
Spațială
În planetele cerești
Există spirit uman,
Pentru că un... marțian
În cugetu-i... Marțial
Și profund filozofal,
Ne dă sfat prin cosmogramă
Să ferim de epigramă
Persoanele pământești,
Ci să combatem prin ele
Doar năravurile rele.
Pilulele curative
Din versuri educative
Că nu aveam lea... vedeam,
Însă nu mă dumiream
De ce oamenii se-nșeală
Căzând mereu în greșeală...
Și secole au urmat
Sfatul rău ce li s-a dat,
Persoana s-o menajeze,
Iar năravul să-l blufeze.
Chiar la ora actuală
Sunt destui care ne-nșală,
Susținând fără temei
CONFRUNTAREA DE IDEI,
Respingând, făcând fasoane,
Orice ATAC LA PERSOANE,
De parcă în mod imun
N-ar avea nimic comun,
Iar mina ideilor
Ar fi în afara lor.
Dacă ar fi după mine
Aș socoti că e bine
Să ironizăm fasoana,
Dar să-nțepăm și persoana,
Nu cu acul... cu undreaua,
Nu numai... să batem șaua,
Slăbiciuni, năravuri, toane,
Fiind numai în persoane,
Înțepătura și hazul,
Făcând să crape obrazul.
Spunând omului în față,
Nărăvitul se dezvață,
Îngâmfatul se desumflă,
Pățitul în iaurt suflă,
Mincinosul spune drept,
Prostul nu mai e... deștept,
Risipitoru-i... strângător,
Iar leneșul... muncitor.
Unora le pică nasul,
Altora le piere glasul.
Prcedând în acest fel
Atingem un dublu țel...
Combătând ce este rău,
Secăm și izvorul său...
Să curgă totul în fașă,
Iar gluma nu se îngroașă.
Dacă nu-și vede făptura
Și nu simte-nțepătura,
Că e el... nimeni nu crede
Și mereu pe altul vede.
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre umor
- poezii despre sfaturi
- poezii despre idei
- poezii despre versuri
- poezii despre timp
- poezii despre prostie
- poezii despre poezie
- poezii despre planete
- poezii despre nas
Citate similare
E ciudat că dacă două persoane au în comun ura față de o altă persoană, acolo se creează o legătură extraordinar de puternică, dar dacă două persoane au în comun iubirea față de alta, apare ura, invidia, concurența. De ce nu ne bucurăm? Persoana pe care-o iubim noi e iubită, iubirea o face fericită.
citat din Maria Dimian
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre iubire, citate despre invidie, citate despre fericire, citate despre bucurie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Se spune că bucuria cățărării nu depinde numai de traseu și de persoana ta, de antrenament și bioritm, ci și de persoana cu care te legi în coardă. Făcând parte dintr-un club studențesc de alpinism, m-am cățărat cu vreo sută de oameni. Dar numai cu vreo 4-5 dintre ei am simțit că bucuria e la cote maxime, un fel de scurgere de energie spre mine, în mine, prin coardă.
citat din Dinu Mititeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre studenție, citate despre legi, citate despre energie sau citate despre alpinism

Nu există tipare care să dureze o veșnicie. Unele persoane nu suportă terenul alunecos. Acestea se decid asupra unei filozofii de viață după care se ghidează mereu. Însă eu m-am hotărât să nu mă decid. Nu cunosc totul. Nu înțeleg totul. Și reacțiile mele și ale altora sunt un mister pentru mine. Las să curgă totul de la sine sperând că poate, în schimb, voi învăța să înțeleg tiparul fără de tipare.
citat din Lena Olin
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre filozofie, citate despre învățătură, citate despre viață, citate despre schimbare, citate despre existență sau citate despre cunoaștere
Orice om își ia puterea din frumușețe. Când nu mai vede frumusețea în nimic, mintea omului nu mai are nici o putere. Dacă bărbatul nu observă această energie, nu-și poate descoperi potențialul minții. Dacă nu interiorizezi această forță pe care o dă frumusețea, mintea nu are nici o putere. Nu vei vedea nimic grandios și sfânt în creație. Mintea își vede puterea numai când crede că viața este un miracol. Dacă nu observă acest miracol, în minte nu se va întâmpla nici un miracol.
Iustinian Cruceanu în Mintea condce lumea (iulie 2013)
Adăugat de Iustinian Cruceanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfinți, citate despre sfințenie, citate despre frumusețe, citate despre forță sau citate despre bărbați

