
Mama
Singurică, singurea
Ne așteaptă-n bătătură,
Dar ne amintim de ea,
Doar când cineva ne-njură.
epigramă de Ioan Toderașcu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ne amintim
Ne amintim
cum au trecut
trenurile
mașinile
tirurile
pași&mângâieri
Ne amintim
de un deșert
de o sete
de un fulg de nisip
cârduri&aprinderi
Ne amintim
lați pe o canapea
straturi de trupuri
stâlpi de telegraf
între două capete
Ne amintim
cum am strigat
o lume spre Dumnezeu
și am așteptat
ecoul&truda
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe plajă
Ieri ziceam, la o adică:
- Singurică, singurică?
Azi, mai nou, mă adresez:
- Vreți să vă sponsorizez?
epigramă de Viorel Martin din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne întâlnim cu cineva, care ne datorează recunoștință, ne amintim imediat. Dar de câte ori putem întâlni pe cineva, căruia îi datorăm recunoștință, fără să ne gândim la asta?
citat celebru din Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Replică
Singurică?... Singurică?!
El, atacă viguros.
Ea-i răspunde, fără frică:
- Și, cu tine... ce folos?
epigramă de Ion Grosu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Puterea obișnuinței
Așezându-se în pat,
Lângă draga-i nevestică,
Din rutină a-ntrebat:
Singurică,?... Singurică?...
epigramă de Mircea Trifu din Unde nu e cap, e vai de picioare (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu plocon la doctor
Când la chirurg s-a prezentat
Cu o găină mititică,
Destinatarul l-a-ntrebat:
- E singurică, singurică?
epigramă de Laurian Ionică din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui fumător înrăit
Zi de zi, tot inhalând
Fum pe gât, cu-atâta har,
Bine-ar fi, din când în când,
Să mai treci pe la... coșar!
epigramă de Ioan Toderașcu din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor aleși
Sigur, fără doar și poate,
Că pe listele de vot
Au fost mulți ce-au dat din coate,
Ca acum să-i doară-n cot.
epigramă de Ioan Toderașcu din Antologia epigramei românești (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tizului meu (ca de la Ion la Ion)
Eu îți urez - reține -
Doar ce-mi doresc și mie,
Să ai o garanție
Că îți urez de bine!
epigramă de Ioan Toderașcu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâi credincios
Rămâi credincios și ești
Numai dacă tu iubești (1 Ioan 4:12)
Dacă nu mai rătăcești (Proverbe 16:17)
Dacă nu păcătuiești (1 Ioan 3:6)
Aducând roadă divină (Ioan 15:5)
Rămânând doar în lumină (1 Ioan 2:10)
Adevărul de-ai în tine (2 Ioan 2)
Nefăcând rău ci doar bine (Amos 5:15)
Când în dragoste tu crești (1 Ioan 4:16)
Când ca Isus tu trăiești (1 Ioan 2:6)
Când Duhul tu îl primești (1 Ioan 4:13)
De Isus mărturisești (1 Ioan 4:15)
Rămânând la a Lui Cuvânt (Ioan 8:31)
Păzind porunca de sfânt (Ioan 15:10)
La ce-ai auzit să stai (1 Ioan 3:6)
Bunătatea Lui să ai (Romani 11:22)
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fostului meu coleg de birou
Pentru c-o făcea pe breazul,
Doar ca ziua să n-o strice,
I-am bătut, cândva, obrazul,
Și-a rămas cu... cicatrice!
epigramă de Ioan Toderașcu din Antologia epigramei românești (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
În travesti
- Singurică, singurică,
Frumușică fată mică?...
- Mai pardon... îs fată mare,
Bună de... însurătoare...
epigramă de Constantin Enescu (19 februarie 2012)
Adăugat de Constantin Enescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne amintim ceva, e bine s-o facem ca și cum ce ne amintim s-ar fi întâmplat o singură dată.
citat din Cesare Pavese
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecinii de sus
Când e ziua lor de plată
Și se văd cu bani în pungă,
Toată noaptea o fac lată
Numai mie-mi pare lungă.
epigramă de Ioan Toderașcu din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneia care se fardează exagerat
O, curcubeu încântător,
Ce-apari când ploaia trece,
Tu ești așa multicolor,
Dar ea mi te întrece...
epigramă de Ioan Toderașcu din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Muza
Poezii voiam să scriu,
Dar mintea mi-era confuză
Mi-am dat seama într-un târziu
C-am nevoie de o muză.
Și-atunci te-am văzut pe tine
Singurică, singurea
Și ți-am zis cu șoapte line,
Nu vrei să fii muza mea?
M-ai privit un pic surprinsă,
Îndelung m-ai măsurat
Și de un fior cuprinsă
Mi-ai zâmbit și-ai acceptat.
De-atunci mă inspiri întruna
Cu-ale tale fantezii,
Stând cu tine întotdeauna
Am uitat de poezii.
poezie de Octavian Cocoș (28 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Moș Crăciun, cu daruri multe
Tot trecând el, âncărcat,
Daruri celor mici să-mpartă,
Pe la unii, am aflat,
Trece... doar pe lângă poartă!
epigramă de Ioan Toderașcu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne amintim
ne amintim până la urmă
atunci când viața ni se curmă
și stă închisă în morminte,
de toate-aducerile-aminte.
ne amintim de tot ce-a fost,
povești închise într-o carte,
file rămase fără rost
de care nu mai avem parte.
ne amintim și de lumină
și de noroaie și de tină
și din argila modelată
voi face chipul tău de fată.
și vom cânta încet-încet
duiosul nostru menuet,
vom sta ca domnii împreună
sub clarul cerului cu lună.
privi-vom vremile în mers
în micul nostru univers,
urcând cărarea-n veșnicii
în doruri si melancolii.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Remușcări
Gândeam la vărul meu, Ion:
Ce multă vreme a trecut
De când i-am dat un telefon
... Cu împrumut!
epigramă de Ioan Toderașcu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Austeritate la nivel înalt
Azi, când mare e beleaua,
Demnitarii strâng cureaua...
Și - sătui de toate cele -
Poartă, peste burți, bretele.
epigramă de Ioan Toderașcu din Antologia epigramei românești (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!