
Gerry Kennedy: Da... ceea ce spui tu e că vrei să pictezi şosete.
Holly Kennedy (entuziasmată): Poate!

replici din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito

Iubito
Dacă eu aş fi o mare de-ntuneric
În apele nebănuitelor căi
Atunci tu i fi un îngeraş feeric
Şi am fi împreună amândoi

Când soarele înspre amurg se-ndreaptă
Tu luminezi cărarea sufletului meu
Iubirea spre mâine e o treaptă
Pe care să păşim doar TU şi EU

Atât de mult eu te iubesc pe tine
Chiar de-mpreună noi să fim nu-i greu
şi zi şi noapte mă gândesc la tine
Pe tine doar... te voi iubi mereu

În clipele când nu eşti lângă mine
Îmi pare că lipseşti de ani şi ani
Iar buna-dispoziţie-mi revine
Numai atunci când tu apari.

Să ştii că eu trăiesc doar pentru tine
Hrănindu-mă cu dragostea, cu dorul tău
şi cred când spui că mă iubeşti pe mine
aşa cum eu te voi iubi mereu!

poezie de Andrei Lupu
Adăugat de Andrei Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valoarea unei biografii constă în noutatea şi exactitatea faptelor dezvăluite. Valoarea unui roman, în dezvăluirea posibilităţilor, până atunci ascunse, ale existenţei ca atare; altfel spus, romanul descoperă ceea ce se află ascuns în fiecare dintre noi. Un elogiu curent adus romanului este de a spune: mă regăsesc în personajul cărţii; am senzaţia că autorul a vorbit despre mine şi că mă cunoaşte; sau sub formă de reproş: mă simt atacat, dezgolit, umilit de acest roman. Nu trebuie niciodată să batjocorim acest gen de judecată, aparent naivă: ea e dovada că romanul a fost citit ca un roman.

Milan Kundera în Testamente trădate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roman

Sunt dornic să scriu un roman,
Dar am o frică neînţeleasă,
De atâtea pagini stând să iasă
Dintr-un anonimat tiran.

Că-i parcă o pedeapsă scrisul
De coale lungi, cu personaje
De eroii buni, sau derapaje...
S-aleg happy end, sau ucisul!?

Şi truda n-ar fi peste poate,
Că nu-s nici rime, versuri, strofe,
Ritm, iamb, nu se cer apostrofe...
Nici stiluri n-ai... să le ştii, toate!

Mister de foi, ca un tiran,
Un dictator, făcându-mi frică;
Cine o citi, la o adică,
O proză fadă, de roman?

Erou, să fie tot un Dan
Şi cineva ar da vreun ban?...
Nu'ş ce-mi veni, aşa taman?!
Nu ştiu?... E-un subiect... viclean?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Te iubesc, în fiecare cuvânt pe care n-am apucat să ţi-l spun...
Pentru fiecare lacrimă născută de dorul tău,
Nu pot decât să te iubesc în gând, de departe,
Cu sufletul pe jumătate fericit, pe jumătate pierdut...
Te iubesc pentru că am uitat ce am fost înainte de a te iubi pe tine.
Te iubesc, chiar şi când nu ar trebui să te iubesc.
Te -am iubit şi nu voi înceta să te iubesc, dacă -mi vei şi permite.
Te iubesc şi mă bucur ca un copil de acadeaua lui primită în dar,
Ştiu, sunt naivul ce încă mai crede că există cineva pentru fiecare în lume...
Acel cineva de care doar moartea te va despărţi.
Dacă te iubesc nu înseamnă ca eu sunt acel romantic, cu suflet bun şi mare,
Ci pentru ca eşti tu cel mai bun lucru ce există şi a prins rădăcini ţn mine, femeie fără chip!
Te iubesc şi-mi este teamă că atunci când te voi găsi,
Voi fi prea... bătrân să te mai pot iubi...
Dar m-aş mulţumi decât cu şansa oferită,
Doar să te iau de mână şi să te plimb prin parcul sufletului meu
Să-ţi citesc toate poemele scrise în cinstea şi de dorul tău,
femeie minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrumută-mi un căţel

Îţi voi împrumuta un căţel, a spus Dumnezeu,
ca tu să-l iubeşti cât timp îl vei avea alături
şi să-l plângi când nu o să-l mai ai.
Poate unsprezece-doisprezece ani
ori, poate, doi sau trei...
Dar, te rog, până-l voi lua-înapoi
ocroteşte-l, vrei?

Te va înveseli cu giumbuşlucurile lui şi
(dacă timpul petrecut împreună va fi scurt )
vei rămâne cu nişte amintiri frumoase
care-or să te consoleze-n ceasul mohorât.
Nu-ţi promit că va rămâne cu tine zeci de ani,
pe lume-s hărăzite să vină şi să plece toate...
dar sunt lucruri simple pe care nu le ştii, şi-acest căţel
te va-învăţa cum să treci prin viaţă şi printr-o lungă noapte.

Am căutat în lumea largă îndelung
un suflet care să-i merite gingăşiile canine
şi din mulţimea-atâtor oameni,
iată, te-am ales pe tine.
Acum, îl vei iubi cât merită,
n-o să consideri efortul tău prea mare,
nu mă vei urî când va veni ziua să-mi iau căţelul
înapoi, aşa cum aş culege-o floare?

Mi-ar plăcea să te-aud spunând
"Sfinte Doamne,-împlinească-se-a Ta voie!"

Sau "pentru toate bucuriile pe care-acest căţel mi le aduce,
riscul de-a lăcrima la despărţire mi-l asum de bunăvoie."

Îi vei face adăpost, îl vei ocroti cu grijă şi blândeţe,
îl vei iubi atâta vreme cât îl ai şi poţi?
Iar pentru fericirea pe care-o vei afla
recunoştinţă oare o să-mi porţi?

Dar dacă va trebui să-l chem la Mine
mai repede decât te-aştepţi şi-alegi,
tu fii tare-n tristeţea pe care-o simţi
şi-încearcă să-înţelegi.
Dacă, prin iubirea ta, vei reuşi
dorinţa-Mi să-împlineşti, în amintirea lui
( care nu va scădea, ci va creşte înzecit )
fii vesel în fiecare zi pe care-o trăieşti sub soare
convins că şi el, de-asemeni, te-a iubit.

poezie de Autor necunoscut – SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depinde numai de tine

Ştii tu cât de înalt este cerul deasupra ta?
Atât cât ţi-l imaginezi!
Ştii tu cât de puternică este dragostea?
Atât cât vrei să o simţi!
Ştii tu cât de aproape îţi este Dumnezeu?
Atât cât Îl laşi tu să-ţi fie.
Ştii tu că depinde numai de tine dacă înaintezi
sau dacă baţi pasul pe loc?
dacă realizezi ceva sau dacă viaţa trece
numai pe lâangă tine?
Dacă transformi mica lume ce te înconjoară
sau dacă rămâne totul neschimbat în jurul tău?
Toate acestea îţi stau în putere... Dacă vrei...
Dumnezeu este cu tine!
Ştiai aceasta?

poezie de Eva Goes
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!