Domnul Y nutrea o dragoste neîmpărtășită pentru o doamnă care a sfârșit prin a se căsători cu domnul X. Cu toate că domnul Y îl cunoștea foarte bine pe domnul X, de multă vreme și avea cu el chiar și relații de afaceri, el îi uită mereu numele, în așa fel încât se vede silit să întrebe alte persoane ori de câte ori trebuie să-i scrie. Este evident că domnul Y nu mai vrea să știe nimic despre fericitul său rival: "Nicht gedacht soll seiner werden!" ("Să-l ștergem din memoria noastră!")
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sfârșit, citate de Sigmund Freud despre sfârșit, citate de Sigmund Freud despre iubire, citate despre căsătorie, citate de Sigmund Freud despre căsătorie sau citate despre afaceri
DOAR ÎN TIMP CE OBSERVI OBSERVATORUL, OBSERVĂ LUMEA! Mihaela: Azi nu e marți? Maharaj: Mai întâi realizează Adevărul urmând indicațiile binecuvântate ale Libertății. Când și tu te vei topi în ea atunci și doar atunci o să vezi că pentru Libertate, pentru libertatea față de gând, oare gândul "marți" mai există? Ce gând există pentru Libertatea față de orice gând? Aparentele acțiuni ale Maestrului, ale libertății chiar dacă persoana le vede într-un mod fixist-extremist, pentru Libertate sunt doar grația prin care tu să vezi că poți păstra măcar o zi de tăcere, că poți rămâne ca simplă prezență, etc, etc,. OARE NU PE TINE VREI SĂ TE AFLI?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre libertate, citate despre gânduri, citate despre tăcere, citate despre timp sau citate despre adevăr

Strada
E o stradă lungă și tăcută.
Merg prin întuneric și mă împiedic și cad
și mă ridic, și merg orbește, picioarele mele
călcând piatra tăcută și frunzele uscate.
Cineva pe urmele mele calcă de asemenea, pietre, frunze:
dacă merg mai încet, el merge mai încet;
dacă fug, el fuge;
mă întorc:
nimeni.
Totul e întunecat și nu există uși,
numai pașii mei sunt atenți la mine,
mă învârt și mă tot învârt printre aceste colțuri
care duc întotdeauna la strada
unde nimeni nu mă așteaptă, nimeni nu vine după mine,
unde urmăresc un om care se împiedică
și se ridică și când se întoarce și mă vede spune:
nimeni.
poezie de Octavio Paz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre frunze, poezii despre tăcere, poezii despre picioare, poezii despre existență sau poezii despre căderea frunzelor
Ca o poveste a vorbei
Multe se mai spune-n lume,
Multe vreau să spun și eu.
Dacă sunt rele sau bune,
Voi sunteți criticul meu.
Se spune că...
Surdul nu aude, dar le potrivește.
Orbul nu vede, dar le nimerește.
Prostul nu e prost degeaba,
La leneș nu-i place treaba.
Vânătorul, din țânțar face armăsar.
Că minte n-are habar.
Pescarul are doar minciuni în cap.
La el, cât muntele e un crap.
Despre deștept, ce să spunem?
Cu ăsta, zău, nu ne punem.
El spune că era să moară, și a murit,
Că mai apoi s-a-mbolnăvit,
Că luna nu este pe cer,
Este la el în șifonier.
Că dacă omul se culcă,
A doua zi nu mai mâncă.
Îi ruginește gâtul când bea apă.
El numai cu vin se adapă.
Pentru el, munca e bună
Numai atunci când o adună.
De muncit el nu muncește,
Zice că muncind, sfârșește.
Spune că e mult mai bine
Să doarmă azi, să doarmă mâine,
Că la muncă, geaba vii, geaba te duci,
Geaba rupi acei papuci.
Cel mai bine-i pentru om
Să aibă toată viața somn.
Că și-așa ne trece viața
Și ni se răcește fața.
Deșteptul, cu foc ne spune
Că părăsind astă lume,
Ne pregătim, prin reîncarnare
Pentru o viață viitoare.
Hai să-i punem o-ntrebare:
- Care viață, frățioare?
Hai, să nu ne mai mințim,
Că doar una avem sub soare.
Pe asta-i bine s-o trăim,
Pământul să-l moștenim
Și visele să împlinim.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre somn
- poezii despre reîncarnare
- poezii despre muncă
- poezii despre minciună
- poezii despre țânțari
- poezii despre vânătoare
- poezii despre visare

