
Numai acolo mai putea regăsi fiorul acelor priviri fixe, hipnotice, nesățioase, descoperite în cea dintâia zi a noastră.
Mircea Eliade în Maitreyi
Adăugat de Dia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Întoarcerea la sacru reprezintă singura noastră cale de salvare. Cale nu înseamnă decât redescoperirea ritmului care ne poate armoniza cu tot ce e concret și unic în afara noastră." - Mircea Eliade
despre credință
replică, scenariu de Mircea, după Mircea Eliade
Adăugat de maria.filipoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitologia practicată de național-socialism apare ciudat de stângace. Nu numai din cauza limitelor înseși ale mitului rasist (cum s-ar putea imagina că restul Europei ar fi acceptat de bunăvoie să se supună acelui Herrenvolk?), dar mai ales datorită pesimismului fundamental al mitologiei germanice. În efortul său de a aboli valorile creștine și de a regăsi izvoarele spirituale ale "rasei", adică ale păgânismului nordic, național-socialismul a fost obligat să se străduiască să reînvie mitologia germanică. Or, în perspectiva psihologiei profunzimilor, o asemenea tentativă era în sensul propriu o invitație la sinuciderea colectivă.
Mircea Eliade în Eseuri (1954)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

- Eliade, Mircea
- Mircea Eliade este un fost credincios, un spirit religios fără religie.
definiție celebră de Emil Cioran în Exerciții de admirație (1993)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, pe când îi povesteam destrăbălările fetelor din Europa, ea m-a întrebat dacă sunt pur, și numai gândul că s-ar putea să nu fiu a înspăimântat-o într-atât, încât a început să plângă.
Mircea Eliade în Maitreyi
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o conferință ținută la Chicago în 1978, Mircea Eliade a vorbit despre niște deținuți care au supraviețuit într-un lagăr datorită povestirilor auzite din gura unei biete bătrâne. Îndemnul lui Mircea Eliade mă face să mai scriu...
Silvia Kerim în Povestiri despre prietenii mei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea la sacru reprezintă singura noastră cale de salvare.
citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu învăț regulile jocului. Cred că nu l-aș mai putea juca.
Mircea Eliade în Isabel și apele diavolului
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

După o anumită vârstă, toți oamenii au impresia că au naufragiat, că și-au ratat viața, că au trăit o viață idioată, absurdă - o viață care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viața altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înșine și nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viața noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.
Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene
Adăugat de Roxana

Comentează! | Votează! | Copiază!

O fericire calmă și în același timp și violentă, în fața căreia sufletul nu opunea nici o rezistență; o beatitudine a simțurilor care depășea senzualitatea, ca și cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea se susținea numai din priviri. Apoi am început sa ne atingem mâinile, fără a ne despărți totuși, ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot.
Mircea Eliade în Maitreyi
Adăugat de Dia

Comentează! | Votează! | Copiază!

- viață
- De fapt, viața noastră e o continuă creație de miraje a fiecăruia în parte.
definiție celebră de Mircea Eliade în Nouăsprezece trandafiri
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există boli, ci numai bolnavi.
Mircea Eliade în Fragmentarium (1938)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai nebunii și sfinții nu se contrazic.
citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aș putea cunoaște pe cel adevărat?
Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop
Adăugat de Ella

Comentează! | Votează! | Copiază!

Datoria noastră, a celor mai tineri, e de a ne trudi să pătrundem cât mai adânc în suflete. Astfel vom afla sămânța rodnică a noastră. Din neliniștea și dorurile și preocupările noastre - vom cunoaște valorile reprezentative pe care noi suntem datori să le apărăm și să le impunem.
Mircea Eliade în Itinerariu spiritual
Adăugat de Andreea Banciu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos armonios, desăvârșit și egal cu sine, numai viața omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui nu are niciun sens.
Mircea Eliade în Nuntă în cer
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Credința noastră în libertatea de gândire și expresie a scriitorului nu ne îngăduie discuția decât între oameni liberi.
citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie deci să răspundem, într-un fel sau altul, prin opera noastră, momentului istoric în care trăim.
Mircea Eliade în Încercarea labirintului
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cale nu înseamnă decât redescoperirea ritmului care ne poate armoniza cu tot ce e concret și unic în afara noastră.
citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât de armonios, desăvârșit și egal cu sine, numai viața omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens...
Mircea Eliade în Nuntă în cer
Adăugat de Eva

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de ușa interzisă clocotește viața morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră și a cărei ușă rămâne pentru ceilalți cel mai adesea închisă, se desfășoara drama fiecărei vieți. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo își au sălașul duplicitățile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare și crește dezgustul de noi, acolo cad măștile pe care îndeobște le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră și, în sfârșit, tot de acolo obținem un nou termen de grație pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în față.
Gabriel Liiceanu în Ușa interzisă (2002)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!