Madrigal

Eu nu te-nvălui c-o privire
În care dorul meu să ţipe
Când al tău suflet e un înger
Ce-ar tinde albele-i aripe,
Şi, înălţându-se pe-o rază
În slava visului himeric,
Din fericita mea lumină
M-ar prăvăli în întuneric.
Nici ochii-n care infinitul
Şi-a-nchis adâncurile-albastre...
N-o să-i asemăn ca pierduta
Melancolie-a unor astre.
Nici glasu-mi n-o să plângă-n ritmuri
De rugăciune sau durere;
Nici madrigale-nflăcărate
De dorul tău n-o să rostesc;
Simţirea-mi gravă şi adâncă
Să izbucnească în tăcere,
Şi din cuvintele nespuse
Să înţelegi cât te iubesc!

madrigal de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel în penel

Păsări albe- coliere de aripi, pătează clipa...
De întinăciunea sorţii mi s-a murdărit aripa,
Mă înalţ în curcubee şi lumina mă-mpresoară.
Trec lumină spre înalturi – fluturi cu aripi de ceară.

Anotimpuri disecate, sângerânde, pier în noapte.
Puerilă amintire, veşnicia ne desparte.
Nu sunt limite ce-ar frânge lumea morţii în dureri,
Nu-i nici zi, nu e nici noapte, nu-i nici mâine, azi sau ieri.

Nu există întuneric, nici lumină, nici culoare,
Este-o noapte mai adâncă, de tăceri, întreaga zare.
Universul ni se-arată fără de sfârşit deodată,
Căci e suflet lângă suflet, parcă,-n lumea cealălaltă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul tău

de dorul tău
mă sting încet şi în tăcere
într-un amurg
ce pot a cere?
decât un cer cu stele,
să-mi lumineze calea
să nu greşesc cărarea
către tine
de dorul tău...
as trece munţii
de dorul tău...
as trece ape
de dorul tău...
m-aş face înger,
să pot să-ţi fiu aproape
să pot să te ating
şi să-ţi şoptesc
că încă te iubesc...

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara unui suflet

Am să duc cu mine
Dorul de un umăr pe care
Să-mi plâng durerea.
Să curgă, de lacrimi, izvoare
Pe tâmplele mele
Despădurite de amar şi durere.
Voi duce dorul unei strângeri de mână
Şi a unei atingeri de încurajare...
Când inima doare,
Voi duce dorul pruncilor mei
Departe şi ei.
Îmi va lipsi mirosul florilor
Şi răsăritul,
Surâsul buzelor calde
Pe catafalcul ce arde
Sentimente şi lacrimi,
Tăcere şi patimi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Adrian Păunescu

Sunt zece ani, ca zece clipe
Ce-s duse în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

Şi spre o viaţă în lumină
Te-ai dus cu el uitând de noi,
De-atunci, tot aşteptăm să vină
O veste din lumea de-apoi,

Prin care să ne spui cum este
Pe-acolo să nu ne-ngrozim;
Să ştim că nu-i doar o poveste,
Ce foarte des o auzim...

Că prin celestele meleaguri
Nu-i nici suspin, nici întristare,
Că nu sunt de trecut nici praguri
Şi viaţa e o sărbătoare.

De-aici, din Cârna, vreau să ştii,
Că stăm mai mult ascunşi în casă
De teama unei pandemii...
Că viaţa nu mai e frumoasă!

Sunt zece ani, cât zece clipe
Trăite în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor

Nu se moare-aşa uşor
Nici de dragoste sau dor,
Dorul pare fantezie
Să-l poţi scrie-n poezie,

Că Dumnezeu i-a dat har
Doar în cântec popular:
Trebuie să ştii izvorul
La care se-adapă dorul.

Cine nu ştie de dor
Trăieşte-n lume uşor,
Însă dorul te usucă,
Din zăplaz devii ulucă.

Nu ai stare, nici noroc
Nu mai eşti stăpân deloc,
Când îţi vine dor de ducă,
Din om bun devii nălucă.

Când te găseşte-n pridvor,
Fugi la badea pe ogor,
Când te găseşte la poartă
Zici că-aşa ţi-e scris în soartă!

Dar... dorul e sentiment,
Om normal devii dement,
Ia cu el minţile toate
Să-ţi revii... nu se mai poate!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar face dorul bani

De s-ar face dorul bani
Eu aş fi cel mai bogat,
Căci am dor de-atâţia ani
Adânc în suflet băgat.

Nu mi-ar mai lipsi nimic
Aş avea totul de-a gata,
Şi dragoste pic cu pic,
Ar întoarce timpul roata.

Dor, dacă te-ai face pulberi
Te-aş trimite-n zări cu vântul,
Deloc să nu mă mai superi,
Nici să îmi mai calci cuvântul.