Se vorbește mult de teatru, dar cine n-a făcut parte din el, nu-și poate închipui cu adevărat ce e scena. E de necrezut: oamenii aceștia nu se cunosc deloc pe ei înșiși, își fac meseria fără să reflecteze asupra ei, însă au pretenții nemăsurate. Nu numai că fiecare vrea să fie cel dintâi, dar vrea să fie și unicul; fiecare i-ar înlătura bucuros pe toți ceilalți și nu-și dă seama că nu ajunge la ceva decât împreună cu ceilalți; fiecare se crede grozav de original, dar când îl scoți din rutină, e incapabil să se descurce; în același timp e într-o agitație perpetuă în căutarea noutății. Și cu câtă îndârjire se sapă unul pe altul! Numai din cel mai meschin amor propriu și din mărunte interese personale se leagă între ei. Despre un sprijin reciproc nici nu poate fi vorba; o veșnică neîncredere este întreținută prin răutăți săvârșite pe ascuns și prin bârfeli; pentru ei, cine nu e desfrânat e prost. Fiecare are pretenția să i se dea o atenție fără margini și e sensibil la cea mai neînsemnată critică. Fiecare știe toate mai bine decât oricare altul. Dar atunci, te întrebi, de ce le fac pe toate pe dos? Mereu lipsiți de mijloace și mereu fără încredere, parcă de nimic nu se tem mai mult decât de ce e rațional și de bun-gust și la nimic nu țin mai mult, decât la dreptul suveran al bunului plac.
Goethe în Idealul plenitudinii umane
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre vorbire, citate despre teatru, citate despre răutate, citate despre reciprocitate, citate despre prostie, citate despre neîncredere sau citate despre meserii
Ura față de rău, care se manifestă, de fapt, prin durere, este necesară din punctul de vedere al corpului. Vorbesc însă de ura care provine dintr-o cunoaștere mai clară și o raportez numai la suflet. Afirm de asemenea că ura este întotdeauna însoțită de tristețe, deoarece răul nefiind decât o lipsă, nu poate fi conceput fără un subiect real în care să se afle;și nu există nici un lucru real care să nu aibă în sine ceva bun, așa încât ura care ne depărtează de un rău, ne depărtează totodată de binele cu care acesta este legat, iar lipsirea acestui bine, fiind înfățișată sufletului nostru ca un neajuns care îi aparține lui, provoacă în el tristețe. De pildă, ura care ne depărtează de purtările rele ale unei persoane, ne depărtează totodată de convorbirea cu această persoană, în care altminteri am putea găsi ceva bun, lipsirea de acest lucru fiind supărătoare pentru noi. Și tot astfel, în orice altă ură se poate observa un motiv de tristețe.
citat din Ralph Cudworth
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre bine și rău, citate despre tristețe, citate despre durere sau citate despre corp
Să negi sau să închizi ochii în fața defectelor tale nu le va face să dispară. Doar struțul crede că dacă bagă capul în nisip nimeni nu îl vede. Acest concept ne spune că trăsăturile care ne provoacă o reacție negativă atunci când le vedem la alții, le avem într-o formă mai directă sau subtilă, în noi. Merită să gândești așa doar prin prisma faptului că ajungi să îți pui întrebări legate de tine atunci când te enervează trăsăturile altor persoane. Este amuzant să vezi un om care îl ceartă pe altul pentru că e leneș și nu face nimic cu viața lui doar ca să te uiți mai atent la viața celui care ceartă și să vezi că și el este într-o perioadă "nu foarte productivă" a vieții lui. Și-a recunoscut propria lene și îl ceartă pe celălalt pentru că este MULT mai simplu să vezi la altul ce ai în tine decât să te privești pe tine. De aici vorba românească, "în loc să vezi paiul din ochiul altuia, mai bine să vezi bârna din ochiul tău." Ce facem de fapt, atunci când îi certăm pe alții? de obicei ne certăm propriile trăsături pe care nu ni le recunoaștem.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ochi, citate despre lene, citate despre ceartă, citate despre umor, citate despre productivitate, citate despre nisip sau citate despre România

