Epitaf unui pungaș
Să nu ziceți vorbe rele,
Că pe lume n-am muncit:
Voi nu știți cât sunt de gele
Pungile, de scormonit.
epitaf epigramatic de A. Naum
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Vorbe bune, vorbe rele
Există în lume,
vorbe bune,
vorbe rele.
Recunosc:
vorbe bune,
dar și rele,
aparțin și gurii mele.
Vorbele bune,
au menirea să ne-adune.
Vorbele rele,
au menirea să ne-înșele.
Că sunt rele,
că sunt bune,
eu aicea le voi spune:
Când omul a apărut
Ca ființă pe pământ,
Nu știa ca să vorbească
Limba noastră, omenească.
Nu articula niciun cuvânt.
Doar sunete scotea în vânt.
Pe când acum, doamne ferește!
Multe mai sporovăiește.
Câte-n lună și în stele,
Vorbe bune, vorbe rele.
Unii spun vorbe-înțelepte,
Oamenii să se îndrepte.
Alții rostesc vorbe rele
Ca să facă rău cu ele.
Unele te perie,
altele te sperie.
Unele te laudă,
altele te fraudă.
Rar întâlnești câte una
Să ocolească minciuna.
Multe ascund adevărul
Că ți se zbârlește părul.
Sufletul ți se-înspăimântă
Când auzi ce se cuvântă.
Dar stați. Să nu ne speriem,
Că în limba noastră-avem
Și destule vorbe bune,
Pe care omul le spune.
E drept că întâlnim mai rar,
Printre noi un cărturar,
Să ne-învețe să vorbim
În limba-în care grăim.
Să ne-învețe s-o păstrăm
Și corect s-o cuvântăm.
Că, limba nostră e ca mierea.
Ea ne este toată-averea.
Dacă grăim doar vorbe bune,
Binele o să ne-adune.
De vorbe rele să fugim,
Nicicând să nu le rostim!
poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre sperieturi
- poezii despre bunătate
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre păr

Faptele rele sunt de două ori mai rele dacă sunt însoțite și de vorbe de ocară.
citat celebru din William Shakespeare
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor
O! voi pe care-amorul
Cu focu-i v'a muncit,
Voi singuri știți cum dorul
Te arde de cumplit.
Iubita e departe
De peptul meu aprins,
Și sufletul meu arde
De dor, de foc nestins.
Zadarnic peptu-mi plânge
Adânc suferitor,
Ah! Dorul nu se stinge
În lacrime de dor.
O! voi pe care-amorul
Cu focu-i v'a muncit,
Voi singuri știți cum dorul
Te arde de cumplit.
poezie celebră de Iacob Negruzzi
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre plâns, poezii despre iubire, poezii despre dor sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Motănelul
Să știți, sunt într-o ureche
Și în lume n-am pereche,
Sunt un motănel frumos,
Răsfățat și cam pufos,
Am un singur ochișor
Și de-oricine mi-este dor
Să îmi mângâie blănița...
Dacă nu, îmi scot gheruța!
Că pot fi și-afurisit,
Chiar dacă sunt îmblânzit...
Și îmi place poezia,
Dar am să mănânc hârtia.
poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre pisici, poezii despre urechi, poezii despre răsfăț, poezii despre poezie, poezii despre ochi, poezii despre hârtie sau poezii despre frumusețe

Iarna cuvintelor
Ningea mărunt, ningea hain,
Cu vorbe rele și minciuni,
În mine se surpau genuni
Și gându-mi îngheța străin.
Nu mai aștept demult minuni,
Doar binele născut în chin.
Ningea mărunt, ningea hain,
Cu vorbe rele și minciuni.
Cu disperarea sunt vecin,
Aștept să plouă cu tăuni,
Agonizând să fim mai buni,
Primind iar biblicul vaccin...
Ningea mărunt, ningea hain.
rondel de Valeria Moroșan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vecini
- poezii despre vaccin
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre ploaie
- poezii despre ninsoare
- poezii despre naștere
- poezii despre minciună
- poezii despre iarnă
- poezii despre gheață

Epitaful unui glumeț
Sunt aicea pe vecie,
Dar să știți că n-am regret:
O țin într-o veselie,
Deși n-am mobil, nici net.
epitaf epigramatic de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre umor

Negru pe alb
V-ați grăbit să-mi ziceți bun
Și-acum, zău, e vai de mine!
Sunt mai rău ca un nebun
Evadat din astă lume?
epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (august 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre negru sau epigrame despre nebunie

