Perspectivă
La noi belșugul o să vină
Cam peste zece... ani-lumină!
distih de Ion Bindea din Distihuri (2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Mulți ani-lumină, copile!
Mulți ani-lumină, copile-bărbat,
O viață frumoasă te-așteaptă 'nainte.
Ești liber și tânăr, sănătos și curat,
motiv de mândrie la orice părinte.
La mulți ani-lumină copile-copil,
Cuminte și pur să trăiești în lumină
Deviza să-ți fie plăcutul util,
Cuvântul puternic și fața senină.
La mulți-ani lumină bărbate-copil,
Un munte de bine și-o viață ușoară...
Ți-aș zice, deci clasicul text inutil,
Dar nu-s comestibile toate ce zboară.
La mulți ani-lumină bărbate-bărbat,
Al tatălui fiu și al mamei nou-crai,
de vreo două decenii,, la față schimbat"...
La mulți ani-lumină, copile-Mihai!
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de zece
pe sârma de rufe
atârnă zece cârlige colorate.
în palmele mele
zece degete adună lumina
din primele zece raze de soare
ce proptesc cerul.
printre ramuri
zece frunze îngălbenesc
văzând cu ochii.
crizantema își deschide zece petale
și zece boabe de rouă
se rostogolesc în privire.
această dimineață
ar putea fi una de zece stele
dar nu e decât
o dimineață de toamnă!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zece
Dacă numeri pân' la zece,
Zice-se, mânia-ți trece.
Șeful, cât mi-e de urât,
După "zece"-l strâng de gât.
epigramă de Mihai Teognoste din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine are vină
de ce cerem lumină
v-ați gândit că nu are vină
când o punem mască peste tină
ca să o aruncăm cu a noastră vină
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zece unchi sau zece mătuși nu-i pot înlocui pe tata și pe mamă. Așa cum zece tați și zece mame nu au însemnătatea soțului și soției.
Dazai Osamu în Povestea orfanului
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zece în zece
din zece în zece ani vin la balcic
sau
la nevoie o dată la zece vieți
regret
nespus nu mai cred să fie
timp
pentru încă un balcic nostalgic în trăirea de-acum: simt
cum
pereții de calcar își caută
fanta
prăbușirii umbrelor dumnealor în oasele mele surcele
din zece
versanți n-au rămas
decât
maximum zece
ani de
trăit cu pensula în putere
sau zece
vieți fără semețele coaste de-argint (?!) apropiate
inimii
inimii lor sfâșiate
în timp
de alte zece timpuri
zece alte
timpuri abia începute și neterminate
poate
nici nu mai cred nu
mai
văd în culori
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Apusul
... și zarea înecată -n aur
și ceru-n albăstrime
sunt doar o boage de tezaur
din tainele sublime
și clipele ce trec în fugă
și ani-lumină
sunt doar un sentiment de rugă
inclus în vină...
poezie de Iurie Osoianu (25 decembrie 2018)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
În urmă cu zece ani, luna era un subiect de inspirație pentru poeți și o oportunitate pentru îndrăgostiți. Peste zece ani nu va mai fi decât un alt aeroport.
citat din Emmanuel G. Mesthene
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastișă
moto: Lasă-mi domnule în pace
Tihna mea din carapace
Că nu de flori de măr,
Mă tragi tu de păr!
----------------------
La râpa lui Udevenrode
străjuiesc gasteropode
să nu mai vină din Atici
doctorii în matematici
cât e ceasul cristalin
și fe-cioara Geraldine
că pun totul în balanță
numără și trag în stanță
sunetele și măsura
fac abstracție
cezura
ca să schimbe un macaz
și să cadă în extaz
Că vedeți voi, simetria
nu se scurge din vreun blid
n-are (chiar) nimic cu geometria
sau cu Euclid
Ce să mai zic despre poftă
dacă moftul n-are moftă
o dată, de două, de 9
a-nceput să plouă
lentile lente ori latente
uite-le cum fac talente
pe sub geamul lui Terente
Asta este: picătura
cade, nu se dă de-a dura
peste zece babe slabe
cocârjate-ntre silabe,
peste zece babe știrbe
care culeg știr, bre
le văd și mă mir
cu ochiul ceachir
sictir bre,
sictir...