Nici-un dor nu se preface
Nici în bani, nici pulberi fine,
Ci rămâne-n suflet, tace
Prizonierul lui mă ţine.

poezie de Razvan Isac (14 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât un vis

Sunt singură ca vântul care bate
Ca frunza care nu-şi găseşte ram,
Că sunt numai puţin din cum eram
N-o ştie nici o piatră din cetate.

Că m-ar izbi de nu m-ar crede stâncă
Şi m-ar strivi ca pe un ou de cuc
La nici o întâlnire nu mă duc
Temându-mă că nu venit-ai încă.

Sunt pasăre, dar îmi lipseşte zborul
Şi piatră sunt, dar n-am nici o tărie
M-am pitulat în suflet. Nu mă ştie
Decât un vis ce mi-a furat amorul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fila-mi sicriu...

Fluiraşul mie izvoraş
Când dorul mă arde nărăvaş
Frunza-mi este ie
In gerul fără a ta privire...
Codrul mie dragă casă
De când numai eşti acasă...
Fânul de pe câmpie-mi pat de seară
Când soapta ta din lună nu coboară...
Muntele-mi tăcere
Pentru al meu dor şi durere...
Prutul mie scăldătoare
Când inima după tine moare...
Fila-mi sicriu
Când dorul mi-l scriu...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai respiraţie

Nici Creştin şi nici Mozaic, nici Muslim şi nici Hindus,
Budhist, Sufist sau Zen. Nu, oricărei religii
sau sistem cultural. Eu nu sunt din Est
sau din Vest, nici din ocean şi nici din pământ,
nici din eter şi nici dintr-o oarecare formă naturală,
nici nu-s compus din elemente întâmplătoare. Eu nu exist
ca entitate a acestei lumi sau a celei care va urma,
nu descind din Adam şi Eva sau din oricare alt
mit fondator. Locul meu este nelocul, urma
fără urme. Nici trup şi nici suflet.

Aparţin Lui, Celui pe care-L iubesc, am văzut cele două
lumi ca pe una singura, cea pe care o ştiu şi care mă cheamă,
prima, ultima, cea din afara mea şi din mine,
singura care respiră cu respiraţia unei fiinţe omeneşti.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri jurasem să nu-i mai spun niciodată mătuşă, dar acum socoteam că nu-i nici un păcat să uit şi să calc acel jurământ. I-am prins mâna ce sta întinsă peste cearşaf şi dacă în clipa aceea ea ar fi strâns-o cu bunătate pe a mea, aş fi simţit o adevărată plăcere. Dar firile reci nu sunt aşa de uşor de îmblânzit şi nici antipatiile profunde nu se sting atât de iute. Doamna Reed îşi retrase mâna şi întorcându-şi faţa de la mine, spuse ceva despre noaptea care era caldă. Îmi aruncă iar o privire la fel de îngheţată şi în clipa aceea am înţeles că părerea ei despre mine, sentimentele ei faţă de mine nu se schimbaseră şi nici nu se puteau schimba vreodată. Am văzut în ochii ei de piatră, prin care nu putea răzbate lumina dragostei şi din care nu puteau izvorî lacrimi, că era hotărâtă să mă socotească până în ultima clipă drept tot ce poate fi mai rău, fiindcă de m-ar fi socotit bună, ar fi simţit nu o bucurie mărinimoasă, ci o durere aprigă, o durere de rană adâncă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă

Iubirea mea nu-i zvon de şoapte,
Nici mandolină pe sub geamuri,
E vânt sălbatic, vânt de noapte,
Ce smulge flori şi frânge ramuri.

De-ţi place urletul furtunii
Şi balul mării-nfuriate,
Cu frică pleacă-te spre iadul
În care dorul meu se zbate.

Dar dacă-n inima ta plină
Nu-ncap simţirile eterne,
Atunci înfundă-ţi capu-n perne
Şi-adormi în cânt de mandolină!

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Cincinat Pavelescu

Cincinat – săgeată fină –
Tânăr mi-a rămas în gând...
Pomii, ce rodeau lumină,
Nu îmbătrânesc nicicând!

madrigal de Ion Ghera din Săgeţile lui Cincinat (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

plouă, afară-i
întuneric şi ploaie
nu poţi schimba tu nimic şi nici eu
poţi doar aşterne o umbră pe foaie
adiacentă trecutului tău

plouă în suflet
o ploaie haină
când ca torentul şi când ciobănească
nu poţi schimba tu nimic şi cortina
cade pe scenă ca amnarul pe iască

plouă şi plouă
plouă în inimă
şi nicăieri nici o rază de soare
nici de speranţă şi nici măcar minimă
de somnolenţă cu gust şi culoare...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Te iubesc cu toată încrâncenarea zeilor uitaţi
Cu toată fiinţa mea ce te aşteaptă doar pe tine
În toate acele dimineţi... când sunt sau nu a ta
Şi chiar şi-atunci când plouă sau când ninge.