Naivul
Sunt un naiv ce crede-n omenie?
Sunt sincer și nu știu să mă prefac?
Sunt natural, deci bun de jucărie?
Eu, haina de minciuni, nu pot s-o-mbrac.
Dar, știți ceva? atunci când dorm, dorm bine,
Sunt liniștit și-n cel mai rău coșmar,
De tot ce fac, nicicând nu mi-e rușine,
Deși am, uneori, un gust amar.
Prea sigur, nu-s, dar am mereu dovada
Că, ori sunt anunțat, ori pot să-i simt
Pe cei ce, între vorbe, fac rocada
Și le încurcă, dar le place: mint,
Iar când sunt prinși, aruncă iar cuvinte
Crezând că s-o mai dreagă are rost,
Jurându-se, chiar și pe cele sfinte,
Că eu n-am înțeles: naivul... prost.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naivitate, poezii despre vestimentație, poezii despre somn, poezii despre sinceritate, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre rușine sau poezii despre prostie

Și scoase pungile cu bani, i le puse în mână, luă oul și plecă. Bietul om rămase înlemnit în loc, uitându-se după neguțător cum se ducea. Nici că-i venea măcar să crează ochilor. Și apoi unde se mai auzise ca un ou să se vânză cu două pungi de bani. Când se deșteptă din zăpăceala lui, pipăi pungile să vază nu e vrun vis; apoi vru să alerge după neguțător să-l întrebe de n-a făcut vro greșeală. Dară ia pe neguțător de unde nu e. El își căutase de drum vesel că cumpărase așa ou. Daca văzu și văzu, deschise și el pungile, se uită în ele, dară odată îl luară de ochi banii ce era acolo. Apoi le strânse la loc, le băgă în sân și plecă să-și cumpere merinde. Umplu un sac cu de cele de trebuințe și o luă către casă. Se tot temea și se tot uita în toate părțile să nu care cumva să vie cineva să-i ia pungile.
Petre Ispirescu în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bani, citate de Petre Ispirescu despre bani sau citate despre greșeli

Unde ne sunt pungile cu scuzii
Liniștea firidelor surpată
Ninsori albastre valuri peste crâng
Vulpile deșertului se frâng
Peste amiaza asta vinovată
Străine gânduri fac un lobby
Peste care nu se poate trece
Cifrate vin din lumile aztece
Mesajele imune ca microbii
Roibii tinereților galop
Defrișează plasticul pășunii
Razele înfiorate ale lunii
Se închid în fiecare strop
Se-apropie seara și cum
Noaptea gadini tulbură iluzii
Unde ne sunt pungile cu scuzii,
Caii și trăsurile de drum?
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre seară, poezii despre noapte, poezii despre miezul zilei, poezii despre imunitate, poezii despre gânduri sau poezii despre deșert
Taci
Taci!
Nu vreau niciun cuvânt
De ce s-arunci în vânt
Cu vorbe.
Taci!
Iar veșnicu-ți fior
De-o da vreun semn de dor
Eu am să-l prind din zbor.
Taci!
Și noaptea de povești
Nicicând să n-o trezești
Cu vorbe.
Taci!
Și lasă-ți ochii grei
Să-noate-n ochii mei
Și-am să-nțeleg ce vrei.
Taci!
Că-n lume n-am văzut
Nicicând un vis născut
Din vorbe.
Taci!
Cuvintele de spus
Mai mult de două nu-s
De ce vorbești în plus?
Taci!
Și noaptea de povești
Nicicând să n-o trezești
Cu vorbe.
Taci!
Iar de mă porți în gând
Și dorul ți-e flămând
Vreau să mi-o spui tăcând.
cântec interpretat de Doina Limbășanu, muzica de Vasile Veselovski, versuri de Doina Limbășanu
Adăugat de Iulia Mirancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre cuvinte sau poezii despre tăcere
Nu o să mai scriu
Pentru cine nu mă știe
Mă numesc Vlăduț
Fascinat de poezie
De când sunt micuț.
N-am dorit să țineți minte
Date despre mine
Și știți... jocul de cuvinte
Vine de la sine.
N-am talent, nicio fărâmă
Cu suflet pustiu
Templul meu azi se dărâmă
Și n-am să mai scriu.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre talent, citate de Vlad Bălan despre suflet, citate de Vlad Bălan despre poezie, poezii despre jocuri, citate de Vlad Bălan despre jocuri, poezii despre dorințe, citate de Vlad Bălan despre dorințe, citate de Vlad Bălan despre cuvinte sau poezii despre calambururi
Duel epigramatic, seria 7-a din 27.07.1980 - 19.09.1980: 6. Sunt și... sondor.
Sunt epigramist tenace,
Dar nu stau cu capu-n nori,
Cu petrolul n-am ce face,
Sunt sondor, dar de comori!
epigramă de Naum Smarandache (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre epigrame, epigrame despre petrol, epigrame despre perseverență, epigrame despre nori, epigrame despre duel sau epigrame despre comori