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără rost
Multă vreme am umblat
Pe la pomul lăudat;
Peste tot avut-am parte
De promisiuni... deșarte.
epigramă de Ion Bindea din Ion Bindea, Epigrame 80 (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zece
Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece
Zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa
Zece zile trec absurd de nu stiu
Nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putine
Doua stele, paralele,
Stele, lacrimi innodate si
Lumina de la ele
Pentru tine toate
Patru printi cu trei castele
Ape, lanturi fermecate si
Tot cerul peste ele
Pentru tine toate
Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece
Zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa
Zece zile trec absurd de nu stiu
Nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putine
Sapte zane, toate bune
Licurici, sperante-n noapte si
Piticii din poveste
Pentru tine toate
Noua magi in faptul serii
O potcoava sus departe, si
Comorile din suflet
Pentru tine toate
Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece
Zece pictori se tot mira
Cat esti de frumoasa
Zece zile trec absurd de nu stiu
Nu stiu cum, nu stiu pe unde, nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine
Tot ar fi putï ne
cântec interpretat de Florin Chilian, muzica de Florin Chilian, versuri de Florin Chilian
Adăugat de Toma Adrian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Belșugul și viciile
După cum spunea Horațiu, când belșugul ne răsfață,
Pierdem vremea cu nimicuri, iară mintea cea isteață
Intră parcă-n amorțire, "lunecăm în moliciune",
Viciile dau năvală fără pic de sfiiciune.
Vitregia vieții, însă, cu puțin se mulțumește,
Spiritul ea ți-l ascute, trupul ea ți-l oțelește.
poezie de George Budoi din Viciul și Virtutea (8 septembrie 2016)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Între femeia virtuoasă și cea cu o moralitate dubioasă, deși fizic poate fi frumoasă, sunt ani-lumină distanță, prima dobândind a înțelepciunii prestanță ce are peste milenii rezonanță.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Zece
Că "Zece"-aș vrea să-mi fie nu doar titlu,
Vă spun acum senin, cu "modestie",
Dar tare mi-ar plăcea: zece să fie
Și-o notă pe volum (ca un subtitlu).
Să vă explic de ce e titlul "Zece"?
E simplu: zece strofe-au fost de-ajuns
Ca, în poem de-au fost, să fi pătruns
În noul meu volum și... să nu plece.
Dar unele poeme, cu ardoare,
Deși erau mai lungi decât am vrut,
Au fost bine-venite, și-au avut
Bilet cu "Doi ori zece", la intrare.
Iar spre final, venite-așa, puhoi,
Spunându-mi că-s frumoase, vor și ele,
Au mai intrat, din versurile mele,
Și poezii de "Zece supra doi".
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
10 porunci
Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece,
Zece picturi se tot mira,
Cat esti de frumoasa.
Zece zile... trec absurde nu stiu,
Nu stiu, cum nu stiu, pe unde nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine...
Tot ar fi putine.
Doua stele... paralele,
Stele, lacrimi, inodate
... si...
Lumina de la ele,
Pentru tine toate.
Patru printi cu trei castele,
Ape, lanturi fermecate
... si...
Tot cerul peste ele,
Pentru tine toate.
Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece,
Zece pictori se tot mira,
Cat esti de frumoasa.
Zece zile... trec absurde nu stiu,
Nu stiu, cum nu stiu, pe unde nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tine...
Tot ar fi putine.
Sapte zane, toate bune
Licurici, sperante in noapte
... si...
Piticii din poveste
Pentru tine toate.
Noua magi in faptul serii
O potcoava sus departe
... si...