Te iubesc la fiecare colţ de întâmplare
Şi te aflu în fiecare întrebare şi răspuns
Cu tine mă încălzesc când anotimpul moare
Cu mine eşti când toamna a apus.

Nu-s încercări să nu cuprindă dorul
Nici lacrimi nu-s să mă-nspăimânte
Cu tine sunt-atâta ştiu- şi martor... zborul
Ce ne-a unit pe veci şi dincolo de lut.

Te iubesc gândind mereu să-ţi fie bine
Cand eşti absent sau îmi lipseşti
În toate nopţile în care stau de veghe
Şi când cu zeii mie îmi vorbeşti.

Nu simt dureri să mă doboare
Nici suferinţe să mă-ncătuşeze
"Tăcerea ta"- ar fi o ultimă eroare
Suflet pereche în mine să te-aşeze!

poezie de Roberta Sanders
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie de înviorare

A trecut timpul şi eu mă asemăn unui plop,
Unei salcii în vibraţie de lumină...
Am să mă deschid, pentru a vibra...
Am să culeg zâmbete din lumi îndecise.
Am să-mi dezvoltat intuiţia şi am să devin înger.

Lumina devine rază a sufletului,
Magia devine realitate spre care eu converg
Oglinda e reprezentarea frumosului din suflet
Poţi culege vis, creaţie şi lumină...
Vibraţia reînnoirii spirituale.
Sufletul renaşte în Lumină,
Dincolo de alfabetul latin...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar eu

Ascuţită, prelungă aş vrea să fiu uneori
să vuiesc asurzitor a praf de zbor.
Să plutesc în alb.
să mă defragmentez in bule de licurici
care să încolţească în inimi compatibile.
Să nu fiu nici sferă, nici dreaptă,
nici închisă, nici alţii, nici unii,
nici ieri, nici umbră, nici cristal,
nici, nici...
Doar eu: ascuţită şi prelungă uneori,
cu inelele mele albe de lumină.

poezie de Diana Cojocaru (19 septembrie 2009)
Adăugat de Diana Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiceşte-mă pe-o rază

Când dimineaţa naşte
În zori împărăţie,
Mângâie-mă c-o şoaptă,
Tu, şoapta mea mângâie!

De doru-mi când se leagă
A inimii făclie,
Cuprinde-mă în braţe,
Tu, dorul meu cuprinde!

În mine, când mă paşte
Un dor de nebunie,
Ghiceşte-mă pe-o rază,
Sărută-mi viaţa vie!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare Crisium

Mare Crisium, din depărtare
Ovală oglindă şi neagră pare.
Ochi de huhurez în noapte scrutând
Albastre întinderi, departe, pe Pământ.

Pe Mare Crisium aş vrea să plutesc,
Corabia Lunii uşor s-o cârmesc.
Dar praful acolo te-nghite şi nu-s
Nici valuri, nici briză ori corăbii de dus.

Mai bine pe-o planetă cu arşiţă şi ger,
Cu stele deasupra şi Lună pe cer.
În mijlocul Mării Crizelor
Aş duce dorul valurilor, aş duce dorul brizelor.

poezie de Mihail Mataringa (31 martie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre poezie

Când iţi pui în versuri gândul,
Meditând la Cel ce-i Viu,
Tu să-ţi laşi în piept cuvântul,
Ca izvorul care curge,
În pustiu.

Dar cu versurile care,
Nu adapi un suflet gol,
De ce scrii? Şi ce rost are?
Rima ta nu-i salvatoare,
Celui rob.

Pe când Duhul Sfânt, Lumina,
Te inspiră cum să scrii,
Şi când candela ţi-e plină,
Tu în jur imparţi lumină
A divinei poezii!

Şir în şiruri de cuvinte,
Ce se leagă-n armonie,
Sunt ca valurile mării,
Ce se-nalţă înspre ceruri
Într-o sfântă melodie!

Vezi cum îţi inalţă dorul,
Înspre Casa cea de Sus,
Simţi cum zbori spre Creatorul,
Ce-a deschis in mâini izvorul,
Spre Isus!

Şi prin pana cea măiastră,
Nu din geniul luciferic,
Nici din firea pământească,
Tu exprimă Adevărul, luminând
În întuneric.

Chiar de scrii-n cuvinte simple,
Să le-aşterni în mod divin,
Căci nu tu şi nici pe altul,
Ci-L măreşti pe Preaînaltul Binecuvântat
Amin!

poezie de A. Bogdan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!