
De obicei știu când Dumnezeu vrea ca eu să salvez pe cineva. Atunci manifest un interes deosebit. Dacă acea persoană nu răspunde, accept acest lucru ca fiind voința lui Dumnezeu. Dar dacă persoana acceptă ajutorul pe care Dumnezeu i-l dă prin mine, știu că va fi salvată. Dumnezeu vorbește prin cei care Îl iubesc în mod nevinovat și I s-au predat în întregime. Totuși, sfârșitul poveștii fiecărui om depinde de el însuși. Toți oamenii au dreptul sacru la liber-arbitru.
citat clasic din Paramahansa Yogananda
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Toate substanțele, adică toate lucrurile care nu pot exista fără să fie create de Dumnezeu, sunt prin natura lor incoruptibile, și dacă ele nu sunt prefăcute în neant de însuși Dumnezeu, cel care vrea în acest caz să le retragă ajutorul lui obișnuit, atunci nu pot să înceteze de a fi niciodată.
Descartes în Meditații metafizice
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci când omul iese din el însuși prin supunere și se abandonează, Dumnezeu este constrâns să pătrundă în el, căci dacă acest om nu vrea nimic pentru el însuși, Dumnezeu trebuie să vrea pentru acest om.
citat din Johhanes Eckhart
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea că Dumnezeu este un bărbat alb, supradimensionat, cu o barbă lungă, și care stă în cer și orchestrează căderea fiecărei vrăbii este ridicolă. Dar, dacă prin cuvântul "Dumnezeu" o persoană se referă la setul de legi fizice care guvernează Universul, atunci clar că un astfel de Dumnezeu există. Acest fel de Dumnezeu este nesatisfăcător din punct de vedere emoțional... nu prea are sens să te rogi la legea gravitației...
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să schimbăm regula după care judecăm până acum ce e bine. Tot ceea ce Dumnezeu vrea pentru noi e bun și drept, tot ceea ce nu vrea este rău. Tot ceea ce Dumnezeu nu vrea este interzis. Alte fapte, pe care nu le-a pus sub semnul interdicției totale, și care din această pricină ni se par permise, nu sunt totuși întotdeauna permise. Căci dacă Dumnezeu ne lipsește de ceva, și printr-un anumit eveniment care reprezintă manifestarea voinței lui Dumnezeu, se vede că nu vrea ca noi să avem acel lucru, el nu ne este îngăduit, pentru că voința lui este să nu-l făptuim;în absența voinței lui Dumnezeu, care singură înseamnă bunătate și dreptate, totul devinde nedrept și rău.
citat celebru din Blaise Pascal
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poate cineva...?
Acest gând îi este atribuit lui Voltaire:
Dacă Dumnezeu nu exista, omenirea L-ar fi inventat.
Eu găsesc mai mult adevăr în revers:
Dacă există într-adevăr Dumnezeu, atunci noi ar trebui să-L uităm,
să creștem oameni care vor face bine de dragul bunătății,
nu de teamă că vor fi pedepsiți pentru faptele lor rele.
Cum poate cineva da, cu inima curată, de pomană
unui om sărman când el crede, și are un interes să creadă,
că acolo sus, în cer, există un Dumnezeu care ține scorul,
care privește în jos și-l aprobă dând din cap?
poezie clasică de Henrik Pontoppidan din Per cel norocos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Imaginează-ți ce secreție de endorfine ai când te sperii foarte tare. Imaginează-ți dacă cineva te-ar mânca, emițând energia aceea care este îngrozitor de puternică, fiind generată de o suferință foarte mare, o preiei în planul tău energetic. În Biblie, Dumnezeu spune clar că ființele care au sânge în ele sunt ale lui Dumnezeu, nu sunt ale noastre și sângele nevinovat strigă întotdeauna către Dumnezeu.
citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea noastră pentru Dumnezeu nu rămâne niciodată fără răspuns. Și este chiar mult mai mult decât recompensată, pentru că Dumnezeu ne înțelege chiar și atunci când toți cei din jurul nostru ne înțeleg greșit. Pentru că Dumnezeu ne iubește chiar și atunci când toți ne părăsesc. Pentru că Dumnezeu și-aduce aminte de noi chiar și atunci când toți ceilalți ne-au uitat. Noi suntem ai lui Dumnezeu și doar ai Lui pentru eternitate.
citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu: Ar trebui să te porți mai frumos cu mama ta.
Joan: Nu vrea ca eu să am o viață a mea.
Dumnezeu: Nu vrea să te vadă suferind. Știe ce înseamnă să suferi.
Joan: Are legătură cu tablourile?
Dumnezeu: Cum crezi că-și găsesc artiștii inspirația pentru așa ceva?
Joan: Dintr-o stare?
Dumnezeu: Dacă ai o stare, te duci și-ți iei cartofi prăjiți. Dar când ești copleșit de durere, e nevoie de mult mai mult ca să o înduri.
Joan: Sigur a făcut-o înainte să-l nască pe Kevin....
Dumnezeu: Înainte chiar de a-l cunoașe pe tatăl tău.
Joan: Ce-a pățit? (Dumnezeu nu răspunde.) De-aia e așa de ciudată când îi spun de întâlniri? (Dumnezeu tot nu răspunde.) Cât de rău a fost?