Comorile din suflet
Pentru tine toate.
Zece intamplari ciudate si-o minune
Te-au adus in casa, zece,
Zece picturi se tot mira,
Cat esti de frumoasa.
Zece zile... trec absurde nu stiu,
Nu stiu, cum nu stiu, pe unde nu stiu
Zece vieti de-as sta cu tïne...
cântec interpretat de Florin Chilian, muzica de Florin Chilian, versuri de Florin Chilian
Adăugat de Doina Bumbuț

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mantră pentru Lulu
Ne smulgem din oase ca-n jocurile de cărți
Ne pică zece de treflă
Scuipăm niște ani-lumină
Lulu îți fumează carnea,
Nu se sfiește să-și îngroape în sacrum
Cele cinci mii de legi pentru cele cinci mii de zile
De când se târăște pe pământ.
"Ai grijă să nu NE lovești prea tare!"
poezie de Raluca-Ștefania Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când răsuciți comutatorul, nu contează dacă a fost închis timp de zece minute, zece ani sau zece decenii.
citat din Sharon Salzberg
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A urmat trăncăneala a zece mii de limbi. O clipă după aceea, zece mii de fețe s-au întors spre cer, zece mii de pipe căzură deodată din colțurile a zece mii de guri și un strigăt, care nu poate fi asemuit cu nimic altceva decât cu vuietul Niagarei, răsună îndelung, cu putere, cu furie, prin toate împrejurimile Rotterdamului.
Edgar Allan Poe în Mellonta tauta
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulți ani-lumină, azi!
Din "Tabăra Prieteniei" vă urez, iubiți confrați,
Albă să vă fie calea, caldă inima în piept,
Slova să vă fie lină și Cuvântul înțelept,
Iară la onor, la faimă și măriri să nu visați,
Doar la tainica vibrare a mesajului din stele
Aplecați urechea minții și cu ea vă săturați.
Nu vă amăgiți cu texte și pretenții clar-obscure
Îndemnați de incolore măști cu aură de carte.
Cei ce n-au nimic a spune, n-au nici lege, nici dreptate,
Ei sunt negustori de piele de la urșii din pădure
Și iluzie rotundă pentru capete pătrate,
Cum că... tot ce-i azi în aer, zboară spre eternitate.
Prin urmare întru cultul veacului ce va să vină,
Vă salut pe cei ce credeți, cei ce scrieți și iubiți,
Floarea, stelele, pământul și care vă nevoiți,
Zile, nopți trudind Cuvântul, adevăr ca să devină,
Rațiune și simțire, tot ce trebuie să știți...
E... că dincolo de stele unde timpul se comprimă,
Poezia se măsoară nu în ani, ci în ani-lumină.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulți ani-lumină, azi!
Azi de ziua poeziei, vă urez iubiți confrați,
Albă să vă fie calea, caldă inima în piept,
Slova să vă fie lină și Cuvântul înțelept,
Iară la onor, la faimă și măriri să nu visați,
Doar la tainica vibrare a mesajului din stele
Aplecați urechea minții și cu ea vă săturați.
Nu vă amăgiți cu texte și pretenții clar-obscure
Îndemnați de incolore măști cu aură de carte.
Cei ce n-au nimic a spune, n-au nici lege, nici dreptate,
Ei sunt negustori de piele de la urșii din pădure
Și iluzie rotundă pentru capete pătrate,
Cum că tot ce-i azi în aer, zboară spre eternitate.
Prin urmare întru cultul veacului ce va să vină,
Vă salut pe cei ce credeți, cei ce scrieți și iubiți,
Floarea, stelele, pământul și care vă nevoiți,
Zile, nopți trudind Cuvântul, adevăr ca să devină
Rațiune și simțire, tot ce trebuie să știți...
E... că dincolo de stele unde timpul se comprimă,
Poezia se măsoară nu în ani, ci în ani-lumină.
poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!