Mă consideram fără îndoială, pe drept cuvânt, un specimen nefericit. Încetul cu încetul, am învățat să fiu indiferent față de persoana mea și lipsurile mele. Mi-am concentrat atenția asupra obiectivelor externe: starea lumii, diverse ramuri ale cunoașterii, persoane față de care aveam o oarecare afecțiune. Aș putea chiar să spun că cu fiecare an care trece mă bucur tot mai tare.
citat clasic din Bertrand Russell
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre nefericire, citate de Bertrand Russell despre nefericire, citate despre indiferență, citate despre cuvinte, citate de Bertrand Russell despre cunoaștere sau citate despre crengi

De la acest loc și satul se vede mai bine. Grădinile sunt însă prea îndesate cu pomi; numai printre crengi ori peste pomi vedem pe ici, pe colea, câte o bucată din pereții și acoperișurile caselor. Casa popii este tocmai lângă biserică. În față cu biserica e școala. Iară zidirea cea mare, care se vede mai la vale, este primăria. Dacă satul nu ar fi atât de îndesat, ar trebui să ni se înfățișeze foarte frumos. Toate s-au schimbat; numai părintele Trandafir a rămas precum a fost: verde, vesel și harnic. Dacă părul cărunt și barba căruntă nu ar vesti vremea lui, am crede că copilașii cu care se joacă înspre seară la laița cea de dinaintea casei sunt copilașii lui. Unul dintre copilași, pe care l-a ridicat ca să-l sărute, îi fură pălăria din cap și fuge cu ea năstrașnic. Măriuca deschide fereastra și strigă: "Trandafirică al mamei, nu lăsa pe moș-tătuca cu capul gol". Moș-tătuca râde din toată inima; îi place gluma.... Un om din sat trece, le poftește "bună odihnă!" și-și zice: "Ține-l, Doamne, la mulți ani, că este omul lui Dumnezeu!"
citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre râs, citate despre păr cărunt, citate despre creștinism, citate despre copilărie, citate despre biserică, citate despre școală, citate despre văi sau citate despre verde