Dumnezeu: Foarte rău. Și nu arunc cuvântul ăsta aiurea.
replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Puteți să-mi spuneți dacă există cineva pe acest pământ care să nu se teamă de moarte? Există cineva care să nu-L cheme pe Dumnezeu atunci când este în dificultate, când viața lui se află în joc sau când se află pe moarte? De ce mai este negată existența lui Dumnezeu? Tu însuți admiți existența lui Dumnezeu atunci când ești în dificultate.
citat din Swami Shivananda
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestrul spiritual susținea că obstacolul final în atingerea comuniunii cu Dumnezeu este însuși cuvântul și conceptul de "Dumnezeu". Acest lucru l-a înfuriat pe preotul din localitate, care a venit în grabă să discute această problemă cu Maestrul. "Doar cuvântul "Dumnezeu" ne poate conduce la Dumnezeu", a spus preotul. "Cu siguranță", a spus calm Maestrul. "Și atunci cum poate ceva să ajute și în același să fie un obstacol?", Maestrul a răspuns: "Păi vezi tu; măgarul care te-a dus până la poartă nu este și mijlocul cu ajutorul căruia tu să intri în casă.
citat din Anthony de Mello
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și tu ești o parte din Dumnezeu. Acest statut ți-a fost conferit de Dumnezeu însuși. Tu aparții Lui.
citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă
dovada faptului că am fost
și încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
și o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu știu dacă
le-am iubit
dimineața
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se așezau la masă și
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se așeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine și m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil țipătul zilei
mi-a dezechilibrat pașii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva și
de toate trecerile mele prin viață
Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea
știu că sunt vinovat de toate cele și
mai știu că sfârșitul unei vieți
nu-l aduce ploaia și nici
zborul negru de deasupra
în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
și atât...
poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin intermediul iubirii, în suflet ne reunim cu Dumnezeu. Dumnezeu nu depinde de nimic, înseamnă că, dacă sentimentul iubirii din sufletul nostru nu depinde de nimic, atunci noi suntem sănătoși și fericiți.
Serghei Nikolaevici Lazarev în Diagnosticarea Karmei - Iubirea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Claire: Nu știu ce sunt, nu știu dacă Dumnezeu m-a făcut așa sau altcineva.
Ted: Dumnezeu nu ne-a făcut astfel.
Sandra: Dumnezeu ne-a făcut pe toți așa cum suntem.
replici din filmul serial Heroes
Adăugat de Alexandra Burcescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Soneria
Eu nu am timp de Dumnezeu!
Dumnezeu nu are timp de mine!
Eu mă uit la mine când am timp de El
Pe El îl doare în mine de mine.
( Sună Dumnezeu la ușă... Scuze,!)
Nu am avut suflet
să-i dau
El a zis zâmbind că vine și săptămână viitoare
Eu am zis că nu știu dacă trăiesc până atunci
El a zis
că bolnav nu pare!
Eu beam o bere cu Bau-Bau!
El tot se uita cu mirare.
Cu mirare i-am zis și eu
Auzi?
Nu vrei să bei ceva
sau ceva de mâncare?
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Refuz și acceptare
Tu ți-ai refuzat chiar și cele mai simple necesități;
De aceea
Crezi că ești puternic.
S-ar putea să ai dreptate.
Cine știe?
El nu refuză nimic din ce-i iese în cale.
Îți spun:
Are dreptate.
Dumnezeu este mai mult decât mulțumit de el.
Eu refuz ceea ce Dumnezeu vrea ca eu să refuz.
Eu accept ceea ce Dumnezeu vrea ca eu să accept.
De ce?
Pentru că lumina-acceptare a mea
Și puterea-refuz a mea
Contribuie la transcenderea de sine
Constantă a lui Dumnezeu
În mine.
poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
"Dacă ești Dumnezeu, te rog, fă pace pe pământ!" Păi de ce? De ce suntem atât de naivi încât să credem că Dumnezeu se ocupă cu astfel de copilării inutile? A făcut până acum Dumnezeu pace pe pământ? Nu, pentru că o astfel de utopie nici măcar în minte nu există. Mintea care cere "pace", vorbește despre pace este ea însăși infernul războiului și al neliniștii. Această logică e la fel de infantilă ca cea în care afirmăm că: "Dacă tu ești Dumnezeu atunci și mintea ta este perfectă!" Dar Dumnezeu este dincolo de astfel de etichete sterile: "Perfect, imperfect - creație, disoluție", etc. Fiind Totul din Întreg, cum și unde ar mai putea fi "Dumnezeu, tu și mai ales mintea ta" care coace astfel de șopârle? Mintea prin hipnoza ei sterilă chiar te face să crezi că există o astfel de utopie precum "tu, creația/lumea, creatorul", dar asta, dragul meu, e doar pentru că dormi și nu vrei să te trezești încă din visul numit "mintea mea".
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce obicei prost, când te vezi cu cineva să începi cu o glumă. În om se află Dumnezeu, iar cu Dumnezeu nu se glumește. De fiecare dată când te vezi cu cineva vorbește cu el din toată ființa.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
- Dumnezeu
- Dumnezeu nu este o ființă omnipotentă și autoritară care ne privește de sus, amenințând să ne zvârle în căldarea cu smoală dacă nu ne supunem. Dumnezeu este energia care curge prin sinapsele sistemului nostru nervos și prin cămăruțele inimii noastre.
definiție de Dan Brown în Îngeri și demoni
Adăugat de Corina L

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu se relevă El Însuși sufletului conform esenței acelui suflet, care este atât fizic cât și spiritual. Apoi, sufletul devine conștient că îl vede pe Dumnezeu, dar prin El și nu prin sine sufletul îl iubește numai pe El, nu prin sine însuși, dar în așa fel încât este El care se iubește pe El Însuși nu sufletul este cel care îl iubește pe El, sufletul îl contemplă pe Dumnezeu în fiecare ființă, dar grație unei priviri ce este însăși privirea divină.
citat din Ibn al-\'Arabi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!