De zece ani ești prieten de aproape cu o femeie și vă ziceți "dumneata". Acum un ceas ai văzut întâia dată pe o femeie, care ți s-a dat și al cărei nume nici nu-l știi, și vă ziceți "tu". Oare singura apropiere dintre suflete este corpul?
citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate de Garabet Ibrăileanu despre suflet, citate despre prietenie, citate de Garabet Ibrăileanu despre prietenie, citate despre femei, citate de Garabet Ibrăileanu despre femei, citate despre corp sau citate despre ceas
Pungile
de la ochi deranjează estetic
dimineața în fața oglinzi
retrovizoare unde arunci mistice
priviri spre siluete ce te fac
să oftezi pe stomacul gol
cu aripi de vultur te-ai avânta
spre sânii nu prea mari nu
prea mici cu jăratec umpluți
pungile stau albastre sub privirea
ce sfârâie pe carnea tânără
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre tinerețe, poezii despre sâni, poezii despre estetică, poezii despre dimineață, poezii despre aripi sau poezii despre albastru

De zece ani ești prieten de aproape cu o femeie și vă ziceți "dumneata". Acum un ceas ai văzut întâia dată pe o femeie, care ți s-a dat și al cărei nume nici nu-l știi poate, și vă ziceți "tu". Oare singura apropiere dintre suflete este corpul?
citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Fumed

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât a fost greul de greu
Cât a fost greul de greu
l-am trecut singur mereu.
De la nimeni n-am cerut,
am muncit și mi-am făcut.
Prestând muncă grea, de slugă,
am adunat bani în pungă.
Chiar dacă am muncit mai mult,
mă mândresc cu ce-am făcut.
poezie de Dumitru Delcă (15 iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre mândrie, poezii despre muncă sau poezii despre bani
Peggy: Copii, știți că tati a muncit din greu să-și amenajeze noua lui cameră și nu vrem să-i rănim sentimentele, așa că nimeni nu râde până nu o fac eu!
replică din filmul serial Familia Bundy
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râs
Duel epigramatic, seria 5-a din 28.03.1980 - 15.05.1980: 1. Ca lava arzătoare...
De s-ar topi poantele mele,
De focul dat de sfântul soare,
Topi-v-a-n drumul lor doar rele,
Că sunt ca lava arzătoare!
epigramă de Naum Smarandache din În luptă cu un... bei (2006)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre foc sau epigrame despre Soare
Vreau somnul liniștit
Am muncit din greu, o viață-ntreagă,
Ca să adun un ban și să vă cresc.
Să am de-un leac căci viața mi-e beteagă
Și cine știe? Un doctor să-mi plătesc.
Am muncit din greu, cu veșnica speranță
Să las în urma mea ce eu nu am avut,
Viață infantilă și nici adolescență,
Nici cui să îi spun tată! Căci nu l-am cunoscut.
Am muncit din greu să cresc două vlăstare,
Cu palmele-mi tocite și capul mai plecat,
Să nu-mi spună copii vorbe de indignare:
- Ce ai lăsat în urmă? Când eu voi fi plecat.
Am muncit din greu s-ajung un
oarecine,
N-am fost un pierde vară pe unde am lucrat,
Crezând că și nepoții se vor mândrii cu mine,
Cu multul sau puținul, în ani, ce-am adunat.
Am muncit din greu să am și de-o colivă,
De-o scândură, de cuie, să-mi faceți copârșeu
Și un prohod mai simplu, să nu fiți împotrivă,
Nu vreau slujbe pompoase, nici groapă cu planșeu.
Astăzi viața-i scumpă, inflația e mare,
Ce-am adunat cu trudă, să împărțiți doar voi,
Acesta-i testamentul, ce-l las, și o îndurare
Să nu-mi sfidați cuvântul, nu faceți tărăboi.
De v-am greșit cu știre sau
poate de nevoie,
Vă cer sincer iertare, căci nu v-am ponegrit.
Viața mi-a fost dură și
sigur fără voie
Mă-ndrept spre o cavernă, cu capul pe o pernă,
Spre somnul liniștit.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre știri, poezii despre testament, poezii despre tată, poezii despre prezent sau poezii despre plată