Nimeni nu are rețeta pentru ce se întâmplă între persoana care ai fost și persoana care devii. Nimeni nu poate face harta iadului prin care treci când te transformi. Nu există hartă pentru schimbare. Pur și simplu ieși la capătul celălalt prin căi doar de ține știute. Sau nu.
citat din Stephen King
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre hărți, citate despre iad sau citate despre devenire
Andie: M-am culcat cu un alt băiat acum șase luni! Știam că nu era bine când am făcut asta. Tot încerc să-ți spun asta și să te fac să înțelegi. De câte ori trebuie să-ți spun asta?
Pacey: Andie, dacă ai vrut să te culci cu el, dacă doar pentru o secundă ai vrut asta, atunci poate că nu a fost o greșeală.
Andie: A fost...
Pacey: Poate. Poate că a fost doar modul prin care inima ta îți spunea că eu nu sunt persoana potrivită pentru tine. Pentru că asta îmi spune inima mea acum... că nu ești persoana potrivită pentru mine.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre secunde, citate despre inimă sau citate despre greșeli
Kitty Fane (făcând referire la Wan Xi): Habar nu aveam că ții atât de mult la ea.
Waddington: Ce te face să crezi acest lucru?
Kitty Fane: Pot să îmi dau seama după privirea din ochii tăi. Mă întreb ce vede la tine.
Waddington (în chineză): Ce vezi tu la mine?
Wan Xi (adresându-se lui Waddington): Ești un om bun.
Waddington: Spune că sunt un om bun.
Kitty Fane: De parcă o femeie a apreciat vreodată vreun bărbat pentru virtuțile lui.
replici din filmul artistic Vălul pictat
Adăugat de Andreea Tanase

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre femei și bărbați, citate despre femei sau citate despre China
Sunt veselă mai mereu, atât pe platoul de filmare, cât și în afara lui. Și totuși, dacă mă gândesc mai bine, momentele în care mă simt cel mai bine sunt cele petrecute alături de familie; pentru mine sunt cele mai importante persoane și le ador!
citat din Candelaria Molfese
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate despre filme, citate despre filmare sau citate despre familie
Persoanele care sunt în favoarea adevărului, a carității, a milei, aceste persoane trebuie protejate: în schimb sunt constrânse a se ascunde, sunt obligate a se face nevăzute, pentru că prietenia lor cu Dumnezeu este invidiată de toți. Iată pentru ce există Mânăstiri, izolare, pentru ca adevărații oameni religioși încurcă și de aceea vin ținuți departe. Persoanele oneste deranjează ordinea disociată. Omul onest e singur. Dacă ne privim bine în apropierea unei persoane curate, ne dăm seama de murdăria noastră.
Lillo Baglio în E i matti dove li mettiamo (2015)
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre protecție, citate despre prietenie, citate despre murdărie sau citate despre curățenie
Victoria: Orice ai spune, eu vreau să îi ajut. Și nu doar pe muncitorii săraci, dar și pe cei flămânzi și fără adăpost, și... Există oameni care se simt pierduți, și datoria cui este să vegheze asupra bunăstării lor?
Lordul Melbourne: Ei bine, dată fiind experiența pe care o am, doamnă, consider că este mai bine să lăsăm lucrurile să evolueze natural. Dacă interveniți, riscați să se creeze neînțelegeri.
Victoria: Albert nu este de aceeași părere. El a efectuat un studiu privind condiția omului muncitor, și are multe idei privind imbunătățirea condițiilor acestor oameni.
Lordul Melbourne: Chiar așa? Ce inspirant.
replici din filmul artistic Tânăra Victoria, scenariu de Julian Fellowes
Adăugat de Dana Țugui MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muncă, citate despre victorie, citate de Julian Fellowes despre victorie, citate despre sărăcie, citate despre idei, citate despre evoluție sau citate despre ajutor

Cuvântul de spirit are efect doar dacă cele două persoane ale relației sale au aproximativ aceleași inhibiții sau rezistențe interne; în schimb, naivitatea se manifestă doar atunci când una dintre persoane are inhibiții, inexistente la cealaltă. Doar persoana stăpânită de inhibiții sesizează naivitatea, iar plăcerea generată de contactul cu producția naivă este resimțită în exclusivitate de ea.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre naivitate, citate de Sigmund Freud despre naivitate, citate de Sigmund Freud despre schimbare, citate despre producție, citate despre plăcere, citate de Sigmund Freud despre plăcere sau citate de Sigmund Freud despre cuvinte